Inaugurăm prin acest articol traducerea culegerii de hadith-urile ale Imam-ului Yahyâ ben Şaraf An-Nawawî, Riyâd as-Sâlihîn min kalâm sayyid al-mursalîn (Grădinile drept-credincioşilor din cuvintele Principelui Trimişilorsalat-nabi).

Din câte ştim nu mai există în română decât o singură traducere, realizată de editura Islam, traducere care, cu toate defectele ei, are meritul de a fi fost prima apărută. Am apreciat intenţia şi efortul celor care au realizat-o dar am considerat că o nouă traducere e mai mult decât necesară, o traducere care să fie făcută direct din arabă şi care să fie mult mai apropiată de textul sursă.

Nu vom adăuga niciun alt comentariu la hadith-urile traduse şi dorim să insistăm asupra faptului că interpretarea lor şi înţelegerea lor profundă nu se poate face decât consultând comentarii autentice (şi sunt foarte multe) şi Imami capabili să înţeleagă sensurile acestora. O aplecare autodidactă este meritorie prin efortul său dar din punctul de vedere al înţelegerii, nu este doar inutilă ci şi periculoasă câteodată.

Pentru a citi o introducere făcută de traducătorul italian invităm consultarea acestui articol: Riyâd as-Sâlihîn – Scurtă prezentare şi actualitatea acestei colecţii de hadith

basmala

i-1

Introducerea autorului
(Muhiyyud-Dîn Abû Zakariyâ Yahyâ ben Sharaf An-Nawawî)

I-2.JPG

În Numele lui Allâh, Atot-Milostivul, Atoate-Milostivul,

Lauda este la Allâh[1], Unicul, Subjugătorul, Puternicul, Cel care iartă mult, Cel care îmbracă noaptea în zi pentru a face pe cel care are inimă şi viziune să-şi amintească şi pentru ca cel care are intelect şi capacitate de reflecţie să poată observa, Cel care suscită pentru fiinţele Sale create cele deja alese [destinate, n.t], le duce la renunţare pe acest tărâm, le ocupă cu concentrarea în El, în meditaţii permanente, în asidua acceptare a Supravegherii precum şi în asidua ocupaţie cu Amintirea, îl asistă în zelul obedienţei în faţa Lui, în pregătirea pentru tărâmul permanenţei, în paza de sine în ceea ce priveşte lucrurile care-I provoacă mânia Sa şi care duc la tărâmul pierzaniei şi în faptul de a avea grijă  de toate acestea în ciuda schimbării stărilor şi condiţiilor. Lui îi revine deci Lauda cea mai elocventă şi cea mai pură, absolut universală şi imensă, şi mărturisesc că nu există divinitate în afara lui Allâh, absolut Bunul, Nobilul, Cel Prea-Pios, Foarte-milostivul, aşa cum mărturisesc şi că sayyid-ul nostru Muhammad este servitorul Său şi Trimisul Său, iubitul Său şi prietenul Său intim, cel care călăuzeşte la o Cale dreaptă şi care cheamă la o Religie a purei verticalităţi: rugăciunile lui Allâh şi salutul Său de Pace să fie asupra sa, precum şi asupra celorlalţi Profeţi, asupra întregii Familii ale lor şi asupra tuturor celor care sunt integri şi calificaţi [spiritual, n.t].

