Capitolul al douăzeci şi treilea

باب عَلاَمَةِ الْمُنَافِقِ

Capitol despre semnele distinctive ale ipocriziei

حَدَّثَنَا سُلَيْمَانُ أَبُو الرَّبِيعِ، قَالَ حَدَّثَنَا إِسْمَاعِيلُ بْنُ جَعْفَرٍ، قَالَ حَدَّثَنَا نَافِعُ بْنُ مَالِكِ بْنِ أَبِي عَامِرٍ أَبُو سُهَيْلٍ، عَنْ أَبِيهِ، عَنْ أَبِي هُرَيْرَةَ، عَنِ النَّبِيِّ صلى الله عليه وسلم قَالَ ‏ „‏ آيَةُ الْمُنَافِقِ ثَلاَثٌ إِذَا حَدَّثَ كَذَبَ، وَإِذَا وَعَدَ أَخْلَفَ، وَإِذَا اؤْتُمِنَ خَانَ ‏”‏‏.‏

حَدَّثَنَا قَبِيصَةُ بْنُ عُقْبَةَ، قَالَ حَدَّثَنَا سُفْيَانُ، عَنِ الأَعْمَشِ، عَنْ عَبْدِ اللَّهِ بْنِ مُرَّةَ، عَنْ مَسْرُوقٍ، عَنْ عَبْدِ اللَّهِ بْنِ عَمْرٍو، أَنَّ النَّبِيَّ صلى الله عليه وسلم قَالَ ‏ „‏ أَرْبَعٌ مَنْ كُنَّ فِيهِ كَانَ مُنَافِقًا خَالِصًا، وَمَنْ كَانَتْ فِيهِ خَصْلَةٌ مِنْهُنَّ كَانَتْ فِيهِ خَصْلَةٌ مِنَ النِّفَاقِ حَتَّى يَدَعَهَا إِذَا اؤْتُمِنَ خَانَ وَإِذَا حَدَّثَ كَذَبَ وَإِذَا عَاهَدَ غَدَرَ، وَإِذَا خَاصَمَ فَجَرَ ‏”‏‏.‏ تَابَعَهُ شُعْبَةُ عَنِ الأَعْمَشِ‏.‏

26 (33) Se transmite de la Abû Hurayra că Profetul (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) spuse: „Semnele ipocritului sunt trei: atunci când vorbeşte minte, când promite nu-şi ţine promisiunea şi când i se arată încredere, trădează.”

27 (34) Se transmite de la ‘Abd Allâh ben ‘Amr că Profetul (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) spuse: „Sunt patru lucruri care fac din cel care le are în sine, un autentic ipocrit, şi cine se distinge prin vreuna din acestea se caracterizează printr-un aspect al ipocriziei, până când nu se eliberează de acesta: când i se arată încredere trădează, atunci când vorbeşte minte, când încheie un pact înşeală şi când intră într-o discuţie contradictorie nu ţine la adevăr.”

Comentariu

Ipocrizia (nifâq) are loc atunci când în exterior se exprimă credinţa în vreme ce în interior se reneagă. Însă, aşa cum clarifică al doilea din cele două hadith raportate, este posibil ca cineva să fie caracterizat doar de anumite aspecte (khisâl) ale ipocriziei; astfel, precum în cazul kufr-ului (‘negarea’) şi a zulm-ului (‘opresiune’) despre care s-a vorbit în capitolele precedente, ‘credinţa’ nu se diminuează neapărat dacă este manifestat doar un semn al ipocriziei. Etimologia (termenului) nifâq pare să facă aluzie la un ceva ‘ascuns sub’[1]:a se vedea termenul nafq (‘tunel’), precum şi cuvântul nâfiqâ’, care indică un tunel ascuns, construit de gerbil (un mic rozător) pentru a fugi din vizuina sa, după ce a păcălit pe predătorii săi cu un alt tunel care este uşor să fie descoperit, dar care nu duce în nicio direcţie.

