Capitolul şapte

باب حُبُّ الرَّسُولِ صلى الله عليه وسلم مِنَ الإِيمَانِ

Capitolul despre cum iubirea pentru Trimis (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) face parte din credinţă

حَدَّثَنَا أَبُو الْيَمَانِ، قَالَ أَخْبَرَنَا شُعَيْبٌ، قَالَ حَدَّثَنَا أَبُو الزِّنَادِ، عَنِ الأَعْرَجِ، عَنْ أَبِي هُرَيْرَةَ ـ رضى الله عنه ـ أَنَّ رَسُولَ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم قَالَ ‏ „‏ فَوَالَّذِي نَفْسِي بِيَدِهِ لاَ يُؤْمِنُ أَحَدُكُمْ حَتَّى أَكُونَ أَحَبَّ إِلَيْهِ مِنْ وَالِدِهِ وَوَلَدِهِ ‏”‏‏.‏

7 (14) Se transmite de la Abû Hurayra că Trimisul lui Dumnezeu (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) spuse: „Pe Cel care îmi ţine inima în mâna Sa, niciunul dintre voi nu va avea credinţă până când nu mă va iubi mai mult decât tatăl său şi decât fiul său.”

8 (15) Este vorba de o versiune a hadith-ului precedent, cu un ‘lanţ’ diferit de transmiţători şi cu o adăugire la final: „…până când nu mă va iubi mai mult decât tatăl său, decât fiul său şi decât toţi oamenii”.

Comentariu

7 (14) „În mâna Sa”: cu toate că, dintr-un anumit punct de vedere, apare cu claritate că o asemenea expresie înseamnă ‘în puterea Sa’, trebuie însă explicitată menţiunea ‘mâinii’ divine. Spune Abû Hanîfa, transmis de Al-‘Aynî: „A interpreta ‘mâna’ divină doar ca un sinonim al ‘puterii’ împinge, precum şi în alte interpretări asemănătoare, la erezia negării atributelor divine (ta’tîl). Dumnezeu Preaînaltul şi-a atribuit astfel în mod explicit o ‘mână’ (…). În aceste cazuri, ar trebui să avem credinţă în ceea ce Dumnezeu ne menţionează şi care este conform cu ceea ce El înţelege (prin aceasta), fără să ne ocupăm să găsim neapărat o interpretare.”

Nimeni dintre voi nu va avea credinţă până când nu mă va iubi mai mult decât pe tatăl său şi de fiul său.

Un hadith analog este transmis de la ‘Umar, care spuse Profetului: „O, Trimis al lui Dumnezeu, eu te iubesc mai mult decât orice, în afara mie însumi!” Profetul atunci, asupra sa rugăciunea şi pacea divină, spuse: „Nu! Pe Cel care are sufletul meu în mâna Sa: [trebuie să împingi iubirea ta] până când mă vei iubi mai mult decât pe tine însuţi!” ‘Umar răspunse: „Pe Dumnezeu! Acum te iubesc mai mult decât pe mine însuşi!” „Acum da, o, ‘Umar”, concluzionă Profetul.

Spuse Al-Qurtubî, raportat de Al-‘Asqalânî: „Niciunul din cei care au cu adevărat credinţă în Profet (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) nu poate să nu resimtă, cel puţin în parte, o astfel de iubire ‘predominantă’. Însă aceştia se diferenţiază, dat fiind că unii iau din acest grad o porţie abundentă şi alţii doar un pic, aşa cum este cazul celui care este deseori înnecat în patimi şi pe care diferite forme de uitare îl voalează. Însă foarte mulţi dintre ei, când aud că se menţionează Profetul, îşi doresc cu putere să-l vadă şi preferă o asemenea viziune familiei, progeniturilor, bunurilor şi părinţilor lor. Aceştia atunci se sacrifică , întreprind lucruri periculoase şi chiar sfârşesc prin a găsi în ei înşişi ceva ce le dă ştire de acesta, fără ca o astfel de realizare să poată suferii vreo modificare. Putem vedea că fac parte din acest tip de persoane cei care preferă, din cele spuse mai devreme, vizitarea mormântului său şi viziunea locurilor care au constituit cadrul faptelor sale, dintr-o dragoste pentru el imprimată în inimile lor – în cazul descris însă mai sus, aceasta poate lua sfârşit, când în acesta uitarea este cea care domină apoi .”

Pentru comentatori, iubirea pentru Profet rezumă toate tipurile de iubire care se pot resimţi. Conform lui Al-‘Aynî, „iubirea poate fi de trei feluri: iubirea alcătuită din respect şi veneraţie, precum iubirea pentru părinţi; apoi este iubirea care este milă şi blândeţe, precum în cazul iubirii pentru fii; şi, în fine, iubirea datorată asemănării (muşâkala), sau datorită acceptării, aşa cum este cazul iubirii care se petrece între persoane [de rang similar]. Ei bine, Profetul, pacea şi rugăciunea asupra lui, sintetizează toate aceste lucruri.”

În hadith se face în mod evident aluzie la interiorizarea totală a figurii exemplare a Profetului ca condiţie pentru desăvârşirea credinţei: fiind Muhammad prototipul Omul perfect (al-insânu l-kâmil), credinciosul îl va simţi cu atât mai aproape (şi îl va iubi în consecinţă) cu cât este mai importantă propria sa ‘realizare’ interioară[1].

*tradus din Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îl: Il Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri introduttivi

***

NOTE:

[1] Sau putem şi spune, pentru a ne exprima cu cuvintele lui An-Nawawî raportate de Al-‘Aynî, cu cât sufletul nostru este mai ‘liniştit’ (mutma’inna). Avem în acest caz o referinţă la ‘gradele’ sufletului care sunt prezentate în diferite pasaje din Coran: ‘care ordonă răul’, ‘care blamează’ şi ‘liniştită’.

Reclame