Capitolul 11

باب من الدين الفرار من الفتن

„Capitol despre faptul că a fugi de tulburări şi de rebeliuni (al-fitan) face parte din religie”

حدثنا عبد الله بن مسلمة عن مالك عن عبد الرحمن بن عبد الله بن عبد الرحمن بن أبي صعصعة عن أبيه عن أبي سعيد الخدري رضي الله عنه أنه قال  قال رسول الله صلى الله عليه وسلم يوشك أن يكون خير مال المسلم غنم يتبع بها شعف الجبال ومواقع القطر يفر بدينه من الفتن

Se transmite de la Abû Sa‘îd al-Khudrîyy că Trimisul lui Dumnezeu (rugăciunea şi pacea divină asupra lui) a spus: „Va veni în curând un timp când bunul cel mai de preţ al musulmanului va fi o turmă [de oi, n.t] cu care acesta va căuta înălţimile munţilor şi locurile udate de ploaie, fugind pentru religia sa de tulburări şi rebeliuni”.

Comentariu:

Termenul fitna (pl. fitan) desemnează de o manieră cu totul generală ‘dezordinea’ provocată de oameni în diferite medii, cauzată de uitarea principiilor tradiţionale, precum şi ‘tulburările’ relative care se declanşează astfel inevitabil şi într-o manieră adesea incontrolabilă.

La nivelul raporturilor dintre sexe, fitna este acţiunea de ‘seducere’ pe care o persoană o exercită asupra altora, datorită frumuseţii şi a farmecului său (sau a răutăţii sale) şi care provoacă ‘tulburare’ în măsura în care are loc în afara a ceea ce este licit şi oportun.

În cadrul domeniului politic şi social, fitna este ‘rebeliunea’, desemnând ceea ce este pus în aplicare pentru a submina ordinea şi a revoluţiona raporturile sociale, atunci când aceasta nu este justificat de dispoziţiile tradiţionale, care, în cazuri extreme, permit credincioşilor să se revolte contra deţinătorului suveranităţii.

În Religie, fitna se identifică acţiunii de alterare a principiilor şi chiar de profanare, exercitată de secte şi de grupuri care refuză ortodoxia tradiţională.

Remarcăm astfel imposibilitatea traducerii acestui cuvânt în limba noastră printr-un termen unic, datorită bogăţiei de sens conţinută în original; de aici traducerea noastră a pluralului fitân prin două cuvinte „tulburări şi rebeliuni”. Cât despre motivul includerii acestui hadith în ‘Cartea credinţei’, Al-Qastalânî remarcă cu justeţe că Al-Bukhârî consideră implicit că ‘fuga de tulburări şi de rebeliuni’ ca fiind o ‘ramificaţie’ a credinţei, Al-Qastalanî remarcă cu justeţe că Al-Bukhârî consideră implicit că faptul de ‘a fugi de tulburări şi rebeliuni’ ca fiind una din ‘ramificaţiile’ credinţei despre care se vorbeşte în hadith-ul 2 (9).

bunul cel mai de preţ al musulmanului va fi o turmă [de oi n.t]”: păstoritul este considerat în mod tradiţional în islam ca fiind o activitate binecuvântată care permite celui care o practică obţinerea unei păci perfecte (sakîna); conform unei spuse profetice citate de Ibn Battâl, „Dumnezeu nu a trimis niciodată un profet care să nu fi dus oile la păscut”.

fugind pentru religia sa„: se poate înţelege expresia arabă bi dîni-hi şi în sensul de ‘cu religia sa’. Hadithul ridică o problemă destul de importantă: aceea a legalităţii (şi în anumite cazuri a oportunităţii) [acţiunii de, n.t] ‘uzla, adică a îndepărtării de oameni pentru protejarea purităţii propriei vieţi religioase şi spirituale şi aceasta într-o formă tradiţională, cea islamică, care nu admite monahismul, cel puţin în formele luate de acesta în creştinism, şi în care se subliniază foarte clar responsabilităţile sociale ale credinciosului. În ‘istoria sacră’ a primelor momente ale islamului, avem exemplul unui tovarăş al Profetului (rugăciunea şi pacea divină asupra lui), Salama bin al-Akwâ’ care începând din momentul în care survine asasinarea celui de-al treilea ‘calif bine-călăuzit’, Uthman, încetează să mai stea printre oameni. Conform a ceea ce este relatat de Ibn Battâl, Al-Haggiâj îl întreabă pe Salama: „Ce faci? Ţi-ai întors paşii [te-ai răzgândit n.t] sau poate ai adoptat obiceiurile arabilor nomazi?” „Nu” îi răspunse Salama, „dar Trimisul lui Dumnezeu a fost cel care mi-a dat permisiunea să trăiesc în zonele nelocuite (al-badw).”

Într-un hadith pe care Al-Ghazâlî îl preia de la Abû Dâwud, Profetul (rugăciunea şi pacea divină asupra sa) vorbeşte de apariţia viitoare a fitna în aceşti termeni: „Va fi atunci când vei vedea acordurile trădate şi depozitele de încredere nesocotite şi când vei vedea oamenii astfel” şi îşi uni degetele împletindu-le. Unul dintre cei prezenţi, ‘Abd Allâh bin ‘Amr se ridică, merse către el şi îl întrebă: „Ce ar trebui să fac atunci?” „Rămâi legat de casa ta”, răspunse Profetul, „înfrânează-ţi limba, ia ceea ce cunoşti şi lasă ce nu cunoşti. Şi să te ţii de exemplul elitei spirituale (al-khâssa) şi rămâi departe de exemplul vulgului (al-‘âmma[1]).

