Teama de Dumnezeu ( sau pietatea)  înseamnă conformarea la ordinele [divine] şi evitarea a ceea ce displace lui Dumnezeu (manâkir,sg. munkar, ceea ce este detestabil), în lucrurile exterioare ca şi în cele interioare (az-zawâhir wa as-sarâ’ir), precum şi ataşamentul la ascultare şi deturnarea de transgresiuni (mukhâlafât).[1]

Pietatea credinciosului obişnuit consistă în a evita păcatele (ijtinâb adh-dhunûb); aceea a elitei în dezgolirea de defecte (at-takhalyy min al-‘uyûb); iar cea a elitei elitei, de abţinerea (ghayba ‘an) de la tot ceea ce nu este Dumnezeu, retrăgându-se (bi-l-‘ukûf)[2] în Prezenţa Celui care cunoaşte misterele (‘Âlim al-ghuyûb).

 *

[Pentru Al-Jurjânî:

Taqwa (teama pioasă protectivă) este:

  1. În uzul curent, acest termen semnifică: faptul de a se păzi (ittiqâ’) şi de a se proteja (ittihâdh al-wiqâya).
  2. Pentru oamenii realizării esenţiale, înseamnă a se pune la adăpost (ihtirâz) de pedeapsa lui Dumnezeu, prin supunerea (tâ’a) care Îi este datorată. Această atitudine constituie paza bună (siyâna) a sufletului împotriva faptei sau a abţinerii de a pune în act, care s-ar putea pedepsi (‘uqûba).
  3. At-tawqâ fi at-tâ’a – teama protectivă în supunere. Se înţelege prin această expresie, sinceritatea pură în adoraţie (ihlâs).

At-taqwâ fi al-ma’siya – teama protectivă în nesupunere. Prin această expresie se înţelege renunţarea (tark) şi prudenţa (hidhr).

  1. Se spune că adoratorul se protejează prin taqwâ de tot ceea ce este altceva decât Dumnezeu.

Aceasta înseamnă:

– păstrarea (muhâfaza) a bunului comportament spiritual (âdâb) prescris de Lege.

– fuga (mujânaba) de tot ceea ce îndepărtează de Dumnezeu.

– renunţarea (tark) la prerogativele (huzûz) a sufletului şi separarea (mubâyana) de ceea ce este interzis (nahy).

– a nu considera în sufletul său un altul decât Dumnezeu.

– a nu se considera mai bun decât un altul.

– a renunţa la ceea ce este altceva decât Dumnezeu.

Pentru Oamenii realizării metafizice (al-haqîqa), discipolul ascultător (muttabi’) este cel care se păzeşte de a se supune (mutâba’a) patimilor sufletului său.

Taqwâ este şi conformarea (iqtidâ’) la faptele (fi’l) şi spusele (qawl) ale Profetului – asupra sa Rugăciunea şi Pacea lui Dumnezeu.

***

NOTE:

[1] Rădăcina verbală w-q-â evocă ideea de a se proteja, a se apăra (wiqâya) de Mânia divină, aşa cum este încurajat în numeroase fragmente coranice (LXVI, 6: „Păziţi-vă, voi şi oamenii voştri, de Foc (Infern)”.)

[2] De la rădăcina verbală ‘-k-f : a se consacra în întregime a ceva sau a cuiva (de unde cuvântul i’tikâf, „retragere pioasă”, care se practică în moschee în timpul ultimelor zece zile ale lunii Ramadan şi, prin extensie, la „retragerea spirituală”- sau khalwa – practicată în cadrul Căilor spirituale (turûq))

Reclame