Căutare

Al Kalima – Cuvântul

pentru o mai bună cunoaştere a Islamului, a Tasawwuf-ului şi a Tradiţiei Sacre în general

Categorie

Islam

Qasida: ‘O, voi care vă aflaţi în călătorie’

Cu ocazia riturilor de Pelerinaj din acest an, care culminează prin Sărbătoarea Sacrificiilor, sau Sărbătoarea Mare, din ziua de 10 a lunii Dhu l-Higgia (corespunzând zilei de vineri 31 iulie), prezentăm traducerea unei importante Qasida (poem spiritual) al Sufitului yemenit Abdu r-Rahim Al-Bura’i, care a trăit între secolele opt şi nouă de la Hegira. E vorba de o Qasida de o importanţă foarte particulară, prezentă de altfel în Diwan-ul Şaikh-ului algerian Ahmad Al-‘Alawi: se relatează astfel că Al-Bura’i, mergând să realizeze Pelerinajul, pe când se află la vreo cincizeci de mile de Mekka, iar vântul îi aducea deja parfumul Locurilor sacre, se îmbolnăvi şi muri, nu înainte însă de a fi compus această qasida. E vorba de un text poetic în care sunt prezente diferite teme iniţiatice, considerând faptul că imposibilitatea de a ajunge la Locurile sfinte şi chiar moartea acestuia constituie pentru Şaikh-ul Al-Bura’i tot atâtea motive de retrăire a Riturilor binecuvântate şi atât de aşteptate, ale Pelerinajului, făcând aluzie la semnificaţiile lor cele mai profunde şi, în acelaşi timp, semnalând distincţia între o interpretare a lor într-un sens pur exterior şi Realizarea în adevăratul sens al cuvântului al scopurilor Hajj-ului. Iar toate acestea au un ‘gust’ cu totul particular în acest moment, în care participarea la Pelerinaj este interzisă în mod injust majorităţii musulmanilor.

*preluat şi tradus de aici

Continuă lectura „Qasida: ‘O, voi care vă aflaţi în călătorie’”

Litania mării – invocaţie protectoare în vremuri de restrişte

*tradusă şi preluată de aici

Cu ocazia Sărbătorii Rupturii postului (‘îd ul-fitr) care, conform observării craiului lunii noi, a avut loc luni 25 mai 2020, am considerat că ar fi un lucru bun să oferim cititorilor noştri, traducerea (însoţită de textul arab şi de transliterarea sa) foarte cunoscutei litanii, numită Hizbu l-bahr (Litania Mării) a Imamului Abû l-Hasan Aş-Şādhilî, fondatorul uneia din ramurile cele mai importante ale Tasawwuf (numită şi Tarîqa şādhiliyya).

Această ‘Litanie’, în particular, beneficiază de o valoare protectivă evidentă: să dea Dumnezeu ca întreaga Comunitate musulmană să beneficieze de protecţia divină faţă de ce se întâmplă în prezent, de umilirea la care e supusă Religia, prin închiderea mai întâi a locurilor sacre şi apoi deschiderea acestora în condiţii inacceptabile, din punctul nostru de vedere, care demonstrează o voinţă de devalorizare a dispoziţiilor rituale şi în particular a celor în privinţa dispunerii pe rânduri a credincioşilor în rugăciune, înlocuindu-le cu indicaţii sanitare (ca şi cum Sursele Religiei n-ar fi Coranul şi Profetul, sallā Allāhu ‘alay-hi wa sallam, ci medicii cu teoriile lor).

Continuă lectura „Litania mării – invocaţie protectoare în vremuri de restrişte”

Al-Bukhâri: Despre începutul inspiraţiei (Cartea 1)

*traducere din „Il-Sahîh, ovvero „La giustissima sintesi” – Detti e fatti del Profeta Muhammad – I Libri Introduttivi”

Prima Carte -Despre începutul inspiraţiei (bad’u l-wahy)

Introducere la prima Carte

Sahîh-ul lui Al-Bukhārî începe, bine întemeiat, cu ‘Cartea’ dedicată începutului inspiraţiei (şi se înţelege a inspiraţiei muhammadiene), având în vedere că în mod evident din aceasta îşi trage originea atât învăţătura profetică comunicată prin hadith-uri cât şi forma tradiţională islamică în complexul său.

