Căutare

Al Kalima – Cuvântul

pentru o mai bună cunoaştere a Islamului, a Tasawwuf-ului şi a Tradiţiei Sacre în general

luna

septembrie 2016

Ibn Ajiba Definiţii: ar-ridâ wa t-taslîm (mulţumirea şi supunerea în faţa Decretului divin)

„Mulţumirea” (ar-ridâ), este faptul de a înfrunta vicisitudinile cu un surâs pe faţă; sau o bucurie care umple inima atunci când se realizează decretele divine [ale destinului]; sau este faptul de a lăsa decizia (tark al-ikhtiyâr) lui Dumnezeu în tot ceea ce El organizează şi execută; sau a fi împăcat (şarh as-sadr) şi lipsit de orice critică (inkâr) faţă de tot ceea ce vine de la Cel Unic Atotconstrângător (al-wâhidu l-qahâr).

„Supunerea” (at-taslîm) este faptul de a lăsa cu seninătate [lui Dumnezeu] grija de a organiza şi de a decide cursul destinului (tarku t-tadbîr wa l-ikhtiyâr). Este sinonim cu „mulţumirea” dacă luăm în considerare ultima definiţie a acesteia. Dar ‘mulţumirea’ îi este superioară luată în celelalte sensuri. Se spune că ‘mulţumirea’ se produce în acelaşi moment în care decretul divin se realizează, în timp ce ‘supunerea’ apare înainte: este atunci vorba de tafwîd – acceptarea totală – în sensul propriu al cuvântului[1]. Continuă lectura „Ibn Ajiba Definiţii: ar-ridâ wa t-taslîm (mulţumirea şi supunerea în faţa Decretului divin)”

Ibn Ajiba Definiţii: tawakkul (lăsarea în voia lui Dumnezeu)

„Lăsarea în voia lui Dumnezeu” este atunci când inima are încredere în Dumnezeu într-atât încât să nu se sprijine decât pe El; sau este ataşamentul la Dumnezeu şi încredinţarea la El în orice lucru, ştiind că El cunoaşte tot şi încredinţându-se mai mult în ceea ce este între mâinile Lui decât ceea ce este între mâinile noastre.

Gradul cel mai de jos al lăsării în voia lui Dumnezeu este de a fi faţă de Dumnezeu ca cel mandatat (al-muwakil) faţă de cel care l-a mandatat (al-wakîl), care este plin de compasiune şi de grijă pentru interesele sale. Gradul intermediar este ca cel al copilului faţă de mama sa: în orice circumstanţă el se întoarce doar către ea. Iar gradul superior este de a fi precum cadavrul în mâinile celui care spală morţii.

Aceste trei grade sunt astfel, cel al vulgului, cel al elitei şi cel al aleşilor din elită. Pentru oamenii primului grad, sunt pândiţi de o anumită suspiciune (tuhma) câteodată în minte. Pentru cei de-al doilea grad, nu există sfidare (sau plângere denunţ, ittihâm) dar ataşamentul faţă de mama lor este din nevoie [de aceasta]. Cât despre cea de-a treia categorie, ei nu au nici suspiciune nici ataşament [interesat] căci sunt ‘stinşi’ faţă de propriul lor suflet (fânî’in ‘an nafsihi) şi sunt tot timpul în aşteptarea a ceea ce Dumnezeu vrea să facă cu ei.

*

[Pentru Giurjânî: Tawakkul este încrederea fermă (thiqa) în ceea ce este la Dumnezeu. Este faptul de a nu se pune speranţa în asistenţa (aydî) acordată de fiinţele umane (în afara lui Dumnezeu).

Iar Tawkîl (de la aceeaşi rădăcină w-k-l) este faptul că o persoană asumă în contul alteia administrarea (tasarruf) bunurile pe care aceasta le posedă. (acţiunea de a delega, delegare a puterii, mandat primit)]

Arta islamică : Arabescul

În sensul larg al cuvântului, arabescul include ornamentaţia prin forme de plante stilizate şi împletituri strict geometrice. Primul fel de ornamentație este în întregime ritm, sau, mai exact, este în realitate o transcriere vizuală perfectă a ritmului, în timp ce cea de-a doua formă este prin natura sa cristalină. Iarăşi în acest domeniu descoperim cei doi poli ai oricărui fel de expresie artistică în Islam: sensul ritmului şi spiritul geometric.

