Dorim să semnalăm două apariţii editoriale pentru cititorii italofoni:

Editura Orientamento / Al-Qibla a tipărit traducerea din franceză a traducerii comentate din Ibn ‘Arabî a lui Ch.A.Gilis: ‘Texte despre post’ precum şi o nouă ediţie revăzută complet şi adăugită din comentariul lui Lodovico Zamboni la „Sura Maria în înţelepciunea islamică”.

***

Traducem în cele ce urmează prefaţa editorului:

„Epuizarea copiilor precedentei ediţii acestei cărţi (ieşită în 2002 la o altă editură, G.E.I din Roma) a constituit pentru noi ocazia unei revizuiri complete a sa; această revizuire a fost într-atât de profundă şi de radicală încât cu mare greutate, punându-se în paralele cele două texte, se poate trage concluzie că este vorba de aceeaşi carte, chiar reeditată fiind după 14 ani. Motivele unei asemenea schimbări sunt multiple: unele se datorează unei mai mari experienţe dobândite, mulţumită lui Dumnezeu, aceşti ani (ceea ce a influenţat atât o mai bună prezentare, să o numim ‘editorială’, cât şi o mai bună capacitate de înţelegere a limbii arabe pe de o parte şi a conţinuturilor doctrinale şi metafizice a fragmentelor care au făcut obiectul atenţiei noastre pe de altă parte), în timp ce alte motive sunt constituie în mare parte din faptul că anumite texte au fost reperate între-timp (înainte de toate importantul comentariu a lui Ibn ‘Agîba); a avut apoi importanţa sa voinţa noastră de a urmări până la capăt darea ununui caracter ‘tradiţional’ lucrării noastre, conştienţi fiind că doar în Credinţă (în sensul termenului arab îmân) şi în căutarea Înţelepciunii divine este posibilă sesizarea semnificaţiilor Textelor sacre. Din aceasta a rezultat o lucrare semnificativ mai completă decât cea din 2002 şi sperăm că utilitatea sa va creşte de asemenea în mod proporţional.

Spuneam în ‘Prefaţa’ vechii ediţii, după ce am expus intenţia noastră de a începe prezentarea ‘comentariului tradiţional’ la Sura Mariei: „Fără accesul reprezentat de interpretarea islamică a Textului sacru, Coranul apare ca fiind ‘sigilat’, ca o comoară căreia nu i se deţin cheile: lipseşte în realitate auxiliarul reprezentat de operele care dezleagă ‘nodurile’ lingvistice, precum şi diferitele niveluri de înţelegere şi care însă nu ajung să sufoce prin aceasta posibilitatea proprie a Cărţii divine de a vorbi în mod direct fiecăruia. E indubitabil faptul că o astfel de situaţie favorizează orice fel de neînţelegeri, cu consecinţele, chiar şi de ordin politic şi social, pe care le avem în faţa ochilor, având în vedere prezenţa mereu mai numeroasă a musulmanilor în Italia [şi în Europa în general, n.t]; dar, lucru încă şi mai grav, faptul că aceasta împiedică şi prejudiciază parţial ‘funcţiunea de binecuvântare’ pe care ultimul dintre Mesajele divine pentru oameni ar putea-o în această ţară [şi continent, n.t] (şi aceasta făcând referire atât la binecuvântarea cu adevărat ‘mântuitoare’ cât şi la cea care s-ar putea defini ca ‘intelectuală şi sapienţială’, prin intermediul căreia se redeschid Căile care duc la Cunoaşterea divină).”

