Capitolul cinci

باب إِطْعَامُ الطَّعَامِ مِنَ الإِسْلاَمِ

Capitolul despre faptul că împărţirea hranei face parte din Islam

حَدَّثَنَا عَمْرُو بْنُ خَالِدٍ، قَالَ حَدَّثَنَا اللَّيْثُ، عَنْ يَزِيدَ، عَنْ أَبِي الْخَيْرِ، عَنْ عَبْدِ اللَّهِ بْنِ عَمْرٍو ـ رضى الله عنهما ـ أَنَّ رَجُلاً، سَأَلَ النَّبِيَّ صلى الله عليه وسلم أَىُّ الإِسْلاَمِ خَيْرٌ قَالَ ‏ „‏ تُطْعِمُ الطَّعَامَ، وَتَقْرَأُ السَّلاَمَ عَلَى مَنْ عَرَفْتَ وَمَنْ لَمْ تَعْرِفْ ‏”‏‏.‏

5 (12) Se transmite de la ‘Abd Allâh ben ‘Amr că un om întrebă pe Profet (asupra sa rugăciunea şi pacea divină): „Care este cel mai bun Islam?” El răspunse: „Ca tu să-ţi împarţi hrana şi să adresezi salutul de pace cui cunoşti şi cui nu cunoşti.”

Comentariu

5 (12) Indicaţia profetică de împărţire binecuvântările materiale (hrana) şi spirituale (salutul de pace) este pus în mod evident în relaţie cu caracterul universal al Islamului.

Ca tu să-ţi împarţi hrana„: se înţelege, aşa cum aminteşte Al-‘Aynî, că trebuie oferită hrana atât credincioşilor cât şi non credincioşilor, atât oamenilor cât şi animalelor.

Să adresezi salutul de pace cui cunoşti şi cui nu cunoşti „: în Islam salutul de pace (conform formulei as-salâm ‘alay-kum, ‘ca pacea să fie asupra voastră’) este considerat ca având o mare valoare ‘mântuitoare, (care salvează, n.t)’; acesta „nu se poate adresa doar unora, excluzând din orgoliu sau preţiozitate pe alţii, ci trebuie să fie la modul general, pentru a onora acest semn distinctiv al Islamului şi din respect faţă de fraternitatea care trebuie să fie o caracteristică a musulmanului”, aşa cum spune Al-‘Asqalânî. Acest hadith, în acelaşi fel precum alte informaţii tradiţionale, demonstrează că regula principală în privinţa salutului este aceea de a-l adresa în general oamenilor, în vreme ce indicaţia în privinţa restrângerii folosirii în raporturile doar între membrii comunităţii musulmane (restricţie însă validă şi actuală în formularea Legii sacre) este una secundară şi, o putem numi, ‘accidentală’, constituind doar o reacţie la atitudinea agresivă a membrilor celorlalte comunităţi faţă de Islam[1]. Al-‘Aynî raportează de la ‘Abd Allâh ben Salâm: „Atunci când Profetul (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) ajunse la Medina, oamenii veniră să-l întâmpine în masă. Eu eram dintre cei care se duseră la el. Atunci când îi văzui faţa, şi când îl măsurai bine, înţelesei că acela nu putea fi faţa unui mincinos. Primele cuvinte pe care le auzii de la el fură acestea: ‘O, oameni! Răspândiţi [salutul de] pace, împărţiţi hrana, rugaţi-vă noaptea în vreme ce alţii dorm! Intraţi în Paradis în pace!’ ” În ceea ce priveşte, în fine, motivul pentru care acest hadith face parte din ‘cartea’ în privinţa credinţei, se poate intui cu uşurinţă că se consideră a fi, aşa cum s-a văzut deja, o coincidenţă conceptuală între ‘credinţă’ şi ‘Islam’, astfel că ‘a da de mâncare’ şi ‘răspândirea salutului de pace’ sunt reţinute a fi ‘ramificaţii’ ale credinţei, conform expresiei utilizate în hadith 2 (9); ca dovadă a acestui lucru, trebuie să remarcăm că în anumite versiuni manuscrise ale Sahîh capitolul de faţă are titlu ‘Despre faptul că împărţirea hranei face parte din credinţă’.

*tradus din Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îl: Il Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri introduttivi

***

NOTE:

[1] În timpul vieţii Profetului, şi deci în acea epocă originară care va deveni apoi modelul ‘paradigmatic’ de dezvoltări succesive ale noii Religii, această atitudine se arătă mai ales în ostilitatea violentă atât din partea idolatrilor mekkani cât şi din partea evreilor din Medina; atât unii cât şi alţii încercară, de exemplu, cu mai multe ocazii să-l elimine fizic pe Muhammad (asupra sa rugăciunea şi pacea divină). În legătură cu norma care prevede rezervarea salutului de pace musulmanilor trebuie însă să se aibă în vedere: 1) că este obligatoriu ca salutul de pace să fie adresat unui grup de persoane chiar dacă printre ei se află doar un musulman; 2) că, conform lui Al-Qurtubî, trebuie ţinut cont în permanenţă de dreptul prietenului, al tovarăşului de călătorie, şi vecinului de casă, chiar dacă sunt non-musulmani; 3) că, conform prezentului hadith, atunci când nu se ştie cu cine se are de-a face, trebuie cu toate acestea adresat salutul de pace. A se vedea comentariu la v. 47 din Sura Maria (XIX), în cartea noastră Sura Maria în înţelepciunea islamică, pag. 118.

Reclame