Ikhlâs-ul (puritatea, purificarea intenţiei) consistă în a degaja operele noastre rituale[1] de tot ceea ce este ‘creat’; în dedicarea supunerii (adoraţiei rituale) exclusiv Adevărului Preaînalt (ifrâdi l-haqq t’aâla fi t-tâ’ati bi l-qisdi); şi în îndepărtarea inimii (ghaibati l-qalb ‘punerea inimii în absenţă’) de tot ceea ce nu este Domnul.

Ikhlâs-ul credinciosului obişnuit consistă în purificare acţiunilor ţinând cont de privirea (opinia) fiinţelor create, ikhlâs-ul elitei este purificarea operelor rituale de cererea de recompensă, atât în lumea de aici cât şi în cea de dincolo; ikhlâs-ul elitei elitei este de nu-şi atribui sieşi nici putere nici forţă şi de a nu-şi îndrepta privirea în altă parte decât ţelul suprem şi în folosirea mijloacelor până când aceste acte (rituale) nu sunt decât prin Dumnezeu, de la Dumnezeu şi întru Dumnezeu, în absenţa oricărei asocieri[2].

*

[ Al-Jurjânî în Cartea definiţiilor prezintă acest termen astfel:

  1. În utilizarea curentă (ikhlâs) este faptul de a renunţa la simulare sau la ipocrizie (rîyâ’) în practicile rituale (tâ’at).
  2. În vocabularul tehnic este epurarea sau clarificarea (tahlîs) a inimii, care se obţine făcând să dispară impuritatea amestecului (şawb) care tulbură limpezimea sa (safâ). Se consideră, în realitate, că orice lucru poate să se amestece cu un altul însă atunci când acesta rămâne pur de orice amestec este numit: cel care rămâne pur (hâlis) iar actul purificator este numit: purificare (ikhlâs).

Dumnezeu a spus: „[…]între mistuitură şi sânge [se găseşte, n.t] un lapte pur (hâlis) […]” (Cor. XVI, 66). Ori, puritatea (hulûs) laptelui nu trebuie să conţină nici un amestec de acest tip.

  1. Al-Fudayl b.’Iyâd a spus: „A renunţa la un act din cauza oamenilor se numeşte ostentaţie, iar îndeplinirea actul în acest fel este asociaţionism (şirk). Ikhlâs-ul însă este lipsit de aceste două defecte.”
  2. Ikhlâs este faptul că nu cauţi vreun alt martor în afara lui Dumnezeu pentru actul tău. Se consideră că este faptul de a face actele transparente îndepărtând orice întunecime.
  3. Ikhlâs se consideră a fi un voal protector (sitr) pus între servitor şi Dumnezeu. Îngerul scrib nu poate nota nimic (negativ) de la acesta, nici un demon nu poate să-l schimbe iar patima nu are nicio înrâurire asupra acestuia.
  4. Diferenţa între ikhlâs – sinceritate şi sidq – veridicitate, loialitate, este faptul că această din urmă calitate este cauza (asl) [actului] iar primul termen îi este consecinţa (far’). O altă diferenţă care caracterizează aceste două noţiuni este faptul că ikhlâs nu apare decât în îndeplinirea actului.

***

NOTE:

[1] ikhrâgi al-khalq ‘an mu’âmalât al-Haqq; în Îqâz (pg. 32), Ibn ‘Agîba atribuie această formulare lui Abû Tâlib al-Makkî (m. 386/996), autorul celebrului manual de sufism intitulat Qût al-Qulûb („Hrana Inimilor”).

În realitate cuvântul ikhlâs nu are echivalent exact în limba noastră căci implică, în afara purităţii intenţiei, punerea sa în practică, deci o „consacrare” sinceră şi dezinteresată a întregii fiinţe în serviciul şi adoraţia lui Dumnezeu. […].

Importanţa acestui termen în tasawwûf vine din: 1) faptul că din punct de vedere lingvistic, rădăcina kh-l-s evocă ideea fizică de puritate (laban khâlis înseamnă lapte pur, ne-amestecat); 2) numeroasele folosiri în Coran în care ramificaţiile rădăcinii kh-l-s evocă darul spiritual total, cel al omului care nu păstrează nimic pentru sine şi se încredinţează în starea originală şi virginală Domnului şi Stăpânului său. Astfel, Coranul laudă pe mukhlisûn, „cei care se purifică”, „cei sinceri” în timp ce despre Moise este spus că este „mukhlas” (XIX, 51), Iosif este „min ‘ibadinâ-l-muklasîn” (XII, 24), adică dintre aceia pe care Dumnezeu i-a consacrat exclusiv serviciului Său.

[2] Pentru un comentariu mult mai complet şi detaliat al dimensiunii metafizice ale acestei expresii recomandăm cartea lui C.A. Gillis Tawhîd şi Ikhlâs

Reclame