*tradus din comentariul şi traducerea italiană la Dalâ’il al-Khayrât al Imamului Al-Jazûlî.

§

مَامُونٌ صلى الله عليه وسلم

Ma’mûn, Cel demn de încredere, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![1]

كَرِيمٌ صلى الله عليه وسلم

Karîm, Nobilul/Generosul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![2]

مُكَرَّمٌ صلى الله عليه وسلم

Mukarram, Onoratul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![3]

مَكِينٌ صلى الله عليه وسلم

Makîn, De rang înalt/ Fermul / Cel plin de autoritate, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![4]

مَتِينٌ صلى الله عليه وسلم

Matîn, Capabil de o mare rezistenţă, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![5]

مُبِينٌ صلى الله عليه وسلم

Mubîn, Cel care manifestă cu claritate / Foarte clarul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![6]

مُؤَمِّلٌ صلى الله عليه وسلم

Mu’ammil, Cel care speră, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![7]

وَصُولٌ صلى الله عليه وسلم

Wasûl, Cel care uneşte, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![8]

ذُو قُوَّةٍ صلى الله عليه وسلم

Dhû quwwa, Dotatul cu forţă, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![9]

ذُو حُرْمَةٍ صلى الله عليه وسلم

Dhû hurma, Dotatul cu Sacralitate inviolabilă, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![10]

ذُو مَكَانَةٍ صلى الله عليه وسلم

Dhû makâna, Dăruit cu Rang, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![11]

ذُوعِزٍّ صلى الله عليه وسلم

Dhû ‘izz, Dăruit cu Putere inegalabilă/ Preţios, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![12]

ذُوفَضْلٍ  صلى الله عليه وسلم

Dhû fadl, Dăruit cu Excelenţă, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![13]

مُطَاعٌ صلى الله عليه وسلم

Mutâ’, Căruia oamenii i se supun, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![14]

مُطِيعٌ صلى الله عليه وسلم

Mutî’, Supusul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![15]

قَدَمُ صِدْقٍ صلى الله عليه وسلم

Qadamu sidq, Preeminenţa Veridicităţii, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![16]

رَحْمَةٌ صلى الله عليه وسلم

Rahma, Mila, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![17]

بُشْرَى صلى الله عليه وسلم

Buşrâ, Vestea Bună, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![18]

غَوْثٌ صلى الله عليه وسلم

Gawth, Ajutorul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![19]

غَيْثٌ صلى الله عليه وسلم

Gayth, Ploaie regeneratoare, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![20]

غِيَاثٌ صلى الله عليه وسلم

Ghîyâth, Gata să vină în ajutor, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![21]

نِعْمَةُ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم

Ni’matu-Llâh, Binecuvântarea lui Allâh, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![22]

هَدِيَّةُ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم

Hadiyyatu-Llâh, Darul lui Allâh, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![23]

عُرْوَةُ وُثْقَى صلى الله عليه وسلم

al-‘Urwatu l-wuthqâ, Cea mai solidă dintre legături, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![24]

صِرَاطُ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم

Sirâtu-Llâh, Calea lui Allâh, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![25]

صِرَاطُ مُسْتَقِيمٌ صلى الله عليه وسلم

Sîratun Mustaqîm, Calea dreaptă, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![26]

ذِكْرُ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم

Dhikru-Llâh, Amintirea lui Allâh, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![27]

سَيْفُ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم

Sayfu-Llâh, Sabia lui Allâh, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![28]

حِزْبُ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم

Hizbu-Llâh, Partidul lui Allâh, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![29]

النَّجْمُ الثَّقِبُ صلى الله عليه وسلم

an-Najmu th-thâqib, Steaua luminii pătrunzătoare, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![30]

مُصْطَفَى صلى الله عليه وسلم

Mustafâ, Alesul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![31]

مُجْتَبَى صلى الله عليه وسلم

Mujtabâ, Distinsul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![32]

مُنْتَقَى صلى الله عليه وسلم

Muntaqâ, Alesul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![33]

أُمِّيٌّ صلى الله عليه وسلم

Ummiyy, Neştiutorul de carte, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![34]

مُخْتَارٌ صلى الله عليه وسلم

Mukhtâr, Alesul dinainte, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![35]

أَجِيرٌ صلى الله عليه وسلم

Agîr, Răsplătitul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![36]

جَبَّارٌ صلى الله عليه وسلم

Giabbâr, Cel care răsplăteşte şi subjugă, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![37]

أَبُو الْقَاسِمِ صلى الله عليه وسلم

Abû l-Qâsim, Tatăl lui Al-Qâsim, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![38]

أَبُو الطَّاهِرِ صلى الله عليه وسلم

Abû t-Tâhir, Tatăl lui At-Tâhir, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![39]

أَبُو الطَّيِّبِ صلى الله عليه وسلم

Abû t-Tayyib, Tatăl lui At-Tayyib, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![40]

أَبُو إِبْرَاهِيم صلى الله عليه وسلم

Abû Ibrâhîm, Tatăl lui Ibrâhîm, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![41]

مُشَفَّعٌ صلى الله عليه وسلم

Muşaffa’, Cel a cărui mijlocire este acceptată, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![42]

شَفِيعٌ صلى الله عليه وسلم

Şafî’, Mijlocitorul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![43]

صَالِحٌ صلى الله عليه وسلم

Sâlih, Integrul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![44]

مُصْلِحٌ صلى الله عليه وسلم

Muslih, Cel care corectează, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![45]

مُهَيْمِنٌ صلى الله عليه وسلم

Muhaymin, Custodele, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![46]

صَادِقٌ صلى الله عليه وسلم

Sâdiq, Veridicul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![47]

مُصَدِّقٌ صلى الله عليه وسلم

Musaddiq, Confirmatorul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![48]

صِدْقٌ صلى الله عليه وسلم

Sidq, Veridicitatea, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![49]

سَيْدُ الْمُرْسَلِين صلى الله عليه وسلم

Sayyidu l-mursalîn, Domnul Trimişilor, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![50]

إِمَامُ الْمُتَّقِين صلى الله عليه وسلم

Imâmu l-muttaqîn, Imamul celor temători, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![51]

قَائِدُ الْغُرِّ المُحَجِّلِين صلى الله عليه وسلم

Qâ’idu l-gurri l-muhaggialîn, Conducătorul Celor Purificaţi plini de Lumină, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![52]

خَلِيلُ الرَّحْمَنِ صلى الله عليه وسلم

Khalîlu r-rahmân, Prietenul exclusiv al Atot-Milostivului, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![53]

بَرٌّ صلى الله عليه وسلم

Barr, Cel absolut bun, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![54]

مَبَرٌّ صلى الله عليه وسلم

Mabarr, Loc al absolutei bunătăţi, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![55]

وَجِيهٌ صلى الله عليه وسلم

Wagîh, Eminentul, Allâh se roagă asupra sa şi îi trimite salutul de Pace![56]

***

1980477_10202778229529212_1124237420_o

NOTE:

[1] „Din partea sa”, spune Aş-Şarnûbî, „nu se teme niciun rău”. Acest nume profetic este legat strâns de cel precedent: fiind Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) în mod perfect ‘Loial’, iată că devine ‘obiect al unei complete încrederi’ din partea oamenilor. Al-Fâsî aminteşte cum, în legătură cu Profetul poetul Giubayr ben Zuhayr a scris aceste versuri:

„Cel demn de încredere îţi varsă o cupă foarte plină;

din aceasta îţi dă să bei Cel demn de încredere o dată şi iarăşi apoi o a doua oară.”

Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină), auzind aceste cuvinte spuse: „Cel demn de încredere, dacă Allâh vrea!”

[2] Este vorba atât de un nume profetic cât şi de unul divin. Ca apelativ al Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină), al-Karîm indică faptul că el este în sine pur de orice josnicie; şi în al doilea rând indică faptul că este foarte generos şi data să dea altora, iar în general sintetizează în sine orice tip de bine şi de excelenţă. As-Suyûtî aminteşte cum unii comentatori ai Coranului reţin ca referindu-se la Profet umătoarele cuvinte ale Textului sacru: „Este Cuvântul unui nobil (كَرِيم karîm) Trimis, înzestrat cu forţă (ذُو قُوَّةٍ dhû quwwa) de pe lângă Stăpânul Tronului, şi plin de autoritate (مَكِينٌ makîn), ascultat şi apoi loial” (مُّطَاعٍ ثَمَّ أَمِينٍ) (LXXXI, 19-21).

[3] Şi astfel onorat atât de Allâh cât şi de oameni.

[4] Aşa cum a fost arătat mai înainte în nota la numele profetic al-Karîm, chiar şi apelativul coranic makîn este considerat ca referindu-se la Profet (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină). Acesta însă desemnează înainte de toate, şi mai exact, o elevare a rangului (makâna) în faţa lui Allâh, care devine ‘Soliditate/Fermitate’ doar într-un fel secundar, ca virtute intrinsecă şi ‘autoritate’ faţă de fiinţe.

[5] În sensul, aşa cum este spus în comentariul la Dalâ’il editat de Dâru maktabati l-hayât, că „nu se clinteşte din funcţiunea sa de Herald care cheamă la Allâh, cu toate” ‘presiunile’ opuse constituite de „teamă şi de bucurie”.

[6] Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) este Cel care manifestă şi face ca ceea ce priveşte Tradiţia divină să fie clar, aşa cum este spus în versetul următor, menţionat de Aş-Şarnûbî: „Am făcut să se pogoare peste tine Amintirea (ذِكْر dhikr), pentru ca tu să faci să fie clar ceea ce se pogoară pentru ei” (XVI, 44). Apelativul al-Mubîn semnifică şi ‘clar’, ‘evident’ (şi nu are doar sensul cauzativ al ‘celui care face să fie clar’), ceea ce indică cum ‘claritatea’ este şi o caracteristică intrinsecă a Profetului.

[7] Atribuită Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină), speranţa (امَل amal) pierde aspectul, să-l numim, un pic iluzoriu şi sentimental şi devine parte operativă din ‘certitudinea’ (exprimând ideea unei orientări sigure către beneficiile implicite în salvare (sau mântuire, n.t) şi în Realizare). În acest sens, Profetul este, aşa cum spune Aş-Şarnûbî, „cel care speră ca Domnul său să-i conceadă Mijlocirea (الْوَسِيلَة al-wasîla)”, sau, în cuvintele lui ‘Abdu l-Mughîth Basîr, „cel care doreşte ceea ce este aproape de Allâh.” În anumite ediţii din Dalâ’il se citeşte al-Mu’ammal, la pasiv şi astfel, tot conform lui Aş-Şarnûbî, „cel de la care comunitatea speră (obţinerea) oricărui bine”.

[8] În acest caz se observă cum Muhammad (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) este atât cel care se ridică cel mai mult pentru a menţine ‘legătura care uneşte’ (صِلَة sila), şi aceasta atât faţă de părinţi (în cazul ‘legăturii de sânge’,صِلَةُ الرَّحِم silatu r-rahim) cât şi faţă de credincioşi (în ‘legătura de credinţă’, صِلَةُ مِنْ اجْلِ الإمَان as-sila min ajli l-îmân). Dar principala ‘legătură’ pe care Profetul o îngrijeşte, respectă şi o menţine, este legătura cu Allâh (الصِلَةُ مَعْ اللَّه as-sila ma’a Allâh), în particular, fiind locul de manifestare al Verbului; în comentariul la Dalâ’il de la Dâru maktabati l-hayât, se observă astfel că numele profetic al-Wasûl este corelat următoarelor cuvinte coranice: „Noi le-am pogorât lor (le-am mijlocit) Cuvântul, ca să fie dintre cei care amintesc” (XXVIII, 51) [وَلَقَدْ وَصَّلْنَا لَهُمُ ٱلْقَوْلَ لَعَلَّهُمْ يَتَذَكَّرُونَ].

[9] S-a văzut deja în nota la numele profetic Karîm versetul în care se spune despre Profet (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) că este „dăruit cu forţă (dhû quwwa) de la Stăpânul Tronului” (LXXXI, 20). În hadith-uri, Profetul este descris ca fiind ‘foarte puternic’ în diferite feluri în viaţa sa fizică, precum în mărșăluirea sa, lupta sa, şi în actul sexual. As-Suyûtî de exemplu, transmite de la Tâwus: „Trimisului lui Dumnezeu, i-a fost dăruită în unirea (sa intimă) forţa a patruzeci de oameni.” În toate aceste contexte, ideea de forţă trebuie să fie înţeleasă ca referindu-se la Profet ca ‘Om perfect’ şi loc de manifestare al Numelui divin Allâh (Nume sintetic al tuturor aspectelor divine), şi dăruit pentru aceasta cu o forţă supraomenească.

[10] Prin termenul حُرْمَة hurma se defineşte ‘caracterul sacru, venerabil şi inviolabil’ a unui anumit lucru. Profetul (asupra a Rugăciunea şi Pacea divină) este dăruit cu un astfel de caracter, într-atât încât în arabă nu există nici măcar posibilitatea de a exprima o ofensă (şi nici măcar un apelativ chiar şi puţin nerespectuos) faţă de el: cum ar fi astfel posibil exprimarea dispreţului faţă de cel care e muhammad, ‘mult lăudat’? În general, sunt aceleaşi ‘nume profetice’ pe care le considerăm aici (şi care se referă la perfecţiunea Omului atât în sensul ascendent al obţinerii Cunoaşterii supreme, cât şi în acela descendent al manifestării virtuţilor) care anulează orice pretenţie de ‘profanare’ a sacralităţii Trimisului lui Dumnezeu şi care se fac care aceasta să se întoarcă împotriva celui care se face vinovat de aceasta, din momentul în care cel care îl dispreţuieşte nu face decât să dispreţuiască propria sa facultate virtuală de a fi asemenea unui asemenea exemplu.

[11] Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) îi aparţine ‘un Rang foarte elevat pe lângă Allâh precum şi faţa de fiinţe”, aşa cum spune An-Nabahânî. A se vedea şi ceea ce s-a spus în nota numele profetic Makîn.

