titlu

Capitolul 13: despre multiplicitatea căilor care duc la bine

cor

Allâh Preaînaltul spune: „Şi orice lucru bun aţi face, Allâh este cu siguranţă de aceasta Cunoscător” (II, 215). Şi spune: „Şi orice lucru bun aţi face, cu siguranţă Allâh este de aceasta Cunoscător” (II, 197). Şi de asemenea: „Şi cine ar face un bine chiar de greutatea unui atom, îl va vedea” (XCIX, 7). Şi tot Preaînaltul spune: „Cine îndeplineşte fapta bună şi integră, şieşi şi-l face” (XLV, 15). Versetele care se referă la acest subiect sunt multe. Chiar şi hadith-urile sunt foarte multe, nenumărate şi din ele vom aminti doar unele.

117

117      Primul hadith. Se transmite de la Abû Dharr: „Întrebai: ‘Trimis al lui Allâh, care este fapta cea mai bună?’ Răspunse: ‘Credinţa în Allâh şi sfânta luptă pe calea Sa.’ Apoi întrebai: ‘Şi care este sclavul [a cărui eliberare este pentru stăpânul său] cel mai bun?’ El spuse: ‘Ceea ce e mai preţios în familie[3] este cel al cărui preţ este cel mai mare.’ Întrebai iarăşi: ‘Şi dacă nu fac [nimic din toată acestea]?’ ‘Ajută pe unul care lucrează sau lucrează tu însuţi pentru cine e incapabil.’ ‘Trimis al lui Allâh,’ întrebai în final, ‘ai luat în considerare cazul în care aş fi prea slab pentru a îndeplini vreo activitate?’ Răspunse: ‘Ţine departe de oameni răul tău şi aceasta va fi o milostenie pe care o vei face ţie însuţi.’ „[4] Acesta este un hadith în privinţa căruia există un consens deplin. (B. 49, II, 2518 – M. 1, XXXVI, 84).

118

118      Al doilea hadith. Se transmite tot de la Abû Dharr că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Dimineaţa aveţi o milostenie pentru orice articulaţie a oricărui dintre voi. Iar orice preamărire a transcendenţei divine (tasbîh) este o milostenie, orice Laudă adusă lui Allâh (tahmîd) este o milostenie, orice atestare a Unităţii divine (tahlîl) este o milostenie, orice afirmare a superioarei grandori a lui Allâh (takbîr) este o milostenie[5], aşa cum este o milostenie ordonare ceea ce este recunoscut [ ca Bine din Religie şi intelect], şi este o milostenie interzicere a ceea ce este necunoscut. Dar [o rugăciune de] două rak’a care se îndeplineşte de dimineaţă este de altfel suficientă în locul tuturor acestora.” Este relatat de Muslim (6, XIII, 720).[6]

119

119      Al treilea hadith. Se transmite tot de la Abû Dharr că Profetul ﷺ spuse: „Mi-au fost arătate operele realizate de Comunitatea mea, acele bune şi acele rele: printre cele bune am găsit chiar şi faptul de lua un obstacol de pe stradă şi printre cele rele am găsit chiar şi flegma care este expectorată în moschee şi care nu este apoi îngropată.” Este relatat de Muslim (5, XIII, 553).[7]

120

120      Al patrulea hadith. Se transmite tot de la Abû Dharr: „[Într-o zi] unii spuseră: ‘Trimis al lui Allâh, cei bogaţi iau răsplăţile: fac rugăciunea aşa cum o facem şi noi, postesc aşa cum postim şi noi, şi dau în milostenie surplusul din bunurile lor.’ El răspunse: ‘Allâh nu va pus oare la dispoziţie din ce face milostenia? Este cu adevărat în orice preamărire a transcendenţei divine (tasbîh) aveţi o milostenie, în orice afirmaţie a superioarei grandori a lui Allâh (takbîr) aveţi o milostenie, în orice Laudă adusă lui Allâh (tahmîd) aveţi o milostenie, în orice atestare a Unităţii divine (tahlîl) aveţi o milostenie, aşa cum este o milostenie ordonarea ceea ce este recunoscut [ca Bine al Religiei şi intelectului] şi este o milostenie interzicerea a ceea ce este necunoscut[8]. Şi de asemenea, milostenia se găseşte şi în raportul sexual pe care-l puneţi în act [în cadrul căsătoriei legitime, n.t].’ ‘Trimis al lui Allâh,’ spuseră atunci, ‘şi astfel, dacă fiecare din noi îşi satisface propria dorinţă îi este dată o răsplată?’ ‘Spuneţi-mi’, răspunse Profetul: ‘dacă l-aş fi interzis, nu ar fi fost în aceasta un păcat? Şi în acelaşi timp, atâta vreme cât l-am făcut să fie licit, acesta primeşte o răsplată.’ „[9] Este relatat de Muslim (12, XVI, 1006).