i-3

Spune Allâh Preaînaltul: „Nu i-am creat pe ginni şi pe oameni decât pentru a Mă adora; nu vreau de la ei providenţă [subzistenţă, rizq, n.t] şi nici hrană să-Mi dea.” (LI, 56-7). Se afirmă deci în mod clar că aceştia au fost creaţi pentru adorare şi pentru a se îndepărta prin asceza potrivită de diferitele aspecte ale lumii de jos, căci acesta este tărâmul efemer şi nu loc al perpetuităţii, vehicul de tranzit şi nu sejur al bucuriei, cale a separării [dualităţii, dezagregării, infisâm, n.t] şi nu tărâm al veşniciei. Şi de aceea adevăraţii servitori adoratori dintre locuitorii lumii de jos sunt cei care rămân treji şi atenţi şi din ei cei mai inteligenţi dintre oameni sunt cei care urmăresc renunţarea [asceza justă, zuhd, n.t]. Allâh Preaînaltul spune: „Parabola vieţii lumii de jos este precum cea a unei ape pe care o pogorâm din Cer: graţiei ei vegetaţia pământului creşte împletindu-se, oamenii şi fiarele mâncând din ea. Astfel pământul îşi pune podoabele sale înfrumuseţându-se iar oamenii care îl locuiesc îşi închipuie că au putere asupra lui; vine apoi ordinul Nostru, în noapte sau pe ziuă, şi îl facem să fie un ţinut pustiu, ca şi cum nu fusese tocmai ieri îmbelşugat. Astfel desluşim semnele pentru un popor care cugetă” (X, 24). Multe sunt versetele care au această semnificaţie şi s-a exprimat perfect cel care a spus:

„Lui Allâh îi aparţin servitorii cu adevărat inteligenţi, care repudiază [talaqa, divorţează, se separă, n.t] lumea de jos
şi au teamă de dezordini şi tentaţii [fitna, n.t]: o privesc cu atenţie şi când
au înţeles că aceasta nu este patrie pentru cel în viaţă, o consideră precum abisul
mării şi pe nave trimit faptele bune şi integre în aceasta îndeplinite.”

i-4

Şi astfel, fiind condiţia lumii de jos cea pe care am descris-o şi fiind starea noastră şi motivul pentru care am fost creaţi cel pe care l-am spus mai sus, iată că pentru cine este supus Legii sacre este o datorie urmarea Cărării celor mai buni şi parcurgerii Căii celor cu un intelect prudent şi viziune profundă: să fie deci gata la ceea ce am indicat şi să se preocupe de avertismentul pe care l-am dat. Pentru el, calea cea mai potrivită în acest scop, strada cea mai directă pe care o poate parcurge, consistă în conformarea la ceea ce reiese cu claritate de la Profetul nostru, sayyid-ul primilor şi ultimilor, cel mai nobil dintre cei care trăiseră înainte şi celor de după: asupra sa şi asupra celorlalţi Profeţi sunt rugăciunile lui Allâh şi salutul Său de Pace! Allâh Preaînaltul spune: „Ajutaţi-vă reciproc în pietate şi teamă de Dumnezeu” (V, 2), şi sunt relatate printr-o autentică transmise aceste cuvinte ale Trimisului lui Allâh ﷺ: „Allâh ajută pe servitor în măsura în care acesta ajută pe fratele său.” Şi spune: „Cel care indică facerea de bine are o răsplată egală cu cel care o îndeplineşte.” Şi încă: „Cine invită la Călăuzire are o recompensă egală acelora care apoi o urmează, fără ca aceasta să ia nimic din recompensa lor proprie.” Şi spuse lui ‘Alî: „Pe Allâh! Daca prin tine Allâh călăuzeşte şi doar un singur om, aceasta e mai bine pentru tine decât [foarte scumpele] cămile roşii.”[2]

