Capitolul nouăsprezece

باب إِفْشَاءُ السَّلاَمِ مِنَ الإِسْلاَمِ

Capitolul despre faptul că împărţirea salutului de pace face parte din Islam

.وَقَالَ عَمَّارٌ: ثَلاَثٌ مَنْ جَمَعَهُنَّ فَقَدْ جَمَعَ الإِيمَانَ الإِنْصَافُ مِنْ نَفْسِكَ، وَبَذْلُ السَّلاَمِ لِلْعَالَمِ، وَالإِنْفَاقُ مِنَ الإِقْتَارِ

A spus ‘Ammâr [ben Yâsir]: „Aveţi trei lucruri care dacă sunt reunite de cineva, acela reuneşte în sine credinţa: a-şi impune justiţia, a da tuturor salutul de pace, şi a oferi (milostenia) chiar dacă ar fi săraci. ”

حَدَّثَنَا قُتَيْبَةُ، قَالَ حَدَّثَنَا اللَّيْثُ، عَنْ يَزِيدَ بْنِ أَبِي حَبِيبٍ، عَنْ أَبِي الْخَيْرِ، عَنْ عَبْدِ اللَّهِ بْنِ عَمْرٍو، أَنَّ رَجُلاً، سَأَلَ رَسُولَ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم أَىُّ الإِسْلاَمِ خَيْرٌ قَالَ ‏ „‏ تُطْعِمُ الطَّعَامَ، وَتَقْرَأُ السَّلاَمَ عَلَى مَنْ عَرَفْتَ وَمَنْ لَمْ تَعْرِفْ ‏”‏‏.‏

21 (28) Este vorba despre hadith-ul 5 (12), tradus deja în capitolul cinci.

Comentariu

Capitolul se referă la conceptul conform căruia credinţa are diferite ‘ramificaţii’, aşa cum este afirmat în hadith 2 (9); unul din aceste ‘ramificaţii’ şi deci „împărţirea salutului de pace” (s-ar putea traduce însă şi prin „a răspândi pacea”, dat fiind că ifşâ’u s-salâm are două semnificaţii).

„A-şi impune justiţia”: comentatorii menţionează că în acest caz al-insâf ‘ani n-nafs trebuie să fie înţeles în principal în sensul de un efort de adecvare la normele Legii divine. În fraze ca „a da (badhl) tuturor (li l-‘âlam) salutul de pace (as-salâm)” traducerea diminuează în mod inevitabil pregnanţa originalului: termenul badhl are sensul unei oferte făcută în mod generos şi dezinteresat, iar, aşa cum am văzut, as-salâm, poate fi înţeles ca „salutul de pace”, dar şi ca „pacea”; în fine pentru li-l-‘âlam (literalmente „…lumii”, ca şi în franceză  „a tout le monde”) subliniază universalitatea unui astfel de ‘dar al păcii’.

Conform lui Abû Z-Zannâd, citat de Ibn Battâl, spusele lui ‘Ammâr[1] „sintetizează în trei expresii orice tip de bine. Astfel, atunci când îţi ‘impui justiţia’ ajungi la maximul pe care-l poţi ajunge faţă de Creatorul tău precum şi faţă de alţii, fără să laşi nimic deoparte. ‘A da tuturor salutul de pace, cui cunoşti şi cui nu cunoşti’; este vorba bineînţeles de un îndemn la nobilele virtuţi (makârimu l-akhlâq) şi la căutarea familiarităţii cu făpturile. ‘A oferi (milostenia) chiar dacă ar fi săraci’ este în fine cu adevărat maximum de generozitate (…); trebuie amintit că se înţelege prin aceasta atât milostenia către propriile rude, cât şi orice alt tip de milostenie care reprezintă un act de supunere la Dumnezeu Preaînaltul.”

*tradus din Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îlIl Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri introduttivi

***

NOTE:

[1] ‘Ammâr a fost unul din primii musulmani. În timpul persecuţiilor pe care idolatrii mekkani le aplicară comunităţii muhammadiane care se năştea, fu torturat împreună cu tatăl său Yâsir şi mamei sale Sumayya (care muri din cauza torturilor suferite).

Reclame