26 (33) „Atunci când promite nu menţine”: avertismentul profetic are în vedere pe cei care încă din momentul (în care fac) promisiuni, îşi propun să nu le menţină. Astfel, într-un alt hadith în care Trimisul lui Dumnezeu (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) menţionează rolul privilegiat al ‘intenţiei’ (a se vedea hadith-ul cu care se deschide Sahîh-ul lui Al-Bukhârî) este spus: „Atunci când un om promite ceva fratelui său cu intenţia (niyya) de a ţine promisiunea, dar apoi însă nu o menţine, nu se află păcat în el.” Aşa cum menţionează As-Suyûtî, aşa cum viaţa tradiţională se exprimă în intenţie, cuvânt şi faptă, în hadith-ul de faţă este reprezentat faptul că ipocrizia corupe cuvântul (prin minciună), fapta (prin trădare) şi intenţia însăşi (ne menţinând faţă de aceasta promisiunea (făcută)). Trebuie amintit însă că în Islam natura originală (fitra) a omului este pură şi deci fiinţa umană (şi încă şi mai mult, credinciosul) este potenţial mereu capabil să recepţioneze mesajul profetic (şi lumina divină); astfel, în concepţia tradiţională şi ortodoxă, aspectul moral al Religiei este subordonat în mod corespunzător aceluia spiritual. Conform a ceea ce este relatat de Ibn Battâl, ‘Atâ’ ben Abî Rabâh, răspunzând lui Al-Hasan (care pe baza hadith-ului afirmase de a nu ezita să definească ca ‘ipocriţi’ pe cei în care se întruneau cele trei caracteristici descrise), menţionă pe fii lui Iacob, care, în povestirea coranică (XI, 11-19) vorbiră minţind, nu menţinură ceea ce promiseseră şi trădară încrederea care se punea în ei, şi în ciuda a toate acestea, se căiră (XI, 91 şi 97) şi nu fură socotiţi dintre ‘ipocriţi’. Atunci spuse: „Noi sperăm ca credinţa să nu plece din inima credincioşilor, chiar dacă vedem în ei” ceea ce ar permite să fie numiţi ipocriţi. Relatează Ibn Abî Malayka, raportat de Al-Ghazâli: „Întâlnii o sută treizeci de tovarăşi ai Profetului (asupra sa rugăciunea şi pacea divină), şi toţi se temeau de ipocrizie.”[2] Tot Ibn Battâl raportează de la Muqâtil: „Acest lucru îmi ruina viaţa, căci mă gândeam că nu sunt absolut de loc în siguranţă faţă de cele trei caracteristici, sau cel puţin faţă de o parte din acestea, tot aşa cum mă gândeam că mulţi erau aceia care nu se putea considerau lipsiţi (de aceste caracteristici, n.t). [Când îi vorbi,] Sa’îd ben Giubayr surâse şi spuse: ‘Eram preocupat de acest hadith, aşa cum eşti tu acum. Mersei atunci la Ibn ‘Umar şi la Ibn ‘Abbâs le vorbi de aceasta. Amândoi surâseseră şi îmi spuseră O, nepoate, eram preocupaţi de acest hadith aşa cum eşti tu acum. Merserăm deci la Profet (asupra sa rugăciunea şi pacea divină), şi îl întrebară în legătură cu aceasta. El surâse şi spuse: Ce aveţi voi toţi, bărbaţi şi femei, să fiţi preocupaţi? Eu am intenţionat să mă refer doar la ipocriţi [cei adevăraţi]. Spunând că atunci când vorbeşte minte, aceasta se referea la următoarele cuvinte care sunt pogorâte asupra mea de la Dumnezeu Preaînaltul: „Atunci când ipocriţii vin la tine, spunând: Mărturisim că tu eşti Trimisul lui Dumnezeu! Dumnezeu ştie foarte bine că tu eşti Trimisul Său! Şi Dumnezeu atestă că ipocriţii mint!” (LXIII, 1) Ca şi cum ar spune că aceştia nu confirmă profeţia în inimile lor. Voi sunteţi aşa? Nu, răspunserăm. Atunci nu e ceva care să vă preocupe: sunteţi lipsiţi de aceasta. Atunci când am spus atunci că atunci când promit nu îşi menţin promisiunile, sunt cuvintele Preaînaltului: „Sunt printre voi cei vare încheie un pact cu Dumnezeu [şi spune:] Dacă ni se acordă din binecuvântarea Sa, acordăm din a noastră şi vom fi dintre cei buni. Iar atunci când El le acordă din binecuvântarea Sa, sunt cu aceasta avari, întorc spatele şi se îndepărtează. El îi răsplăteşte cu ipocrizia din inimile lor până în Ziua în care Îl vor întâlni, pentru promisiunea pe care nu au respectat-o şi prin faptul că au minţit” (IX, 75). Iată, sunteţi voi astfel? Nu, răspunserăm. Deci atunci nu este un lucru care să vă privească: sunteţi de lipsiţi de aceasta. Când, în fine, am spus că atunci când se are încredere în el trădează, conceptul este cuprins în aceste cuvinte pe care Dumnezeu Preaînaltul le-a pogorât asupra mea: „Atunci când propunem depozitul de încredere (amâna) cerurilor, pământului şi munţilor, refuzară să-l poarte şi le fu teamă. Se însărcină atunci omul: şi cu adevărat este opresor şi ignorant!” (XXXIII, 72) Orice om este însărcinat cu depozitul de încredere constituit de Religia sa: credinciosul îndeplineşte abluţiunea completă atunci când este în starea de impuritate majoră şi o îndeplineşte atât în privat cât şi în public; şi posteşte şi se roagă şi aceasta atât în privat cât şi în public. Ipocritul însă nu se comportă în acest fel în acest fel decât în public: faceţi voi ca el? Desigur că nu, răspunserăm. El atunci spuse: Deci nu e un lucru care să vă privească: sunteţi lipsiţi de aceasta.’ „

27 (34) „ Când încheie un pact înşeală şi când intră într-o discuţie contradictorie nu ţine la adevăr (fagiara)„: aşa cum aminteşte Al-Qastalânî, înşelăciunea în momentul pactului şi faptul de a nu ţine la adevăr în momentul litigiului sunt două aspecte ale unei unice tendinţe la minciună, care se exprimă în moduri diferite în două situaţii caracterizate, una de ‘limpezime’ şi claritate şi cealaltă de confuzie şi frenezie.

***

*tradus din Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îlIl Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri introduttivi

NOTE:

[1] Chiar şi cuvântul în italiană (şi în română, n.t) are o derivaţie etimologică analogă din punctul de vedere al semnificaţiei, din grecul hypokrinesthai, literalmente ‘a judeca (pe) sub’.

[2] Ihyâ’u ‘ulûmi d-dîn, vol. I, Cartea regulilor privitoare la dogme, pag. 170.

Reclame