[12] În Textul coranic este spuse că „puterea impenetrabilă (عِزَّة‘izza) aparţine lui Allâh precum şi Trimisului Său şi credincioşilor” (LXIII, 8). Acum, aşa cum s-a spus în nota la Numele divin al-‘Azîz, „rădăcina ‘-z-z„, de la care provine chiar şi ‘izza şi sinonimul ‘izz, „aminteşte înainte de toate conceptele de ‘impenetrabilitate’ şi de ‘putere irezistibilă’,” precum şi ideea de ‘a fi foarte rar’ sau ‘foarte dificil de atins’, şi în acelaşi timp este de o mare utilitate, şi deci ‘este extrem de preţios’.” Toate aceste concepte se pot referi la Profet (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină), cu toate că ideea de ‘impenetrabilitate’ este de reţinut ca atribuindu-se doar realităţii sale interioare, fiind în schimb toată fiinţa exterioară însă ‘perceptibilă’ din partea credinciosului, aşa cum cere funcţiunea Trimisului divin şi de ‘exemplu’ pentru oameni.

[13] Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) are ‘Excelenţă’ (فَضْل fadl, şi ‘superioritate’) atât faţă de propria sa comunitate, cât şi faţă de întreaga lume tradiţională, dat fiind că este purtător al ultimei Revelaţii divine pentru oameni. În Burda a lui Al-Busîri este spus:

„Excelenţa Trimisului lui Allâh nu are astfel limite,

iar cine este dăruit cu cuvânt, nu reuşeşte să vorbească despre aceasta exhaustiv.”

Termenul fadl indică însă şi ‘Favoarea’ divină, iar Profetul este deţinătorul acesteia prin excelenţă.

[14] Se înţelege în mod obişnuit că Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) este ‘ascultat’ de credincioşi. S-a văzut deja versetul în care atribuţiile de „ascultat, apoi loial” (LXXXI, 21) se referă conform unora la Muhammad.

[15] Şi astfel ‘supus’ Cuvântului lui Allâh şi Ordinului Său.

[16] Expresia qadamu sidq este coranică („Dă celor care au credinţă vestea bună că acestora le aparţine preeminenţa veridicităţii pe lângă Domnul lor”, X, 2),

[{ أَكَانَ لِلنَّاسِ عَجَباً أَنْ أَوْحَيْنَآ إِلَىٰ رَجُلٍ مِّنْهُمْ أَنْ أَنذِرِ ٱلنَّاسَ وَبَشِّرِ ٱلَّذِينَ آمَنُوۤاْ أَنَّ لَهُمْ قَدَمَ صِدْقٍ عِندَ رَبِّهِمْ قَالَ ٱلْكَافِرُونَ إِنَّ هَـٰذَا لَسَاحِرٌ مُّبِينٌ }]

, şi Alî, Abû Sa’îd Al-Khudrî şi Zayd ben Aslam îl referă la Profet (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină). Cât despre semnificaţia acestuia, termenul qadam are ca sens fundamental acela de ‘picior’ (şi chiar de ‘pas’): din punct de vedere simbolic, qadam indică pe de-o parte ‘rang’, ‘merit’ şi mai întâi ‘precedenţă’, atât în sensul de ‘anterioritate’ cât şi în acela de ‘privilegiu’ (conform semnificaţiilor rădăcinii q-d-m, în sensul de ‘prim pas’), şi pe de altă parte, ‘curaj’, ‘ardoare’ (de la ideea de ‘fermitate a piciorului’). Conform lui Aş-Şarnûbî, expresia în întregime se explică în sensul că Profetul Muhammad este „Imamul veridicilor confirmatori”; aceasta are însă şi o semnificaţie mai profundă, în sensul că Profetul pe de-o parte este el însuşi ‘anticipare a veridicităţii’ pe lângă Allâh (astfel încât, aşa cum aminteşte Al-Fâsî, în comentariul versetului citat, ‘Alî susţinea că Profetul este qadamu sidq în sensul de ‘mijlocitor veridic’, dat fiind că „se obişnuieşte că acela care intercede precedă şi anticipă pe cel pentru care intercede” faţa de autoritatea în faţa căreia se prezintă intercesiunea), şi pe de altă parte, reprezintă realizarea privilegiului universal implicat de ‘veridicitate’, prin legătura sa directă cu Verbul divin (reprezentat în Coran şi în formulele sacre ale dhikr-ului, ذِكْر)

[17] În Coran Allâh se adresează Profetului Său (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) spunând: „Noi nu te-am trimis decât ca milă pentru lumi” (XXI, 107), şi astfel pentru toate fiinţele (chiar şi pentru necredincioşi, lucru care se explică pe planul Istoriei sacre prin faptul că de la venirea sa chiar şi comunităţile tradiţionale care nu-l recunosc, aduse în mod virtual în interiorul toleranţei Legii sacre, nu vor mai fi pedepsite în mod direct prin distrugere completă). Aşa cum spune Abû l-‘Abbâs Al-Mursî, citat de Al-Fâsî, „toţi Profeţii sunt creaţi din Mizericordie, în timp ce Profetul nostru este Mizericordia însăşi.” Astfel este spus într-o interpretare citată de Al-Fâsî, „conform textului versetului întregul univers este obiect de mizericordie prin intermediul său, astfel că orice bine, orice lumină şi orice influenţă spirituală care se difuzează, sau chiar care este manifestată, se manifestă şi se va manifesta în realitatea manifestată de la începutul existenţierii până la sfârşitul său, a avut loc, are loc şi va avea loc din cauza sa.” Având în vedere semnificaţia sa superioară (şi care este semnalată de multe ori) a termenului rahma, ca ‘mizericordie atotcuprinzătoare’, identificarea Profetului cu rahma face aluzie la universalitate atât din punctul de vedere al cunoaşterii sale cât şi datorită funcţiunii sale Trimis însărcinat cu fixarea Legii sacre destinată întregii umanităţi ale ‘ultimelor timpuri’. Spune Abû Bakr ben Tâhir, relatat de As-Suyûtî, „Allâh a împodobit pe Muhammad cu ornamentul mizericordiei, atât că fiinţa sa însăşi era mizericordie: natura şi caracteristicile sale erau mizericordie pentru fiinţe, şi chiar şi viaţa şi moartea sa este un bine pentru voi.’ ” Despre caracterul central al mizericordiei în Islam se aminteşte şi hadith-ul relatat în Sunan a lui Abû Dâwud în care Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) spune: „Atot-milostivul are milostenie faţă de cei care exercită milostenia: aveţi deci milostenie pentru toţi care sunt pe Pământ şi cine este în Cer va avea milostenie de voi.” A se vedea de asemenea cele deja scrise în nota la numele profetic Nabiyyu r-rahma.

