0

Capitolul 3: despre îndurarea cu răbdare (sabr)

1

Spune Allâh Preaînaltul: „O, voi, care aveţi credinţă, fiţi răbdători şi purtaţi-vă cu răbdare” (III, 200). Şi spune: „Vă vom pune la încercare cu ceva din teamă, foame şi împuţinare din bunuri, persoane şi fructe: şi dă vestea bună celor care îndură cu răbdare” (II, 155)Şi de asemenea : „Celor răbdători le va fi dată răsplata completă, fără socoteală” (XXXIX, 10)Şi tot Preaînaltul spune: „Iar cine este îndurător şi iartă, ei bine, acesta face parte din lucrurile care se întreprind cu o fermă determinare” (XLII, 43)Şi spune: „O, voi, care aveţi credinţă, dedaţi-vă răbdării şi rugăciunii, căci cu adevărat, Allâh este cu cei răbdători” (II, 153). „Şi vă vom pune la încercare pentru a şti care dintre voi se străduiesc în lupta sfântă şi sunt dintre cei răbdători” (XKVII, 31). Versetele care cuprind ordinul de a îndura cu răbdare şi care ilustrează excelenţă răbdării sunt mult şi cunoscute.

25

25        Se transmite de la Abû Mâlik Al-Aş’arî că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Purificarea este jumătate din Credinţă şi al-Hamdu li-Llâhi (‘Lauda este la Allâh’) umple Balanţa. [Cele două expresii] Subhâna Allâh (‘Fie Allâh slăvit’) şi al-Hamdu li-Llâhi întregesc”, sau poate spuse „[pronunţarea acestor două expresii] umple ceea ce se găseşte între Ceruri şi Pământ. Rugăciunea (salât) este Lumină, milostenia este Dovada decisivă, răbdarea este Splendoare iar Coranul este Demonstraţia doveditoare pentru tine sau împotriva ta. Toată lumea începe de dimineaţă să-şi pună în vânzare propriul suflet, eliberându-l sau ducându-l la pierzanie.” Este relatat de Muslim (2, I, 223).

26

26        Se transmite de la Abû Sa’îd Al-Khudrî: „Unii dintre Ajutoarele [medineze] cerură [ceva ca milostenie] Trimisului lui Allâh ﷺ şi el le dădu; apoi îi cerură din nou, şi el le dădu din nou, până când se termină ce avea. Când termină deci de împărţit tot ce avea, le spuse: ‘Ce am ca bine, nu încep desigur să-l adun fără să vă dau: dar cui caută cu modestie să se abţină [de a cere], Allâh îi concede modestia virtuoasă, iar cui se arată liber de nevoie, Allâh îl face să fie deasupra nevoii, şi cine se străduieşte să îndure cu răbdare, Allâh îl consolează cu răbdarea. Şi nimănui nu îi este dat un dar mai amplu decât răbdarea.” Este un hadith asupra căruia există un acord deplin. (B. 24, L, 1469 – M. 12, XLII, 1053).

27

27        Se transmite de la Suhayb ben Sinân că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Ce lucru uimitor este starea credinciosului! În orice situaţie s-ar afla, este cu adevărat un bine pentru el, iar aceasta nu se întâmplă decât celui credincios: dacă are un motiv să fie fericit el mulţumeşte, şi aceasta este un bine pentru el, dacă dificultatea îl atinge, atunci îndură cu răbdare, şi aceasta este un bine pentru el.” Este relatat de Muslim (53, XIII, 2999).

28

28        Se transmite de la Anas: „Când starea Profetului ﷺ se agravă, suferinţa începu să-l copleşească. Spunea Fâtima: ‘Ce suferinţă, tată!’ El îi spuse atunci: ‘Pentru tatăl tău nu va mai fi suferinţă după ziua de azi.’ Atunci când el muri, ea spuse: ‘Tată! Domnului care chema I-a răspuns. Tată! Grădina Paradisului este locuinţa sa. Tată! Lui Gibrîl îi vom anunţa moartea ta.’ Când apoi fu îngropat Fâtima spuse: ‘[Anas,] sufletele voastre sunt oare mulţumite când aruncaţi ţărâna peste [mormântul] Trimisului lui Allâhﷺ?’ ” Este relatat de Al-Bukhârî (64, LXXXIV, 4463).