i-5

Am considerat deci potrivit compunerea unei culegeri de hadith autentice care să cuprindă cea ce constituie o Cale către lumea Cealaltă pentru cine o urmează, făcându-l să realizeze aspectele interioare şi exterioare ale bunului comportament spiritual (adab), o culegere care să pună împreună ceea ce trezeşte dorinţa de Allâh şi ceea ce trezeşte teama, laolaltă cu orice altă conduită de adab care trebuie să fie asimilată de cei care se aştern pe Cale: şi astfel indic hadith-urile care vorbesc despre renunţarea la lumea de jos, despre exerciţiile spirituale potrivite pentru suflet, despre îndreptarea caracterului, despre ceea ce purifică şi vindecă inima, despre ceea ce păzeşte membrele corpului şi elimină deformările acestora şi despre alte finalităţi care se prefigurează celor care au Cunoaşterea metafizică. M-am însărcinat în această culegere cu citarea exclusivă de hadith care sunt sigur autentice în atribuirea lor Profetului ﷺ[3], am ales din cele care sunt mai clare şi din cele cuprinse în cărţi adevărate şi faimoase [care adună tradiţiile profetice]. Voi începe capitolele menţionând versetele prea-nobile ale Coranului preţios şi cu semnalări preţioase voi desluşi ceea ce are nevoie de detaliere şi clarificări în ceea ce priveşte semnificaţia subtilă. În fine, voi spune la finalul unui hadith, că în privinţa acestuia „există un acord deplin (muttafaqun ‘alay-hi)”, şi trebuie înţeles prin aceasta că a fost transmis de Al-Bukhârî şi de Muslim. Sper ca această carte, dacă se va parcurge până la final, să incite la izvoarele Binelui pe cel care o studiază cu grijă şi să fie pentru acesta pază împotriva oricărui fel de turpitudine şi de pierzanie. Îi cer fratelui care a beneficiat de orişice din această carte, să se roage pentru mine, pentru familia mea şi pentru Maeştrii mei, pentru toţi cei pe care îi iubesc şi pentru toţi Musulmanii. Caut susţinere în Allâh, Prea-nobilul, Lui mă încredinţez cu totul şi la El este baza mea. Allâh îmi este suficient: şi ce minunat Tutore este! Şi nici forţă şi nici putere nu este în afara lui Allâh, Puternicul, Înţeleptul.

NOTE:  

[1] În afara unor excepţii, alegem să lăsăm în text Allâh, cu excepţia anumitor expresii (precum ‘teamă de Dumnezeu’): aceasta nu pentru a stabili o diferenţă ireductibilă (sau mai bine spus, să declaram existenţa a două divinităţi diferite), ci doar pentru că termenul ‘Dumnezeu’ nu pare a fi o traducere foarte adecvată pentru a exprima a ceea ce se poate numi ‘amploarea metafizică’ a termenului Allâh şi de asemenea datorită utilizarii sale rituale (în dhikr) care nu are corespondent în mediul ebraico-creştin.

[2] Primele trei hadith sunt relatate în Sahîh al lui Muslim (cu următoare referinţe: 48, XI, 2699 pentru primul, 33, XXXVIII, 1893 pentru al doilea şi 47, VI, 2674 pentru al treilea); al patrulea hadith însă este relatat atât de Muslim cât şi de Al-Bukhârî (B. 62, IX, 3701 – M. 44, IV, 2406).

[3] În logo-ul caligrafiat care însoţeşte în text menţionarea Profetului, este scris sallâ Allahu alay-hi wa sallama, şi anume ‘Allâh se roagă asupra sa şi îi adresează salutul de Pace’.

***

1

Capitolul I :Despre dedicarea exclusivă la Dumnezeu (ikhlâs) şi despre prezentarea intenţiei în toate actele, spusele şi stările, făţişe sau ascunse

2

Allâh Preaînaltul spune: „Şi nu li s-a poruncit decât să-L adore pe Allah, dedicându-I în mod exclusiv Religia, conform Tradiţiei primordiale, să înalţe rugăciunea (salât) şi să dea dania rituală (zakât): şi aceasta este Religia Verticalităţii ascendente” (XCVIII,5). Şi spune Preaînaltul: „Nu ajunge la Allâh carnea [victimelor lor sacrificiale] şi nici sângele acestora dar Îi ajunge teama lor de Dumnezeu” (XXI,37). Şi încă: „Spune:’De ţineţi ascuns ceea ce aveţi în piept sau de îl manifestaţi vădit, Allâh îl cunoaşte bine’ „.(III,29)

