Capitolul zece

باب

Capitol

حَدَّثَنَا أَبُو الْيَمَانِ، قَالَ أَخْبَرَنَا شُعَيْبٌ، عَنِ الزُّهْرِيِّ، قَالَ أَخْبَرَنِي أَبُو إِدْرِيسَ، عَائِذُ اللَّهِ بْنُ عَبْدِ اللَّهِ أَنَّ عُبَادَةَ بْنَ الصَّامِتِ ـ رضى الله عنه ـ وَكَانَ شَهِدَ بَدْرًا، وَهُوَ أَحَدُ النُّقَبَاءِ لَيْلَةَ الْعَقَبَةِ ـ أَنَّ رَسُولَ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم قَالَ وَحَوْلَهُ عِصَابَةٌ مِنْ أَصْحَابِهِ ‏ „‏ بَايِعُونِي عَلَى أَنْ لاَ تُشْرِكُوا بِاللَّهِ شَيْئًا، وَلاَ تَسْرِقُوا، وَلاَ تَزْنُوا، وَلاَ تَقْتُلُوا أَوْلاَدَكُمْ، وَلاَ تَأْتُوا بِبُهْتَانٍ تَفْتَرُونَهُ بَيْنَ أَيْدِيكُمْ وَأَرْجُلِكُمْ، وَلاَ تَعْصُوا فِي مَعْرُوفٍ، فَمَنْ وَفَى مِنْكُمْ فَأَجْرُهُ عَلَى اللَّهِ، وَمَنْ أَصَابَ مِنْ ذَلِكَ شَيْئًا فَعُوقِبَ فِي الدُّنْيَا فَهُوَ كَفَّارَةٌ لَهُ، وَمَنْ أَصَابَ مِنْ ذَلِكَ شَيْئًا ثُمَّ سَتَرَهُ اللَّهُ، فَهُوَ إِلَى اللَّهِ إِنْ شَاءَ عَفَا عَنْهُ، وَإِنْ شَاءَ عَاقَبَهُ ‏”‏‏.‏ فَبَايَعْنَاهُ عَلَى ذَلِكَ‏.‏

11 (18) Se transmite de la ‘Ubâda ben Al-Sâmit, care participă [la bătălia] de la Badr, şi care era unul din reprezentanţii [medinezi] la noaptea de la ‘Aqaba, în care Trimsiul lui Allâh (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) [în acea ocazie] spuse, în timp ce era înconjurat de un grup dintre Tovarăşii săi: „Încheiaţi cu mine un Pact conform căruia nu asociaţi nimic lui Dumnezeu, nu furaţi, nu sunteţi desfrânaţi, nu vă ucideţi fii, nu pronunţaţi calomnii fabricate în voi înşivă şi nu respingeţi ascultarea în ceea ce este bun. Care din voi le va urma, recompensa sa este la Dumnezeu. Cine va trebui să lase deoparte o parte şi va fi pedepsit în această lume, aceasta îi va fi suficient ca expiere. Cine însă va lăsa deoparte o parte dar Dumnezeu va acoperi greşeala sa, lucrul va rămâne atunci în sarcina lui Dumnezeu: dacă El vrea se va îndura de el, altfel îl va pedepsi.” „Atunci noi,” [spuse ‘Ubâda,] „încheiarăm un Pact cu el în conformitate cu aceste condiţii.”

Comentariu

Conţinutul acestui capitol al zecelea, face parte, în mod evident, din punct de vedere conceptual din capitolul precedent. Însă aproape toate versiunile manuscrise ale Sahîh fac din aceasta un capitol separat; este vorba însă de un capitol fără titlu, probabil pentru a indica voinţa de a opera într-adevăr o separare dar şi o certă continuitate de sens faţă de capitolul nouă.