29

29        Se transmite de la Usâma ben Zayd, libertul Trimisului lui Allâhﷺ, cel iubit de el şi fiul unuia iubit de el: „[Zaynab,] fiica Profetului ﷺ, îi trimise vorbă Profetului: ‘Fiul meu este pe punctul de a muri: vino la noi!’ El trimise pe cineva pentru a-i transmite salutul său de Pace şi a-i spune: ‘Lui Allâh îi aparţine ceea ce ia, aşa cum Îi aparţine ceea ce dă şi orice lucru pentru El are un sfârşit hotărât: să îndure cu răbdare, şi [în Allâh] să-şi pună speranţa.’ Ea trimise atunci să-l cheme, implorându-l să vină. El atunci se ridică [şi merse la ea,] împreună cu Sa’d ben ‘Ubâda, Mu’âdh ben Giabal, Ubayy ben Ka’b, Zayd ben Thâbit şi alţii. [Odată ajunşi] copilul fu luat şi [dat] Trimisului lui Allâh, care îl puse în poala sa. Sufletul său începu atunci să freamăte şi ochii i se umplură de lacrimi. Sa’d atunci îl întrebă: ‘Trimis al lui Allâh, ce este aceasta?’ El răspunse: ‘Aceasta este milă, pe care Allâh o pune în inima servitorilor Săi.’ „[1]Într-o altă versiune a hadith-ului, cuvintele sale sunt următoarele: „Aceasta este mila pe care Allâh o pune în inimile Cui vrea dintre servitorii Săi; şi dintre servitorii Săi, Allâh nu are milă decât de cei miloşi.” Este un hadith asupra căruia există un acord deplin (B. 23, XXXII, 1284 – M 11, VI, 923).

3030-1

30        Se transmite de la Suhayb că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Printre cei veniţi înaintea voastră, era un rege care avea [în serviciul său] un mag. Acesta când îmbătrânii spuse regelui: ‘De acum am ajuns bătrân; trimite-mi un băiat pe care să-l învăţ magia.’ Regele atunci îi trimise un băiat să-l instruiască; când acesta se aşternu la drum [să meargă la mag], iată că pe calea sa era un călugăr; acesta (băiatul) se aşeză alături de el pentru a-i asculta cuvintele şi acestea îi plăcură. Îşi făcu astfel o obişnuinţă atunci când mergea la mag să treacă pe la călugăr şi să-i stea aproape. Când însă ajungea la mag, acesta îl bătea [pentru că întârzia]. Se plânse el călugărului, care îi spuse: ‘Atunci când te temi de mag, spune-i: – Familia mea m-a reţinut -, şi când ţi-e teamă de ai tăi, spune-le lor: – Magul m-a reţinut – ‘ Aceasta era deci situaţia în care se găsea, atunci când [într-o zi] se abătu pe acolo o fiară uriaşă, care împiedica trecerea oamenilor. Îşi spuse atunci în sinea sa: ‘Astăzi voi şti cine dintre mag şi călugăr este mai bun.’ Luă o piatră şi spuse: ‘ Allâhumma, dacă situaţia călugărului Îţi este mai dragă decât cea a magului, ucide această fiară, pentru ca astfel oamenii să poată să treacă.’ Aruncă în fiară, o ucise şi oamenii începură din nou să poată să treacă.’ Băiatul se duse la călugăr şi îi povesti ceea ce s-a întâmplat. El îi spuse: ‘Fiule, astăzi îmi eşti superior: starea ta a ajuns ceea ce se vede. Vei fi pus la încercare: dar când vei fi pus la încercare să nu mă arăţi pe mine.’ Băiatul începu să vindece pe cel orb din naştere şi pe lepros, şi pe oameni de orice boală. Un orb care făcea parte din adunarea regelui auzi vorbindu-se de asta şi se duse la el cu multe daruri, spunându-i: ‘Aceasta este ceea ce am strâns pentru tine dacă tu mă vindeci.’ Băiatul îi răspunse: ‘Eu nu vindec pe nimeni ci Allâh Preaînaltul este cel care vindecă: dacă vei avea deci credinţă în Allâh Preaînaltul, eu Îl voi invoca şi El te va vindeca.’ Acela crezu în Allâh Preaînaltul şi Allâh Preaînaltul îl vindecă. Se duse apoi la rege şi şedea în faţă sa aşa cum făcea în mod obişnuit. Regele îl întrebă: ‘Cine ţi-a redat vederea?’ ‘Domnul meu’, răspunse. Regele insistă întrebându-l: ‘Ai oare un alt Domn în afara mea?’ El răspunse: ‘Allâh este Domnul meu şi al tău.’ Suveranul atunci îl luă şi nu încetă să-l chinuiască până când nu indică pe băiat. Atunci când îi fu adus băiatul, regele îi spuse: ‘Fiule, mi-a venit veste cum prin magia ta tu vindeci pe cel născut orb şi pe lepros, şi faci şi multe altele.’ Băiatul spuse: ‘Eu nu vindec pe nimeni, ci este Allâh Preaînaltul care vindecă.’ Regele îl luă şi pe el şi nu încetă să-l chinuiască până nu indică pe călugăr. Adus fiind călugărul i se ceru: ‘Renunţă la Religia ta!’ El însă refuză. Regele dădu atunci ordin să i se aducă un ferăstrău: îl puse exact în mijlocul capului călugărului, pe cărare, şi de acolo îi fu despicat capul, până când căzură jos cele două părţi. Apoi fu adus cel care făcea parte din adunarea regelui şi îi fu spus: ‘Renunţă la Religia ta!’ Chiar şi acela refuză şi chiar şi lui i se puse ferăstrăul în mijlocul capului, pe cărare, şi apoi îi fu despicat capul, cazând jos apoi cele două părţi. În fine, fu adus şi băiatul, căruia i se ceru: ‘Renunţă la Religia ta!’ Acesta refuză şi regele îl încredinţă unui grup din tovarăşii săi[2], cărora le ordonă: ‘Duceţi-l la muntele acesta, urcaţi cu acesta pe el şi atunci când ajungeţi în vârf [puneţi-l să aleagă]: dacă renunţă la Religia sa [lăsaţi-l să plece], altfel, aruncaţi-l jos.’ Aceştia plecară atunci şi urcară pe munte. Băiatul însă invocă astfel: ‘Allâhumma, protejează-mă de ei în orice fel vrei!’ Muntele atunci începu să tremure sub picioarele lor şi aceştia căzură jos. Băiatul se întoarse pe jos la rege care îl întrebă: ‘Ce au făcut tovarăşii tăi?’ El răspunse: ‘Allâh Preaînaltul m-a protejat de ei.’ Atunci îl încredinţă unui alt grup de tovarăşi de-ai săi, cărora le ordonă: ‘Mergeţi cu el, urcaţi-l pe un vas, navigaţi până când ajungeţi în mijlocul mării, şi [puneţi-l să aleagă]: dacă renunţă la Religia sa [eliberaţi-l], altfel, aruncaţi-l în apă.’ Merseră cu el, [până când fură în largul mării], însă băiatul invocă astfel: ‘Allâhumma, protejează-mă de ei în orice fel vrei!’ Vasul se puse răsturnă atunci cu ei înăuntru şi aceştia se înecară, [în afara] băiatului, care se întoarse la rege. Acesta îl întrebă: ‘Ce au făcut tovarăşii tăi?’ El răspunse: ‘Allâh Preaînaltul m-a protejat de ei.’ Apoi adăugă, adresându-i-se regelui: ‘Nu vei reuşi să mă ucizi până când nu vei face ceea ce-ţi voi porunci.’ ‘Ce anume?’ Băiatul atunci spuse: ‘Vei aduna poporul într-un singur loc vast şi deschis şi mă vei lega de un trunchi de palmier; apoi vei lua o săgeată din tolba mea, o vei pune în mijlocul arcului şi vei spune: ‘În Numele lui Allâh, Domn al băiatului!’ Apoi mă vei săgeta: dacă vei face aşa cu siguranţă că mă vei ucide.’ Regele atunci îşi adună poporul într-un singur loc vast şi deschis, legă pe băiat de un trunchi de palmier, luă o săgeată din tolba sa, o puse în mijlocul arcului şi spuse: ‘În Numele lui Allâh, Domn al băiatului!’ Apoi îl săgetă, şi săgeata îl lovi în tâmplă: băiatul îşi duse mâna la tâmplă şi muri. Poporul spuse atunci: ‘Avem credinţă în Domnul băiatului!’ Merseră la rege şi îi spuseră: ‘Vezi de ce îţi era teamă? Pe Allâh!, ţi s-a întâmplat tocmai ceea ce-ţi era teamă: poporul are de acum credinţă.’ El atunci ordonă că fură făcute gropi la răscrucile căilor; acestea fură săpate şi se aprinseră focuri, după care regele proclamă: ‘Cine nu renunţă la Religia sa, îl voi arunca în ele,’ sau poate că a spus: ” ‘…spune-i: Aruncă-te! ‘ Aşa făcură. Veni o femeie cu copilul său [născut de puţin timp]; şi ea şovăia să se arunce în foc, însă copilul îi spuse: ‘Mămico, îndură cu răbdare [şi aruncă-te], căci tu te vei conforma astfel Adevărului!’ „[3] Este relatat de Muslim (53, XVII, 3005).