1-1

1-2

1          Se transmite de la Principele Credincioşilor Abû Hafs ‘Umar ben Al-Khattâb: „Am auzit pe Trimisul lui Allâh (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa) care spunea: ‘Acţiunile nu sunt decât conform intenţiilor şi fiecărui om nu i se va da decât ceea ce şi-a propus: deci, cine emigrează către Allâh şi Trimisul Său, emigraţia sa va fi către Allâh şi pentru Trimisul Său, iar cine emigrează pentru [a obţine ceva din] lumea de jos, sau pentru căsătoria cu o femeie, emigraţia sa va fi în realitate către ceea ce a emigrat.[1]‘ ” Există un acord deplin în privinţa autenticităţii acestui hadith. L-au transmis cei doi Imami ai tradiţiilor profetice, şi anume Muhammad Al-Bukhârî şi Muslim ben Al-Haggiâj, în Sahîh-urile lor respective (B. 1, I,1 – M. 33, XLV, 1907), care sunt cele două cărţi cele mai adevărate şi mai sigure din tot ceea ce a fost alcătuit.

1-3

2          Se transmite de la ‘Ayşa, Mamă a Credincioşilor (Umm al-Mu’minin, Umm ‘Abdullah), că Trimisul lui Allâh (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa) spuse:

„O armată va face o incursiune înspre Ka’ba. Atunci când însă se va găsi în [locul deşertic numit] Al-Baydâ’, [între Mekka şi Medina,] vor fi înghiţiţi de pământ de la primul până la ultimul.” Am întrebat: „Trimis a lui Allâh, cum se face că vor fi înghiţiţi de pământ de la primul până la ultimul, când în mijlocul lor se găsesc oameni care îi urmează[2], dar care nu fac parte însă din ei?” El răspunse: „Vor fi înghiţiţi de pământ de la primul până la ultimul şi apoi vor fi înviaţi conform intenţiilor lor.” Este vorba de un hadith asupra căruia există un acord deplin (B. 34, XLIX, 2118 – M. 52, II, 2884), iar aceasta este versiunea relatată de Al-Bukhârî.

1-4

3          Se transmite de la ‘Ayşa  că Profetul (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) spuse: „Nu există emigrare după Deschidere, ci luptă sfântă şi [dreapta] intenţie. Iar atunci când sunteţi chemaţi, să mergeţi.[3]Este un hadith asupra căruia există un acord deplin (B. 63, XLV, 3899 – M. 33, XX, 1864).

1-5

4          Se transmite de la Giâbir ben ‘Abd Allah[4]: „Eram în preajma Profetului (Rugăciunea şi Pacea divină asupra lui) în timpul unei expediţii militare. La un moment dat spuse: ‘Aveţi la Medina oameni care sunt mereu cu voi atunci când parcurgeţi calea şi atunci când străbateţi un wâdî: boala este cea care i-a reţinut.’ ” Este relatată de Muslim (33, XLVIII, 1911). Într-o versiune este spus: „…care se asociază întotdeauna vouă în recompensă…”, [în locul cuvintelor „…care sunt mereu cu voi…”]. Al-Bukhâri îl relatează de la Anas (56, XXXV, 2839) cu aceste cuvinte: „Ne întorceam împreună cu Profetul (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) de la expediţia de la Tabûk, moment în care el spuse: ‘Aveţi oameni rămaşi în urmă la Medina care erau mereu cu noi atunci când mergeam pe o cărare de munte sau când treceam printr-un wâdî: un impediment serios i-a reţinut. ‘ „

1-6

5          Se transmite de la Ma’n ben Yazîd[5]: „Tatăl meu Yazîd a pus deoparte monede de aur[6] pentru a da milostenie şi le-a lăsat unui om care se găsea în moschee [ca să le dea cui avea nevoie]. Atunci m-am dus la acesta, i-am luat eu dinarii [daţi pentru milostenie] şi am mers cu aceştia la tatăl meu. El a spus: ‘Pe Allâh, nu intenţionam să ajungă la tine!’ Am început să mă cert cu el până când l-am adus în faţa Trimisului lui Allâh (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa). Acesta a spus: ‘Ţie, Yazîd, ţi se cuvine ceea ce ai avut ca intenţie iar ţie, Ma’n, ceea ce ai luat.’ ” Relatat de Al-Bukhârî (24, XV, 1422).