[18] Se înţelege că Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) este „Vestea bună adusă de Profeţii precedenţi”, aşa cum spune Aş-Şarnûbî. Conform a ceea ce este relatat de As-Suyûtî de la Al-Bâhilî, l-au întrebat pe Profet: „Care este începutul ordinului în ceea ce te priveşte?” El a răspuns atunci: „Chemarea lui Ibrâhîm şi Vestea bună a lui ‘Îsâ.” În comentariul la Dalâ’il din ediţia publicată de Dâru maktabati l-hayât, se menţionează referindu-se la Profet, noţiunea de buşrâ conţinută în următorul verset coranic: „Spune: cine este duşmanul lui Gibrîl, ei bine, el a făcut să se pogoare (Coranul) în inima ta cu permisiunea lui Allâh ca confirmare din ceea ce l-a precedat, şi ca ghid şi veste bună pentru credincioşi”{ قُلْ مَن كَانَ عَدُوّاً لِّجِبْرِيلَ فَإِنَّهُ نَزَّلَهُ عَلَىٰ قَلْبِكَ بِإِذْنِ ٱللَّهِ مُصَدِّقاً لِّمَا بَيْنَ يَدَيْهِ وَهُدًى وَبُشْرَىٰ لِلْمُؤْمِنِينَ } (II, 97). În acest verset ‘vestea bună’ este un atribut al Coranului, pogorât pe cale angelică iar interpretarea propusă este legată de identificarea Profetului cu Verbului coranic, conform cuvintelor lui ‘Ayşa, care întrebată care era dispoziţia interioară (خُلُقkhuluq) a lui Muhammad, a răspuns: „Dispoziţia sa interioară este Coranul.”

[19] Acest nume profetic provine, precum şi cele două care urmează, de la rădăcina g-w-th, cu semnificaţia principală de ‘a ajuta’, ‘a veni în ajutor’. Aşa cum spune ‘Abdu l-Mughîth Basîr, „prin intermediul Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) Allâh vine în ajutor fiinţelor care se îneacă în marea pierzaniei.”

[20] Termenul gayth indică ploaia care ‘vine în ajutor’ pământului mort şi îi redă viaţa: tot aşa Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) ne dă viaţă prin credinţă.

[21] Aşa cum este spus în comentariul la Dalâ’il din ediţia publicată în Dâru maktabati l-hayât, Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) „răspunde cui îi cere cu ajutorul său (غَوْث gawth), şi intervine în ajutorul său mijlocind pentru el pe lângă Domnul său.” Diverse ediţii tipărite din Dalâ’il pun în loc de Ghiyâth, غَيَاث Gayyâth: semnificaţia este similară dar cu o nuanţă intensivă, astfel că se poate traduce: ‘Cel care răspunde cu promptitudine atunci când este chemat în ajutor.’

[22] Conform a ceea ce relatează as-Suyûtî, în cuvintele coranice „Recunosc Binecuvântarea lui Allâh, apoi o neagă” (XVI, 83), expresia Ni’matu-Llâhi se referă, în interpretarea lui As-Suddî, la Profet (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină). Acelaşi discurs, în interpretarea lui Ibn ‘Abbâs este relatat în Sahîh a lui Al-Bukhârî (64, VIII, 3977), prin cuvintele coranice „Aceştia schimbă Binecuvântarea lui Allâh în necredinţă” (XIV, 28): sunt cuvinte care se referă la quraişiţii de la Mekka care preferau necredinţă şi idolatria faptului de a-l urma pe Profet.

[23] As-Suyûtî şi Aş-Şarnûbî consideră acest nume profetic în strânsă legătură cu hadith-ul în care se relatează de la Abû Hurayra următoarele cuvinte ale Trimisului lui Allâh (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină): „O, oameni, eu nu sunt nimic altceva decât o mizericordie dăruită (رَحْمَةٌ مُهْدَاث rahmatun muhdât)”. Iar dacă se vorbeşte de ‘dar’, se vorbeşte de ceva care este dat în mod ‘gratuit’, fără să se aştepte ceva în schimb: şi cum ar putea fiinţa contingentă ‘să dea în schimb’ orice ceva Absolutului? Spune Abû l-Abbâs Al-Mursî, citat de Al-Fâsî: „Profeţii sunt îngăduiţi de Allâh pentru respectivele lor Comunităţi, în timp ce Profetul Muhammad este pentru noi un dar: este o mare diferenţă între a îngădui şi a dărui, căci se îngădui cui este în nevoie în timp ce darul se face pentru cel care este iubit.”

[24] Conform a ceea ce este amintit de Qâdi ‘Iyâd în cartea sa Kitâbu ş-şifâ, în cuvintele coranice „Cine reneagă idolii şi are credinţă în Allâh, (acesta) se ţine (strâns) de cea mai solidă dintre legături, care nu se poate rupe (II, 256), expresia al-‘urwatu l-wuthqâ se referă în mod aluziv la Profet (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină), „El este astfel foarte puternic, şi de el ne ţinem foarte strâns,” spune Aş-Şarnûbî, care încheie citând o frază din rugăciunea lui Ibn Maşîş care este reprodusă la sfârşitul Dalâ’il; identificarea Profetului cu cea mai solidă dintre legături de care se poate ţine strâns, se datorează faptului că „nu este niciun lucru care să nu-i fie subordonat”.

[25] El este astfel „Calea care ajunge la El”, aşa cum spune Aş-Şarnûbî; sau şi, cum spune An-Nabahânî, el este „Calea care duce la Cunoaşterea metafizică ( مَعْرِفَة ma’rifa) a lui Allâh, Preaînaltul.”

[26] Despre ‘Calea dreaptă’ se vorbeşte în Sura Deschizătoare (fâtiha), unde este spus: „Călăuzeşte-ne pe Calea dreaptă, Calea celor pe care îi acoperi cu Binecuvântare, şi nu a celor care îţi provoacă mânia sau acelora care rătăcesc pierduţi” (I, 6-7); conform unei interpretări care apare la Abû l-Âliya, această Cale dreaptă este exact Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină). Dar poate că atribuirea cea mai pregnantă a Profetului (în comentariul la Dalâil din Dâru maktabati l-hayât) cu epitetul de ‘Cale dreaptă’ este relatată în următoarele cuvinte divine: „Cu adevărat, aceasta este Calea Mea dreaptă: urmaţi-o deci” (VI, 153). Este de notat în fine faptul că adjectivul mustaqîm este legat de ideea de ‘verticalitate’ (de la rădăcina q-w-m, cu prima semnificaţie de ‘a fi drept’, ‘în poziţie verticală’)

[27] Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) este ‘Amintirea lui Allâh’ în sensul că, aşa cum spune Al-Fâsî, „doar vederea sa şi astfel doar faptul de a-l auzi vorbind de numele său, de stările sale interioare sau de calităţile sale, sunt lucruri care aduc aminte de Dumnezeu”: el este ‘în mod esenţial’, în însăşi natura sa, Amintirea lui Allâh, în afara faptului că a fost primul care l-a amintit pe Allâh şi primul care a fost amintit de Allâh. Conform lui Mugiâhid, citat de Basîr, în cuvintele coranice „Nu este oare Amintirea lui Allâh prin care inimile se liniştesc?” (XIII, 28), dhikru-Llâhi este reprezentat de Profetul Muhammad şi de tovarăşii săi. Această interpretare este întărită de un fragment al Textului sacru în care ذِكْر dhikr este identificat cu ‘Trimisul’ (رَسُل rasûl, şi deci, conform diferiţilor exegeţi, cu Muhammad): „Temeţi-vă de Allâh, o, voi, care aveţi intelletto sano şi care aveţi credinţă: Allâh v-a pogorât vouă o Amintire, un Trimis care vă recită versetele lui Allâh” (LXV, 9-10). Dacă se consideră că dhikr este mijlocul principal pentru obţinerea Apropierii de Allâh şi a cunoaşterii divine (şi că din punct de vedere iniţiatic acesta este ‘incantaţie’, care facilitează foarte mult orientarea fiinţei către Principiu), se înţelege bine felul în care referinţa la Profetul Muhammad (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) ca ‘Amintire a lui Allâh’, spune mult despre funcţiunea sa de Maestru suprem, de la care provin toate ‘lanţurile iniţiatice’ ale organizaţiilor ezoterice ale Islamului.

