Căutare

Al Kalima – Cuvântul

pentru o mai bună cunoaştere a Islamului, a Tasawwuf-ului şi a Tradiţiei Sacre în general

Categorie

traducere Abd al-Qādir al-Djazā’irī

Depozitul de Încredere – „amāna”

Cartea Haltelor (Kitâb al-Mawâqif) – halta 178 – Comentariu la Cor. 33,72

Preaînaltul a spus: „Cu adevărat, Noi am prezentat Depozitul de încredere Cerurilor, Abd al QaderPământului şi munţilor, dar refuzară să-l asume şi îl evitară; se însărcină însă omul, care, cu adevărat, este injust şi ignorant”[1][2] (Cor., 33,72).

Acest Depozit încredinţat, este Califatul, corespunzând Cuvântului Preaînaltului: „Cu adevărat, Eu pun pe Pământ un Locţiitor (Khalîfa – Calif, n.t))”[3] (Cor., 2,30), care nu este altul decât Adam. Sensul acestui Depozit este realizarea prin totalitatea Numelor divine care reprezintă Divinitatea sub aspectul său adamic, fără să fi fost vreo „localizare”, „fuziune” sau „amestec”, toate aceste fiind concepte pe care le dezavuăm.

Acest Depozit El îl prezintă Cerurilor, Pământului, munţilor, nu pentru ca acestea să îl asume în realitate, căci nu sunt predispuse a-l asuma în mod efectiv. A asuma un lucru pentru care nu am fost predispuşi este imposibil, iar Preaînţeleptul şi Foarte cunoscătorul (Al-Hâkim, Al-‘Âlîm, n.t) nu ne-ar obliga la aceasta. El le-a prezentat (acest Depozit, n.t) pentru ca superioritatea şi eminenţa omului să le apară manifest. Astfel, Cerurile, Pământul şi munţii refuzară acest Depozit, evitară să-L accepte în ciuda naturii lor formidabile şi a faptului că acestea reprezintă firi mult mai mari decât fiinţa umană, precum este spus: „Creaţia Cerurilor şi a Pământului este mai mare decât creaţia oamenilor” (Cor., 40, 57)[4]. Continuă lectura „Depozitul de Încredere – „amāna””

Reclame

Allâhu Akbar! (Dumnezeu este mai mare) – explicaţie şi comentariu

Cum expresia Allâhu akbar (Dumnezeu este mai mare) a început să fie folosită, ba în răspăr, ba în batjocură de mulţi, şi cum nu ni se pare că s-ar înţelege foarte bine nici înţelesul său şi nici respectul datorat unei formule rituale, ne-am gândit să traducem un fragment din cartea Emirului ‘Abd al-Qadîr – Kitab al-Mawaqîf (Cartea popasurilor, haltelor).

Înainte să lăsăm cititorul să parcurgă rândurile traduse vom adăuga doar că această formulă prin faptul că este ţipată de tot felul de extremişti înainte de comiterea crimelor lor, inocentează în realitate prin aceasta pe Dumnezeu şi Religia Sa de orice fărădelege căci într-adevăr Dumnezeu nu poate fi părtaş căci sensul real al acestei expresii este că El este ‘mai mare’, la modul necondiţionat, transcendând astfel intenţia şi actul celui care pretinde a-L lua martor. Cei care utilizează acest termen ritual cu cele mai greşite intenţii nu-şi afirmă astfel decât ignoranţa şi separarea lor de datele Legii sacre muhammadiene. Continuă lectura „Allâhu Akbar! (Dumnezeu este mai mare) – explicaţie şi comentariu”

Emirul ‘Abd Al-Qâdir: Desfăşurarea evenimentelor şi cauzele lor fundamentale

Traducerea unui mic fragment din capitolul lui Denis Gril, Teofania numelor divine de la Ibn ‘Arabî la ‘Abd al-Qâdir, din volumul colectiv: Abd el-Kader: Un spiritual în modernitate, care se poate consulta aici. (Aceasta nu înseamnă că recomandăm acest volum în întregime căci perspectiva universitară nu ni se pare cea mai adecvată pentru înţelegerea profundă a unui subiect religios şi în plus are inconvenientul de se baza pe compromisuri şi relativizare într-un domeniu în care acestea nu îşi au deloc locul).

Pentru a nu exista vreun dubiu şi pentru că evenimente recente pot da naştere la concluzii eronate, şi isterii previzibile, profităm de acest articol pentru a afirma din capul locului că în Islam locurile de cult ale altor religii şi sacerdoţiul în sine, sunt considerate ca fiind sacre şi inviolabile. Şi iarăşi ca să fie clar, nu, Islamul ca religie nu şi-a propus să fie şi nu se află şi nu s-a aflat vreodată în război cu nicio religie sau credinţă. Dovadă la aceasta sunt secolele întregi de convieţuire între foarte diferitele comunităţi religioase aflate în lumea islamică.

Fundamentul acestui lucru se găseşte în Coran iar practica efectivă se găseşte în hadith-urile Profetului şi în Sunna Califilor Drept-Călauziţi (ar-raşidûn). Desigur, ar fi mult prea multe de spus în legătură cu ceea ce Islamul consideră ca fiind comportament legitim spiritual în legătură cu cei de altă credinţă dar aici ne vom mărgini doar la a da câteva referinţe coranice precum şi o perspectivă a unei autorităţi legitime: Emirul ‘Abd al-Qâdir, a cărui viaţă şi fapte sunt exemplificatoare pentru urmarea efectivă a modelului Profetic, atât din postura de lider militar cât şi din cea de lider spiritual musulman. Aceasta este de asemenea exemplificat de faimosul episod al protejării creştinilor din Damasc, care este pus de către orientalişti pe seama ‘omeniei’ Emirului, şi care nu constituie în realitate decât urmarea Sunnei islamice. Desigur, pentru lămuriri mai detaliate, în lipsa unei biografii în limba română, se pot găsi aici în engleză câteva informaţii. Continuă lectura „Emirul ‘Abd Al-Qâdir: Desfăşurarea evenimentelor şi cauzele lor fundamentale”

Popasul 44 (Agentul unic şi cauzele secunde )

(Abd al-Qādir al-Djazā’irī, Cartea Popasurilor (Kitâb al-Mawâqif)Mawaqif

În culegerea sa de Tradiţii adeverite (ahadith sahih), Muslim[1] a raportat cã Trimisul lui Allâh – Graţia unitivă şi Pacea lui Allâh asupra sa! – trecând pe lângă cei care fecundau artificial un palmier, le-a spus : «Dacă nu aţi fi făcut, ar fi rămas integru [2] !».

În aceasta, el nu avea intenţia de îi obliga să abandoneze utilizarea cauzelor obişnuite cu care Dumnezeu (Al-Haqq, Realul) operează în natura fiinţelor create de El, căci Trimişii – asupra lor Pacea ! – şi cunoscătorii de Dumnezeu ordonă doar respingerea autorităţii impuse de cauzele secunde, dar nu cauzele în sine. Continuă lectura „Popasul 44 (Agentul unic şi cauzele secunde )”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