1-7

6          Se transmite de la Sa’d ben Abî Waqqâs[7], unul din cei zece [Tovarăşi ai Profetului] în privinţa căruia este atestată intrarea lor în Paradis (Allâh e mulţumit de ei): „În anul Pelerinajului de Adio, Trimisul lui Allâh (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) veni să mă caute, datorită unei infirmităţi grave care mă lovise. I-am spus: ‘Trimis a lui Allâh, m-a lovit boala precum vezi. Eu deţin însă bogăţii şi nu mi-a rămas decât o fiică care moşteneşte: să dau din bogăţii două treimi  ca milostenie?’ ‘Nu’, răspunse. Atunci am întrebat: ‘Jumătate?’ ‘Nu’, răspunse el din nou, iar eu am întrebat: ‘Un sfert?’ ‘Un sfert,’ spuse, ‘şi un sfert e mult,’ „sau poate a spus ” e o mare cantitate. E un lucru mai bună să laşi bogaţi pe moştenitorii tăi decât să fie în nevoie căutând milostenia oamenilor. Şi cu adevărat, nimic nu vei da în milostenie căutând prin aceasta Faţa lui Allâh fără să nu fii răsplătit, chiar şi pentru acel dumicat pe care-l pui în gura nevestei tale.’ Atunci am întrebat: ‘Trimis a lui Allâh, o să fiu lăsat în urmă [la Mekka], după [ce se vor întoarce la Medina, împreună cu tine,] tovarăşii mei?’ Răspunse: ‘Nu, nu vei fi lăsat în urmă, şi nici nu vei îndeplini opere prin care să cauţi Faţa lui Allâh fără ca să nu crească gradul şi înălţimea ta [spirituală, n.t]. Şi se poate foarte bine să laşi în urmă [mulţi descendenţi şi ca viaţa ta să fie lungă], astfel încât unii să beneficieze de pe urma ta şi alţii să fie păgubiţi de tine. Allâhumma desăvârşeşte Emigraţia Tovarăşilor mei şi nu-i face să-şi întoarcă paşii! Nefericit însă Sa’d ben Khawla.’ ” [Unul din transmiţătorii hadith-ului adaugă:] „Trimisul lui Allâh compătimi pe acesta din urmă căci murise la Mekka, [după ce realizase Emigrarea la Medina].” Acesta este un hadith asupra căruia există un acord deplin (B. 23, XXXVI, 1295 – M. 25, I, 1628).

1-8

7          Se transmite de la Abû Hurayra ‘Abd ar-Rahman ibn Sakhr că Trimisul lui Allâh (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) spuse: „Cu adevărat, Allâh nu se uită la corpurile sau înfăţişările voastre ci priveşte la inimile voastre.” Îl transmite Muslim (45, X, 2564).

1-9

8          Se transmite de la Abû Mûsâ ‘Abdullah ibn Qays Al-Aş’arî: „A fost întrebat Trimisul lui Allah (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa): ‘Între cineva care luptă datorită curajului său şi altcineva care luptă datorită onoarei sale şi încă un altul care luptă pentru a se face remarcat, care dintre ei este pe Calea lui Allâh?’ Trimisul lui Allâh (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) răspunse: ‘Cel care luptă pentru Cuvântul lui Allâh, ca să fie cel mai înalt, acesta este cel care se află pe Calea lui Allâh.’ ” Acesta este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin. (B. 3, XLV, 123 – M. 33, XLII, 1904)

1-10

9          Se transmite de la Abû Bakra Nufay’ ibn al-Harith Ath-Thaqafî: „Profetul (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa) spuse: ‘Dacă doi musulmani se înfruntă cu sabia-n mână, atât ucigaşul cât şi cel ucis vor merge în Foc.’ Am întrebat: ‘Trimis a lui Allâh, aceasta pentru ucigaş; dar de ce şi cel ucis?’ El răspunse: ‘Căci era foarte hotărât să ucidă pe tovarăşul său.’ ” Este un hadith asupra căruia există un acord deplin (B. 93, X, 7083 – M. 52, IV, 2888).