[28] As-Suyûtî transmite un hadith în care Ka’b ben Zuhayr recită Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) câteva versuri de poezie; imediat după versul care spune:

„Cu adevărat Trimisul este o sabie scoasă din teacă din a cărei strălucire beneficiem:

o sabie foarte ascuţită dintre acelea indiene”,

Profetul intervenii spunând:”[Da,] una din săbiile lui Allâh!”. Atribuirea epitetului de ‘Sabie’ (sau chiar de ‘Sabie a Islamului’, سَيْفُ الإسلام sayfu l-islâm) este legată în mod evident de funcţiunea sa războinică, înţeleasă în sensul unei intervenţii îndreptate către restabilirea oridinii şi justiţiei în domeniul social şi pe de altă parte pentru a împiedica ca domeniul sacru să fie cucerit de inamicii săi. ‘Sabia’ însă este legată de asemenea de simbolismul ‘puterii Verbului divin’ şi ideii de ‘axialitate’, aşa cum observă pe bună dreptate Guénon în capitolul XXVII din Simbolurile (fundamentale) ale Ştiinţei sacre, chiar făcând referire la utilizarea acestui simbol în Islam (şi în rest, dacă nu ar fi vorba aici de o Sabie mai ales ‘simbolică’, cum ar fi posibil să fie numită ‘sabie’ nu arma pe care Profetul o purta în bătălie ci chiar Profetul însuşi?). S-a spus déjà în nota la numele profetic (Trimis al bătăliilor epice’, despre relaţia dintre astfel de funcţiune de ‘războinic spiritual’ atribuită Profetului şi diferitele aspecte al figurii lui Christos care apare în Evanghelii; s-ar putea adăuga că după Qâdî ‘Iyâd, în Kitâbu ş-şifâ’, Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) relatând viziunea aparenţei ‘fizice’ a lui ‘Isâ (Iisus) spuse că acesta era ‘ca sabia’ (مِثْلَ السَّيْف mithla s-sayf).

[29] Aşa cum spune Aş-Şarnûbî, „cuvântul hizb” (de la care provine termenul ‘partid’ constituie traducerea cea mai potrivită, ferindu-ne bineînţeles să-i atribuim semnificaţia pe care o a în terminologia ‘politică’ modernă) „indică un tot, un grup de persoane. Aceasta se referă la Profet, asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină, prin aceea că el este cauza fundamentală a faptului că oamenii s-au strâns în jurul Cuvântului care indică Unitatea divină (كَلِمَةُ التَّوْحِيد kalimatu t-tawhîd)”, şi deci la cea mai importantă dintre formulele de ذِكْرdhikr: لا اله الا اللهlâ ilâha illâ Allâh, ‘Nu există divinitate în afara lui Allâh’. Iată atunci că se poate înţelege de ce în comentariul la Dalâ’il cuprins în ediţia publicată de Dâru maktabati l-hayât se foloseşte cu referinţă la Profet expresia hizbu-Llâh cuprinsă în cuvinte coranice „Aceştia, Partidul lui Allâh, sunt ei cei care vor avea succes” (LVIII, 22), şi aceasta cu toate că este folosită o indicaţie care se referă la un plural: dar credincioşii sunt ‘de la Profet’, iar Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) este originea lor şi fundamentul lor spiritual.

[30] „Pe cer şi pe cel care vine în noapte! Şi ce ştii oare de cel care vine în noapte? Este steaua luminii pătrunzătoare”  (LXXXVI, 1-3). Aşa cum spune Aş-Şarnûbî, Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină), este „steaua a cărei lumină străbate tenebrele: el anulează astfel negura ignoranţei şi a necredinţei.”

[31] Este astfel „ales prin Prezenţa Preasfântului”, aşa cum spune Aş-Şarnûbî. Este vorba de unul din cele mai importante nume ale Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină). Conform a ceea ce relatează As-Suyûtî sub autoritatea lui Muslim, Trimisul lui Dumnezeu a spus: „Allâh a ales dintre fii lui Ibrâhîm pe Ismâ’îl, apoi a ales dintre fii lui Ismâ’îl pe Banû Kinâna, dintre Banû Kinâna pe Qurayşiţi şi dintre Qurayşiţi pe Banû Hâşim, în final m-a ales pe mine dintre Banû Hâşim.” Cele două nume profetice următoare (şi deci Mujtabâ şi Muntaqâ) sunt îndeobşte considerate ca sinonime ale numelui Mustafâ. Mai exact, se poate spune, că acestea precizează şi elucidează două aspecte diferite prezente în rădăcina s-f-w (de la care provine cuvântul Mustafâ): pe de-o parte prin Mujtabâ, ideea de ‘a fi ales’ excluzându-i pe alţii, şi deci ‘distins’ de ei; iar pe de altă parte prin termenul Muntaqâ, ideea de a fi ‘curăţit, purificat’ şi apoi ‘ales’ ca fiind cel mai bun. Se aminteşte că fără articolul hotărât acest nume profetic trebuie citit Mustafan (şi al-Mustafâ articulat), însă lectura Mustafâ (fără tanwîn-un de final) este prevalentă în utilizarea curentă şi vine astfel relatată în anumite manuscrise ale Dalâil şi în multe din ediţiile tipărite. Aceeaşi observaţie se poate face pentru numele profetice următoare, Mujtabâ (în loc de Mujtaban) şi Muntaqâ (în loc de Muntaqan).

[32] A se vedea nota la numele precedent.

[33] A se vedea nota la numele profetic Mustafâ.

[34] Alt nume ‘coranic’ al Profetului, având în vedere faptul că este spus: „Aveţi credinţă în Allâh şi în Trimisul Său, Profetul neştiutor de carte, care are credinţă în Allâh şi în Cuvintele Sale; şi urmaţi-l, ca să puteţi să fiţi astfel călăuziţi” (VII, 158). Spune Aş-Şarnûbî: „El nu scria, cu toate că cunoştea în mod perfect Ştiinţele metafizice ale primilor şi ale ultimilor: iar aceasta este o caracteristică de perfecţiune.” Excelenţa acestui nume profetic este legată pe de-o parte la ceea ce putem numi ‘virginitatea intelectuală’ a Trimisului lui Dumnezeu (dat fiind că recepţionarea Cuvântului lui Allâh nu era mijlocită de nici un exemplu ‘livresc’), şi pe de altă parte la excelenţa ‘transmisiei orale’ ale Cunoaşterii, aspect de neînlocuit al Tradiţiei islamice, care însă nu se poate considera un impediment al necesarei redactări a ‘suporturilor scrise’ ale doctrinei, atât cea religioasă şi exoterică cât şi cea iniţiatică şi ezoterică.