Să spunem de la început că alcătuirea acestei prime Cărţi e una surprinzătoare, cel puţin în aparenţă: hadith-urile cu tema legată efectiv de întâmplarea determinată ‘istoric’ a inspiraţiei angelice şi a modalităţilor acesteia (şi deci cinci hadith-uri, de la 2 la 6) fiind, putem spune, ‘încadrate’ de două hadith-uri (primul şi ultimul din Carte) fără o legătură aparentă cu această tema.

Astfel, remarcăm că primul hadith (care poate fi înţeles ca fiind în mod indubitabil o introducere la întregul Sahîh) în încadrarea sa în prima din Cărţi, demonstrează că interiorul, intenţia (şi deci orientarea activă care ia naştere în inimă, centru al Fiinţei) este cel care prezidează faptele exterioare, chiar şi pe cele mai importante, având în vedere că „fiecărui om nu îi este dat decât ce şi-a propus”.

Ultimul hadith (nr. 7) relatează, dimpotrivă, cum Heraclius, suveranul creştin al Imperiului Roman de Răsărit, recunoaşte profeţia muhammadiană şi cum aceasta din urmă se prezintă în mod conştient ca bazată pe acelaşi depozit sacru propriu Tradiţiilor precedente; şi, de altfel, citatul coranic care prezidează primul capitol constituie deja o indicaţie în acest sens, căci în acesta se clarifică cum inspiraţia Profetului Muhammad (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) e de acelaşi tip ca cea de care au beneficiat toţi Profeţii precedenţi; şi se prezintă cu aceleaşi modalităţi de bază.

Să spunem astfel, rezumând: cele cinci hadith-uri centrale în care se deapănă relatarea sacră a inspiraţiei profetice muhammadiene sunt precedate şi apoi pecetluite de ceea care e cu adevărat necesar să fie încadrate, într-o perspectivă în acelaşi timp foarte înaltă şi universală: referinţa la prioritatea principiului ‘metafizic’ interior şi indicaţia importanţei ‘ciclice’ a Islamului pentru salvarea şi păstrarea unei Tradiţii primordiale şi ‘comune’. Continuă lectura „Al-Bukhâri: Despre începutul inspiraţiei (Cartea 1)”

Al-Bukhâri: Despre abluțiunea minoră (wudû’) – Introducere

Cartea a patra – Despre abluțiunea minoră (wudû’)

Introducere la Cartea a patra

Cartea a patra din Sahîh tratează despre wudû’, aşa numita ‘abluțiune minoră’ care constituie ritul de purificare cel mai obișnuit (într-atât încât ar putea considera fi considerat chiar ‘purificarea’ prin excelență, lucru care, printre altele, explică motivul pentru care pentru o parte din manuscrise titlul acestei a patru cărți din Sahîh este ‘Cartea purificării’, kitābu t-tahāra)[1].

Dintr-un punct de vedere exterior, acesta poate fi descris foarte sintetic astfel: după pronunțarea Numelui lui Dumnezeu, credinciosul își spală mâinile, apoi își clătește gura și nările, apoi își spală fața și brațele, apoi se trec mâinile umede peste cap (înțelegându-se prin aceasta, conform unora, chiar și urechile și ceafa) și se încheie prin spălarea picioarelor. Continuă lectura „Al-Bukhâri: Despre abluțiunea minoră (wudû’) – Introducere”

Invocaţie recomandată pentru fiecare rugăciune obligatorie

Riyâd as-sâlîhin: Cap. 244: Despre excelenţa Amintirii lui Allâh şi despre chemarea la aceasta

1424. Se transmite de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allāh ﷺ spuse: „Când vreunul din voi a terminat taşahhud-ul[1] să caute refugiu în Allāh de patru lucruri spunând: ‘Allāhumma caut refugiu în Tine de suferinţa gheena-ei şi de suferinţa mormântului şi de tulburarea vieţii şi a morţii şi de răul tulburării provocat de mesia mincinos.’ ” E raportat de Muslim (5, XXV, 588).