1-11-1

1-11-2

10        Se transmite de la Abû Hurayra că Trimisul lui Allâh (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) spuse: „Rugăciunea (salât) pe care un om o îndeplineşte în grup este superioară cu mai mult de douăzeci de grade aceleia îndeplinită în piaţă sau în propria casă. Aceasta căci, atunci când unul dintre ei face abluţiunea minoră, realizând-o în modul adecvat, apoi se duce la moschee nevrând să facă altceva decât salât, sau putem spune şi că nimic nu-l mâna decât salât; ei bine, nici un pas nu face fără ca aceasta să nu-l ridice cu un grad şi un păcat să nu-l părăsească, până atunci când intră în moschee. Iar atunci când intră în aceasta, el este în rugăciune până în momentul îndeplinirii (rugăciunii). Îngerii se roagă asupra fiecăruia dintre voi [care se găseşte astfel ‘în rugăciune’, atât efectuând-o cât şi aşteptând-o] atâta vrem cât se găsesc aşezaţi în spaţiul de rugăciune, şi spun: ‘Allâhumma ia-l în milă! Allâhumma iartă-l! Allâhumma întoarce-Te cu mărinimie!’ Şi aceasta până când nu deranjează [Îngerii], atunci când în acesta găsesc o cauză de impuritate minoră[8].”

1-12

11        Ibn ‘Abbâs[9] transmite de la Trimisul lui Allâh (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) un hadith în care acesta relatează de la Domnul său, fie Preaînaltul binecuvântat: „Allâh scrie faptele bune şi rele şi apoi lămureşte aceasta: cui îşi propune să facă o faptă bună dar nu o îndeplineşte, Allâh, fie Preaînaltul binecuvântat, o înscrie la El ca o faptă bună îndeplinită perfect; dacă în schimb îşi propune aceasta şi o îndeplineşte, Allâh o înscrie la El ca zece fapte bune şi până la şapte sute de ori mai mult şi o înmulţeşte încă. Cine însă îşi propune să facă o faptă rea şi nu o îndeplineşte, Allâh Preaînaltul o înscrie la El ca o faptă bună adusă la perfecţiune; dacă însă îşi propune aceasta şi o îndeplineşte, Allâh o înscrie ca o singură faptă rea.” Aceasta este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin (B. 81. XXXI, 6491 – M. 1, LIX, 131).