121

121      Al cincilea hadith. Şi se transmite tot de la Abû Dharr: „Profetul ﷺ îmi spuse: ‘Nu dispreţuia nimic din ceea ce este recunoscut [ca Bine de Tradiţie şi de intelect], chiar dacă ar fi doar faptul de întâlni pe fratele tău cu o figură destinsă.’ ” Este relatat de Muslim (45, XLIII, 2626).

122

122      Al şaselea hadith. Se transmite de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Pentru orice încheietură a omului este necesară o milostenie, în orice zi în care soarele răsare: a face justiţie între două persoane [aflate în dispută] este milostenie; a ajuta un om în privinţa animalului său de povară, ajutându-l să se urce pe acesta, sau a-i urca marfa pe acesta, este o milostenie; Cuvântul bun este o milostenie; în orice pas făcut în direcţia rugăciunii aveţi o milostenie; şi îndepărtarea unui obstacol de pe stradă este o milostenie.” Este un hadith în privinţa căruia este un acord deplin (B. 56, CXXVIII, 2989 – M. 12. XVI, 1009). Muslim relatează (12, XVI, 1007), o versiune a acestui hadith de la ‘Ayşa, care transmite aceste cuvinte ale Trimisului lui Allâh „Orice om dintre fii lui Adam a fost creat cu trei sute şaizeci de încheieturi. Cine afirmă superioara grandoare a lui Allâh, laudă pe Allâh, atestă Unitatea lui Allâh, preamăreşte pe Allâh şi îi cere iertare lui Allâh, dar şi îndepărtează o piatră, sau un spin sau un os din strada care este frecventată de oameni, ordonă ceea ce este recunoscut [ca Bine de Religie şi de intelect], şi interzice ceea ce este necunoscut, ajungând în toate acestea la numărul de trei sute de şase sute, iată că acesta acum umblă cu propriul suflet scos din Foc.”

123

123      Al şaptelea hadith. Tot de la Abû Hurayra se transmite că Profetul ﷺ spuse: „Cui merge la moschee de dimineaţă până seara, Allâh pregăteşte în Paradis un dar primitor pentru orice dimineaţă şi seară în care s-a dus.” Este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin (B. 10, XXXVII, 662 – M. 5, II, 669)[10].

124

124      Al optulea hadith. Se transmite tot de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Femei musulmane! Vecina să nu considere puţin important [darul făcut] propriei vecine, chiar dacă ar fi vorba doar de un picior de oaie.”[11] Este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin (B. 78, XXX, 6017 – M. 12, XXIX, 1030).

125

125      Al nouălea hadith. Se transmite tot de la Abû Hurayra că Profetul ﷺ spuse: „Credinţa consistă în alte şaptezeci,” sau poate spuse „este constituită din peste şaptezeci de ramuri : cea mai desăvârşită dintre acestea e reprezentată de Cuvântul ‘Nu există divinitate în afara lui Allâh (lâ ilâha illâ Allâh)’, în vreme ce cea mai de jos din acestea este faptul de a îndepărta un obstacol de pe stradă. Iar pudoarea este una din ramurile credinţei.” Este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin (B. 2, II, 9 – M. 1, XII, 35).[12]

