Al-Bukhârî : Capitolul al cinzecișicincilea [LV]

55

Capitol.

87-88 (435-436) Se transmite de la ‘Ayșa și de la Ibn ‘Abbâs: „Când moartea coborî asupra Trimisului lui Dumnezeu, rugăciunea și pacea divină asupra sa, el luă ca să-și acopere fața o [haină numită] khamîsa; însă când simțea că se sufocă din cauza ei și-o lua de pe față. Pe când se afla în acea stare, zise: ‘Fie ca blestemul lui Allah să fie asupra evreilor și creștinilor: au făcut din mormintele Profeților lor temple înspre care îşi orientează adorația (masâgid).’ [În felul acesta, cu referire la propriul său mormânt,] îşi avertiza [comunitatea] în legătură cu ce făcuseră aceia.”

89 (437) Se transmite de la Abû Hurayra că Trimisul lui Dumnezeu (asupra sa rugăciunea și pacea divine) zise: „Allah să-i combată pe evrei: au făcut din mormintele Profeților lor temple înspre care îşi orientează adorația.”

Comentariu

Se clarifică prin aceasta că ordinul de a nu face din mormintele Profeților o مسجد masgid (adică, în acest caz, ‘un templu în care adoraţia să fie orientată către mormânt’) a fost pronunțat de Trimisul lui Dumnezeu când era pe punctul de a muri. În una dintre versiunile manuscrise ale Sahîh, acest capitol nu este prezent, așa încât hadith-urile raportate figurează ‘in continuarea’ precedentului capitol LIV (și de altfel ele au o semnificație conformă cu hd. 434)

87-88 (435-436) Hadith-ul (căruia i se aplică o dublă numerotație datorită faptului că este transmis atât de la „‘Ayșa” cât și de la „Ibn ‘Abbâs” a fost deja propus de Al-Bukhârî într-o versiune mai sintetică (și cu referire exclusivă la evrei) în ‘preambulul’ capitolului XLVIII al acestei Cărți a opta din Sahîh. Cum s-a spus deja în comentariul la hd. 373 (cap. XIV), „خميصة khamîsa” este „un fel de îmbrăcăminte fină și prețuită, purtată de obicei de persoane cu un anumit nivel social; de formă pătrată, avea culoare neagră cu două sau mai multe desene.”

Însă când simțea că se sufocă din cauza ei„: și anume când haina pe care și-o trăgea peste față îi făcea prea cald.

În timp ce se afla în acea stare„, alternând gestul de a-și acoperi fața și acela de a și-o lua [haina, n.t.] de pe față.

Fie ca blestemul lui Allah să fie asupra evreilor și creștinilor.”: prin ‘blestem’ (لعنة la‘na) trebuie înțeles, după Al-‘Aynî, faptul de a fi alungat și îndepărtat de la mila divină. Atât pentru creștini cât și pentru musulmani ‘Îsa [Isus fiul Mariei, n.t.] nu este mort ci a fost ridicat la Cer, de unde va fi coborât în apropierea Ceasului, deci nu poate exista un ‘mormânt’ al său pe care creștinii să-l fi putut transforma într-un ‘templu înspre care să-şi orienteze adorația’, iar pe de altă parte, nu au existat alţi ‘Trimiși’ divini între ‘Isâ și Muhammad . După comentatori, referirea la adorația creștină a „mormintele Profeților lor” se poate explica în două feluri, de altfel nu foarte diferite între ele: fie pentru că și Maria și Apostolii pot fi considerați ‘Profeți’ (în sensul așa numitei ‘profeții generale’, nu în sensul ‘profeției legiferante’); sau pentru că prin ‘Profeți’ în sensul de ‘Trimiși care’, precum ‘Isâ, ‘poartă dispoziții divine constrângătoare’, sunt înțeleși și principalii sfinți care le-au urmat exemplul. Totuși, după părerea noastră, aparenta nepotrivire evidențiată de simpla observație enunțată mai sus atrage atenția în mod semnificativ asupra caracterului preponderent simbolic al referirii la ‘evrei’ și la ‘creștini’: a se vedea comentariul nostru la hd. 427 (cap. XLVIII), unde spuneam că „se mai poate vedea în evrei și în creștinii citați în acest hadith o referire simbolică la tipologii tradiționale precise, universal prezente și caracterizate de limitări evidente”. De altfel nici n-ar putea să nu fie așa dacă se ia în considerare faptul că, da, într-adevăr hadith-urile Profetului sunt universale, însă sunt cu precădere luate drept suport de meditație de către musulmani (și nu de ‘evrei’ sau de ‘creștini’), iar orice referire la alte Comunități tradiționale trecute sau prezente nu poate să nu aibă două aspecte: unul de ‘adevăr intrinsec’ (legat, în cazuri ca cel studiat, de caracterul ‘ciclic’ limitat [determinat, n.t.] al tradițiilor ebraică și creștină, şi acesta raportat cel puțin la calificarea ‘finală’ și ‘sintetică’ a islamului, la care se cuvine, în cele din urmă, a i se conforma) și pe de altă parte unul ‘simbolic’ și chiar, la o analiză atentă, ‘operativ’ (şi din acest motiv credinciosul va trebui să considere întotdeauna avertismentele prezente în acest caz ca adresându-i-se sie însuși și nu altora).

89 (437) Versiune ulterioară a hadith-ului precedent, de astă dată raportată de la „Abû Hurayra„. Cum amintește Ibn Ragiab, tot de la Abû Hurayra, se raportează un alt hadith foarte asemănător ca semnificație, în care Profetul (asupra sa rugăciunea și pacea divine) spune, probabil în clipa morții: „Allahumma, nu face din mormântul meu un idol care să fie adorat: prea-puternică este mânia lui Allah asupra acelora care fac din mormintele Profeților lor temple, înspre care îşi orientează adorația.”

livre

* Traducere realizata de Sidi Yahya din cartea lui Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îl: Il Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri riguardanti la preghiera: prima parte.

Reclame