31

31        Se transmite de la Anas: „Profetul ﷺ trecu pe lângă o femeie care plângea [excesiv] lângă un mormânt, [acela al fiului său,] şi îi spuse: ‘Fie-ţi teamă de Dumnezeu, şi îndură cu răbdare.’ Ea îi răspunse: ‘Pleacă de aici! Nu ţi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat mie şi nu poţi să înţelegi!’ [Atunci când el se îndepărtă,] i se spuse: ‘Dar [acela] era Profetul!’ Ea atunci merse la uşa Profetuluiﷺ. Nu găsi pe nimeni care să facă de pază, şi îi spuse: ‘Trimis al lui Allâh, nu te-am recunoscut!’ Profetul ﷺ atunci spuse: ‘Îndurarea răbdătoare nu se întâmplă decât în momentul primei lovituri (şoc).’ ” Este un hadith asupra căruia există un acord deplin (B. 23, XXXI, 1283 – M 11, VIII, 926). În versiunea relatată de Muslim este precizat: „…trecu pe lângă o femeia care plângea pentru copilul său [care era mort].”

32

32        Se transmite de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allâhﷺ spuse: „Allâh Preaînaltul spune: ‘Când eu iau la Mine pe cineva dintre locuitorii lumii de jos, pe cineva pe care servitorul Meu credincios iubeşte în mod profund, şi acesta îşi pune [în Mine] nădejdea în legătură cu pierderea sa, iată că nu va avea altă răsplată de la Mine decât Grădina.’ ” Este relatat de Al-Bukhârî (81, VI, 6424).

33

33        Se transmite că ‘Ayşa întrebă pe Trimisul lui Allâh ﷺ despre ciumă şi acesta spuse: „Este un chin pe care Allâh Preaînaltul îl trimite peste cine vrea dar pentru credincioşi Allâh a făcut-o să fie o mizericordie. Nici un servitor care se găseşte în mijlocul [epidemiei de] ciumă şi care rămâne în ţinutul său, îndurând cu răbdare şi punându-şi nădejdea [în Allâh de aceasta], ştiind că nu-l va lovi decât ceea ce Allâh i-a scris să-l lovească, fără ca aceasta să nu fie pentru el răsplătită cu răsplata martirului.” Este relatat de Al-Bukhârî. (76, XXXI, 5734).

34

34        Se transmite de la Anas că Trimisul lui Allâhﷺ spuse: „Allâh, Puternicul şi Preamăritul, spune: ‘Atunci când pun la încercare pe servitorul Meu în cei doi care îi sunt dragi şi el îndură cu răbdare, Eu îi dau atunci în schimbul celor doi Grădina.’ ” Şi se referă la ochi. Este relatat de Al-Bukhârî (75, VII, 5653).

35

35        Se transmite de la ‘Atâ ben Abî Rabâh: „Ibn ‘Abbâs mă întrebă: ‘Nu vrei să-ţi arăt o femeie care face parte din cele ale Paradisului?’ ‘Desigur!”, am răspuns. El atunci povesti: ‘Această femeie neagră se duse la Profetﷺ şi îi spuse: – Sunt epileptică, şi [atunci când am atacurile de epilepsie] mă descopăr: invocă pe Allâh Preaînaltul pentru mine! – El spuse: – Dacă preferi în schimb să înduri cu răbdare vei avea Grădina; sau, dacă preferi, voi invoca pe Allâh Preaînaltul ca să te vindeci. – Ea spuse: – Voi îndura cu rădare! – Apoi adăugă: – Însă [atunci când am atacurile] mă regăsesc descoperită: invocă Allâh ca să nu mă descopăr! – Şi el atunci invocă pentru ea.’ ” Este un hadith despre care există un acord deplin (B. 75, VI, 5652 – M. 45, XIV, 2576).

36

36        Se transmite de la Ibn Mas’ûd: „E ca şi cum l-aş vedea acum pe Trimisul lui Allâh istorisind despre unul din Profeţi (asupra lor Rugăciunile şi Pacea divină): poporul său îl lovea până la sângerare şi când el îşi ştergea cu mâna sângele de pe chipul său spunea: ‘Allâhumma iartă poporului meu căci ei nu ştiu.’ ” Este un hadith asupra căruia este un acord deplin (B. 60, LIV, 3477 – M. 32, XXXVII, 1792).

37

37        Se transmite de la Abû Sa’îd şi de la Abû Hurayra că Profetulﷺ spuse: „Nu există oboseală sau boală, preocupare sau tristeţe, tulburare sau teamă care să l atingă pe musulman, fie chiar şi un spin care îl înţeapă, fără ca Allâh să nu facă din aceasta ceva prin care vreunul din păcatele sale să nu fie expiate.[4]Este un hadih în privinţa căruia există un acord deplin (B. 75, I, 5460 – M. 45, XIV, 2573).

38

38        Se transmite de la Ibn Mas’ûd: „Intrai la Profetﷺ care era cuprins de febră şi îi spusei: ‘Trimis a lui Allâh, ai febră foarte mare!’[5]‘ ‘Da,’ spuse, ‘atâta cât doi dintre voi pot să aibă.’ Îl întrebai: ‘Şi aceasta pentru că pentru tine sunt două recompense?’ ‘Da,’ răspunse, ‘aşa este. Şi nu există nici un musulman care să fie lovit de vreun lucru, ca un spin care îl înţeapă, sau altceva mai grav, fără ca Allâh din aceasta să nu facă o expiere a greşelilor sale, astfel că păcatele sale cad de pe el la fel cum copacul lasă să-şi cadă frunzele.’ „[6]Este un hadith asupra căruia există un acord deplin (B. 75, II, 5647 – M. 45, XV, 2581).

39

39        Se transmite de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Celui căruia Allâh îi vrea binele, îl loveşte cu vreo adversitate.”[7] Este relatat de Al-Bukhârî (75, I, 5645).