126-1126-2

126      Al zecelea hadith. Şi tot de la Abû Hurayra se transmite că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Unui om i se făcu foarte sete, în timp ce se afla pe cale; găsi un puţ, coborî în aceasta şi bău, apoi ieşi din acesta. Şi iată un câine care gâfâia cu limba scoasă, atât de însetat încât muşca pământul umed. Omul atunci îşi spuse: ‘Acest câine, de sete, a fost lovit de ce mă lovise şi pe mine!’ Coborî deci în puţ, umplu cu apă o încălţare a sa, urcă din nou ţinând-o cu gura şi dându-i (astfel) de băut câinele. Allâh îi fu recunoscător, şi îl iertă.” Întrebară: „Trimis al lui Allâh, suntem răsplătiţi oare şi pentru animale?” El răspunse: „Aveţi o răsplată pentru orice ficat umed[13].” Acesta este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin (B. 42, X, 2363 – M. 40, V, 2244). Într-o versiune relatată de Al-Bukhârî (4, XXXIII, 173) este spus ” Allâh îi fu recunoscător, [îl iertă] şi îl făcu să intre în Grădină.” Într-un hadith cu o semnificaţie foarte similară relatat tot în cele două Sahîh (B. 60, LIV, 3467 – M. 40, V, 2244), Abû Hurayra transmite aceste cuvinte ale Trimisului lui Allâh : „Un câine se învârtea în jurul unui puţ, în vreme ce era aproape mort de sete, când îl văzu o prostituată dintre fii lui Isrâ’îl: aceasta îşi scoase atunci propria încălţăminte, luă cu aceasta apă pentru el şi îi dădu să bea. Pentru aceasta fu iertată.”[14]

127

127      Al unsprezecelea hadith. Se transmite de la Abû Hurayra că Profetul ﷺ spuse: „Am văzut un om colindând în [desfătările din] Grădină pentru a fi îndepărtat de pe suprafaţa străzii un arbust care îi deranja pe musulmani.” Este relatat de Muslim (33, LI, 1914). Într-o versiune din acest hadith, Profetul spune: „Un om trecând [văzu] ramura unui copac pe stradă şi îşi spuse: ‘Pe Allâh! Îl voi îndepărta, astfel că musulmani nu vor fi deranjaţi!’ [Datorită acestui lucru] a fost făcut să intre în Grădină.” Şi, de asemenea, într-o versiune ulterioară a unui hadith relatat în cele două Sahîh (B. 10, XXXII, 52 – M. 33, LI, 1914), Trimisul lui Allâh spuse:”În vreme ce mergea de-a lungul unei străzi, un om găsi o creangă cu spini pe stradă, şi o îndepărtă. Allâh îi fu recunoscător şi îi acordă iertarea Sa.”

128

128      Al doisprezecelea hadith. Se transmite tot de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allâh (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) spuse: „Cine face abluţiunea minoră, şi o face la perfecţie, şi apoi merge să facă rugăciunea comunitară de Vineri (giumu’a) şi apoi dă ascultare [cuvintelor Imamului] stând atent şi în tăcere, este iertat până la giumu’a [succesivă], şi încă trei zile după aceasta. Iar cine [în vreme ce Imamul vorbeşte] atinge pietricele[15], este ca şi cum ar fi vorbit în vânt.” Este relatat de Muslim (7, VIII, 857).

129

129      Al treisprezecelea hadith. Se transmite tot de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Atunci când servitorul musulman,” sau poate spuse „atunci când servitorul credincios îndeplinind abluţiunea îşi spală faţa, împreună cu apa,” sau poate spuse „împreună cu ultimul strop de apă se duce de la el orice lucru păcătos peste care şi-a zăbovit ochii. Când apoi îşi spală mâinile, împreună cu apa,” sau poate spuse „împreună cu ultimul strop de apă se duce orice lucru păcătos pe care acestea le-au apucat. Atunci când în fine se spală picioarele, împreună cu apa,” sau poate spuse „împreună cu ultimul strop de apă pleacă de la tine orice lucru păcătos pe care acestea le-au atins: şi el iese din aceasta curăţat de păcate.” Este relatat de Muslim (2, XI, 244).