1-13

12        Se transmite de la Ibn ‘Umar (Abu ‘Abd ar-Rahman ‘Umar ibn al-Khattab) că Trimisul lui Allâh (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) spuse: „Trei oameni dintre aceia care fuseră înaintea voastră, purceseră în călătorie, până i-a surprins căderea nopţii într-o peşteră în care şi intrară. Atunci, o stâncă din munte căzu  şi astupă gura peşterii. Aceştia îşi ziseră: ‘Nimic nu vă va salva de această stâncă decât invocarea lui Allâh Preaînaltul în virtutea bunătăţii şi integrităţii faptelor voastre.’
Unul din ei spuse astfel: ‘Allâhumma, aveam părinţi foarte în vârstă şi seara nu dădeam de băut familiei mele şi nici servitorilor mei înainte să le dau lor. Într-o zi căutarea de păşune [pentru a hrăni animalele mele] mă împinse departe şi când m-am întors părinţii mei se culcaseră deja, aşa încât, atunci când am muls pentru ei laptele de noapte, i-am găsit dormind. Iată însă că nu voiam să-i trezesc şi nici să dau să bea familiei mele sau servitorilor mei înaintea lor; rămăsei cu pocalul în mână aşteptând să se trezească, cu copiii mei care plângeau [de foame] la picioarele mele, până la primele raze ale răsăritului de soare, când în fine, părinţii mei se treziră şi băură laptele lor. Allâhumma, dacă am făcut aceasta pentru Faţa Ta, acordă-ne o cale de ieşire din situaţia în care ne găsim datorită acestei stânci!’ Şi apăru atunci o deschidere prin care însă nu era posibil să se iasă.
Al doilea spuse: ‘Allâhumma eu aveam o verişoară paternă pe care o iubeam mai presus decât orice altcineva.’ „Într-o altă versiune este spus: ‘…pe care o iubeam cu o iubire mai puternică decât poate iubi un om o femeie.’ ” ‘Doream să fie a mea dar ea mă respingea. Îi ajunse însă un an foarte rău: veni atunci la mine şi eu îi dădui o sută şi două zeci de monede de aur (dînâr), cu condiţia ca să înceteze să mă respingă, lucru pe care ea îl acceptă. Atunci când o avui în puterea mea,’ ” şi într-o altă versiune este spus: ‘Atunci când eram deja între picioarele sale’, ” ‘ea îmi spuse: – Fie-ţi teamă de Dumnezeu şi nu rupe sigiliul decât conform dreptului care îi este propriu! – Atunci mă desprinsei de ea, cu toate că ea era persoana pe care o iubeam mai mult decât oricine şi renunţai la aurul pe care i-l dădusem. Allâhumma, dacă am făcut aceasta pentru Faţa Ta, dăruieşte-ne o cale de ieşire din starea în care ne aflăm.’ Stânca se mişcă şi se lărgi deschiderea, fără însă ca prin aceasta să se poată ieşi.
Al treilea spuse: ‘Allâhumma, am tocmit cu ziua muncitori, după care i-am plătit, cu excepţia unuia dintre ei care a lăsat ceea ce i se datora şi a plecat. Eu atunci am fructificat salariul său şi din acesta s-au înmulţit bogăţiile. După un anumit timp el se întoarse la mine şi îmi spuse: – Servitor a lui Allâh, dă-mi înapoi salariul! – Eu am răspuns: – Tot ceea ce vezi, cămile, bovine, turme de oi şi servitori, provin de la salariul tău. – Acela a răspuns: – Servitor al lui Allâh, nu râde de mine! – Am insistat: – Nu râd de tine! – Şi atunci el a luat totul şi a plecat fără să lase nimic în urmă. Allâhumma, dacă am făcut aceasta pentru Faţa Ta, dăruieşte-mi o cale de ieşire din situaţia în care ne găsim.’ În sfârşit stânca se mişcă astfel încât se eliberă intrarea peşterii şi aceştia ieşiră şi se plecară.’ ” Acesta este un hadith în privinţa căruia există un acord deplin. (B. 34, XCVIII, 2215 şi 37, XII, 2272 – M. 48, XXVII, 2743).

***

NOTE:

[1] Un comentariu al acestui hadith poate fi citit aici.

[2] Termenul aswâq (pl. de la sûq, ‘piaţă’) este explicate în general de comentatori ca făcându-se referire la ‘comercianţi’ şi la alte persoane care merg împreună cu armatele.

[3] Nota lui An-Nawawî: „Sensul [contingent] al expresiei lâ hijra (‘nu există emigrare’) este că un va mai fi emigrare de la Mekka [după ‘Deschidere’, şi anume după cucerirea acesteia,] căci aceasta a devenit pământ al Islamului.

[4] Acesta este Abu ‘Abdullah Gabir ibn ‘Abdullah al-Ansari

[5] Acesta este: Abu Yazid Ma’n ibn Yazid ibn al-Akhnas. Şi el şi tatăl lui făcea parte din Tovarăşii Profetului.

[6] Moneda de aur era numită dînâr, din latinul denarius, şi cântărea circa 4,5 grame.

[7] Numele complet al acestuia este: Abu Ishaq Sa’d ibn Abi Waqqas Malik ibn Uhayb ibn ‘Abdu Manaf ibn Zuhra ibn Kilab ibn Murra ibn Ka’b ibn Lu’ayy al-Qurashi az-Zuhri

[8] Nota lui An-Nawawî: „Expresia lâ yanhazu-hu illâ s-salât (‘fără ca altceva să-l îndemne decât salât) înseamnă ‘fără să-l împingă şi să-l facă să iasă din casă altceva decât salât.’ ”

[9] Numele complet al acestuia este: Abu’l-‘Abbas ‘Abdullah ibn ‘Abdullah ibn ‘Abbas ibn ‘Abdu’l-Muttalib

 

 

Reclame