În fragmentul următor Al-Qastalânî aminteşte diferitele opinii referitoare la oportunitatea de a nu se amesteca cu oamenii şi concluzionează printr-o evaluare care cuprinde diversele grade spirituale ale oamenilor: „Izolarea de ceilalţi (al-‘uzla) atunci când apare fitna este un lucru lăudabil, cu excepţia aceluia care este capabil să pună capăt stării de dezordine: acesta de fapt este obligat să se amestece printre oameni; o atare obligaţie de a interveni, conform situaţiilor şi după posibilităţile existente, va fi considerată ca fiind [una, n.t] strict personală (fard ‘ayn), sau [una, n.t] colectivă dacă mai mulţi trebuie să intervină eliberând pe ceilalţi [de această obligaţie, n.t](fard kifâya).

Sunt însă divergenţe de opinii faţă de izolarea de ceilalţi atunci când nu există starea de dezordine. Aş-Şâfi’î consideră că în acest caz este preferabil să se rămână printre oameni căci aceasta permite astfel de a învăţa de la alţii, de a-i învăţa pe alţii, de a se dedica mai activ adorării [lui Dumnezeu, n.t] şi se perfecţionează astfel bunul comportament spiritual (adâb) şi caracterul, dat fiind că se arată tact, răbdare, umilitate şi cunoaşterea normelor obligatorii; iar printre altele, stând în mijlocul oamenilor permite îngroşarea rândurilor musulmanilor, se vizitează bolnavii, se participă la riturile funerare, se prezintă la rugăciunea de vineri şi la adunările în care este invocat Allah.

Alţii în schimb preferă în orice situaţie izolarea de lume căci în felul acesta dacă există certitudinea siguranţei, se poate pune în practică ceea ce a fost învăţat [pe plan spiritual] şi ei se pot obişnui să invoce pe Allah în permanenţă. [Putem spune în general că] perfecţiunea omului poate să se realizeze atât în compania celorlalţi cât şi în izolare. Cert, învăţatul (al-faqîh) care nu se simte în securitate în compania celorlalţi, ar trebui să stea departe de lume. Pe de altă parte, cel care într-adevăr cunoaşte Adevărul [Al-Haqq, n.t.] şi Îl urmează, aşa cum recunoaşte deşertăciunea şi se îndepărtează, ar trebui să rămână cu ceilalţi; şi în acelaşi fel, cel care nu are cunoaştere trebuie să rămână în compania [credincioşilor] astfel încât să poată să o obţină.”

Este important să remarcăm însemnătatea, în însăşi constituţia islamului, a indicaţiei profetice ‘de a fugi pentru propria sa religie’ atunci când se produce fitna: devine astfel posibil pentru credincioşi de a se detaşa de grupuri şi de comunităţi organizate, în cazul în care acestea sunt grav influenţate de tulburările şi de devierile descrise de noi. Aceasta, dacă privim cu atenţie, este în relaţie cu orientarea ‘verticală’ mai curând decât cea ‘orizontală’ tipică a islamului şi face ca această Tradiţie să fie foarte greu permeabilă, în profunzime, la acţiunea subversivă pe care o vedem operându-se la ora actuală în toate mediile.

*tradus din Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îl: Il Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri introduttivi

***

NOTE:

[1] Iḥyâ’ ‘ulûm ad-dîn, Cartea despre normele sacre referitoare la retragerea spirituală (vol. II, p. 291).
[Acest hadith într-o altă formă este relatat şi de imamul Jalâl Ad-Dîn As-Suyûtî (yarhamhu Allâh -Mila lui Dumnezeu asupra sa) în cartea sa, Jâmi’ as–Saghîr: Trimisul lui Dumnezeu (asupra sa pacea şi rugăciunea divină) a spus: „Dacă vezi că angajamentele luate sunt nerespectate, că fervoarea religioasă diminuează, că probitatea se pierde şi că oamenii ajung să fie astfel (şi îşi încrucişă atunci degetele pentru a ilustra mai bine cum oamenii vor fi amestecaţi în confuzia care va lua amploare în practica lor religioasă), atunci rămâi la tine acasă, înfrânează-ţi limba, pune în practică ceea ce ai învăţat din religie abţinându-te în acelaşi timp de la tot ceea ce tu denunţi în practicile altora ca fiind contrar cu Şarî’a şi nu te amesteca în treburile oamenilor de rând.”
Faptul de a rămâne la tine acasă a fost explicat de savanţii ştiinţei hadith-ului, aceştia afirmând că mai mult decât sensul său literal (acela de a rămâne cel mai mult posibil la tine acasă şi a nu ieşi decât pentru nevoile obişnuite ale fiinţei umane :muncă, studii, cumpărături alimentare, moschee, vizite pioase, etc)), această expresie poate fi înţeleasă de asemenea şi în sensul de a se îndepărta, la sfârşitul vremurilor, de persoanele rătăcite, cu un comportamentul deviat şi de a refuza de a le întovărăşi. n.t]

Reclame