130

130      Al patrusprezecelea hadith. Se transmite tot de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Cele cinci rugăciuni, aşa cum rugăciunea comunitară de Vineri urmată de rugăciunea analogă din Vinerea de după şi aşa cum [postul din luna] Ramadân urmat de [postul din luna] Ramadân din anul de după, [ei bine, toate aceste acţiuni rituale care se succed la o distanţă în perioade determinate de timp] expiază tot ce s-ar fi putut comite între una şi alta, evitându-se în acelaşi timp comiterea de păcate cu adevărat grave.” Este relatat de Muslim (2, V, 233).

131

131      Al cincisprezecelea hadith. Se transmite de la Abû Hurayra: „Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: ‘Nu vreţi să vă indic ceva cu care Allâh şterge păcatele şi înalţă gradele?’ ‘Desigur, Trims al lui Allâh!’, îi răspunseră. El spuse atunci: ‘Îndeplinirea perfectă a abluţiunii minore atunci când ne aflăm în situaţii de dificultate; mişcarea în mod frecvent al pasului către moschee; şi de asemenea, oprirea şi aşteptarea rugăciunii succesive, după ce s-a realizat rugăciunea. Toate acestea înseamnă a fi gata (ribât)[16]!’ ” Este relatat de Muslim (2, XIV, 251).

132

132      Al şaisprezecelea hadith. Se transmite de la Abû Mûsâ Al-Aş’arî că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Cine face două [rugăciuni] ale răcorii intră în Paradis.” Este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin. (B. 9, XXVI, 574 – M. 5, XXXVII, 635).[17]

133

133      Al șaptesprezecelea hadith. Se transmite tot de la Abû Mûsâ că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Atunci când servitorul este bolnav, sau în călătorie, îi este înscris, [ca o faptă bună,] ceea ce făcea în mod obişnuit când era în casă şi într-o bună stare de sănătate.” Este relatat de Al-Bukhârî. (56, CXXXIV, 2996).

134

134      Al optsprezecelea hadith. Se transmite de la Giâbir că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Orice lucru recunoscut [ca Bine de Religie şi de intelect] este milostenie.” Este relatat de Al-Bukhârî (78, XXXIII, 6021), în timp ce Muslim îl relatează de la Hudhayfa (12, XVI, 1005).

135.JPG

135      Al nouăsprezecelea hadith. Se transmite de la Giâbir că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Nu este nici un musulman care să planteze un copac fără ca ceea ce este mâncat să nu-i fie socotit ca milostenie şi fără ca ceea ce se fură din acestea să nu-i fie socotit ca milostenie; nimeni în cele din urmă nu va lua nimic (din copac) fără ca acest lucru să nu-i fie socotit ca milostenie.” Este relatat de Muslim (22, II 1552).[18]. Într-o altă versiune este spus: „Nici un musulman nu va planta un copac de la care să mănânce un om, sau un animal, sau o pasăre, fără ca aceasta să nu-i fie socotit ca milostenie, până la Ziua Învierii din Morţi.” Într-o versiune ulterioară, cuvintele Profetului [transmise de Giâbir] sunt următoarele: „Un musulman nu va planta un copac, nici semăna o sămânţă, fără ca aceasta să nu-i fie socotit ca o milostenie.” În cele două Sahîh acest hadith este relatat ca fiind transmis şi de la Anas (B. 41, I, 2320 – M. II, 1553).

136

136      Al douăzecilea hadith. Se transmite tot de la Giâbir: „Banû Salima vroiau să se transfere lângă moschee. Îi ajunse vestea Trimisului lui Allâh ﷺ, care le spuse: ‘Mi-a ajuns vestea că vreţi să vă transferaţi lângă moschee.’ Ei răspunseră: ‘Da, Trimis al lui Allâh, într-adevăr, am vrea.’ El atunci spuse: ‘Banû Salima, [rămâneţi] la casele voastre, căci urmele [paşilor pe care-i faceţi pentru a merge la moschee] sunt înscrise [în favoarea voastră]! [Rămâneţi] în casele voastre, căci urmele [paşilor pe care-i faceţi pentru a merge la moschee] sunt înscrise [în favoarea voastră]!’ ” Este relatată de Muslim (5, I, 665)[19]. Într-o altă versiune [transmisă tot de Giâbir în Sahîh al lui Muslim (5, I, 664), Profetul , spune: „Pentru orice pas [către moschee] aveţi un grad.” Al-Bukhârî relatează un hadith similar de la Anas (10, XXXIII, 656)[20].