În aceşti 14 ani am continuat în lucrarea noastră, publicând comentariile privind Sura Familiei lui Imran şi a celei Deschizătoare, şi am început şi traducerea comentată a Sahîh a lui Al-Bukhârî: şi deci, nu doar că anumite părţi din ‘comoara’ de care vorbeam au fost aduse la lumină, cititorul italofon putând astfel să profite deja de aceasta, ci mai degrabă o cale a fost indicată. Am demonstrat astfel că un comentariu serios la Textele sacre ale Islamului este posibil să fie scris într-o limbă europeană: un comentariu care nu se limitează la o traducere a textului de bază din arabă dar care adaugă observaţiile necesare pentru corecta înţelegere a bazei textuale islamice într-un context, acesta european, complet nou şi aflat într-o situaţie (aceea în care sunt rupte barierele care până acum câteva decenii împărţeau între ele mediile proprii ale diferitelor Tradiţii divine) nemaiîntâlnită până acum, ceea ce face ca să fie necesară o universalizare care nu se poate efectua decât prin prevalare, într-un fel special, de o doctrină (aceea prin care am putea defini ca având un caracter ‘islamic’ toate Tradiţiile divine apărute pe pământ şi în acelaşi timp a nu se feri de a afirma ‘privilegiul’ ultimei Revelaţii) care cu toate că fost mereu prezentă într-un mod evident în Coran şi în Sunna, a fost însă ţinută ascunsă într-un anumit fel până acum sau, am putea spune, ne-dezvoltată în toate implicaţiile sale (şi fără nici un dubiu datorăm Şaikh-ului ‘Abd l-Wâhid Yahyâ’, René Guénon, prima mare expunere a acestei doctrine şi a acestor implicaţii, iar faptul de a fi adoptat pentru aceasta un limbaj care nu este strict ‘islamic’, nu trebuie să ne înşele în privinţa ‘centrului de greutate’ operativ al lucrări sale). Şi nu în ultimul rând, problemele care au fost deja semnalate anterior s-au agravat mai mult, atât din cauza accelerării procesului de desacralizare a civilizaţiei occidentale (proces care implică din plin, din nefericire, Biserica catolică) cât şi datorită tulburărilor care lovesc lumea musulmană (cu extinderea conflictelor cu o bază sectară şi un ‘gihadism’ pe cât de agresiv pe atât de demenţial, şi care sunt însoţite, în acelaşi timp, de evidenta dezorientare a păturii pseudo-intelectuale ieşite din extinderea şcolarizării în masă şi care nu rămâne imună în faţa tentaţiilor cântecelor de sirenă a occidentalizării şi a simplificării ‘fundamentaliste’), cât şi, în fine, şi mai ales, datorită propagării, şi aceasta într-o manieră de-a dreptul ‘globală’, a unui fel de diminuare generalizată a capacităţii de înţelegere a fiinţelor umane, ceea ce se găseşte exemplificat poate cel mai clar în tendinţa de a căuta răspunsul la propriile întrebări care sunt cele mai importante (incluzând cele legate de Religie şi chiar de Calea iniţiatică şi Realizarea metafizică) într-un…telefon mobil, precum şi în dificultatea corespunzătoare de a se apropia de cărţile [tipărite, n.t].

Cu toate acestea, şi astfel poate, datorită a toate acestea, continuăm în lucrarea noastră: conştienţi fiind de caracterul iluzoriu al ideilor precum cea a unei ‘doctrine la îndemâna tuturor’, sau a unui ‘Islam simplu’: noi ştim dimpotrivă că elita destinată a realiza scopurile Islamului în sine, incluzând aspectele cele mai înalte, şi apoi a se ridica la rangul nobil de transmisie tradiţională a Depozitului sacru are nevoie de suporturi doctrinale ‘complete’ şi nealterate (şi care nu sunt în mod necesar ‘simple’ sau nu se conformează la asemenea prejudicii). Această elită, care în Islam este mai puţin restrânsă decât s-ar putea imagina, este destinatarul principal a acestor pagini. Aceasta nu înseamnă că nu pot profita de aceasta şi marea masă de credincioşii, care se pot limita la considerarea a ceea ce reuşesc să înţeleagă (şi care nu pot găsi în altă parte), lăsând restul unei lecturi succesive, încredinţându-se ordinului coranic care se găseşte în versetul II, 282: wa ttaqû-Llâh wa yu’allimu-kumu-Llâh „Teme-te de Allâh”, şi deci pune în act supunerea faţa de El, în interior şi în exterior, „şi Allâh vă va face să cunoaşteţi” ceea ce nu ştiaţi înainte, în care se clarifică faptul că Religia înţeleasă în întregimea sa este un instrument formidabil de achiziţie intelectuală, sau putem spune că aceasta este un mediu în care fiinţa umană descoperă treptat că poate înţelege, prin graţia divină, ceea ce mai înainte nici nu bănuia existenţa (ceea ce explică foarte bine, printre altele, de ce în Islam nu au existat niciodată interdicţii clare pentru expunerea limpede, în limitele bineînţeles a ceea ce limbajul uman poate exprima, a doctrinelor metafizice şi iniţiatice, expunere care constituie deseori suportul unei asemenea înţelegeri).

