Căutare

Al Kalima – Cuvântul

pentru o mai bună cunoaştere a Islamului, a Tasawwuf-ului şi a Tradiţiei Sacre în general

luna

mai 2017

Hadith în privinţa caracterului reprobabil al rugăciunii rituale (islamice) efectuate în bisericile creştine

Al-Bukhârî: Capitolul al cinzecișipatrulea [LIV]

54

Capitol despre rugăciunile efectuate în biserică

Se transmite de la ‘Umar: „Noi nu intrăm în bisericile voastre în care sunt imagini, din cauza reprezentărilor figurative”. Ibn ‘Abbâs se ruga în biserici cu condiția ca să nu fi fost acolo reprezentări figurative.

86 (434) Se transmite de la ‘Ayșa: „Umm Salama îi pomeni Trimisului lui Dumnezeu (asupra sa Rugăciunea și Pacea divină) că a văzut în Abisinia o biserică care se numea [biserica (dedicată Sf. Fecioare, n.t.)] Maria și îi descrise imaginile pe care le văzuse acolo. Trimisul lui Dumnezeu (asupra sa Rugăciunea și Pacea divine) îi zise atunci: ‘Ei sunt un popor care atunci când moare un rob calificat spiritual’ „, [sau poate zise] ‘un om calificat spiritual’, ” ‘care face parte dintre ei, construiesc pe mormântului său un templu înspre care sfârșesc prin a orienta către el [către mormânt, n.t.] adorația și schițează acolo acele reprezentări figurative. Ei în fața lui Allâh sunt dintre cele mai rele creaturi.’ ”

Comentariu Continuă lectura „Hadith în privinţa caracterului reprobabil al rugăciunii rituale (islamice) efectuate în bisericile creştine”

Rugaciunea pentru defunct (Salat al-Janâza) – 3 (c)

RUGÃCIUNEA ÎN FAVOAREA DEFUNCTULUI
în învãţãtura lui Ibn Arabî
(Salat al-Janâza)

10. Rugăciunea

Rugăciunea asupra mortului este principalul rit realizat pentru defunct; cel care cuprinde intercesiunea efectuată în favoarea sa, cel al cărui simbolism guvernează ansamblul de interpretări ezoterice ale Şaikh-ului Al-Akbar.

Caracteristica sa esenţială este aceea că, spre deosebire de toate celelalte rugăciuni rituale, nu cuprinde nici înclinare (rukû’) şi nici prosternare. Este realizată în întregime stând în picioare iar diferitele sale părţi sunt separate unele de altele doar printr-un anumit număr de takbîr. Din cele trei tendinţe, verticală, orizontală şi inversată, care califică mişcările fundamentale ale rugăciunii, doar prima din ele subzistă. Este cea pe care Ibn Arabî o numeşte: al-harakatu l-mustaqîma, mişcarea ascendentă care exprimă un simbolism axial. Fragmentul coranic care fundamentează toată această perspectivă simbolică şi doctrinală este versetul 56 din Sura Hûd: Nu există fiinţă în mişcare pe care El să nu o ţină de moţ. Cu adevărat, Domnul meu este pe o Cale Dreaptă (mustaqîm) care, conform interpretării pe care i-am dat-o, „evocă călăuzirea divină a tuturor fiinţelor, fundament al privilegiului intercesiunii universale ce va reveni Profetului – asupra sa Binecuvântarea şi Pacea! – în Ziua Învierii din morţi”[1]. Am văzut că rugăciunea pentru defunct este în mod necesar acceptată datorită faptului că intercesiunea cuprinsă în aceasta decurge dintre-o autorizare divină. însă acum, trebuie să mergem şi mai departe, căci, în realitate, această rugăciune este cu totul divină şi este realizată de Allâh prin intermediul servitorului Său; El care este înălţat peste orice suflet (qâ’imun ‘alâ kulli nafsin) în ceea ce acesta îndeplineşte (‘ala mâ kasabat, şi achiziţionează, n.t) (Cor., 13, 33), adică: care realizează prin aceasta ceea ce îi este atribuit; El „care ţine moţul tuturor fiinţelor aflate în mişcare” şi acestea sunt astfel călăuzite de El în mod direct şi că principiul divin al fiinţei lor nu poate nici să fie în neascultare faţa de Dumnezeu nici să fie „nefericit” în viaţa viitoare. Rugăciunea pentru defunct este îndeplinită de Allâh considerat sub anumite Nume ale Sale; şi ea, când este considerat sub alte Nume, îi este adresată Lui: Continuă lectura „Rugaciunea pentru defunct (Salat al-Janâza) – 3 (c)”

