*A se vedea şi articolele precedente legate de acest subiect aici şi aici

***

Al-Bukhârî: Capitolul doisprezece

 12 livre purification

Capitolul despre cum femeile ies (din casă) pentru a-şi face propriile nevoi

12 (146) Se transmite de la ‘Ayşa că soţiile Profetului (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) ieşeau noaptea pentru a-şi face nevoile proprii, ducându-se la Al-Manâsi’, un vast teren [în imediata vecinătate a Medinei]. ‘Umar spunea Profetului: „Pune voal femeilor tale!” Cu toate acestea, Trimisul lui Dumnezeu nu întreprinse nimic (în acest sens). Una din soţiile Profetului, Sawda bint Zam’a, ieşi într-o noapte târziu. Era o femeie cu o statură înaltă şi ‘Umar a strigat-o spunând: „Te-am recunoscut, Sawda!” Şi spunea asta căci dorea să fi fost revelat ceva în legătură cu voalul. Şi, într-adevăr, Dumnezeu făcu să se pogoare versetul voalului.”

13 (147) Se transmite de la ‘Ayşa că Profetul (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) spuse: „[Femei], va fost permis să ieşiţi pentru nevoile voastre.” „Şi anume”, spune Hişâm, „pentru a-şi face nevoile fiziologice”.

Comentariu

În acest capitol al doisprezecelea se arată permisibilitatea pentru femei de a ieşi din casă pentru a-şi face propriile nevoi. Al-Bukhârî prezintă în legătură cu aceasta două hadith care par să se contrazică, într-atât încât par să arate o complementaritate de puncte de vedere, şi aceasta, nu doar în privinţa problemei în privinţa căreia acest capitol se adresează în mod specific, ci şi în legătură cu chestiunea mai generală a ceea ce este permis femeii. În realitate, pentru a avea o înţelegere adevărată se cuvine să considerăm un alt hadith (nr. 4795 din Sahîh), care pare să recompună într-o unică naraţiune (cu toate că lucrul este pentru unii controversat, cum se va vedea) cele două hadith despre care este vorba (în acest caz). În acesta Al-Bukhârî transmite de la ‘Ayşa: „După ce vălul fu impus, Sawda ieşi pentru a-şi face nevoile sale: era o femeie corpulentă şi cine o cunoştea nu putea să nu o recunoască. ‘Umar ben Al-Khattâb o văzu şi îi spuse: ‘Pe Dumnezeu, Sawda, nu putem să nu te recunoaştem. Cum îţi poţi permite să ieşi (din casă)?’ Acesta se întoarse atunci înapoi. Trimisul lui Dumnezeu era în casa mea şi lua cina; avea în mână un os (cu carne pe el, n.t) pe care-l mânca. Ea intră şi spuse: ‘Trimis al lui Dumnezeu, am ieşit afară pentru a-mi face o nevoie a mea şi ‘Umar mi-a spus asta şi asta!’ Dumnezeu făcu atunci să se pogoare peste el Revelaţia [unui verset], cu toate că aceasta (Revelaţia în acel moment, n.t) fu ridicată repede de la el; şi acesta (se petrecu) pe când el ţinea încă osul în mână, fără să-l fi pus jos. Apoi spuse: ‘Cu adevărat, [femei], v-a fost permis să ieşiţi pentru nevoile voastre.’ „[1]

Astfel, acest hadith, la rigoare, ar corespunde doare celui de-al doilea din cele două prezente în acest cap. XII (şi anume nr. 147, din care reproduce doar fraza finală şi al cărui lanţ de transmiţători este identic), în timp ce primul (nr. 146) pare să difere într-un detaliu care nu este desigur de neglijat: ‘Umar ar fi acţionat contestând acţiune Sawdei înainte de revelarea versetelor despre voal, în timp ce în hd. 4795 este afirmat în mod explicit că acţiunea lui ‘Umar are loc după ce această revelaţie avusese deja loc, care ar fi implicat apoi impunerea voalului. Această diferenţă este importantă şi nu este doar aspect nuanţat; acest lucru este explicat în diferite feluri de comentatori. Al-‘Asqalânî spune, de exemplu: „Lui ‘Umar îi intrase în inimă indignarea că mulţi străini vedeau soţiile Profetului, până când spuse în mod limpede: ‘Pune voal femeilor tale!’ Lucrul fu confirmat, într-atât încât fu revelat versetul în privinţa voalului. După care, gândindu-se că soţiile Profetului nu ar fi putut absolut deloc să se arate (în public), nici chiar fiind în întregime voalate, şi în aceasta exageră. Lucrul fu deci împiedicat şi femeilor le fu permis să iasă pentru propriile lor nevoi.” Din aceasta însă ar trebui să se înţeleagă că ‘Umar ar fi apostrofat pe Sawda într-o manieră cu totul analogă în două ocazii diferite (prima oară având dreptate, şi aflându-se în acord cu o Revelaţie care stătea să fie pogorâtă şi a doua oară înşelându-se), lucru care pare mai curând improbabil, prin faptul că evidenţa pare a arăta clar că ar fi vorba de un episod unic; iar Dumnezeu ştie mai bine.