[35] În acest nume profetic, excelenţa Profetului şi funcţiunea sa însăşi sunt văzute ca rezultatul unei ‘libere alegeri’ (إخْتِيَار ikhtiyâr) divine. Într-un hadith faimos pe care As-Suyûtî îl relatează sub autoritatea lui Ad-Dârimî, întrebat care era descrierea Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) în Tora, Ka’b răspunse: „Pe primul rând [stă scris]: Muhammad este un Trimis şi servitorul Meu ales dinainte: nu este grosolan şi nici dur şi nici nu ridică vocea în pieţe. Nu răsplăteşte răul cu un rău echivalent ci este îngăduitor şi iartă. Locul său de naştere e la Mekka, locul său de emigrare este [oraşul] parfumat [Medina] iar puterea sa este în ţinuturile Siriei. Pe al doilea rând [stă scris]: Muhammad este Trimisul lui Dumnezeu iar aceia din comunitatea sa sunt cei care laudă mult. Laudă pe Allâh în orice loc de popas şi preamăresc maiestatea Sa în orice loc înălţat. Păstori ai soarelui [ în sensul că se îngrijesc de mişcările acestuia pentru a determina momentele de rugăciunea] fac salât-ul atunci când intră timpul său, chiar dacă ar fi şi pe o margine unde este aruncat gunoiul. Îşi acoperă bine părţile lor centrale cu izâr în timp ce îşi spală propriile lor extremităţi. Noaptea, sunetul vocii lor se răspândeşte în văzduhul cerului ca bâzâitul albinelor.”

[36] Şi astfel ‘recompensat de Allâh’, conform versetului în care Nûh (Noe) (înţeles aici ca ‘figură muhammadiană’) spune ” ‘Nu vă cer nicio altă recompensă: şi cu adevărat, recompensa mea este în sarcina Domnului lumilor’ „(XXVI, 109). As-Suyûtî şi Aş-Şarnûbî, ca şi ‘Abdu l-Mughîth Basîr, propun în schimb o derivare de la rădăcina j-w-r, astfel că al-agîr ar fi ‘cel care protejează (يُجِير yugîr) comunitatea sa de focul infernal.”

[37] S-a vorbit deja în nota la Numele divin al-Giabbâr despre trei concepte de fond în jurul cărora se desfăşoară rădăcina j-b-r (şi astfel ‘fiinţa mult prea mare ca să poată fi ajunsă’, ‘subjugatorul’ şi ‘cel care repară’). Acum vedem că Giabbâr este şi un nume profetic, în sensul, aşa cum spune ‘Abdu l-Mughîth Basîr, „că îi este proprie o acţiune ‘reparatoare’ faţă de comunitatea sa, pe care el o călăuzeşte şi pe care o instruieşte, în timp ce acţiunea de coerciţie şi subjugare este rezervată celor care îi sunt inamici. El este astfel ‘mult peste’ alte fiinţe umane.” Însă, aşa cum subliniază cu justeţ Aş-Şarnûbî, spre deosebire de Allâh, în cazul Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) nu se asociază aspectului de ‘subjugare’ propriu numelui Giabbâr, idea de ‘semeţie’ (تَكَبُّر takabbur). Conform a ceea ce relatează Al-Fâsî, Allâh numeşte pe Muhammad Giabbâr în Psalmi lui David, şi mai precis în Psalmul XLIV, acolo unde este spus: „Binecuvântarea se răspândeşte de la buzele tale şi de aceea Allâh te binecuvântează mereu. Încinge-ţi sabia ta, o, subjugatorule: cu adevărat, atât angelicul tău sfetnic (نَامُوس nâmûs) cât şi normele Legii tale sacre sunt strâns legate de teama reverenţială suscitată de dreapta ta. Săgeţile tale sunt ascuţite şi toate Comunităţile tradiţionale se prăbuşesc la pământ la picioarele tale.” [în traducerea românească a Psalmilor găsim: „revărsatu-s-a har pe buzele tale. Pentru aceasta te-a binecuvântat pe tine Dumnezeu, în veac. Încinge-te cu sabia ta peste coapsa ta, puternice, Cu frumuseţea ta şi cu strălucirea ta. Încordează-ţi arcul, propăşeşte şi împărăţeşte, Pentru adevăr, blândeţe şi dreptate, şi te va povăţui minunat dreapta ta. Săgeţile tale ascuţite sunt puternice în inima duşmanilor împăratului; popoarele sub tine vor cădea.”, n.t]. Dacă se compară această traducere, preluată din arabă de Al-Fâsî, cu traducerile latine ale Vulgatei, se observă că partea centrală a textului Psalmilor este diferită: versiunea arabă exprimă în mod clar sensul profund al concepţiei funcţiunii ‘regale’ care este exercitată de un Trimis al lui Dumnezeu.

[38] Al-Qâsim este numele unuia dintre cei doi fii băieţi, amândoi morţi la o fragedă vârstă, pe care Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) i-a avut de la prima soţie a sa Khadîgia. Sensul numelui qâsim este ‘Cel care distribuie’ (şi chiar ‘discriminează’, n.t).

[39] Conform lui Aş-Şarnûbî, atât At-Tâhir (‘Purul’) cât şi At-Tayyib (‘Parfumatul’, ‘Bunul’) sunt supra-nume de la ‘Abd Allâh (‘Servitorul lui Allâh’), al doilea fiu pe care Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) le-a avut de la Khadîgia.

[40] A se vedea nota la numele profetic precedent.

[41] Ibrâhîm (‘Abraham’) este numele fiului pe care Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) le-a avut de la sclava coptă Mâriyâ şi chiar şi acesta este mort la o fragedă vârstă. Faptul că toţi fiii Profetului au murit de mici se referă din punct de vedere simbolic la funcţiunea de ‘sigiliu al Profeţilor’ (خَاتَمُ الأنْبِيَاء khâtamu l-anbiyâ’), funcţiune care împiedică ca Muhammad să fi putut să aibă o posteritate ‘directă’ pe calea filiaţiei bărbăteşti (viceversa, ‘descendenţii Profetului’ sunt în principal cei care au rezultat din căsătoria între Fâtima, fiica Trimisului lui Allâh şi ‘Alî). Nu este însă întâmplător faptul că Al-Giazûlî prezintă patru nume ale descendenţilor Trimisului lui Dumnezeu: Califii ‘bine călăuziţi’ care au condus comunitatea islamică după plecarea sa sunt astfel patru, Abû Bakr, ‘Umar, ‘Uthmân şi ‘Alî.

