Capitolul al treisprezecelea [XIII]

13

Capitol asupra numărului de articole vestimentare pe care trebuie să le poarte femeia atunci cand se roagă.

Zice ‘Ikrima: „Dacă femeia [se roagă] acoperindu-și corpul cu un singur articol vestimentar, eu consider aceasta permis[1].”

24 (372) Se transmite de la ‘Ayșa: „Atunci când Trimisul lui Dumnezeu, asupra sa pacea și rugăciunea divine, făcea rugăciunea din zori, câteva femei, dintre credincioși, o făceau împreună cu el, complet înfășurate în mantalele lor. Apoi se întorceau la casele lor fără ca cineva să le fi putut recunoaște.”

Comentariu
În cap. IV al acestei Cărți a Opta din Sahîh, Al-Bukhârî amintea permisibilitatea faptului de a efectua rugăciunea purtând un singur articol vestimentar. Ei bine, în prezentul capitol se raportează unele date tradiționale care stabilesc validitatea acestei indicații și pentru femei, pe când ceea ce este raportat în sens contrar va fi înțeles ca indicație de excelență și nu de obligativitate. Astfel, se raportează diverse spuse ale Tovarăşilor Profetului, conform cărora femeile trebuie să se roage purtând mai multe articole vestimentare[2]; școlile juridice malikită, șafaită și hanafită cer minimum două articole (văl și tunică). Acesta este motivul pentru care Al-Bukhârî se întreabă „câte articole vestimentare trebuie să poarte femeia atunci când se roagă”, și răspunde implicit la întrebare în sensul permisibilității rugăciunii făcute purtând chiar și o singură haină, cu condiția desigur ca aceasta să acopere în întregime ‘nuditatea’ (care în cazul femeii cuprinde tot corpul cu excepția feței, mâinilor și după unii, labei piciorului).

24 (372) „Câteva femei, dintre credincioși, o făceau împreună cu el”: literal ‘o atestau’, ‘o mărturiseau’ (يشهد yașhadu) împreună cu el. Din hadith se deduce indicația permisibilității pentru femei de a ieși din casă atunci când există un motiv (și cu atât mai mult atunci când acest motiv este de ordin spiritual), cu condiția să fie în siguranță față de tulburarea și de seducția (فتنة fitna) care poate avea loc „în ele sau din cauza lor”, după cum se exprimă Al-‘Aynî. „Complet înfășurate (متلفعات mutalaffi‘ât) în mantalele (murût) lor”: verbul تلفع talaffa‘a (de la care provine participiul feminin pl. mutalaffi‘ât) indică în mod precis faptul de ‘a se înfășura complet’ într-un articol vestimentar, acoperind și capul[3]; în ceea ce privește termenul مرط ج مروط mirt (pl. murût), acesta indică o haină (destul de aspră în epoca Profetului) folosită în chip de manta. Comentatorii înţeleg prin aceasta că femeile ce veneau să se roage cu Profetul (asupra sa rugăciunea și pacea divine) nu se acopereau cu alte haine în afara mantalelor în care erau învăluite în mod complet. Când „se întorceau la casele lor” nimeni nu le putea „recunoaște”, din cauza întunericului, aşa cum este clarificat în alte versiuni ale hadith-ului. Acesta este motivul pentru care diferite școli juridice (malikiții, șafaiții, hanbaliții) se bazează pe prezentul hadith pentru a considera ca fiind un lucru excelent efectuarea rugăciunii din zori (صلاة الفجر salâtu l-fajr) la începutul timpului prescris, când abia începe să se întrezărească o nuanță ca un abur de licărire de lumină în partea de răsărit a cerului [la orizont, n.t.], însă pamântul este încă invăluit în întuneric. Nu lipsesc însă hadith-urile în care Profetul face rugăciunea de  fajr atunci când este deja mai multă lumină, și dă indicații în acest sens.

***

livre

* Traducere realizata de Sidi Yahya din cartea lui Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îl: Il Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri riguardanti la preghiera: prima parte.

 

 

 

 

NOTE:

[1] Sau, ca în alte versiuni, ‘este permis’.

[2] De ex. trei, „o tunică, un văl și un izâr”, după cum zice ‘Atâ. După o opinie raportată de Ibn Ragiab, printre hainele îmbrăcate pentru efectuarea rugăciunii, în locul izâr-ului femeile pot purta pantalonii împreună cu tunica și cu vălul, sau își pot înfășura pe deasupra tunicii o haină amplă.

[3] Legat de ‘acoperirea capului’ din partea femeii în rugăciune, Ibn ‘Arabî zice în Futûhât (I, 69, 408):

„Să știi că în interpretarea ezoterică (اعتبار i‘tibâr) femeia reprezintă sufletul* (نفس nafs), în timp ce capul (راس ra’s) este în relație cu ‘prevalența’** (رياسة riyâsa). Sufletului îi place să se arate lumii ‘predominând’, iar aceasta pentru că este voalat [acoperit, n.t.] în raport cu ‘predomnia’ Domnului său asupra sa, și (în raport) cu faptul că i se cere să se conformeze cu exactitate (شفوف șufûf) semenilor săi. De aceea se zice că ‘ultimul lucru care dispare din inimile celor veridici este dorința de a prevala’. Aşadar îi este ordonat sufletului acoperirea capului, adică voalarea [acoperirea, n.t.] propriei sale prevalențe: efectiv, acesta se găseşte în rugăciune în fața Domnului său. Acum, fără îndoială că acela care deși are o poziţie de preeminenţă (الرئيس ar-ra’îs), se găsește în fața regelui, se găsește prin chiar acest fapt într-un loc de indigență, însă atunci când iese din această prezență pentru a se merge la cel care îi este supus, iată că în raporturile cu acesta i se manifestă preeminența sa: acesta este motivul pentru care i se ordonă sufletului care face parte din supuşii [lui Allah], să-și acopere capul în rugăciune.”

[*] În conformitate cu această corespondență ezoterică tradițională, limba italiană folosește pentru desemnarea ‘sufletului’ vocabula ‘ánima’ care prezintă forma de feminin. Pentru a păstra această corespondență de gen, în limba română se mai poate folosi vocabula (la feminin, în formă articulată) ‘sinea’ ca sinonim pentru suflet și ‘Sinele’ pentru ‘Duh’/’Spirit’, n.t.

[**] Sinonim cu ‘faptul de: a domina, a predomina, a ieși în față pretinzând întâietate, a prima, a ocupa locul de frunte’, n.t.

Reclame