Oricum ar fi, din acest episod banal în aparenţă însă încărcat de consecinţe în determinarea unui aspect al Legislaţiei sacre şi Revelaţiei înseşi, Al-Bukhârî prezintă două ‘extreme’, avute ambele în vedere, am putea spune, în integralitatea dreptului lor[2]: pe de-o parte avem pe ‘Umar, care cuprins fiind de o gelozie sacră faţă de soţiile Profetului (pe care profanii le tratau ca femei obişnuite, neacordându-le respectul cuvenit în calitatea lor de ‘mame ale credincioşilor’), mustră pe Sawda, şi încercă să obţină cu vehemenţă o revelaţie divină privitoare la ‘voal’, lucru care se întâmplă efectiv (prin pogorârea unor versete privitoare la împărţirea între bărbaţi şi femei, sau a ‘voalului’ feminin, aşa cum se va vedea). Pe de altă parte avem pe Sawda, care iese voalată pentru o nevoie stringentă şi care, atunci când fu admonestată de se întoarce chiar şi aceasta la Profet în puterea unui drept care este recunoscut cu claritate din cuvintele, lapidare şi fără replică posibilă, pronunţate de Trimisul lui Dumnezeu. Este vorba în definitiv de echilibrul delicat între două exigenţe (confirmate, una de Coran şi cealaltă de Profet): aceea de a proteja femeia (şi mai ales femeia credincioasă) de vulgaritate (a sa proprie şi a celorlalţi), şi de faptul de a garanta statutul ‘natural’ şi originar de libertate a fiinţei feminine.

12 (146) „Pune voal femeilor tale!”: conform comentatorilor, ‘Umar voia ca Profetul (asupra sa pacea şi rugăciunea divină) să interzică soţiilor sale să iasă (din casă), îndepărtându-se pentru a-şi face propriile lor nevoi şi aceasta mai cu seamă pentru faptul că nu erau voalate.

„Te-am recunoscut, Sawda”: din exclamaţia lui ‘Umar comentatorii (şi juriştii) trag două indicaţii diferite. Pe de-o parte permisibilitatea de a se adresa unui credincios apostrofându-l sever, atunci când situaţia o cere; pe de altă parte permisibilitatea de a adresa cuvântul unei femei, pe stradă, atunci când există vreun motiv.

„Spunea asta căci dorea să fi fost revelat ceva în legătură cu voalul”: cu diferite ocazii, ‘Umar şi alţi Tovarăşi ai Profetului, ‘intervin’ în Revelaţia coranică, în sensul de a cere pogorârea îngerului.

„Dumnezeu făcu să se pogoare versetul voalului”: aşa cum menţionează Al-‘Aynî, bazându-se pe anumite versiuni ale hadith-ului (care sunt în această privinţă mai explicite), se înţelege în mod obişnuit că a fost revelat versetul în care se impune nu atât ‘voalul’ ca articol vestimentar, cât separarea între bărbaţi şi femei[3] în legătură cu acest episod, şi este însă de asemenea posibil ca să fie vorba de ‘vălul’ în adevăratul sens al cuvântului şi de versetele care-l impun.[4]. Oricum ar fi, ceea ce înţelegea ‘Umar era ca femeile să se ascundă în veşmintele lor atunci când ieşeau afară, astfel încât să nu fie recunoscute.

13 (147) „Femei”, specificare necesară, căci în originalul arab se foloseşte pluralul.

„Va fost permis să ieşiţi pentru nevoile voastre”: deşi în cazul de faţă se înţelege la modul particular faptul de a ieşi pentru a-şi satisface nevoile fiziologice, comentatorii însă clarifică fără nici un dubiu permisibilitatea (pentru soţiile Profetului şi prin urmare pentru soţiile credincioşilor în general) ieşirii din casă pentru orice ‘nevoie’ adevărată. Pasivul ‘va fost permis’ se explică prin faptul că este vorba în realitate de o permisiune divină, care, aşa cum am văzut în comentariul la capitolul de faţă în întregime, ia locul unei Revelaţii care „a fost ridicată apoi repede”, dar a cărei semnificaţii rămâne in nuce în cuvintele profetice.

***

livre purification

Tradus din Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îl: Il Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri riguardanti la purificazione rituale.

 

***

NOTE:

[1] Sahîh, Cartea a şaizeci şi cincea (Despre comentariul Coranului), comentariul la Sura Facţiunilor, cap. VIII, hd. 4795.