[42] Intercesiunea, mijlocirea, este una din principalele caracteristici atribuite Trimisului lui Dumnezeu (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină). „În Ziua Învierii din morţi”, spune Aş-Şarnûbî, „îi va fi spus Profetului: ‘Intercede, şi intercesiunea ta va fi acceptată!’ ” Şi de asemenea, conform unui hadith important, în Ziua Învierii din morţi oamenii vor merge la diferiţi Profeţi pentru a obţine intercesiunea dar fiecare dintre ei va spune „Eu însumi, eu însumi (نَفْسي نَفْسي nafs-î, nafs-î)” Trimisul lui Dumnezeu însă va exclama: „Comunitatea mea, comunitatea mea (أُمَّتِي أُمَّتِي ummat-î, ummat-î)!” Este de subliniat însă că prin cele două nume profetice relatate aici (şi deci numele prezent Muşaffa’ şi următorul Şafî’) îi este atribuită Trimisului lui Dumnezeu capacitatea de a ‘intercede’ în mod eficace în sensul cel mai general şi deci nu doar în momentul suprem al ‘Învierii’.

[43] A se vedea nota la numele profetic precedent şi chiar ceea ce este spus un pic înainte în textul din nota la rugăciunea asupra Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) în care este recitat: „Allahumma roagă-Te asupra celui care este Intercesorul (Mediator, Mijlocitor în faţa lui Dumnezeu, n.t) pentru Comunitate” (شَفِيعُ الأُ مَّة Şafi’u l-umma), în capitolul (hizb) al doilea, pentru ziua de marţi.

[44] Rădăcina s-l-h (de la care provine sâlih şi muslih), exprimă în principal ideea de o ‘bunătate’ sau de o ‘integritate’, sens care provine din ‘a fi adecvat’, ‘oportun’, ‘calificat’ pentru un anumit lucru: din această cauză epitetul de sâlih se referă deseori la un ‘sfânt’ (الوَلِي الصَّالِح al-waliyyu s-sâlih), care astfel este înainte de toate ‘calificat din punct de vedere spiritual’. Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) este deci Sâlih prin excelenţă şi, aşa cum aminteşte As-Suyûtî, este numit astfel (în expresiile الإبْنُ الصَّالِح al-ibnu s-sâlih ‘foarte bunul fiu’, الآَخُ الصَّالِح al-akhu s-sâlih ‘foarte bunul frate’ şi النَّبِيُ الصَّالِح an-nabiyyu s-sâlih ‘foarte bunul Profet’) de către Profeţi în timpul Ascensiunii la Ceruri (مِعْرَاج mi’râj), ceea ce face aluzie în mod direct la perfecţiunea ‘calificării sale spirituale’. El de altfel este cel care îndeplineşte şi instruieşte şi pe alţii să îndeplinească actele şi comportamentele rituale perfecte, numite الأَعْمَالُ الصَّالِحَة al-a’mâlu s-sâliha, ‘operele bune şi integre’.

[45] Dacă Sâlih este cel care realizează în sine în gradul cel mai înalt ideile de ‘bunătate’, ‘integritate’ şi ‘calificare’ implicite în rădăcina s-l-h, aşa cum se spunea în nota precedentă, Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) în calitate de Muslih este cel care face ca şi în ceilalţi să fie ‘ordine’, ‘integritate’, ‘bunătate’, etc.: el este deci ‘cel care corectează’, ‘care pune la locul lui, în ordine’, şi deci ‘cel care pacifică’ sau ‘care face să dispară dubiul, eroarea şi idolatria’.

[46] Încă un nume profetic care ar putea fi şi Nume divin; „Allâh în calitate de al-Muhaymin„, spuneam în nota la acest Nume, „este ‘Custodele’, şi în sensul de ‘Cel care veghează’ şi de ‘Cel care păstrează’.” Profetul la rândul său (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) poate îmbrăca astfel de caracteristică divină în calitate de ‘veghetor’ peste fiinţe şi cel care le păzeşte. În legătură cu aceste cuvinte coranice „Ţi-am pogorât ţie Cartea conform Adevărului, confirmare a acelor Cărţi venite înainte, şi custode a lor (مُهَيْمِنَاً عَلَيْهِ muhayminan ‘alay-hi)” (V,48). As-Suyûtî aminteşte interpretarea lui Mugiâhid conform căreia expresia muhayminan ‘alay-hi se referă la Profet şi sensul ar fi, ” Ţi-am pogorât ţie Cartea conform Adevărului, confirmare a acelor Cărţi venite înainte şi tu eşti păzitorul ei.” În acest sens, Muhammad este Muhaymin (şi deci ‘custode’) a Verbului divin în particular, reprezentat aici de Coran („Cartea”).

[47] ‘Veridicitatea’ (صِدْق sidq) este o altă caracteristică fundamentală a Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) şi prin intermediul său a întregii comunităţi musulmane: astfel, conform învăţăturii profetice, credinciosul este în primul rând ‘veridic’ şi minciuna nu îl poate nici măcar atinge. Aşa cum este relatat în comentariul la Dalâ’il al ediţiei de la Dâru maktabati l-hayât, „nu este niciunde înregistrat faptul că Profetul ar fi minţit vreodată”. În colecţiile de hadith se aminteşte că anumiţi tovarăşi ai Trimisului lui Dumnezeu îl numeau pe acesta din urmă الصَّادِقُ المَصْدُوق as-sâdiqu l-masduq, ‘Veridicul mereu confirmatul’ (a se vedea de ex. în Sahîh a lui Al-Bukhârî, de la Ibn Mas’ûd, hd. 39, VI, 3208).

[48] Este spus în Coran : „Şi atunci când le vine un Trimis din partea lui Allâh care confirmă (musadiq) ceea ce au ei, o parte din cei cărora le-a fost dată Cartea îşi aruncă Cartea în dosul spatelui.”(II, 101). Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) vine deci ‘confirmator’ al nucleului esenţial (pe care se sprijină ‘veridicitatea’, sidq) tuturor Revelaţiilor divine precedente. Anumite ediţii tipărite din Dalâ’il au Musaddaq (‘Confirmatul’) în loc de Musaddiq (‘Confirmatorul’).

[49] As-Suyûtî relatează că în versetul în care este spus „Cine este mai injust decât cel care spune minciuni despre Allâh şi neagă veridicitatea (as-sidq) atunci când aceasta ajunge la el?” (XXXIX, 32), unii comentatori reţin că as-sidq este fie Profetul însuşi (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină), care astfel rezultă a fi ‘veridicitatea’ în persoană: aceasta trebuie pusă în relaţie cu identificarea sa cu Verbul divin, de care s-a vorbit deja în nota la numele profetic Buşrâ, dat fiind că ‘veridicitatea’ se poate înţelege şi ca un nume al Coranului (nu este întâmplător că la sfârşitul audiţiei coranice credinciosul spune formula rituală صَدَقَ اللَّهُ الْعَظِّيم sadaqa Allâhu l-‘Azîm, ‘Allâh Necuprinsul este Veridic’).