وعن أبي هريرة رضي الله عنه أن رسول الله صلى الله عليه وسلم قال‏:‏ ‏ „‏إذا تشهد أحدكم فليستعذ بالله من أربع، يقول‏:‏ اللهم إني أعوذ بك من عذاب جهنم، ومن عذاب القبر ومن فتنة المحيا والممات، ومن شر فتنة المسيح الدجال‏”‏ ‏(‏‏(‏رواه مسلم‏)‏‏)‏‏.‏

Allāhumma, innî a’ūdzu bika min ‘adzābi-l-qabri, wa min ‘adzābi jahannama, wa min fitnati-l-mahyā wa-l-mamāti, wa min fitnati-l-masîhi ad-dajjāl

NOTE:

[1] Taşahhûd (‘mărturie’) e o invocaţie pronunţată în timpul rugăciunii, în poziţia aşezat, după cel de-al doilea rak’a şi orice caz la sfârşitul salat-ului. Una din formulele cele mai cunoscute e următoarea: „Salutările şi lucrurile pure şi bune lui Allāh îi aparţin. Pacea asupra ta, Profetule, precum şi mizericordia lui Allāh şi binecuvântările Sale (barakāt). Salutul de Pace asupra noastră şi asupra servitorilor lui Allāh buni şi integrii. Mărturisesc că nu există divinitate în afara lui Allāh, El singur, fără asociaţi; şi mărturisesc că Muhammad e servitorul Său şi Trimisul Său.”

Al-Bukhârî: Capitolul despre cel care răspunzând la o întrebare spune mai mult decât îi fusese cerut.

Capitolul 53

باب مَنْ أَجَابَ السَّائِلَ بِأَكْثَرَ مِمَّا سَأَلَهُ

Capitolul despre cel care răspunzând la o întrebare spune mai mult decât îi fusese cerut.

حَدَّثَنَا آدَمُ، قَالَ حَدَّثَنَا ابْنُ أَبِي ذِئْبٍ، عَنْ نَافِعٍ، عَنِ ابْنِ عُمَرَ، عَنِ النَّبِيِّ صلى الله عليه وسلم‏.‏ وَعَنِ الزُّهْرِيِّ، عَنْ سَالِمٍ، عَنِ ابْنِ عُمَرَ، عَنِ النَّبِيِّ صلى الله عليه وسلم أَنَّ رَجُلاً سَأَلَهُ مَا يَلْبَسُ الْمُحْرِمُ فَقَالَ ‏ „‏ لاَ يَلْبَسِ الْقَمِيصَ وَلاَ الْعِمَامَةَ وَلاَ السَّرَاوِيلَ وَلاَ الْبُرْنُسَ وَلاَ ثَوْبًا مَسَّهُ الْوَرْسُ أَوِ الزَّعْفَرَانُ، فَإِنْ لَمْ يَجِدِ النَّعْلَيْنِ فَلْيَلْبَسِ الْخُفَّيْنِ وَلْيَقْطَعْهُمَا حَتَّى يَكُونَا تَحْتَ الْكَعْبَيْنِ ‏”‏‏.‏

76 (134) Se transmite de la ‘Ibn ‘Umar: „Un om l-a întrebat pe Profet (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) cu ce anume trebuie ce să îmbrace pelerinul în starea de sacralizare (ihrām).
‘Nu trebuie să îmbrace’, răspunse Profetul, ‘nici cămașă (qamîs), nici turban, nici pantaloni, nici manta cu glugă (burnus), nici haine lucrate cu [esențe parfumate și coloranți precum] curcumă sau șofran. Dacă nu poți să-ti faci rost de sandale (na’layn) să încalți ciorapi de piele (khufayn) dar să fie construiți astfel încât să rămână mai jos de glezne.

Comentariu Continuă lectura „Al-Bukhârî: Capitolul despre cel care răspunzând la o întrebare spune mai mult decât îi fusese cerut.”