„حَدَّثَنِي زَكَرِيَّاءُ بْنُ يَحْيَى، حَدَّثَنَا أَبُو أُسَامَةَ، عَنْ هِشَامٍ، عَنْ أَبِيهِ، عَنْ عَائِشَةَ ـ رضى الله عنها ـ قَالَتْ خَرَجَتْ سَوْدَةُ بَعْدَ مَا ضُرِبَ الْحِجَابُ لِحَاجَتِهَا، وَكَانَتِ امْرَأَةً جَسِيمَةً لاَ تَخْفَى عَلَى مَنْ يَعْرِفُهَا، فَرَآهَا عُمَرُ بْنُ الْخَطَّابِ فَقَالَ يَا سَوْدَةُ أَمَا وَاللَّهِ مَا تَخْفَيْنَ عَلَيْنَا، فَانْظُرِي كَيْفَ تَخْرُجِينَ، قَالَتْ فَانْكَفَأَتْ رَاجِعَةً، وَرَسُولُ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم فِي بَيْتِي، وَإِنَّهُ لَيَتَعَشَّى‏.‏ وَفِي يَدِهِ عَرْقٌ فَدَخَلَتْ فَقَالَتْ يَا رَسُولَ اللَّهِ إِنِّي خَرَجْتُ لِبَعْضِ حَاجَتِي فَقَالَ لِي عُمَرُ كَذَا وَكَذَا‏.‏ قَالَتْ فَأَوْحَى اللَّهُ إِلَيْهِ ثُمَّ رُفِعَ عَنْهُ وَإِنَّ الْعَرْقَ فِي يَدِهِ مَا وَضَعَهُ فَقَالَ ‏ „‏ إِنَّهُ قَدْ أُذِنَ لَكُنَّ أَنْ تَخْرُجْنَ لِحَاجَتِكُنَّ ‏”‏‏.‏”

[2] Termenul arab care indică ‘dreptul’ (haqq), înseamnă şi ‘datorie’ (dat fiindă că ‘drepturile’ avute la modul propriu nu sunt altceva decât ‘datorii’ pe care le au alţii faţă de noi), şi, ceea ce este şi mai important, duce cu gândul la ideea de ‘Adevăr’, într-atât încât constituie şi un Nume divin: al-Haqq, ‘Adevărul’, sau ‘Realul’.

[3] Acesta este versetul în întregime: „O, voi care aveţi credinţă: nu intraţi în casele Profetului, fără să vi se fi îngăduit să veniţi la masă şi fără să aşteptaţi timpul. Când sunteţi invitaţi, intraţi, însă apoi retrăgeţi-vă după ce aţi mâncat fără să încercaţi să faceţi conversaţii familiare. Aceasta deranjează pe Profet, iar el se ruşinează să v-o spună, însă Dumnezeu nu se ruşinează de Adevăr! Când cereţi ceva uneia (dintre soţiile Profetului), cereţi-le de după un văl. Aşa este mai pur pentru inimile voastre şi pentru inimile lor. Nu trebuie să-l deranjaţi pe Trimisul lui Dumnezeu, şi nici să luaţi vreodată de soţii pe soţiile sale după el, căci aceasta ar fi o grozăvie înaintea lui Dumnezeu. (XXXIII, 53).

[4] Este vorba de vv. XXXIII, 53 (cel din nota precedentă, n.t), XXXIII, 59 şi XXIV, 31.

O, Profetule! Spune-le soţiilor tale, fiicelor tale şi femeilor credincioşilor să coboare peste el gilbâb-urile lor, căci numai aşa vor fi recunoscute şi nu vor fi deranjate. Dumnezeu este Iertător, Milostiv. ” (XXXIII, 59)

Spune credincioaselor: să-şi plece privirile, să-şi păzească ruşinea să nu-şi dea la iveală frumuseţea în afară de ceea ce apare, să-şi pună văluri (khumur, sg. khimâr) peste piept, să nu-şi descopere frumuseţea decât bărbaţilor lor, ori taţilor lor, ori taţilor bărbaţilor lor, ori fiilor lor, ori fiilor bărbaţilor lor, ori fraţilor lor, ori fiilor fraţilor lor, ori fiilor surorilor lor, ori servitoarelor lor şi celor stăpânite de dreapta lor ori servitorilor lipsiţi de dorinţe, ori băieţilor care nu au cunoscut încă goliciunea femeilor, şi să nu bată din picioare, ca să se ştie, ce ascund din frumuseţea lor. O, voi cei care aveţi credinţă! Întoarceţi-vă cu toţii către Dumnezeu. Poate veţi fi fericiţi! ” (XXIV, 31).

Reclame