Căutare

Al Kalima – Cuvântul

pentru o mai bună cunoaştere a Islamului, a Tasawwuf-ului şi a Tradiţiei Sacre în general

luna

februarie 2017

Riyâdu s-sâlihîn: (Grădinile drept-credincioşilor)- (Cap.3)

0

Capitolul 3: despre îndurarea cu răbdare (sabr)

1

Spune Allâh Preaînaltul: „O, voi, care aveţi credinţă, fiţi răbdători şi purtaţi-vă cu răbdare” (III, 200). Şi spune: „Vă vom pune la încercare cu ceva din teamă, foame şi împuţinare din bunuri, persoane şi fructe: şi dă vestea bună celor care îndură cu răbdare” (II, 155)Şi de asemenea : „Celor răbdători le va fi dată răsplata completă, fără socoteală” (XXXIX, 10)Şi tot Preaînaltul spune: „Iar cine este îndurător şi iartă, ei bine, acesta face parte din lucrurile care se întreprind cu o fermă determinare” (XLII, 43)Şi spune: „O, voi, care aveţi credinţă, dedaţi-vă răbdării şi rugăciunii, căci cu adevărat, Allâh este cu cei răbdători” (II, 153). „Şi vă vom pune la încercare pentru a şti care dintre voi se străduiesc în lupta sfântă şi sunt dintre cei răbdători” (XKVII, 31). Versetele care cuprind ordinul de a îndura cu răbdare şi care ilustrează excelenţă răbdării sunt mult şi cunoscute. Continuă lectura „Riyâdu s-sâlihîn: (Grădinile drept-credincioşilor)- (Cap.3)”

Reclame

Arta islamică : Cap. V- Artă şi Liturghie (mihrâb, minbar, qubûr şi vestimentaţia tradiţională)

1. Natura şi Rolul Artei Sacre

Vorbind de adoraţia islamică în relaţie cu arta, folosim termenul ‘liturghie’ iar aceasta are nevoie de o definire mai amplă căci evocă apriori modelul creştin al adoraţie, care s-a dezvoltat treptat pe baza tradiţiei apostolice şi prin efortul Părinţilor Bisericii. În acest context, liturghia se distinge de tainele bisericeşti, riturile instituite divin pe care, dintr-un anumit punct de vedere, liturghia le cuprinde, protejându-le şi manifestându-le în acelaşi timp, care la rândul ei este, în acelaşi timp, protejată şi dezvăluită de arta sacră care îşi transpune temele în arhitectură şi iconografie, pentru a menţiona doar două din cele mai importante dintre artele vizuale din interiorul creştinătăţii.

Lucrurile se prezintă cu totul diferit în islam, în care formele de adoraţie sunt fixate deja, până în cel mai mic detaliu, de Coran şi de exemplul Profetului. Nu există practic nicio frontieră liturgică, şi cineva ar putea afirma şi că liturghia este cuprinsă în ritul însuşi, adică în forma de adoraţie instituită divin sau că arta sacră asumă rolul liturghiei, iar acest rol consistă în crearea unui cadru potrivit pentru rit, deschis către „binecuvântările angelice” şi închis faţă de influenţele demonice. Vom vedea că astfel se prezintă rolul şi poziţia artei în Islam şi că aceasta explică în mod direct importanţa asumată în acest context de arhitectura religioasă şi chiar de arhitectura la modul general – având în vedere că orice loc este în principiu un loc de adoraţie – cât şi de orice altă artă care serveşte la modelarea mediului, precum decorarea, epigrafia şi arta covoarelor, neuitând de rolul liturgic al veşmintelor.

v-1

Arta sacră îndeplineşte două funcţiuni mutual complementare: manifestă frumuseţea ritului şi, în acelaşi timp, îl protejează. Prima din aceste funcţiuni este legitimată în Islam de faptul că Profetul sfătuieşte pe Tovarăşii săi să cânte Coranul, adică, să-l recite ritmic şi într-o formă melodioasă. Astfel, cuvântul revelat reverberează în domeniul muzical, iar aceasta este cu siguranţă legătura cea mai solidă între rit şi artă. Continuă lectura „Arta islamică : Cap. V- Artă şi Liturghie (mihrâb, minbar, qubûr şi vestimentaţia tradiţională)”