40

40        Se transmite de la Anas că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Nimeni dintre voi să nu-şi dorească moartea pentru vreo nenorocire care l-a lovit. Dacă însă nu se poate face altfel, să se spună: ‘Allâhumma, ţine-mă în viaţă dacă viaţa este pentru mine un bine şi dă-mi moartea dacă moartea este pentru mine un bine.’ ” Este un hadith asupra căruia există un acord deplin (B. 75, XIX, 5671 – M. 48, IV, 2680).

41

41        Se transmite de la Khabbâb ben Al-Aratt: „Ne plângeam Trimisului lui Allâh ﷺ care stătea [întins] la umbra Ka’b-ei cu mantaua sa servindu-i de pernă. Îi spuneam: ‘De ce nu ceri ajutorul divin pentru noi? De ce nu invoci în favoarea noastră?’ El atunci spuse: ‘Printre cei care veniră înaintea voastră, se întâmpla că un om [credincios] să fie prins, apoi săpau pentru el o groapă în pământ, şi îl puneau în aceasta; după care aduceau un ferăstrău, îi ţineau strâns capul şi apoi [îl tăiau pe acesta din urmă] alcătuind două jumătăţi. În alte cazuri, îi treceau piepteni de fier prin oase, sub carne[8]: şi tot acest lucru nu îi făcea să se desprindă de Religia lor. Pe Allâh! Cu siguranţă că Allâh va duce la bun sfârşit acest lucru[9], în aşa fel încât cine cu bidiviul său ar parcurge distanţa de la San’â până la Hadramawt, nu ar avea să se teamă de altceva decât de Allâh, şi de lup pentru turma sa. Dar voi vreţi să grăbiţi lucrurile!’ ” Este relatat de Al-Bukhârî (61, XXV, 3612). Într-o altă versiune este spus „…stătea [întins] şi mantaua sa îi servea de pernă, în timp ce pătimeam abuzuri şi violenţe din partea idolatrilor.”

42

42        Se transmite de la Ibn Mas’ûd: „În ziua [bătăliei] de la Hunayn, Trimisul lui Allâh ﷺ dădu preferinţă unora în împărţirea prăzii de război: conferi o sută de cămile lui Al-Aqra’ ben Hâbis şi tot atâtea lui ‘Uyayna ben Hisn, dăruind de asemenea şi [altor] nobili Arabi, preferându-i astfel în acea zi în împărţeală[10].Un om spuse atunci: ‘Pe Allâh! Această împărţeală nu s-a făcut în mod just şi prin aceasta nu s-a căutat Chipul lui Allâh!’ [Îmi] spusei: ‘Pe Allâh! Voi relata aceasta Trimisului lui Allâh!’ Mersei la el şi-l informai de ceea spusese omul acela. Chipul său se schimbă atunci, până când tenul său deveni ca vopsit în roşu; apoi spuse: ‘Şi cine este oare just dacă Allâh şi Trimisul Său nu sunt juști?’ Apoi adăugă: ‘Allâh să aibă milă de Mûsâ! A trebuit să sufere necazuri mai mari decât acestea şi a îndurat cu răbdare.’ Eu [îmi] spusei: ‘Cu siguranţă că de acum încolo nu voi mai relata discursuri [rău intenţionate, pe care mi s-ar întâmpla să le aud].’ ” Este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin (B. 57, XIX, 3150 – M. 12, XLVI, 1062).

43-143-2

43        Se transmite de la Anas că Trimisul lui Allâhﷺ spuse: „Atunci când Allâh vrea binele pentru servitorul Său, îi grăbeşte pedeapsa [pentru păcatele sale] în lumea de jos. Atunci însă când Allâh vrea pentru servitorul Său răul, îndepărtează de el [pedeapsa] pentru păcatul său, astfel că în Ziua Învierii din Morţi îl va purta cu sine.” Şi [tot de la Anas se transmite că] Profetul ﷺ spuse: „Cu adevărat, o mare răsplată este însoţită de o mare încercare. Atunci când Allâh Preaînaltul iubeşte un popor, îl pune la încercare: cu cine este mulţumit, mulţumirea Sa le este acordată, iar cu cine se mânie, mânia Sa le este acordată.” Este relatat de At-Tirmidhî.