Al-Bukhâri: Despre excelenţa [zilei şi rugăciunii de] vineri (giumu’a)

*traducere din IT preluată de aici

Prezentăm aici traducerea comentată a cap. patru din Cartea a unsprezecea din Sahîh a lui Al-Bukhārî, Carte dedicată rugăciunii comunitare de vinerii (giumu’a). Aşa cum se va vedea, capitolul prezintă diferite feluri (unele chiar puţin obişnuite) de a înţelege în profunzime motivele pentru care giumu’a este atât de importantă pentru musulmani şi de ce aceasta cuprinde diferite elemente de foarte mare interes din punctul de vedere iniţiatic.

Profităm de ocazie pentru a invita cititorii noştri, mai ales pe cei musulmani, să reflecteze asupra necesităţii, din punctul de vedere strict tradiţional, de a continua să fie efectuate, pe cât posibil, riturile colective ale Religiei (şi în particular giumu’a) chiar şi în situaţii foarte dificile precum cea pe care o trăim în acest moment datorită acestui ‘Coronavirus’.

În privinţa acestei chestiuni n-am vrea să zăbovim mai mult: vom remarca însă caracterul foarte suspect al valului de panică la care asistăm în prezent precum şi absenţa oricărei referiri la Dumnezeu şi la Religie, ca şi cum domeniul spiritual şi nivelurile superioare ale fiinţei n-ar exista iar invocarea unui Intervenții superioare şi dispunerea întregii conform Ordinii divine n-ar fi lucrul cel mai necesar!

În privinţa tuturor acestor lucruri, dorim să menţionăm că, mai ales în cazurile extreme în care e desfășurată o ostilitate directă faţă de Religie, rugăciunea comunitară şi chiar şi Rugăciunea de vineri, pot avea loc chiar şi în grupuri mici de credincioşi; dreptul hanefit, de exemplu, permite realizarea rugăciunii de giumu’a în prezenţa a trei oameni în afara Imamului, iar Ibn Arabî în Futûhāt preferă opinia conform căreia e suficient un singur orant în afara Imamului (se ţine cont de numărul de ‘bărbaţi’ având în vedere că ei sunt cei care au obligaţia să realizeze giumu’a, femeile ne având această obligaţie).

Predica (khutba) pe care Imamul trebuie să-o pronunţe se împarte în două părţi (înţelese în termeni specializaţi ca fiind două khutba diferite), în sensul că după prima parte trebuie să ia loc şi apoi să se ridice din nou în picioare şi să încheie.

În predică e obligatorie recitarea dublei declaraţii de Credinţă, invocarea lui Dumnezeu în beneficiul întregii Comunităţi islamice şi rugăciunea asupra Profetului . Din punct de vedere tradiţional, în cadrul primei khutba se vorbeşte pe marginea unui subiect cu caracter doctrinal şi admonitoriu, menţionându-se cel puţin ceva din Coran, iar în partea a doua sunt rostite invocaţii către Dumnezeu.

După predică, care poate fi şi foarte scurtă (şi în care trebuie să fie recitate în arabă cel puţin cele două declaraţii de Credinţă şi rugăciunea asupra Profetului), Imamul conduce o rugăciune de două rak’a în care recită cu voce tare.

Acesta e ritul de giumu’a, al cărui timp începe vineri, de la miezul zilei adevărat (în unele şcoli juridice un pic mai devreme) şi care constituie în aceea zi rugăciunea de zuhr. Continuă lectura „Al-Bukhâri: Despre excelenţa [zilei şi rugăciunii de] vineri (giumu’a)”

Al-Bukhâri: Capitolul despre predarea cunoașterii și oferirea de răspunsuri juridice în moschee

Capitolul 52

باب ذِكْرِ الْعِلْمِ وَالْفُتْيَا فِي الْمَسْجِدِ

Capitolul despre predarea cunoașterii și oferirea de răspunsuri juridice în moschee