Rugaciunea pentru defunct (Salat al-Janâza) – 3 (b)

RUGÃCIUNEA ÎN FAVOAREA DEFUNCTULUI
în învãţãtura lui Ibn Arabî
(Salat al-Janâza)

 – RITURILE PENTRU DEFUNCT –

1.Talqîn-ul

Termenul talqîn desemnează faptul de a şopti la urechea muribundului formula de tawhîd sau de a o recita asupra sa cu voce tare în momentul înmormântării. Talqîn-ul la urechea muribundului are ca scop confirmarea faptului că a făcut parte, până la sfârşitul existenţei sale, dintre cei care cred în Unitatea divină; conform lui Ibn Arabî:

Trebuie ca mijlocitorul să ştie, de o manieră certă, că cel pentru care mijloceşte profesează Doctrina Unităţii (tawhîd), puţin contează că este vorba de un act de credinţă sau de o simplă adeziune bazată pe probe raţionale (dalîl). Preaînaltul a spus în Cartea sa: Noi nu am pedepsit niciodată înainte de a nu fi dat naştere unui Trimis (Cor., 17;15).

Mijlocirea pentru ca cei care au păcătuit, pentru ca ei să fie primiţi de Dumnezeu cu îngăduinţă şi milă în ciuda greşelilor lor, presupune supunerea [prealabilă, n.t] la o Lege Sacră şi apartenenţa la o Comunitate tradiţională. Acesta este raţiunea de a fi pentru această primă funcţiune a talqîn-ului. Continuă lectura „Rugaciunea pentru defunct (Salat al-Janâza) – 3 (b)”

Rugăciunea pentru defunct (Salat al-Janâza) – 3 (a)

* Cartea, cu titlul în franceză La Prière Sur Le Défunt, dans l’enseignement d’Ibn Arabî (Salât al-Janâza), publicată la editura Le turban noir, este tradusă din limba arabă şi comentată de Şaikh-ul ‘Abd Ar-Razzâq Yahyâ (Charles André Gilis).

Rugăciunea pentru defunct, în această carte, este prezentata din perspectiva tasawwuf-ului şi se adresează celor care stăpânesc deja noţiunile sale de bază (jurisprudenţă, Coran, etc).

Continuă lectura „Rugăciunea pentru defunct (Salat al-Janâza) – 3 (a)”

Rugăciunea pentru defunct (salât al-janaza) – 2

Vezi şi introducerea la prima parte
*Traducerea este realizată pornind de la textul arab şi urmărind şi ediţia publicată în franceză de editura Al-Bouraq (pe care însa nu o recomandam datorită numeroaselor erori de traducere şi de sens).

****

Comentariul Şaikh-ului Ahmad Al-‘Alawî (Mina Qudussiyâ):

Versurile lui Ibn ‘Âşîr:

Wa khamsu salawâti fardu ‘ayn / wa hiya kifâyâtun li-maytin dûna mayn

Sunt cinci rugăciuni obligatorii cu caracter individual (fardu ‘ayn),
Dar atunci când este realizată pentru defunct obligaţia lor are caracter colectiv (fard kifâyâ), şi în privinţa acestui lucru nu există nici un dubiu; Continuă lectura „Rugăciunea pentru defunct (salât al-janaza) – 2”