44-144-2

44        Se transmite de la Anas: „Un fiu al lui Abû Talha era bolnav. Într-o zi, în timp ce Abû Talha era în afara casei, copilul muri. Atunci când se întoarse întrebă: ‘Ce-mi face copilul?’ Umm Sulaym, mama copilului, răspunse: ‘Este mai liniştit decât niciodată.’ Îi aduse cina şi acesta mâncă. Apoi o luă şi când termină ce avea cu ea, ea spuse: ‘Trebuie să îngropaţi copilul.’ Dimineaţa Abû Talha se duse la Trimisul lui Allâhﷺ şi îi povesti ce se întâmplase. Acesta întrebă: ‘V-aţi unit noaptea trecută?’ ‘Da,’ răspunse. Profetul ﷺ atunci spuse: ‘Allâhumma, binecuvântează-i!’ Astfel Umm Sulaym născu un băiat şi Abû Talha îmi spuse[11]: ‘Ia-l în braţe şi du-l apoi la Profetﷺ.’ Trimise şi curmale împreună cu copilul. [Eu mersei atunci cu copilul şi odată ajuns la Profetﷺ, mă] întrebă: ‘Are ceva cu el?’ ‘Da, curmale,’ răspunsei. Profetulﷺ le luă, le mestecă, apoi le scoase din gură şi le puse în cea a copilului; apoi le trecu cu delicateţe pe cerul gurii lui [în gestul ritual de binecuvântare numit tahnîk], şi îi dădu numele ‘Abd Allâh.” Este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin (B. 71, I, 5470 – M. 38, V, 2144).[12] Într-o versiune relatată de Al-Bukhârî, Ibn ‘Uyayna adaugă: „Unul dintre Ajutoare [medineze] îmi spuse: ‘Am văzut nouă fii [ai săi], fiecare din ei recita Coranul.’ Şi se referea la fii lui ‘Abd Allah, cel care era născut [în urma concepţiei în aceea noapte].” Într-o versiune relatată de Muslim este însă spus: „Muri un fiu pe care Abû Talha îl avea de la Umm Sulaym şi aceasta spuse rudelor sale: ‘Nu-i spuneţi lui Abû Talha despre fiul său, până când nu voi fi eu aceea care să-i spună.’ Veni Abû Talha şi ea îi aduse cina, astfel că acesta mâncă şi bău. Apoi se împodobi pentru el mai mult decât niciodată şi rămase apoi cu el. Atunci când ea văzu că el era satisfăcut şi că fusese cu ea, spuse: ‘Abû Talha, dacă cineva dă cu împrumut unei anumite familii şi apoi cere înapoi lucrul împrumutat, cum consideri aceasta? Această familie poate ea refuza?’ ‘Nu,’ răspunse el. Atunci ea spuse: ‘Bine, fiul tău atunci, să-ţi pui nădejdea [în Allâh]!’ El atunci se supără şi spuse: ‘M-ai lăsat liniştit până când m-am mânjit [în raportul sexual cu tine], şi doar acum îmi dai veste de fiul meu!?’ Şi se duse, mergând la Trimisul lui Allâh. [Ajuns la el,] îi povesti ce se întâmplase iar Trimisul lui Allâh spuse: ‘Allâh acordă binecuvântarea Sa asupra nopţii voastre!’ Astfel, ea rămăsese însărcinată.” Anas continuă cu relatarea sa spunând: „[După un anumit timp,] Trimisul lui Allâh era în călătorie şi Umm Sulaym era cu el, [prin cei care îl urmau]. Atunci când se întorcea la Medina dintr-o călătorie el nu intra niciodată noaptea. [Deci, în ultima parte a nopţii, în timp ce] se apropiau de Medina, o luară durerile facerii. Abû Talha se rămase lângă ea în timp ce Trimisul lui Allâh continuă. Abû Talha începu atunci să spună: ‘Doamne, Tu şti că îmi place să merg în călătorie împreună cu Trimisul lui Allâh, atunci când acesta merge în călătorie şi să intru împreună cu el atunci când se întoarce: dar acum sunt reţinut de ceea ce vezi!’ Umm Sulaym îi spuse atunci: ‘Abû Talha, nu îmi este mai rău decât înainte: să continuăm!’ Atunci”, urmă Anas, „merserăm înainte. Durerile facerii o luară încă odată atunci când intrarăm [în Medina împreună cu Profetul ] şi dădu naştere unui băiat. Mama mea [Umm Sulaym] îmi spuse: ‘Anas, ca nimeni să nu-l alăpteze înainte ca tu să nu-l fi prezentat Trimisului lui Allâh!’ Dimineaţa îl luai şi îl dusei Trimisului lui Allâh. ” Apoi restul hadith-ului este similar finalului versiunii relatate precedent.

45

45        Se transmite de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Puternic nu este cel care îi bate pe toţi în luptă; puternic este cine îşi stăpâneşte mânia.”[13] Este un hadith asupra căruia există un acord deplin. (B. 78, LXXVI, 6114 – M. 45, XXX, 2609).

46

46        Se transmite de la Sulaymân ben Surad: „Şedeam în compania Profetului ﷺ şi doi oameni începură a se insulta în preajma sa: unul din ei se înroşise cu totul la faţă şi venele de la gât. Trimisul lui Allâh ﷺ spuse atunci: ‘Cunosc un Cuvânt care dacă l-ar pronunţa, sentimentul care-l încearcă l-ar părăsi. Dacă ar spune astfel – A’ûdhu bi-Llâhi min aş-şaytâni r-ragîm (Caut refugiu în Allâh împotriva demonului blestemat)-, sentimentul care îl încearcă l-ar părăsi.’ L-am informat atunci pe acela: ‘Trimisul lui Allâh ﷺ a spus: – Caută refugiu în Allâh împotriva demonului blestemat!-‘ ” Este un hadith asupra căruia este un acord deplin (B. 59, XI, 3282 – M. 45, XXX, 2610)[14].