Definiţii Ibn ‘Ajiba: sidq (sinceritate, veridicitate, conformitate cu adevărul)

„Sinceritatea” este abandonarea tendinţelor sufletului (huzûz an-nafs) în orientarea către Allâh Preaînaltul şi încredințarea doar în răceala (thalj, lit. gheaţă) certitudinii (al-yaqîn); sau armonizarea (istiwâ’) exteriorului şi interiorului, în cuvinte, în acte şi stări; sau faptul de păstra întotdeauna cu gelozie secretele Atot-Milostivului (asrâr ar-Rahmân).

Pe scurt, este purificarea interiorului (al-bâtin) de orice orientare către ‘un altul’ [decât Dumnezeu]. Diferenţa între sinceritate (sidq) şi puritatea intenţiei (ikhlâs) este că aceasta din urmă împiedică asociaţionismul (şirk), manifest sau ascuns, în timp ce sinceritatea anulează ipocrizia (nifâq) şi serviabilitatea înşelătoare (mudâhana) în orice lucru.

Continuă lectura „Definiţii Ibn ‘Ajiba: sidq (sinceritate, veridicitate, conformitate cu adevărul)”

Riyâdu s-sâlihîn (Grădinile drept-credincioşilor)- (Cap.2)

1

Capitolul 2: întoarcerea cu pocăinţă la Dumnezeu (tawba)

2

Conform savanţilor, întoarcerea cu pocăinţă către Dumnezeu[1] este necesară pentru orice păcat care se comite. Dacă nesupunerea care are loc în raportul dintre servitor şi Allah Preaînaltul nu se referă la un drept care priveşte vreo fiinţă umană, atunci pocăirea are trei condiţii: prima este încetarea nesupunerii, a doua este regretul pentru ceea ce s-a făcut, a treia este determinarea de a nu mai cădea în păcat. Atunci când una din aceste trei condiţii lipsesc, ‘întoarcerea cu pocăinţă’ nu este autentică. Dacă însă neascultarea este în relaţie cu vreo fiinţă umană, condiţiile pentru pocăinţă sunt patru, dat fiind că la cele trei precedente se adaugă cea de a se elibera de toată responsabilitatea în privinţa celui care a suferit paguba transgresării: astfel, dacă este vorba de bunuri, sau de altceva similar, ele trebuie restituite; dacă este vorba de [o transgresiune care prevede] aplicarea unei pedepse corporale (hadd) [prevăzută de Legea sacră], precum în cazul falsei acuzaţii de adulter, sau de ceva similar, trebuie dat persoanei [a cărui drept a fost încălcat] posibilitatea de [a se revanşa] aplicând pedeapsa, sau se va cere îndurarea sa; dacă este vorba apoi de calomnie, trebuie să se dezică de aceasta [mărturisind propriile cuvinte, pentru ca lucrul să nu devină cu adevărat periculos]. Este necesar ca să se revină la Dumnezeu cu pocăinţă pentru toate păcatele, dacă păcătosul se pocăieşte de vreunul din acestea, conform oamenilor Adevărului, acest lucru trebuie să fie considerat adevărat, chiar dacă restul de păcate rămân în sarcina sa. Indicaţiile conţinute în Cartea [lui Allâh] şi în sunna profetică, precum şi cele care provin din consensul unanim al Comunităţii, se susţin unele pe altele în a demonstra cu claritate necesitatea de a reveni cu pocăinţă la Dumnezeu. Allâh Preaînaltul spune: „Întoarceţi-vă cu pocăinţă la Allâh cu toţii, voi care aveţi credinţă, pentru ca să puteţi prospera” (XXIV, 31). Şi spune: „Cereţi iertare Domnului vostru, apoi întoarceți-vă pocăiţi la El” (XI, 90). Şi încă: „O, voi care aveţi credinţă, întoarceți-vă pocăiţi la Dumnezeu cu o pocăinţă definitivă.” (LXVI, 8).

Continuă lectura „Riyâdu s-sâlihîn (Grădinile drept-credincioşilor)- (Cap.2)”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