Ibn Ajiba definiţii: al-huriyya (libertatea, eliberarea, scăparea)

„Libertatea” este purificarea interiorului (tasfiyatu l-bâtin) de iubirea a ceea ce nu este Dumnezeu (al-Haqq) până când nu mai rămâne în acesta decât Dumnezeu singur. Aceasta este „libertatea” dobândită (al-hurriyyatu l-kasbiyya) [care rezultă din efortul personal, kasb] şi ea este cea care dă acces la libertatea dăruită (al-hurriyatu l-wahbiyya) [care rezultă dintr-un dar divin, mawhiba, venit de la Cel care dăruieşte, Al-Wahhâb], care este dispariţia (ghayba) servitorului în locurile de manifestare ale Domnului său: obscuritatea contingenţei (hudûth) se resoarbe în lumina eternităţii (qidam) şi formele provenite din statutul servituţii (qawâlib al-‘ubûdiyya) se ascund (tahtafî) în strălucirea epifaniilor senioriale. Continuă lectura „Ibn Ajiba definiţii: al-huriyya (libertatea, eliberarea, scăparea)”

Rugăciunea pentru defunct (Salât al-janaza) – 1

Introducere

Vom prezenta o serie de trei articole referitoare la „Rugăciunea pentru defunct” (salât al-janaza).

În primul dintre acestea vom încerca să facem o scurtă introducere ‘tehnică’ în ceea ce înseamnă rugăciunea funerară în Islam, mai precis în cadrul şcolii jurisprudenţiale (madhab) malekite, şi pentru aceasta ne vom baza pe qasida (poem sacru) ‘didactică’ a lui Ibn ‘Âşir, (a cărui nume complet este‘Abdul Al-Wâhid Ibn Ahmad Ibn ‘Ali Ibn ‘Âşir Al-ansârî, عبد الواحد بن أحمد بن علي ابن عاشر الأنصاري ), faimos jurist malekit, teolog aşarit şi sufi pios, decedat în 1040 după Hegira: qasida a cărui nume este Al-Murşid Al-Mu’în ‘Alâ Dh-Dharurî Min ‘Ulûmi D-Dîn (لمرشد المعين على الضروري من علوم الدين) – „Ghidul celui care cere ajutorul în privinţa lucrurilor necesare (de ştiut) din Ştiinţele Religiei”. Continuă lectura „Rugăciunea pentru defunct (Salât al-janaza) – 1”

Ibn Ajiba definiţii: al-walâya (Sfinţenia)

‘Sfinţenia’ este atunci când survine intimitatea [cu Dumnezeu] (al-uns) după lupta dificilă (al-mukâbada) şi regăsirea Duhului (intânaqa l-rûh) după purtarea luptei interioare (al-mujâhada).[1]

Fructul său este realizarea extincţiei în Esenţă (al-fanâ’ fi l-dhât) după ce lumea accesibilă simţurilor (hiss al-kâ’inât) a dispărut. Căci s-a stins ceea ce nu avea existenţă şi a rămas ceea ce nu are sfârşit. Continuă lectura „Ibn Ajiba definiţii: al-walâya (Sfinţenia)”

Evitarea locurilor pedepsite de Dumnezeu (Comentariul hadith 53, Al-Bukhârî)

Capitolul al cinzecișitreilea [LIII]

cap53

Capitol asupra rugăciunii efectuate în locurile în care [un oraș] e surpat[1] sau în care s-a manifestat în vreun fel o pedeapsă [divină]

Se amintește că ‘Alî considera reprobabilă efectuarea rugăciunii în locul în care se năruise Babilonul.

85 (433) Se transmite de la ‘Abd Allah ben ‘Umar că Trimisul lui Dumnezeu (asupra sa rugăciunea și pacea divine) zise [referindu-se la ruinele caselor în care locuiseră thamûd-iții]: „Să nu intrați în locurile în care aceștia au suferit pedeapsa, dacă nu intrați acolo plângând. Dar dacă nu plângeți să nu intrați, ca să nu vă lovească ceea ce i-a lovit pe ei.”