47.JPG

47        Se transmite de la Mu’âdh ben Anas că Profetul ﷺ spuse: „Cine îşi stăpâneşte mânia, chiar fiind în putere s-o ducă la îndeplinire [în consecinţele sale asupra altora], în Ziua Ridicării din Morţi, Allâh Preaînaltul, fie El preamărit, îl va chema în faţa fiinţelor create şi îl va lăsa să aleagă, dintre Hurii, aceea pe care o va vrea.” Este relatat de Abû Dâwûd şi de At-Tirmidhî.

48

48        Se transmite de la Abû Hurayra: „Un om îi ceru pe Profetului ﷺ : ‘Dă-mi un sfat!’ Acesta răspunse: ‘Nu te mânia!’ Acela repetă de mai multe ori cerinţa sa şi [de fiecare dată Profetul] răspunse: ‘Nu te mânia!’ ” Este relatat de Al-Bukhârî (78, LXXXVI, 6116).

49

49        Se transmite de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „Credinciosul şi credincioasa nu încetează să fie puşi la încercare în ei înşişi, în fii lor şi în bunurile lor, până când nu îl întâlnesc pe Allâh Preaînaltul fără să aibă nici un păcat asupra lor.” Este relatat de At-Tirmidhî.

50-150-2

50        Se transmite de la Ibn ‘Abbâs: ” ‘Uyayna ben Hisn ajunse [la Medina] şi fu găzduit la Al-Hurr ben Qays, fiul fratelui său, care făcea parte din grupul celor pe care [Califul] ‘Umar [ben Al-Khattâb] îi ţinea aproape de sine. Astfel, cei care recitau [şi înţelegeau în profunzime] Coranul erau membrii adunării şi consiliului lui ‘Umar, fie ei oameni maturi sau tineri. Într-o zi ‘Uyayna ceru fiului fratelui său: ‘Nepoate, tu eşti onorat de acest Principe: cere deci permisiunea ca să pot să-l întâlnesc.’ Al-Hurr ceru permisiunea şi ‘Umar îşi dădu consimţământul. Atunci când intră în prezenţa sa, ‘Uyayana îi spuse: ‘Fi atent, fiu al lui Al-Khattâb! Pe Allâh!, tu nu ne dai din abundenţă şi nici nu judeci între noi conform cu ceea ce este just!’ ‘Umar se mânie mult, într-atât încât începu să se gândească a-l pedepsi cu severitate. Atunci Al-Hurr îi spuse: ‘Principe al credincioşilor, Allâh Preaînaltul a spus Profetului Său ﷺ: „Fii îngăduitor, ordonă tradiţiile înţelepte şi îndepărtează-te de ignoranţi” (VII, 199). Iar acesta de faţă face parte cu siguranţă dintre cei ignoranţi!’ Şi, pe Allâh!; atunci când Al-Hurr îi recită aceste cuvinte, ‘Umar nu le transgresă: el era cu adevărat unul care se baza mult pe Cartea lui Allâh, Preaînaltul.” Îl relatează Al-Bukhârî (65, comentariul la Sura 7, V, 4642).

51

51        Se transmite de la Ibn Mas’ûd că Trimisul lui Allâh ﷺ spuse: „După mine veţi avea parte de abuzuri injuste şi vor fi lucruri pe care le veţi dezaproba.” Îl întrebară: „Trimis al lui Allâh, şi ce ne porunceşti?” El răspunse: „În ceea ce priveşte ceea ce este de datoria voastră, îndepliniţi-o, iar în ceea ce priveşte dreptul vostru, cereţi-l de la Allâh.”[15] Este un hadith asupra căruia există un acord deplin (B. 61, XXV, 3603 – M. 33, X, 1843).

52

52        Se transmite de la Usayd ben Hudayr: „Unul din Ajutoare [medineze] întrebă: ‘Trimis al lui Allâh, de ce nu îmi dai vreo sarcină precum ai făcut cu acela sau cu celalalt?’ El răspunse: ‘După mine vă veţi confrunta cu abuzuri injuste: înduraţi cu răbdare, până când nu mă veţi întâlni la Bazin.’ „[16] Este un hadith asupra căruia exista un acord deplin (B. 63, VIII, 3792 – M. 33, XI, 1845).

53

53        Se transmite de la ‘Abd Allâh ben Abî Awfâ: „Într-una din zilele [de campanie militară] în care înfrunta inamicul, Trimisul lui Allâh ﷺ aşteptă până când soarele începu încet-încet să asfinţească, apoi se ridică în mijlocul oamenilor săi şi spuse: ‘Oameni, nu tânjiţi să întâlniţi duşmanul, ci mai degrabă cereţi lui Allâh adevărata stare de bine. Dacă însă îl întâlniţi, înduraţi cu răbdare şi să ştiţi că Paradisul este sub umbra săbiilor.’ Apoi Profetul spuse: ‘Allâhumma, tu care ai făcut să se pogoare Cartea, Tu care faci norii să treacă [pe cer], Tu care pui în mişcare facţiunile: pune-i pe fugă şi dă-ne victoria asupra lor!’ ” Este un hadith asupra căruia există un acord deplin (B. 56, XXII, 2818 – M. 32, VI, 1742). Şi în Allâh este sprijinul.