حَدَّثَنِي قُتَيْبَةُ بْنُ سَعِيدٍ، قَالَ حَدَّثَنَا اللَّيْثُ بْنُ سَعْدٍ، قَالَ حَدَّثَنَا نَافِعٌ، مَوْلَى عَبْدِ اللَّهِ بْنِ عُمَرَ بْنِ الْخَطَّابِ عَنْ عَبْدِ اللَّهِ بْنِ عُمَرَ،‏.‏ أَنَّ رَجُلاً، قَامَ فِي الْمَسْجِدِ فَقَالَ يَا رَسُولَ اللَّهِ، مِنْ أَيْنَ تَأْمُرُنَا أَنْ نُهِلَّ فَقَالَ رَسُولُ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم ‏”‏ يُهِلُّ أَهْلُ الْمَدِينَةِ مِنْ ذِي الْحُلَيْفَةِ، وَيُهِلُّ أَهْلُ الشَّأْمِ مِنَ الْجُحْفَةِ، وَيُهِلُّ أَهْلُ نَجْدٍ مِنْ قَرْنٍ ‏”‏‏.‏ وَقَالَ ابْنُ عُمَرَ وَيَزْعُمُونَ أَنَّ رَسُولَ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم قَالَ ‏”‏ وَيُهِلُّ أَهْلُ الْيَمَنِ مِنْ يَلَمْلَمَ ‏”‏‏.‏ وَكَانَ ابْنُ عُمَرَ يَقُولُ لَمْ أَفْقَهْ هَذِهِ مِنْ رَسُولِ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم‏.‏

75 (133) Se transmite de la ‘Abd Allāh ben ‘Umar: „Un bărbat se ridică în moschee şi spuse: ‘Trimis al lui Dumnezeu, de unde începând ne poruncești să declamăm formula rituală[1] [prin care se intră în starea de sacralizare (ihrām) pentru Pelerinaj]? ‘Oamenii din Medina,’ răspunse Trimisul lui Dumnezeu, ‘vor intra în starea sacrală la Dhû Hulayfa, cei din Siria la Al-Giuhfa şi cei din Najd la Qarn.’ ” ‘Abd Allāh ben ‘Umar adaugă: „Se spune că Trimisul lui Dumnezeu ar fi încheiat spunând: ‘Şi cei din Yemen vor intra în starea sacrală la Yalamlam.’ În ceea ce mă priveşte, eu nu am auzit în mod direct aceste ultime cuvinte ale Trimisului lui Dumnezeu.’ ”

Comentariu Continuă lectura „Al-Bukhâri: Capitolul despre predarea cunoașterii și oferirea de răspunsuri juridice în moschee”

Al-Bukhâri: Capitolul despre cel care rușinând-se [să întrebe ceva], face ca întrebarea să fie formulată de un altul

Capitolul 51

باب مَنِ اسْتَحْيَا فَأَمَرَ غَيْرَهُ بِالسُّؤَالِ

Capitolul despre cel care rușinând-se [să întrebe ceva], face ca întrebarea să fie formulată de un altul

حَدَّثَنَا مُسَدَّدٌ، قَالَ حَدَّثَنَا عَبْدُ اللَّهِ بْنُ دَاوُدَ، عَنِ الأَعْمَشِ، عَنْ مُنْذِرٍ الثَّوْرِيِّ، عَنْ مُحَمَّدٍ ابْنِ الْحَنَفِيَّةِ، عَنْ عَلِيٍّ، قَالَ كُنْتُ رَجُلاً مَذَّاءً فَأَمَرْتُ الْمِقْدَادَ أَنْ يَسْأَلَ النَّبِيَّ صلى الله عليه وسلم فَسَأَلَهُ فَقَالَ ‏ „‏ فِيهِ الْوُضُوءُ ‏”‏‏.‏

74 (132) Se transmite de la ‘Alî: „Mi se întâmpla deseori [altfel decât în cadrul relațiilor conjugale] să emit câţiva stropi de lichid pre-spermatic (madhy) [fără să existe însă ejaculare]. L-am rugat atunci pe Al-Miqdād să-l întrebe pe Profet (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) în legătură cu aceasta. El i-a adresat atunci Profetului o întrebare în această privință şi acesta a răspuns: ‘E necesară [doar] abluțiunea minoră (wudû’).

Comentariu Continuă lectura „Al-Bukhâri: Capitolul despre cel care rușinând-se [să întrebe ceva], face ca întrebarea să fie formulată de un altul”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