Hadith-ul următor este din Sunân al lui An-Nasai (h. 5428):

A fost relatat că Abû Sa’îd Al-Khudrî a spus: „Mu’âwiya (ca Allâh să fie mulţumit de mawlid-hadithel) merse într-o adunare (halqa) – şi anume a Tovarăşilor (Profetului) – şi spuse: ‘Ce faceţi [ce v-a făcut să vă aşezaţi împreună, n.t]? Ei au spus: ‘Ne-am adunat împreună ca să ne rugăm lui Allâh şi să-L slăvim pentru faptul că ne-a călăuzit la religia Sa şi ne-a binecuvântat prin aceasta.’ El a spus: ‘Vă întreb, pe Allâh, acesta este singurul vostru motiv?’ Ei au spus: ‘Pe Allâh, nu ne-am adunat pentru vreun alt motiv.’ El a spus: ‘Nu vă cer să spuneţi asta cu jurământ; ci [pentru că] Jibrîl a venit la mine şi mi-a spus că Allâh, Preaînaltul şi Sublimul, se mândreşte cu voi în faţa îngerilor.’ ”

hadith-ashura

Hadith relatat de Ibn ‘Abbas în Sahîh al lui Al-Bukhârî:
Profetul (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) a venit la Medina şi i-a văzut pe evrei postind în ziua Aşura. I-a întrebat: ‘Ce este aceasta?’. Au răspuns, „Aceasta este o zi bună din punct de vedere spiritual (yawmun sâlihun) în care Allâh i-a salvat pe Banu Isrâ’îl de duşmanii lor. De aceea Moise a postit în această zi.’ Profetul (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa) a spus, ‘Noi avem un drept asupra lui Moise mai mult decât voi.’ Astfel Profetul a postit în această zi şi a ordonat (musulmanilor) să postească (în aceea zi).

 ***

 Nu vom vorbi aici de semnificaţia spirituală sau simbolică a Mawlid-ului ci de poziţia savanţilor musulmani în privinţa permisibilităţii acestuia.

Ce trebuie spus în primul rând este că opinia majoritară din toate şcolile juridice islamice este în favoarea sărbătoririi naşterii Profetului (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa). Este de asemenea adevărat că au existat şi opinii minoritare respectabile care au fost împotrivă.

În al doilea rând chestiunea Mawlid-ului este un lucru care ţine de fiqh şi nu de aqida, cu alte cuvinte este un lucru care trebuie privit prin optica savanţilor religioşi şi nu un articol de credinţă care poate duce sau nu la necredinţă sau kufr. Cu alte cuvinte, sărbătorirea Mawlidului este un lucru care este considerat a fi recompensat de Dumnezeu dar ne-sărbătorirea lui nu este ceva care atrage vreo pedeapsă.

În ceea ce priveşte bazele legitimităţii acestuia, prima abordare este faptul că Mawlid-ul exista încă din timpul salaf dar nu era cunoscut sub acest nume (Fatwa Şaikh-ului Abd al-Hayy al-Luknawi şi cele două hadith de la începutul textului, unul care fundamentează reunirea oamenilor pentru unicul scope de a-l lăuda pe Allâh şi celălalt care fundamentează ca o sărbătorire pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru un bine poate fi recurentă în fiecare an la aceeaşi dată).

A doua abordare este că reuniunile în vederea sărbătoririi Mawlid-ului nu existau în această formă precisă în timpul salaf-ilor dar baza lor este prezentă în Legea Sacră (Şari’a) care a permis ca acestea să se desfăşoare şi astfel nu pot fi considerate ca ‘inovaţii rele’ (aceasta este perspectiva lui Ibn Hajar Al-Asqalânî şi Imamului As-Suyûtî).

Desigur nu este nicio surpriză (şi este o dovadă clară a acceptării cvasi-unanime a legalităţii sărbătoririi naşterii Profetului (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa)) faptul că textul citit în mod obişnuit cu ocazia Mawlid-ului în Africa de Nord şi în toată lumea musulmană, Mawlid Barjanjî (‘Iqd al-Jawhar fī Mawlid al-Nabiy al-Azhar), i se datorează unui foarte cunoscut Mufti (titlu care pe vremea aceea reprezenta cea mai înaltă autoritate religioasă) al şcolii şâfaite din Medina (Jaʿfar b. Ḥasan al-Barzanjî) şi dintre comentatorii acestui text amintim numai pe Muhammad ‘Ulaysh (mort în 1299 H/1881 d.H) Mufti-ul şcolii malekite din Cairo.