137

137      Al douăzeci şi unulea hadith. Se transmite de la Ubayy ben Ka’b: „Era un om care, chiar dacă nu cunoşteam pe nimeni care să locuiască mai departe decât lui de moschee, nu lipsea niciodată de la rugăciune. Îi spuseră, „sau poate Ubayy spuse „îi spusei”: ‘”De ce nu cumperi un asin ca să te urci pe el în întunericul [nopţii], şi atunci când pământul e ars de soare?’ El răspunse: ‘N-aş fi bucuros ca să-mi fie casa lângă moschee; vreau să-mi fie astfel înscris drumul către moschee, precum şi întoarcerea, atunci când mă întorc la familia mea.’ Trimisul lui Allâh ﷺ, [căruia i-a fost relatat acest lucru] spuse, [după ce chemă pe acel om în faţa sa şi după ce acesta îi explică motivul pentru care nu îşi ea un animal de călărit]: ‘Allâh a strâns deja pentru tine răsplata pentru toată aceasta.’ „[21] Este relatat de Muslim (5, I, 663). Într-o altă versiune, Profetulîi spuse: „Îţi este dat ceea ce ai socotit.”

138

138      Al douăzeci şi doilea hadith. Se transmite de la ‘Abd Allâh ben ‘Amr că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Aveţi patruzeci de opere virtuoase, iar cea mai înaltă dintre acestea este acordarea cu titlu gratuit al folosirii unei capre, astfel că nimeni care pune în practică una din acestea sperând în răsplata care vine pentru aceasta şi confirmând promisiunea [făcută de Allâh] în ceea ce o priveşte, fără ca Allâh, în virtutea acesteia, să nu-l facă să intre în Grădină.”[22] Este relatat de Al-Bukhârî (51, XXXV, 2631).

139

139      Al douăzeci şi treilea hadith. Se transmită de la ‘Adî ben Hâtim: „Auzii pe Profet ﷺ care spunea: ‘Păziţi-vă de Foc, fie chiar şi cu o jumătate de curmală.” Este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin (B. 78, XXXIV, 6023 – M. 12, XX, 1016). În cele două Sahîh (B. 98, XXXVI, 7512 – M. 12, XX, 1016) se relatează o versiune [mai amplă] a acestui hadith, tot de la ‘Adî. În aceasta Trimisul lui Allâh spune: „Nu va fi nimeni dintre voi cărui Domnul său să-i nu-i adreseze cuvântul fără ca să fie un interpret între El şi voi. Atunci va privi la propria sa dreaptă, şi nu va vedea decât ceea ce ar fi realizat; apoi va privi la propria sa stângă, şi nu va vedea decât ce a comis; apoi va privi înaintea lui şi în faţa privirii sale nu va vedea decât Focul. Păziţi-vă de Foc, fie chiar şi o jumătate de curmală; şi cine nu va găsi nimic [de dat ca milostenie, să se păzească de aceasta] cu un cuvânt bun.

140

140      Al douăzeci şi patrulea hadith. Se transmite de la Anas că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Allâh este mulţumit de servitorul care îşi mănâncă hrana sa şi Îl laudă pentru aceasta, sau îşi bea băutura şi Îl laudă pentru aceasta.”[23] Este relatat de Muslim (48, XXIV, 2734).

141

141      Al douăzeci şi cincilea hadith. Se transmite de la Abû Mûsâ că Profetul ﷺ spuse: „Orice musulman este ţinut să dea milostenie.” Cine îl întrebă: „Ai considerat cazul în care nu se găseşte nimic de dat?” El răspunse: „Atunci să lucreze cu mâinile sale: va câştiga şi el şi va avea din ce să dea milostenie.” Acela întrebă iar: „Ai considerat cazul în care nu ar fi în stare?” El spuse: „Ajută atunci pe suferind şi pe cine e în nevoie.” Acela insistă: „Ai considerat cazul în care nu ar fi în stare?” „Atunci să poruncească ceea ce e recunoscut [ca Bine în Religie şi de intelect]”, răspunde Profetul, sau poate spuse [mai simplu] „atunci să poruncească binele.” Acel om întrebă în fine: „Ai considerat oare cazul în care nu îl face?” El răspunse: „Să se abţină de la rău: aceasta este milostenie dată.” Este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin (B. 24, XXX, 1445 – M. 12, XVI, 1008).