***

NOTE:

[1] Nota lui An-Nawawî: „Prin expresia wa nafsu-h taqa’qa’a (literalmente, ‘sufletul său începu să facă ca atunci când lemnele trosnesc în sobă), se înţelege că începu să se mişte plin de tulburare.

[2] Textul aici permite două posibilităţi de interpretare, căci poate fi vorba atât de ‘tovarăşi’ (şi deci ‘servitori’, ‘adepţi’) ai regelui, cât şi de ‘tovarăşi  (‘cunoştinţe’, ‘prieteni’) ai băiatului, cărora regele l-ar fi încredinţat sub ameninţare pentru a-i întări pe ei în idolatrie prin teroarea acelei pedepse aplicate de ei înşişi. Urmarea din text, prin cuvintele „Ce au făcut tovarăşii tăi?”, pare a confirma această a doua ipoteză, cu toate că termenul ashâb poate lua, dacă se doreşte a se ţine de prima interpretare, sensul de ‘cei care te însoţeau’.

[3] Nota lui An-Nawawî: „Prin dhurwa se înţelege ‘culmea’ muntelui, partea sa cea mai înaltă; prin termenul qurqûr se defineşte un tip particular de ‘vas, navă’ [mare]; inkafa’at [spus în legătură cu vasul] înseamnă că ‘se răsturnase’: cuvântul sa’id indică în acest caz un ‘loc’, sau un teren, ‘vast şi deschis’: ukhdûd sunt ‘gropi, fose’ săpate în pământ [care formează precum brazdele unor] mici râuri; taqâsa’at înseamnă că femeia [‘era indecisă, şovăielnică’, şi că] fiind ea cuprinsă de laşitate se oprise [neavansând către martiraj].

[4] Nota lui An-Nawawî: „Termenul wasab înseamnă ‘maladie’.”

[5] Se poate ca Ibn Mas’ûd să fi spus acestea după ce a pus podul palmei sale pe corpul Profetului şi a simţit căldura, lucru la care face aluzie versiunea hadith-ului relatată în cap. CXLIX (hd. 913).

[6] Nota lui An-Nawawî: „Termenul wa’k indică ‘a fi vlăguit de febră’, sau poate ‘febra’ însăşi.

[7] Nota lui An-Nawawî: „Aici sunt confirmate două lecturi diferite: yusib (Allâh ‘îl loveşte cu vreo adversitate’) şi yusab (el ‘e lovit de vreo adversitate).

[8] Urmăm aici versiunea relatată în hadith-ul 61, XXV, 3612 din Sahîh al lui Al-Bukhârî, în timp ce An-Nawawî urmează, tot din Sahîh, lectura hadith-ului 91, I, 6943, mai puţin clară pentru acest fragment (dat fiind că s-ar trebui înţelege ‘…îi treceau piepteni pe sub cărnuri şi oase’).

[9] Şi anume Revelaţia islamică urmată de expansiunea sa.

[10] Profetul dădu cu preferinţa nobililor şi capilor Arabilor astfel ca inimile lor să se concilieze cu Islamul.

[11] Anas era un copil şi locuia în casa lui Abû Talha care o luase de soţie pe mama sa, Umm Sulaym.

[12] Cele două versiuni citate în continuare de An-Nawawî sunt relatate atât în Sahîh Al-Bukhârî (23, XLI, 1301) cât şi în cel al lui Muslim (44, XX, 2144).

[13] Nota lui An-Nawawî: „În arabă termenul sura’a indică ‘cel care pune jos mulţi adversari în luptă’. ”

[14] Într-o altă versiune a hadith-ului, pe care o relatează Al-Bukhârî (78, XLIV, 6048), omul care era înfuriat şi care fusese îndemnat să pronunţe Cuvântul de ‘a se refugia în Allâh de demon’ refuză spunând: „De ce, vezi în mine ceva rău? Nu sunt deloc nebun! Hai, du-te de aici!”

[15] Nota lui An-Nawawî: „Cuvântul athara [care-l traduce prin ‘abuz nejustificat’,] indică faptul de a lua ceva de la cel care ar avea dreptul la acesta.”

[16] Bazinul (hawd) paradisiac despre care se vorbeşte este cel acordat Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) pe Lumea Cealaltă, un Bazin la care se vor adăpa credincioşii, a cărui apă va fi ‘mai albă decât laptele şi mai dulce decât mierea şi va avea un miros mai parfumat decât moscul”, aşa cum este spus într-un hadith relatat de Al-Bukhârî în Sahîh-ul său (81, LIII, 6579).

Reclame