Capitolul al cinzecișioptulea [LVIII]

58

Capitol asupra faptului ca bărbații să doarmă în moschee.

Se transmite de la Anas ben Mâlik: „Un grup de [arabi din tribul] ‘Ukl veni la Profet, asupra sa rugăciunea și pacea divine. Ei stăteau în porticul[i] (suffa) [alăturat moscheii].” ‘Abdu r-Rahmân, fiul lui Abû Bakr veridicul, zise: „Cei ai porticului (ashâbu s-suffa) erau dintre săraci.”

92 (440) Se transmite de la Nâfi‘: ” ‘Abd Allah ben ‘Umar îmi povestea că în tinerețe, burlac, fără a avea încă propria familie, dormea în moscheea Profetului (asupra sa rugăciunea și pacea divine).”

93 (441) Se transmite de la Sahl ben Sa‘d: „Trimisul lui Dumnezeu, asupra sa rugăciunea și pacea divine, merse într-o zi acasă la Fâtima. Ne găsindu-l acolo pe ‘Alî, o întrebă: ‘Unde-i vărul tău?’ Ea răspunse: ‘A fost ceva între noi și el e certat cu mine; de aceea a ieșit fără să își facă odihna de după-amiază aici, la mine.’ Atunci Trimisul lui Dumnezeu îi spuse unui om: ‘Du-te de vezi unde-i.’ Acela [îl căută, apoi făcu cale-ntoarsă și] zise: ‘Trimis al lui Dumnezeu, e în moschee, doarme.’ Trimisul lui Dumnezeu, asupra sa rugăciunea și pacea divine, se duse acolo și acolo îl găsi pe ‘Alî întins pe o parte: mantaua (ridâ’) îi era căzută jos lăsându-i descoperită o latură, așa că se murdărise de pulbere. Trimisul lui Dumnezeu, asupra sa rugăciunea și pacea divine, se apucă atunci să-i scuture pulberea cu mâna zicându-i: ‘Ridică-te, om al pulberii! Ridică-te om al pulberii!’ ”

94 (442) Se transmite de la Abû Hurayra:”Am văzut șaizeci dintre cei din portic (suffa): nu era nici măcar unul dintre ei acolo care să fi avut o manta [care să-i fi acoperit partea superioară a corpului]: sau aveau numai izâr-ul [ca să le acopere partea inferioară], sau aveau un veştmânt înnodat în jurul gâtului în așa fel încât pentru unii ajungea la jumătatea coapsei, iar pentru alții până la glezne, însă toți erau nevoiți să îl reunească cu mâinile ca să nu li se fi zărit părțile intime.”

Comentariu
În prezentul capitol se amintește permisibilitatea faptului „ca bărbații să doarmă în moschee”, mai ales dacă este vorba de dezmoșteniți ce nu au casă: exemplul cel mai evident îl constituie „cei ai porticului” (اصحاب الصفة ashâbu s-suffa), care erau „săraci”, îndeosebi ‘emigranți’ mekkani, care găsiseră adăpost în suffa, mai exact, un ‘portic’ alăturat moscheii Profetului, de la Medina, cei care adesea dormeau în acea moschee (a se vedea, tot în acest volum, și ceea ce se transmite în Sahîh de la „‘Abdu r-Rahmân fiul lui Abû Bakr veridicul”, în hd. 9, XLI, 602). Că ‘străinul’ poate fi găzduit în moschee, este indicat și de exemplul „grupului” arabilor din tribul „‘Ukl” care „veni la Profet, asupra sa rugăciunea și pacea divine”, a cărui poveste este narată pe larg în hd. 4, LXVI, 233[ii] și la care ne referim aici doar pentru că la sosirea lor fură găzduiți în suffa (și deci ‘în moschee’). Al Bukhârî prezintă mai departe și alte date tradiționale care reprezintă cele mai importante exemple luate din ‘istoria sacră’ a începuturilor Islamului, în care se arată că îi este permis să doarmă în moschee și celui care este ‘rezident’ în locul în care aceasta este construită (cum era cazul lui Ibn ‘Umar în hd. 440), dar și pentru cine în plus are casă și familie (ca în exemplul lui ‘Alî, în hd. 441). Savanții nu au însă o opinie unanimă: unii consideră această permisibilitate ca fiind absolută și raportează o spusă în care Ibn ‘Umar afirmă fără echivoc că „în timpul Trimisului lui Dumnezeu, asupra sa rugăciunea și pacea divine, dormeam în moschee atât după-amiaza cât și noaptea”; Al-Hasan la rândul său amintește că l-ar fi văzut pe „‘Uthman ben ‘Affân, în vremea în care era [Calif, adică] Principe al credincioșilor, dormind în moschee singur, fără cineva în preajmă.” Alții în schimb (malikiții și hanbaliții în special) consideră că a dormi în moschee ar fi pe deplin licit numai în cazuri excepționale, sau la nevoie (cuprinzând în acest caz și nevoia călătorului și a străinului, chiar dacă nu sunt nevoiași), sau și atunci când cineva este biruit de somn în timp ce așteaptă ora rugăciunii, pe când de regulă ar fi recomandabil pentru cine locuiește în vecinătatea moscheii să meargă să doarmă acasă; aceștia amintesc faptul că Profetul ar fi spus: „Nu luați moscheea drept un dormitor.” În orice caz, nimeni nu pune la îndoială permisibilitatea generică a faptului de a dormi în moschee (iar precauțiile despre este vorba au în realitate doar funcția de a evita ca moscheea să devină ceva diferit de aceea pentru care a fost instituită, dat fiind că, după un hadith profetic raportat de Ibn Ragiab, ea există „pentru Amintirea lui Allah, pentru rugăciune și pentru recitarea Coranului”), și deci prezentul capitol, împreună cu precedentul, vine să completeze pe de o parte ceea ce s-a spus în capitolele XLII-XLIV (în legătură cu o serie de acte pe care mentalitatea occidentală modernă le-ar considera ‘profane’, ca a mânca și a bea, a împarți bani sau a exercita activitatea judiciară și care dimpotrivă, în Islam pot fi desfășurate ‘înăuntrul templului’) și pe de altă parte dispoziția de la cap. LII, unde acolo unde Profetul ordonă a nu lua casele noastre ‘drept morminte’ și deci a nu le considera activitățile desfășurate în afara ‘templului’ ca fiind exterioare domeniului sacru (pe când în acest caz se afirmă că în templu se poate desfășura în definitiv orice act uman care să nu se afle în dezacord cu Legea sacră, deși, desigur, în maniera cuvenită și cu singura excepție a ceea ce necesită intimitatea absolută, precum unirea sexuală). Zice Guénon: „Într-o civilizație integral tradițională, fiecare activitate umană, oricare ar fi ea, posedă un caracter ce poate fi numit sacru, întrucât prin însăși definiția sa tradiția nu lasă nimic în afara câmpului său de acțiune; aplicațiile sale se extind în acest caz la toate lucrurile fără nicio excepție, iar rezultatul este că nu există în ea nimic care să poată fi considerat ca fiind indiferent sau insignifiant din acest punct de vedere și că orice ar putea face omul, participarea sa la tradiție este asigurată în mod constant și permanent prin chiar actele sale. Din momentul în care anumite lucruri se sustrag punctului de vedere tradițional, sau (ceea ce este același lucru) sunt considerate profane, avem în aceasta semnul vizibil al producerii unei degenerări antrenând o slăbire şi aproape ca o diminuare a tradiției.”[iii]

