Istiqâma[1] este faptul de a pune în practică în actele sale [cunoaşterea efectivă a, n.t] ştiinţei cuvintele rostite de Profet (asupra sa Rugăciunea şi Pacea divină), a atitudinilor/stărilor sale (ahwal) şi a trăsăturile sale de caracter (akhlâq) fără artificialitate sau afectare (ta’mmuq, ta’annuq) şi fără a fi atras de seducţiile iluzorii şi să iasă din căile batute  sau să caute derogări de la prescripţiile (Legii Sacre) sau ale obiceiurilor (profetice). Înseamnă şi a se ţine drept între Mâinile lui Dumnezeu în respectul veracităţii (al-qiyâm…’ala haqîqat as-sidq) în orice circumstanţă.

În cuvinte, istiqâma, este abandonul vorbirii de rău (ghîba); în acte, este abandonul inovaţiei (bid’a); în comportament, este faptul de a nu se îndepărta de calea Legii religioasE.

Istiqâma oamenilor obişnuiţi este deci conformarea cu tradiţia profetică (sunna); cea a elitei, consistă în a modela caracterul său pe cel al Profetului; iar cea a elitei elitei consistă în împodobirea cu atributele Celui Atot-Milostiv (ar-Rahmân) cufundându-se în viziunea (al-‘iyân) prezenţei lui Dumnezeu.

[Pentru Al-Jurjânî:

  1. Istiqâma este atunci când linia (hatt) este astfel alcătuită că toate părţile care o compun corespund în mod necesar unele cu altele indiferent de poziţia în care sunt alăturate.

În vocabularul Oamenilor Adevărului metafizic (ahl al-haqîqa), este îndeplinirea tuturor angajamentelor (al-wafâ’ bi’l-‘uhûd) şi perseverenţa constantă (mulâzama) pe Calea cea dreaptă, respectând Calea de mijloc în orice lucru, de exemplu, în mâncare, băutură, îmbrăcăminte, cât şi în domeniul religios sau în viaţa din aceasta lume. Astfel este Calea Dreaptă (sirât mustaqim) în viaţa de aici, aşa cum este în cele ce există în Viaţa de dincolo. Profetul, Rugăciunea şi Pacea divină asupra sa, a spus astfel: „Surata Hûd (a IX din Coran) mi-a albit părul până când următorul verset a fost revelat: „Menţine-te în rectitudine (fa’staqim) aşa cum ţi-a fost poruncit” (Coran XI, 112).

  1. Istiqâma este în acelaşi timp îndeplinirea actelor de supuner (adâ’ at-tâ’a) şi aversiunea pentru nesupunere (ijtinâb al-ma’asî).

Este, aşa cum se spune, contrariul atitudinilor greşite (căilor întortocheate) (i’wijâj).

Această expresie se aplică servitorului care parcurge Calea adoraţiei (tariq al-‘ubûdiyya) ţinându-se drept (irşâd) conform Legii sacre (şari’a) şi intelectului (‘aql).

  1. Istiqâma este constanţa (mudâwama). Este faptul de nu prefera nimic în afara lui Dumnezeu.
  2. Abû ‘Alî Ad-Daqqâq a spus: „Acest termen cuprinde trei niveluri:

– Rectitudinea (taqwîm), adică buna educaţie spirituală pe care ne-o impunem (ta’dîb an-nafs).

– Îndreptarea (iqâma), adică crestarea inimilor (tahdhîb al-qulûb).]

***

NOTE:

[1] În română s-ar putea traduce şi ca ‘a avea coloană vertebrală’ ‘a fi vertical’, ‘a fi drept’. Substantivul ar putea fi redat prin: verticalitate, rectitudine, linie dreaptă, proporţie justă şi echilibrată. N.t

Reclame