***

Imamul Ibn Taymiyya (ca Allâh să-l aibă în mila Sa) a spus în ceea ce priveşte Mawlid-ul, în opera sa intitulată Majma’ Fatawi Vol. 23, p. 163:

„Ceea ce anumiţi oameni au inovat, din dorinţa de a-i imita pe creştini care sărbătoresc naşterea lui Iisus sau din dragoste pentru Profet (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa) pentru a-l onora; Allâh să-i răsplătească pentru asemenea iubire şi efort dar nu pentru inovaţii […]. Astfel se poate onora data de naştere a Profetului (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) şi se poate considera ca o ceremonie, obţinându-se astfel poate o imensă recompensă pentru aceasta datorită bunelor sale intenţii în onorarea Trimisului lui Allâh.”

(ma yuhdithuhu ba`du al-naasi immaa mudaahaatan lil-nasaara fi meelaadi `Isaa `alayhi as-Salam wa’imma mahabbatan lil- Nabiyyi SallAllahu `alayhi wa Sallam wata`zeeman lahu, wAllaahu qad yutheebuhum `ala haadhihi al-mahabbati wal- ijtihaadi laa `ala al-bida`i […]. Fata`zeemu al-mawlidi wattikhaadhuhu mawsiman qad yaf`aluhu ba`du al-naasi wayakunu lahu feehi ajrun `azeemun lihusni qasdihi wata`zeemihi lirasulillaah).

Acest text se găseşte în a doua ediţie (1369/1950) a lui Muhammad Hamid al-Fiqqi, editată de Matba’at as-Sunna al-Muhammadiyya din Cairo.

Ce trebuie sublinat este că Ibn Taymiyya nu condamnă recurenţa sărbătoririi în sine (ca haram) ci o clasează printre actele dezaprobate (makrûh). Ceea ce respinge însă în mod categoric sunt actele care depăşesc limitele stabilite de Legea Sacră precum şi intenţia de a imita sărbătorile creştinilor.

Se observă că în toată perioadă premodernă (până în secolul 19) nici un savant musulman care nu era de acord cu Mawlidul nu a criticat vreodată venerarea[1] Profetul în sine (lucru cu care nu aveau nicio problemă) ci aspecte secundare ale sărbătorii: recurenţa sa anuală şi pericolul imitării sărbătorilor altor religii.

A trebuit să aşteptăm perioada modernă ca să vedem interpretări aberante în care venerarea este confundată cu adoraţia (lucru imposibil pentru un musulman normal).

Trebuie subliniat şi că poziţia lui IbnTaymiyya în cadrul şcolii hanbalite era una minoritară căci poziţia majoritară considera Mawlid-ul un lucru recomandabil şi benefic (vezi Ibn Jawzi şi Ibn Rajab al-Hanbalî).

Imamul As-Suyûtî, în Al-hawi lil-Fatawi a scris un capitol special intitulat ‘Buna intenţie în sărbătorirea Mawlid-ului’, şi la începutul acesteia a spus: „Se pune întrebarea despre sărbătorirea Mawlid-ului Profetului (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) în luna Rabi’ al-‘Awwal: Care este poziţia Legii Sacre în această privinţă, este bine sau rău? Este răsplătit sau nu cel care sărbătoreşte?’
Răspunsul în ceea ce mă priveşte este următorul: A sărbători Mawlid-ul care înseamnă reunirea împreună a oamenilor, recitarea de părţi din Coran, povestirea faptelor legate de naşterea Profetului şi cântecele (sacre) care însoţesc aceasta, servirea mâncării şi apoi părăsirea acestei adunări, este una din bunele inovaţii; iar cel care o practică este răsplătit căci implică venerarea statutului Profetului şi exprimarea bucuriei pentru onorata sa naştere.”

În aceeaşi lucrare menţionată mai devreme As-Suyûtî spune: „Cineva l-a întrebat pe Ibn Hajar (al-Asqalânî) despre sărbătorirea Mawlid-ului şi Ibn Hajar a răspuns:

‘Cât despre originea practicii de sărbătorire a naşterii Profetului (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa), aceasta este o inovaţie (bid’a) care nu ne-a fost transmisă de la niciunul dintre pioşii predecesori musulmani din primele trei secole, iar acesta include atât trăsături lăudabile cât şi din cele blamabile. Dacă cineva are grijă să includă într-o astfel de sărbătorire doar lucruri care sunt lăudabile şi evită pe cele care nu sunt, atunci este o inovaţie lăudabilă; în timp ce dacă nu sunt evitate atunci nu este. Un hadith autentic din care validitatea sa legală (a sărbătorii Mawlid-ului) este dedusă mi-a fost adus la cunoştinţă, mai exact hadith-ul sahih în colecţiile lui Bukhârî şi Muslim în care Profetul (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) a venit la Medina şi i-a găsit pe Evrei postind pe data de 10 Muharram (‘Aşura’) şi atunci i-a întrebat despre aceasta şi ei au răspuns:

‘Este ziua în care Allâh l-a înecat pe Faraon şi l-a salvat pe Moise şi deci postim în această zi pentru a-i mulţumi lui Allâh Preaînaltul’,

Acest lucru indică validitatea mulţumirii lui Allâh pentru binecuvântările pe care El ni le-a dăruit, într-o anumită zi în particular, aducându-ne un beneficiu sau îndepărtând o nenorocire şi repetarea mulţumirii aniversând aceea zi în fiecare an, mulţumind lui Allâh, şi aceasta poate lua forme diferite din punct de vedere ritual precum sujud-ul (atingerea pământului cu fruntea), postul, darea de milostenie sau recitarea Coranului.”

Apoi As-Suyûtî observă, „Şi apoi ce binecuvântare este mai mare decât naşterea Profetului, Profetului Milei, în această zi?” Apoi continuă „Aceasta este spus în ceea ce priveşte baza (legală) a Mawlid-ului. Cât despre activităţi, ar trebui să fie doar acele lucruri care exprimă oferirea mulţumirii lui Allâh, precum a fost menţionat mai devreme: recitarea Coranului, agapa colectivă, darea de milostenie, recitarea de poezie (sacră) slăvind pe Profet sau despre pietatea care mişcă inimile şi le călăuzeşte a face binele şi a lucra pentru Viaţa de Apoi.”

Imamul Ibn Aj-Jawzi a spus despre Mawlid: „Este o garanţie de securitate de-a lungul anului şi vestea bună că tot ce se vrea şi se doreşte (şi care este legitim din punctul de vedere al Legii Sacre) va fi îndeplinit.” El a scris de asemenea o culegere de poezie sacră pentru recitarea cu ocazia Mawlid-ului care este intitulată mawlid al’arus şi care începe cu cuvintele:” al-hamdu li-Llâhi alladhi abraza min ghurrati ‘arusi al-hadrati subhan mustanira” (Slavă lui Dumnezeu care a manifestat din lumina mirelui prezenţei Sale un răsărit dătător de lumină…)

Imamul Abu Şama (şaikh-ul Imam-ului An-Nawâwî) a spus în cartea sa Al-ba’ith ‘ala inkar al-bid’a wa al-hawadith (pag. 23): „Una dintre cele mai bune inovaţii din timpurile noastre este ceea ce se face în fiecare an cu ocazia datei de naştere a Profetului, precum darea de milostenie, realizarea de fapte bune, împodobirea cu ornamente şi exprimarea bucuriei, căci aceasta exprimă sentimentele de iubire şi veneraţie pentru el în inimile celor care sărbătoresc şi care arată de asemenea mulţumire lui Allâh pentru darul Său, acela de a-l fi trimis pe Trimisul Său, cel care a fost trimis ca Milă pentru lumi.”

Imam-ul Aş-Şihab Al-Qastalanî (exeget al lui Al-Bukhârî) a spus în cartea sa al-mawahib al-ladunniya (1-148), „Ca Allâh să aibă milă de cel care schimbă nopţile din luna naşterii Profetului în sărbătoriri pentru a slăbi suferinţa acelora a căror inimi sunt pline de boală şi maladii.”

Mufti-ului Mekkăi Ahmad ibn Zayni Dahlan a spus în cartea sa, As-Sira an-nabawiyya wa al-athar al-muhammadiyya, pag 51: „Sărbătorirea Mawlid-ului şi amintirea Profetului (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa) este un lucru acceptat de toţi Savanţii religioşi (‘ulama) ai musulmanilor.”

Următoarele citate sunt din cartea citată mai sus:

Imam-ul Subki a spus: „Atunci sărbătorea naşterea Profetului (Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa), o mare ‘familiaritate’ (‘uns) cobora în inimile noastre şi simţeam ceva special.”

Imam-ul Şawkânî a spus în cartea sa al-badr at-tâli’: „este permisă sărbătorirea naşterii Profetului.” A menţionat de asemenea că Mulla ‘Alî Qarî avea aceaşi opinie într-o carte intitulată al-Mawrid ar-Rawi fi al-Mawlid an-Nabawî, scrisă exact în scopul de a susţine sărbătorirea naşterii Profetului.

***

267363_2133335065326_6244904_n

https://www.dailymotion.com/video/x8gaq0_du3a-extrait-du-dala-il-al-khayrate_people

***

NOTE:

[1] Acest cuvânt este astfel definit în DEX:
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat.venerari

Reclame