***

 

NOTE:

[1] Nota lui An-Nawawî: „Conform savanţilor, sensul [expresiei a’dhara Allâh] este că ‘Allâh nu mai acceptă justificări’ de la o asemenea persoană, demonstrând răbdare pentru o aşa lungă perioadă de timp, [şi astfel ‘exagerând’ într-un anumit sens ‘în acceptarea scuzelor sale” datorită lipsei de supunere la Ordinele divine; astfel aceasta provine de la sensul intensiv al verbului a’dhara, ‘exagerare în acceptarea justificărilor’, sau chiar ‘a avea adevărata justificare’, şi în arabă] se spune a’dhara r-ragiul, înţelegându-se prin aceasta că ‘un om a ajuns la maximum de justificări posibile’.” Şi astfel, spun comentatorii, o persoană care ajunge la această vârstă, nu ar trebui să mai caute să ‘se justifice’ ci ar trebui să se dedice continuu şi fără amânare la a cere iertare, la a se supune lui Allâh şi a se pregăti pentru Viaţa viitoare.

[2] Nota lui An-Nawawî: „Cuvintele ‘interpreta Coranul’ înseamnă că făcea ceea ce este ordonat în acesta, în relaţie cu Cuvintele Preaînaltului: „Preamăreşte-L cu Lauda Domnului tău şi cere-I iertare” (CX, 3).

[3] Se înţelege ‘în familia pentru care lucra’.

[4] Nota lui An-Nawawî: „Se relatează şi în loc de sâni’ (‘unul care lucrează’) din lectura accetată majoritar, dâ’i’, şi deci ‘cine depinde de ajutorul altcuiva’ din cauza sărăciei, sau din cauza unei familii numeroase pe care o are în sarcină, sau altele de acest fel. Al-akhraq este cel ‘incapabil’, şi astfel cel care nu reuşeşte să ducă la sfârşit ceea ce încearcă să facă.

[5] Se înţelege la modul general că ‘preamărirea transcendenţei divine’ consistă în recitarea formulei subhâna Allâh (‘ca Allâh să fie preamărit’), şi de asemenea faptul că tahmîd consistă în pronunţarea expresiei al hamdu li-Llâhi (‘ca Lauda să fie la Allâh’), că tahlîl se identifică recitării primei părţi a profesiunii de credinţă islamică (şi anume, expresia lâ ilâha illâ Allâh, ‘Nu există divinitate în afara lui Allâh’), şi că takbîr consistă în formula Allâhu Akbar (‘Allâh este mai Mare’, sau chiar ‘Allâh e Cel mai mare’).

[6] Nota lui An-Nawawî: „Termenul sulâmâ indică ‘încheieturile, îmbinări, rosturi’.

[7] ‘Nu este îngropat’: indicaţia profetică luată literar se referă la ‘moscheile’ lipsite de pardoseală, sau cu pardoseală din pământ bătut (lucru care se întâmplă şi astăzi dacă se consideră că prin termenul masgid se indică în acest caz orice loc care este pregătit pentru rugăciune, nu neapărat în interiorul unui edificiu); în moscheile construite în mod normal, trebuie înţeles că păcatul consistă faptul de a nu ‘îndepărta’ flegma.

[8] Expresia al-amr bi l-ma’rûf wa n-nahy ‘ani l-munkar înseamnă literalmente ‘ordona ceea ce este recunoscut şi interzicere a ceeea ce este necunoscut’, în care, conform comentatorilor, sensul este acela de ‘ordonare ceea ce Tradiţia divină,’ sau putem spune şi ‘Religia’, ‘şi intelectul recunosc ca fiind Bine şi interzicere a ceea ce este necunoscut de acestea [de Religie şi de intelect ca fiind bine, n.t].”