Comentariu
Al-‘Aynî raportează de la ‘Abd Allah Al-‘Âmirî: „Eram împreună cu ‘Alî când treceam prin locul în care a fost surpat Babilonul (بابل bâbil): el nu făcu rugăciunea până ce nu depășirăm acel loc.” Caracterul ‘reprobabil’ (مكروه makrûh) al „rugăciunii efectuate în locurile în care” un oraș „e surpat” (literal ‘în locurile de surpătură’, termenul خسف khasf indicând chiar faptul că o localitate este ‘înghițită’ de pământ) este atestat în mod special de această spusă a lui ‘Alî; în unele versiuni ale acestei spuse, ‘Alî afirmă că nu s-a oprit să se roage în ținutul Babilonului pentru că acesta este ‘blestemat’ prin indicație profetică, ceea ce pune în legătură acest fapt cu (ceea ce se spune în, n.t) hadith-urile în care Profetul (asupra sa rugăciunea și pacea divine) nu făcu rugăciunea în anumite locuri datorită caracterului lor ‘infernal’[1]. Babilonul este considerat în islam ca fiind un loc al corupției (cu referire în particular la „vin și magie”, cum zice Al-‘Aynî); comentatorii amintesc că în episodul relatat, prin bâbil se poate înțelege nu numai ‘cetatea’ Babilonului în general, cât mai ales locul în care Nimrod ridicase ‘turnul lui Babel’ pentru a ajunge la cer, ceea ce a avut drept consecință pedeapsa divină a ‘amestecului limbilor’. În orice caz, trebuie observat că la rigoare, în hd. raportat aici, Profetul (asupra sa rugăciunea și pacea divine) nu indică să nu se efectueze rugăciunea în „locurile în care s-a manifestat în vreun fel o pedeapsă” divină, ci doar rânduiește ca în aceste locuri să se intre ‘plângând’. Al-Bukhârî în intitularea capitolului prezintă tematica specială în chestiune (care, după părerea noastră, privește îndeaproape problema caracterului de multe ori ‘demonic’ al reziduurilor proprii Tradițiilor dispărute și, în general, a determinării în spațiul geografic a unor locuri ‘infernale’, după cum s-a spus), fără a se exprima asupra caracterului (permis, reprobabil sau nepermis) al rugăciunii efectuate în locuri ca acelea la care s-a făcut referire, chiar dacă e limpede că hadith-ul profetic propus de el ia caracterul unei indicații ‘principiale’ ce reprezintă sursa învățăturilor asupra acestui subiect. În orice caz, Al-‘Asqalânî subliniază că între cele două episoade (cel care-l vizează pe ‘Alî și cel la care se referă hd. 433) ar fi o analogie evidentă, chiar dacă nu explicită în prezentul capitol, întrucât atât Profetul cât și ‘Alî se grăbesc să depășească locul considerat într-o anumită măsură infernal. Deja s-a spus că ‘Alî nu făcu rugăciunea până când nu trecu de Babilon, în timp ce, în altă versiune a hadith-ului 433 raportată în alt loc din Sahîh (64, LXXXI, 4419), se zice că Profetul (asupra sa rugăciunea și pacea divine), după exprimarea avertismentului raportat și în capitolul de față, „își acoperi capul[2] și grăbi pasul până ce depăși valea” care fusese locuită de thamûd-iți. Trebuie relevat în fine motivul care este implicit în faptul că acest capitol figurează în acea parte din Cartea a opta cu privire la masgid (‘moschee’, ‘loc de prosternare’): dacă este mai bine să nu se efectueze rugăciunea (și deci prosternarea) în locurile unei pedepse divine, este de la sine înțeles că în acestea, cu atât mai mult, nu ar trebui să se construiască ‘moschei’.
Continuă lectura „Evitarea locurilor pedepsite de Dumnezeu (Comentariul hadith 53, Al-Bukhârî)”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