[50] As-Suyûtî transmite de la ‘Abd Allâh ben As’ad un hadith în care numele profetic menţionat este amintit împreună cu următoarele două; în acesta Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) spune: „Noaptea Călătoriei nocturne am ajuns la un castel de perle care strălucea de lumină, şi [acolo] mi-au fost date trei lucruri. Mi s-a spus: ‘Tu eşti Sayyid-ul Trimişilor, Imamul celor temători şi Conducătorul Celor Purificaţi plini de Lumină.’ ” Cu apelativul ‘Sayyid-ul Trimişilor’ se subliniază excelenţa lui Muhammad faţă de toţi ceilalţi Trimişi divini şi astfel excelenţa ‘ciclică’ a Islamului faţă de celelalte Tradiţii. Această excelenţă nu consistă în vreun oarecare privilegiu ‘moral’ sau în faptul că Tradiţiile precedente Islamului şi Trimişii divin însărcinaţi cu instaurarea acestora, ar fi avut în sine vreun aspect ‘lipsă’ (ceea ce nu poate corespunde Adevărului, din momentul în care este evident că fiecare Trimis reprezintă un aspect alcătuit în mod absolut din perfecţiune şi astfel orice Tradiţie sacră este absolut perfectă în momentul în care este stabilită); ci mai curând aceasta consistă, s-ar putea spune, în ‘privilegiul celui din urmă’, şi astfel în sinteza finală a întregii lumi tradiţionale operată de Profetul Muhammad (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină), astfel că aceasta, în mod evident, nu doar că nu neagă excelenţele care o preced ci se sprijină cu siguranţă pe acestea (ceea ce nu neagă faptul că se poate considera de asemenea şi în acelaşi timp, starea unei reale degenerări a unora dintre Tradiţiile precedente şi inadecvarea altora care nu erau constituite astfel pentru umanitatea ‘ultimelor timpuri’). Se aminteşte în fine, că sayyid este şi un nume profetic de sine stătător, şi l-am văzut deja în partea iniţială a acestei enumerări a asmâ’u n-nabiyy.

[51] Altă caracteristică fundamentală a Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) este تَقْوَى taqwâ, termen care desemnează din punct de vedere etimologic faptul de ‘a se feri’ de ceva. Deci, cu toate că traducerea ‘teama de Dumnezeu’ îşi găseşte astfel o justificare a sa (prin ideea pe care această expresie o poartă în italiană (şi în română, n.t)), taqwâ este şi, poate mai exact spus, faptul de ‘a se feri’ de ceea ce contrazice Legea sacră şi la un nivel mai înalt (acela a contemplaţiei Unităţii metafizice) faptul de ‘a se feri’ de ceea ce e altul decât Allâh. Denumirea de ‘Imamul celor temător’ cu referire la Profet, indică pe acesta din urmă ca ‘Maestru al taqwâ‘ în privinţa ambelor aspecte ale sale (cel simplu religios şi cel iniţiatic, aflat în relaţie cu Doctrina Unităţii) ceea ce trebuie pus în relaţie cu indispensabilitatea unei asemenea calităţi în ‘vremurile din urmă’ (în care sugestiile diabolice găsesc exprimarea lor maximă şi cine nu ‘se fereşte’ de acestea e pierdut), şi cu modalităţile în care taqwâ poate astfel să fie practicată într-o astfel de epocă. Într-un hadith pe care Al-Fâsî îl relatează sub autoritatea Sahîh-ului lui Muslim, Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) spune: „Eu dintre voi sunt cel care mă tem cel mai mult de Dumnezeu.” A se vedea însă şi hadith-ul menţionat în notă la numele profetic precedent.

[52] În Sahîh-ul lui Al-Bukhârî (4, III, 136) se transmite de la Abû Hurayra următoarele cuvinte ale Profetului (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină): „În Ziua Învierii din morţi [aceia din] comunitatea mea se spune că vor avea un semn de lumină pe frunte şi aceasta din cauza efectelor abluţiunii.” Acesta este sensul expresiei al-gurru l-muhaggialûn, în care anumite atribute ale celor mai buni dintre cai sunt transpuse şi atribuite membrilor comunităţii muhammadiene care se străduiesc în purificarea rituală; pe baza acestui hadith, traducem într-un mod simplificat ‘Purificaţii plini de Lumină’.

[53] Spune Ibn Fawrak, citat de As-Suyûtî: „Termenul خُلَّة khulla„, ‘prietenie exclusivă’, de la care provine khalîl „indică o puritate în iubire care implică astfel în mod necesar privilegiul exclusiv de a pătrunde (takhallala) în secretele celui iubit. A fost spus:

‘Eşti pătruns (تَخَلَّلَ takhallalta) pe căile Duhului meu: de aceea

prietenul exclusiv se numeşte khalîl!

Atunci când vorbeşti fii propriul meu cuvânt şi atunci când taci devino însetat.’ „

Aşa cum spune Aş-Şarnûbî, Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) este numit ‘Prieten exclusiv al Atot-Milostivului’ „prin aceea că propriul său Duh pătrunde în interiorul Iubirii Atot-Milostivului.” Se aduce aminte că întreaga Revelaţie muhammadiană este bazată pe ‘mizericordie’ (رَحْمَة rahma) şi că Verbului coranic îi stă înainte formula „În Numele lui Allâh, Atot-Milostivul (رَحْمَان Rahmân), Atoate-Milostivul (رَحِيم Rahîm).

[54] Am vorbit deja despre pietas (în arabă بِرّ birr) indicată de această denumire în nota la Numele divin identic al-Barr. Aşa cum se observă în comentariul la Dalâ’il de la Dâru maktabati l-hayât, Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) se înveşmântează cu ‘bunătatea absolută’ în special faţă de familia şi tovarăşii săi şi apoi faţă de toate fiinţele (şi ca o consecinţă a numelui ‘Mila’ (rahma), pe care l-am văzut deja). În mod natural, această ‘bunătate perfectă’ trebuie să fie înţeleasă în sensul tradiţional (şi nu în sensul ‘bunicelului’ (buonismo, un bine afectat, sentimental, n.t) modern şi care nu exclude rigoarea şi interdicţia.

Spune Al-Busîrî în Burda:

„Este Profetul nostru, cel care ordonă şi interzice:

şi nimeni nu este de o bunătate perfectă (ابَرّ abarr) decât el, atât în ‘Nu’ cât şi în ‘Da’.”

[55] Acest nume conform lui Aş-Şarnûbî indică cum Profetul (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină) nu este doar ‘absolut Bun’ ci şi ‘absoluta Bunătate’ în sine însuşi.

[56] În Coran denumirea de wagîh se face cu referire la ‘Îsâ („ilustru în lumea de jos şi în Lumea de apoi”, III, 49) şi la Mûsâ (care „este eminent pe lângă Allâh”, XXXIII, 69). În acest caz cu acest nume este atribuit mai degrabă Profetului Muhammad (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină), care are prestigiu şi rang înalt atât în faţa lui Allâh (aşa cum este spus în comentariul de la Dâru maktabati l-hayât) cât şi faţă de oameni, în virtutea ultimei Legi sacre care este astfel în mod specific ‘muhammadiană’.

Reclame