Al-Bukhârî: Capitolul al cinzecișipatrulea [LIV]

54

Capitol despre rugăciunile efectuate în biserică

Se transmite de la ‘Umar: „Noi nu intrăm în bisericile voastre în care sunt imagini, din cauza reprezentărilor figurative”. Ibn ‘Abbâs se ruga în biserici cu condiția ca să nu fi fost acolo reprezentări figurative.

86 (434) Se transmite de la ‘Ayșa: „Umm Salama îi pomeni Trimisului lui Dumnezeu (asupra sa Rugăciunea și Pacea divină) că a văzut în Abisinia o biserică care se numea [biserica (dedicată Sf. Fecioare, n.t.)] Maria și îi descrise imaginile pe care le văzuse acolo. Trimisul lui Dumnezeu (asupra sa Rugăciunea și Pacea divine) îi zise atunci: ‘Ei sunt un popor care atunci când moare un rob calificat spiritual’ „, [sau poate zise] ‘un om calificat spiritual’, ” ‘care face parte dintre ei, construiesc pe mormântului său un templu înspre care sfârșesc prin a orienta către el [către mormânt, n.t.] adorația și schițează acolo acele reprezentări figurative. Ei în fața lui Allâh sunt dintre cele mai rele creaturi.’ ”

Comentariu

Rugăciunea efectuată în biserică” este validă în sine, chiar dacă este ‘reprobabilă’ (مكروه makrûh) pentru Imamul Mâlik din cauza posibilei prezențe a vreunei impurități (ca vinul) și în orice caz datorită lipsei de grijă a creștinilor în a se păzi de ceea ce este ritual ‘impur’ (نجس nagias) după cum amintește Ibn Battâl, care remarcă însă că „o atare rugăciune era considerată pe deplin permisă de An-Nakha‘î, Aș-Șa‘bî și de Ibn Sîrîn”; mai mult, el transmite că „Abû Mûsâ Al-Aș‘arî făcu salât-ul în biserica dedicată lui Ioan evanghelistul, în teritoriile siriene.” Cum raportează Al-‘Aynî, „îi scriseră [califului] ‘Umar din Najrân, [regiune care fusese creștină cu puțin timp înainte] și îi spuseră că nu găseau loc mai curat și mai potrivit [pentru a se ruga] decât o biserică (بيعة bî‘a). El le răspunse atunci în scris cu aceste cuvinte: ‘Stropiți-o cu apă și lotus (سدر sidr) și apoi faceți-vă rugăciunea.’ ”

Chiar și după datele tradiționale propuse în acest capitol, în prezența ‘imaginilor’, salât-ul [efectuat, n.t.] în biserică dobândește pentru mulți învățați un caracter net criticabil (pentru unii chiar interzis, حرام harâm), în cazul în care există posibilitatea de a alege pentru salât un loc diferit. La aceasta fac aluzie cele spuse de ‘Umar, din care Al-Bukhârî relatează o parte și pe care Al-‘Asqalânî le transmite integral de la Aslam, un libert al lui ‘Umar: „Când [califul] ‘Umar ajunse în Siria, un om ce făcea parte dintre creștini„, pe nume Constantin după unii, „îi pregăti o masă. Era unul dintre mai marii lor, și îi zise: ‘Aș dori ca tu să vii la mine și să mă onorezi!‘ Atunci ‘Umar replică: ‘Noi nu intrăm în bisericile voastre din cauza imaginilor care se află acolo ‘adică a reprezentărilor figurate.”

Pe de altă parte, Al-Aynî raportează de la Al-Baghawî: „Ibn Abbâs se ruga în biserici, cu condiția ca să nu fi fost acolo reprezentări figurate. Din contra, dacă erau astfel de imagini, ieșea și se ruga [afară, chiar și] sub ploaie.

Dincolo de lipsa de grijă pentru curățirea rituală și de prezența imaginilor, un alt motiv care pledează în favoarea caracterului reprobabil  al rugăciunii făcute în biserici, în afara cazurilor de necesitate, este ‘contiguitatea’ unei atare practici cu sincretismul. Orice s-ar crede despre starea de completă degenerare a creștinismului sau dimpotrivă despre validitatea măcar parțială a riturilor creștine, nu este, în orice caz, deloc oportun să fie amestecate și nici măcar alăturate două influențe spirituale ce sunt în mod necesar divergente ca modalități operative. Aceasta permite înțelegerea diferitelor indicații tradiționale islamice care în afara prezentei argumentații pot fi văzute şi ca expresii ale unui anumit exclusivism, pe când ele se vădesc de fapt acum dispuse în mod providențial pentru protejarea integrității rituale a islamului. În acest sens, iată că Tâwus, raportat de Ibn Rajab, zice: „Nu este oportun ca o ‘casă a mizericordiei’ (بيت رحمة baytu rahma) să se afle alături de o ‘casă a pedepsei’ (بيت عذاب baytu ‘adhâb).”

În fine, este de observat că termenul arab bî‘a care apare în titlu, deși indică propriu-zis ‘mănăstirea’, pare să aibă aici sensul generic de biserică în calitate de loc de cult creștin; este deci un sinonim al lui  كنيسة ج كنائِس kanîsa (pl. kanâ’is) care este des utilizat atât în hd. 434 cât și în cele spuse de ‘Umar.

86 (434) Este vorba de o versiune a hd. 427 (cap. XLVIII) la care facem trimitere.

livre

* Traducere realizata de Sidi Yahya din cartea lui Al-Bukhârî, Muhammad ben Ismâ‘îl: Il Sahîh, ovvero ‘La giustissima sintesi’. I Libri riguardanti la preghiera: prima parte.

Reclame