11 (18) „Noaptea de la ‘Aqaba (…) în timp ce era înconjurat de un grup dintre Tovarăşii săi”. Ne aflăm în perioada iniţială a predicării muhammadiene, înainte de ‘emigraţia’ la Medina. Explică Al-‘Aynî: „În fiecare an, cu ocazia Pelerinajului, Trimisul lui Dumnezeu (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) se prezenta triburilor arabe, [vorbindu-le de Dumnezeu]. Pe când se afla în vecinătatea ‘Aqaba”, şi deci la Minâ, în locul unde se ridica (şi se ridică) una din pietrele care sunt lapidate de pelerini, numită din acest motiv giamratu l-‘aqaba, „întâlni un grup de oameni din triburile medineze ale Khazraj. Le spuse: ‘De nu ne-am aşeza să vorbim?’, ‘Desigur’, răspunseră, aşezându-se cu el. El îi invită la Dumnezeu Preaînaltul, le explică Islamul şi le recită Coranul. Aceştia auzind deja de la Evrei că venise timpul unui nou Profet şi îşi spuseră între ei: ‘Pe Dumnezeu, el este şi evreii nu vă vor lua înainte!’ Îi răspunseră deci în mod pozitiv şi atunci când se întoarseră în ţinuturile lor vorbiră despre aceasta oamenilor lor; la Medina se răspândi astfel vestea venirii Trimisului lui Dumnezeu. Anul următor, tot cu ocazia Pelerinajului veniră doisprezece ‘ajutoare’ (ansâr)” din Medina, zece din tribul Khazraj şi doi din tribul Aws, „unul dintre ei era ‘Ubâda ben Sâmit, şi îl întâlniră pe Trimisul lui Dumnezeu la ‘Aqaba, încheind cu el Pactul numit ‘al femeilor’, dat fiind că era foarte similar cu ceea la care se face referinţă în Coran: „O, Profetule, atunci când vin la tine femeile credincioase, care încheie cu tine Pactul de a nu asocia nimic lui Dumnezeu, de a nu fura, de a nu fi desfrânate, de a nu-şi ucide fii, de a nu pronunţa calomnii fabricate îi ele însele şi de a nu respinge supunerea în ceea ce este bun” (LX, 12). Cei doisprezece reprezentanţi medinezi sunt primele persoane care au încheiat la modul formal un Pact cu Profetul; acest Pact va avea o importanţă decisivă pentru viitorul Islamului, căci constituie în definitiv începutul acelui proces care-l va face pe Muhammad să emigreze la Medina. Anul următor, tot în acelaşi loc şi tot în timpul Pelerinajului, în jur de şaizeci de medinezi confirmară Pactul: în această ‘a doua ‘Aqaba’, aceştia se angajară să protejeze pe Profet ‘în acelaşi fel în care protejează pe fii şi familiile lor’; chiar şi atunci vor fi doisprezece delegaţi (printre care iarăşi ‘Ubâda ben Sâmit) care vor strânge, la modul efectiv, mâna Profetului (asupra sa rugăciunea şi pacea divină). Va fi apoi un al treilea Pact, cu o cu totul altă semnificaţie, şi care nu va fi limitat doar la cei din Medina, acela încheiat în vecinătatea locului numit Hudaybiyya, sub un mare salcâm şi care va fi numit ‘Pactul supremei satisfacţii’, bay’atu r-ridwân.

„Încheiaţi cu mine un Pact”: aşa cum aminteşte cu justeţe Ibn Abî Giamra, termenul arab pentru ‘pact’ (bay’a) este foarte strâns legat de cuvântul bay’, ‘vânzare-cumpărare’: „Şi deci într-o astfel de bay’ai este necesar ca să fie clarificat care este obiectul vânzării-cumpărării şi care îi este preţul. În cazul nostru, ceea ce vine vândut/cumpărat este faptul că sufletul încetează să facă ceea ce vrea şi întoarce orice lucru la cel cu care se încheie ‘Pactul’, astfel că aceştia (cu care se încheie Pactul) acţionează în mod liber, conform cu ceea ce vrea Dumnezeu Puternicul şi Preamăritul, faţă de cin încheie Pactul cu el. (…) În ceea ce priveşte preţul vânzării (…), ei bine, acesta nu este altul decât Paradisul, întotdeauna bine înţeles că constrângerile asumate sunt respectate în totalitate. (…) Şi aceasta este evident preţul oricărui Pact care este încheiat [între Maestru şi discipol, în Căile iniţiatice şi în general în transmiterea tradiţională a Doctrinei] (…): orice Pact de acest fel nu e altul decât o reînnoire şi o confirmare a Pactului cu Profetului (asupra sa rugăciunea şi pacea divină). Pactul cu Profetul, la rândul său este Pactul cu Allâh, conform cuvintelor coranice „Cei care încheie un Pact cu tine, nu fac altceva decât să încheie un Pact cu Allâh” (XLVIII, 10). În fine, Pactul cu Dumnezeu Preaînaltul nu e altceva decât confirmarea loialităţii cu [Pactul ‘atemporal’ între Dumnezeu şi Duhurile umane, în care Dumnezeu întrebă] „Nu sunt oare Eu Domnul vostru?’ [La care aceştia răspunseră: ‘Cu siguranţă că da!’]” (VII, 172).

„Nu pronunţaţi calomnii fabricate în voi înşivă”: literalmente ‘între mâinile şi picioarele voastre’, expresie interpretată în mod obişnuit în sensul că această calomnie, înainte de a fi exprimată este ‘construită’ în intimitatea omului.

„Acesta îi va fi suficient ca expiere”: conform comentatorilor, avem în acest caz, o clară aluzie la faptul că pedepsele corporale aplicate conform Legii sacre (aşa numitele hudûd) sunt socotite ca fiind expierea completă a păcatelor comise; astfel, conform unui alt hadith: „cu adevărat, spada şterge păcatele”.

*tradus din Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îl: Il Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri introduttivi

Reclame