93 (441) „Unde-i vărul tău?”: În realitate Fâtima (fiică a Profetului, asupra lui rugăciunea și pacea divine) nu era decât vară de-a doua a soțului său ‘Alî, însă Trimisul lui Dumnezeu intrând în casa ei înțelesese că acolo avusese loc o ceartă și menționând înrudirea voise să suscite în inima fiicei un sentiment de mizericordie care să fi putut stinge mânia și indignarea; iată că, după Al-‘Aynî, de aici se desprinde indicația de a li se aminti celor ce sunt implicați într-un litigiu eventuala lor înrudire, pentru ca astfel acesta să fie aplanat.

„Acolo îl găsi pe ‘Alî întins pe o parte”: Într-o altă versiune a hadith-ului se spune: ‘Îl găsi’ în moschee ‘întins pe o parte, la umbra unui perete’, dat fiind că în acea epocă moscheea nu era acoperită de un tavan propriu-zis ci doar de un ‘grilaj’ din ramuri de palmier desfrunzite.

„Ridică-te, om al pulberii (ابو تراب abû turâb): epitetul este adresat de Profet lui ‘Alî în glumă, deși din acel moment lui ‘Alî îi plăcu mult să fie chemat Abû Turâb (care literal înseamnă ‘Tată al pulberii’). Al-‘Aynî amintește să se desprindă de aici indicația de a se adresa în mod glumeț celui care este supărat, contribuind astfel la înseninarea sa, cu condiția să fim siguri că acel lucru nu îi va crea pe viitor neliniște.

94 (442) Asupra ‘calificării spirituale’ a „acelora din portic (صفة suffa), Ibn Ragiab raportează, dintr-un hadith extras tot din Sahîh-ul lui Al-Bukhârî (81, XVII, 6452), ceea ce zice despre ei Abû Hurayra: „Cei din portic sunt oaspeți ai Islamului: nu caută refugiu în familie, nici în patrimoniu, nici în nimic altceva.” Și tot Ibn Ragiab raportează de la Fadâla ben ‘Ubayd: „Atunci când Trimisul lui Dumnezeu (asupra sa rugăciunea și pacea divine) efectua rugăciunea cu oamenii, erau acolo niște bărbați care în timpul rugăciunii se prăbușeau la pământ datorită marii lor sărăcii: erau ‘aceia din portic’; iar beduinii ziceau ‘Ăia sunt nebuni!’. [Într-o zi,] după terminarea rugăciunii, Trimisul lui Dumnezeu se întoarse către ei (cei care făceau rugăciunea, n.t) și le zise: ‘Dacă voi ați ști care este partea voastră la Allah, atunci v-ați dori să crească sărăcia voastră și nevoia voastră.’ ”

De reținut că una din ‘etimologiile simbolice’ ale termenului صوفي sûfî este aceea conform căreia el derivă chiar de la cuvântul suffa.

***

livre

* Traducere realizata de Sidi Yahya din cartea lui Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îl: Il Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri riguardanti la preghiera: prima parte.

 

 

 

NOTE:

[i] [Porticul este o galerie exterioară, acoperită și deschisă, mărginită de un șir de stâlpi sau coloane, care constituie un spațiu de trecere în raport cu interiorul clădirii (n.t.)]

[ii] Vezi volumul nostru Il Sahîh. I Libri riguardanti la purificazione rituale, pp. 197-200

[iii] R. Guénon, Iniziazione e realizzazione spirituale, cap. XI, pag. 75.

Reclame