38. ‘ilm al-yaqîn  39. ‘ayn al-yaqîn  40. haqq al-yaqîn

„Ştiinţa certitudinii” (38) este ceea ce rezultă din demonstraţia (raţională) (burhân); „viziunea certitudinii” (39) este ceea ce rezultă din dezvăluirea (kaşf) şi din ceea ce se oferă evidenţei (bâyân); „adevărul certitudinii” (40) este ceea ce rezultă din viziunea contemplativă şi esenţială (aş-şuhûd wa l-‘iyân).

„Ştiinţa certitudinii” este rezervată celor înzestraţi cu intelect (arbâb al-‘uqûl) dintre cei care au credinţă (ahl al-imân); „viziunea certitudinii” aparţine celor care deţin intuiţia metafizică (arbâb al-wijdân) dintre aspiranţii la viziunii directe; iar „adevărul certitudinii” aparţine celor care sunt înrădăcinaţi şi ferm stabiliţi în staţiunea excelenţei (sau desăvârşirii, ihsân).

Am putea ilustra această gradaţie printr-o comparaţie: omul care ar fi auzit vorbind de Mekka fără să o fi văzut niciodată ştie, prin ştiinţa certitudinii, că acest oraş există; apoi, atunci când se apropie de aceasta şi o percepe, dar fără să intre în aceasta, dobândeşte viziunea certitudinii; în fine, atunci când intră în oraş, îi descoperă străzile şi locurile, posedă atunci adevărul certitudinii. Tot aşa este şi în cazul cunoaşterii Adevărului – fie El preaslăvit! : Oamenii voalului (ahl al-hijâb) caută indicaţii care îi poartă la ştiinţa sigură că Dumnezeu există; Oamenii parcurgerii Căii (ahl as-sayir) dintre cei care aspiră la stingerea în Esenţă (fanâ’ fî l-dhât) obţin viziunea certitudinii în momentul în care sunt iluminaţi prin luminile lumile spirituale (anwâr al-ma’ânî) şi în care sunt iluminaţi de luminile lumii spirituale (anwâr al-fanâ’), fără să se stabilească în mod durabil în viziunea Adevărului. Atunci când, în fine, această viziune le surprinde pentru totdeauna şi că aceştia se înrădăcinează în mod solid în Cunoaşterea metafizică, atunci obţin Adevărul certitudinii: acela este atunci fericirea supremă şi beatitudinea extremă. Ca Dumnezeu să ne suscite printre aceştia prin favoarea şi generozitatea Sa. Amîn!

[Jurjânî spune:

‘Ilm al-yaqîn, ştiinţa certitudinii, este cea a cărei dovadă (dalîl) este obţinută prin reprezentare (teoretică) (tasawwur) a lucrurilor aşa cum ele sunt.

‘Ayn al-yaqîn, ochiul sau esenţa certitudinii, este lucru pe care-l conferă contemplaţia (muşâhada) şi dezvăluirea intuitivă (kaşf).

Haqq al-yaqîn, adevărul certitudinii, adevărata certitudinii. Această expresie desemnează stingerea (fanâ’) servitorului în Dumnezeu Adevărul (Realul, Al-Haqq) şi permanenţa (baqâ’) prin El sub raportul ştiinţei (‘ilm) şi a prezenţei contemplative (şuhûd), [în vreme ce în stingere], este vorba de o stare spirituală (hâl) şi nu de o cunoaştere (‘ilm).

Ştiinţa pe care orice fiinţă inteligentă (‘âqil) o are despre moarte este „ştiinţa sigură” (‘ilm al-yaqîn). Atunci când vede efectiv îngerii [în momentul morţii, de ex.], acesta are „ochiul certitudinii” (‘ayn al-yaqîn). Atunci când gustă moartea, obţine „adevărul certitudinii” (haqq al-yaqîn)[1].

S-a spus că ştiinţa certitudinii reprezintă exteriorul Legii (zâhir aş-şarî’a), ochiul certitudinii se aplică sincerităţii adorative (ihlâs) în practica Legii, adevărul certitudinii se referă la contemplaţia (muşahada) realităţilor pe care aceasta o implică.]

***

NOTE:

[1] Toate aceste trei expresii sunt coranice.

Reclame