Pe de altă parte, chiar şi cititorul non-musulman poate beneficia de lectura cărţii noastre despre Sura Mariei: în realitate cunoaşterea profundă a fundamentelor textuale ale Islamului şi interpretările lor tradiţionale, dincolo şi în afara filtrelor banalizante al ‘bunicelului[1]‘ şi al orientalismului, are ca efect nu doar (aşa cum este evident) de a demonstra inconsistenţa absolută a oricărei baze ‘teoretice’ pretinse a isteriei anti-islamice propagate cu orice ocazie de mass-media (care pune în mod constant Islamul pe banca acuzaţilor, uitând evident cuvintele cristice: „Quid autem vides festucam in oculo fratris tui, trabem autem quae in oculo tuo est non consideras : De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?”), dar şi pentru a face să se întrevadă cât de puţin completitudinea, vastitatea şi bogăţia edificiului Tradiţiei islamice şi caracterul său de ‘sinteză finală’ al întregii lumi tradiţionale (o sinteză care stă la antipozi faţă de orice sincretism mai mult sau mai puţin evident, acesta din urmă fiind un venin mortal pentru orice căutare sinceră de conformitate cu Voinţa divină).

Cât, în final, despre părţile din care este compusă această carte, acestea sunt trei, precum în ediţia din 2002: primele două consistă în comentarii (tafsîr) a lui Ibn Kathîr şi a lui Al-Qâşânî (care reprezintă respectiv interpretarea ‘exterioară’ şi cea ‘interioară’ a Coranului), ambele traduse integral şi comentate la rândul lor cu referire la multe alte tafsîr. În partea a treia au fost traduse în schimb diferite capitole, dedicate Surei Mariei sau a anumitor tematici ale sale, luate din două opere principale ale „Maestrului Suprem” a ezoterismului islamic, Ibn ‘Arabî (şi deci Al-Futûhâtu l-Makkiyya şi Fusûsu l-Hikam): prezenţa acestei a treia părţi (necesară prezentării în Occident a interpretării islamice a Coranului, căci se intuieşte astfel profunditatea sa) împiedică prin aceasta ca acest comentariu al nostru să fie numit tafsîr, dat fiind că definiţia acestuia din urmă ar necesita, pentru a fi aplicată, un argument explicativ strict şi chiar aderent din punct de vedere exterior la împărţirea frazelor Textului sacru, ceea ce nu se poate spune în cazul cărţilor lui Ibn ‘Arabî, care constituie mai curând un suport de reflecţie în care legătura între doctrina expusă şi referinţele textuale este deseori de tip intuitiv. Exigenţele, relatate mai sus, unei cărţi care ar prezenta toate nivelurile interpretative ale Textului sacru al Islamului pentru cititori, musulmani sau nu, care se găsesc într-o situaţie fără precedent, impune astfel compunerea unui ‘comentariu’ de un tip diferit (şi nou într-o oarecare măsură) faţă de cele clasice. Şi Lauda este dată lui Allâh, Domnul lumilor.

Reggio Emilia, Şa’bân 1437 / Mai 2016″

***

capture

NOTE:

[1] [‘buonismo’ : Un vag ‘bine’, înţeles într-o cheie sentimentală şi afectivă, lipsit de discernământ şi înţelegere efectivă. n.t]

Reclame