42. al-firâsa [1]

„Intuiţia” este un gând spontan (khâtir, şi rătăcitor) care asaltează inima, sau este o impresie (wârid) care i se coboară asupra sa cu claritate şi, în majoritatea timpului nu înşeală inima dacă inima este pură.

Profetul a spus într-un hadith: „Temeţi-vă de intuiţia credinciosului căci priveşte prin Lumina lui Dumnezeu”.

Aceasta este în funcţie de gradul de apropiere [de Dumnezeu] (qurb) şi de cunoaşterea iniţiatică (ma’rifa): atunci când proximitatea (de Dumnezeu) este solidă şi cunoaşterea iniţiatică (ma’rifa) ferm stabilită, intuiţia este una veridică. Motivul este pentru că Duhul (rûh) este în Prezenţa Adevărului (hadratu l-Haqq) şi ceea ce se epifanizează prin el este doar Adevărul.

Aceasta are trei grade: intuiţia credinciosului obişnuit, care consistă în a aduce la lumina zilei ceea ce este în conştiinţele oamenilor şi a dezvălui stările lor secrete; aceasta este o tentaţie (fitna) pentru cei care nu au îmbrăcat încă trăsăturile Celui mizericordios (akhlâq ar-Rahmân); intuiţia Oamenilor elitei este dezvăluirea staţiunilor şi locuirilor (maqâmati wa l-manâzilât), cunoaşterea luminilor lumii Regalităţii (al-malakut); şi intuiţia Aleşilor elitei, este dezvăluirea secretelor Esenţei şi a luminilor Atributelor, scufundarea în oceanul secretelor lumii Atotputerii (al-jabarût).

Al-Kattânî[2] a spus: „Aceasta este dezvăluirea Adevărului şi viziunea Misterului”.

Al-Wâsitî[3] a spus: „Aceasta este strălucirea luminilor Esenţei şi scufundarea fermă a tuturor gândurilor cele mai intime (sumîat as-sarâ’ir) în arcanele lumii invizibile, şi asta până când, penetrând din mister în mister, va sfârşi prin a contempla lucrurile aşa cum Adevărul – Dumnezeu – le face să vadă. Cel [care a ajuns în acest punct] vorbeşte de ceea ce este ascuns în forul interior al fiinţelor.”

Aş adăugă că faptul de „a vorbi nu este un lucru cerut cu necesitate din partea intuiţiei Oamenilor elitei. Iar Dumnezeu este mai Savant![4]

[Jurjânî spuse în „Cartea definiţiilor”:

Acest termen înseamnă, în vorbirea curentă, devenirea fermă (tatabbut) şi privirea (nazar).

În vocabularul Oamenilor realizării spirituale este dezvăluirea care procură certitudinea (mukâşafât al-yaqîn) şi contemplarea viziunii Misterului (mu’âyanat al-gayb).]

***

42

NOTE:

[1] Penetrare esenţială, discernământ intuitiv.

[2] Abû Bakr Muh. b. ‘Alî Al-Kattânî, sufi originar din Bagdad unde îl frecventa pe Junayd, Kharrâz şi Nûrî; muri la Mekka în 322 H. (934). (după Quşayrî, Risâla, pag. 26).

[3] Abû Bakr Muh. b. Mûsa al-Wâsitî, unul din primii discipoli ai lui Junayd la Bagdad; se instală în Khurassan şi muri pe lângă Merv după 320 H. (Quşayrî, Risâla, pag. 24; Şa’rânî, Tabaqât Kubra, I, pag. 85-86).

[4] Firâsa Oamenilor Căii spirituale, una pur spontană, trebuie evident să fie deosebită de arta divinatorie care poartă acelaşi nume şi care se bazează pe observarea anumitor semne exterioare, sau de ştiinţa fizionomiei aşa cum a fost ea expusă în clasicul Kitâb Al-Firâsa al lui Fakhr Ad-Dîn Ar-Râzî.

Reclame