[9] Nota lui An-Nawawî: „Aici termenul duthûr (pl. dathr) indică ‘bogăţii’, [din acest motiv expresia ahlu d-duthûr, literalmente ‘oamenii bogăţiilor’, indică ‘oamenii bogaţi’].”

[10] Nota lui An-Nawawî: „Termenul nuzul (‘dar primitor’) indică mâncarea, providenţa, şi în general orice lucru care este pregătit pentru oaspete.”

[11] Nota lui An-Nawawî: „Conform lui Al-Giawharî, termenul firsin indică mai exact cămila [„extremitatea piciorului”], precum ‘copita’ de la piciorul unui cabalin, şi este utilizată în acest caz ca referinţă prin analogie pentru oaie.

[12] Nota lui An-Nawawî: „[În expresia bid’ wa sab’ûn (sau bid’ wa sittûn într-o altă versiune a cuvintelor profetice), expresie pe care o traducem pentru a simplifica ‘peste şaizeci’ (sau ‘peste şaptezeci’),] bid’ indică un număr care merge de la trei la nouă, [şi depăşeşte ‘zecimea’ citată, astfel că ramurile credinţei ar fi ‘de la şaizeci şi trei la şaizeci şi nouă’, sau ‘de la şaptezeci şi trei la şaptezeci şi nouă’]. Cuvântul şu’ba indică la rândul său o ‘parte’ [sau o ‘ramură’].

[13] Şi astfel „pentru orice animal vivant’, care nu este dăunător.

[14] Nota lui An-Nawawî: „Termenul mûq indică ‘încălţămine’, în vreme ce expresia yutîfu bi rakiyya însemna ‘a se învârti în jurul unui puţ. ‘ ”

[15] Se înţelege ‘jucându-se cu ele’, şi aceasta ca exemplificare a oricărui gest sau comportament care demonstrează lipsa de concentrare interioară şi exterioară a propriei atenţii la discursul (khutba)  pronunţat de Imam.

[16] Termenul ribât indică în acest caz faptul de ‘a fi gata’ să fie supus lui Allâh şi sesizarea oricărei oportunităţi pentru a se apropia de El (provine de la rădăcina r-b-t, cu prima semnificaţie de ‘a lega’, în sensul de ‘legare’ a propriului suflet împiedicându-l să urmeze poftele sale, pentru ca să facă posibilă orientarea la Dumnezeu). Cuvântul are şi o aplicare în terminologia militară, în care ribât este un post de frontieră, în care (cei care se află) sunt mereu ‘gata’ să respingă inamicul.

[17] Nota lui An-Nawawî: ” ‘Cele două [rugăciuni] ale răcorii’ (al-bardân) sunt rugăciunea din zorii zilei (subh) şi cea a după amiezii târzii (‘asr).”

[18] Nota lui An-Nawawî: „Expresia lâ yazra’u-hu ahad, [pe care o traducem ‘nimeni nu va lua nimic’,] semnifică literalmente ‘nimeni nu-l va diminua cu nimic’.”

[19] Nota lui An-Nawawî: „Banû Salima sunt un trib important ai ‘Ajutoarelor’ (ansâr) medineze.”

[20] Acestea sunt cuvinte profetice pe care Al-Bukhârî le transmite de la Anas: „O, Banû Salima, nu ţineţi oare cont [în Allâh] de urmele [paşilor voştri către moschee]?”

[21] Nota lui An-Nawawî: „Termenul ramdâ’ indică pământul atunci când este ars de căldură.”

[22] Nota lui An-Nawawî: „Expresia manîhatu l-‘anzi (‘acordarea cu titlu gratuit al folosirii unei capre’) desemnează faptul de a da gratuit cuiva o capră pentru ca astfel să-i poată bea laptele şi apoi aceştia o restituie proprietarului.”

[23] Nota lui An-Nawawî: „Termenul akla indică la modul general ‘porţia de mâncare’, indiferent dacă este vorba de prânz sau de cină.

Reclame