Din punct de vedere istoric, arabescul în forma vegetală pare să provină de la imaginea viţei de vie, a cărei cârcei care se împletesc şi viţe care îmbină şi se strâng între ele, duc prin ele însele, destul de natural, la stilizarea în forme ondulatorii şi spiralate. Am găsit viţa de vie în decorul mai multor astfel de monumente străvechi ale artei Islamice, în particular la Mşattâ, acolo unde viţa de vie, populată cu tot felul de obiecte animate, aduce aminte de tema „copacului vieţii”, cât şi în mozaicurile de la Cupola Stâncii; mihrabul Marii Moschei Umayyade din Damasc este ornamentată cu viţă de vie şi acest motiv este reprodus în mihrabul Marii Moschei din Kairouan. Este chiar şi aşa clar că arabescul combină forme vegetale foarte diferite. Continuă lectura „Arta islamică : Arabescul”

Ibn Ajiba Definiţii: Az-Zuhd (renunţare, abstinenţă)

Zuhd[1], este golirea inimii de un alt ataşament în afara lui Dumnezeu, sau ‘răcirea’ (burûda) inimii şi aversiunea sufletului faţă de lume.

Zuhd pentru vulg este renunţarea, în orice lucru, la ceea ce depăşeşte strictul necesar.
Zuhd pentru elită este renunţarea la ceea ce îndepărtează de apropierea de Dumnezeu în orice circumstanţă.
Zuhd-ul elitei elitei este renunţarea la a privi către orice altceva în afara lui Dumnezeu, în orice moment. Pe scurt, este răcirea inimii faţă de orice nu este El, faţă de orice dorinţă alta decât de Cel Preaiubit. El este motivul iubirii (mahabba), aşa cum a spus Profetul: „Detașează-te de lume, Dumnezeu te va iubi (izhad fî d-duniyâ yuhibu-ka Allâh)[2]„; el este motivul parcurgerii drumului [către Dumnezeu] şi al ajungerii la scopul suprem (wusûl) căci inima nu va reuşi să străbată acest drum atâta vreme cât rămâne ataşată la altceva decât Cel Iubit. Continuă lectura „Ibn Ajiba Definiţii: Az-Zuhd (renunţare, abstinenţă)”

Ibn Ajiba Definiţii :al-wara’ (scrupul, teamă reverenţială)

„Scrupulul”[1] consistă în înfrânarea sufletului de la a comite ceea ce poate avea ca consecinţă un lucru detestabil.

Pentru vulg, este evitarea a ceea ce este interzis (harâm) şi a ceea ce este îndoielnic [din punctul de vedere al Legii Sacre] (mutaşâbih).

Pentru elită, este evitarea a tot ceea ce tulbură inima şi provoacă în ea o necurăţie sau obscuritate. Aceasta este ceea ce este indicat în cuvintele Profetului, pacea şi rugăciunea divină asupra sa: „Lasă ceea ce ţi se pare îndoielnic pentru ceea ce nu este îndoielnic”. (d’a ma yarîb-ka ilâ ma lâ yarîb-ka);

Iar scrupulul elitei elitei, este refuzul de a se ataşa la ceea ce nu este Dumnezeu, faptul de închide poarta dorinţei (at-tamâ’,‘avidităţii’) pentru ceea ce nu este El, de a concentra asupra Sa orice preocupare şi de a nu se sprijini decât pe El. Această ultimă formă de scrupul echivalează cu „pivotul religiei” (milâk ad-dîn) aşa cum l-a definit Hasan Al-Basrî atunci când cineva îl întrebase: ” ‘Care este pivotul religiei?’, el răspunse, ‘scrupulul!'”. Apoi i s-a spus: ” ‘Ce este corupţia (fasâd) în religie?'”, şi a răspuns, ” ‘concupiscenţa (at-tamâ’)!’ „. Ori, scrupulul care, din toate privinţele, se opune cu totul concupiscenţei este cel al elitei elitei şi echivalează cu mii de rugăciuni şi posturi. Continuă lectura „Ibn Ajiba Definiţii :al-wara’ (scrupul, teamă reverenţială)”

Mekka, Ka’ba, Pelerinajul şi sensurile sale spirituale

continuare

(baza comentariului este textul lui Ibn Kathir punctate de intervenţiile traducătorului italian cu texte din alţi exegeţi (Al-Alûsî, Ar-Râzî, Al-Qâşânî, Ibn Ajiba, etc)) 

{ فِيهِ ءَايَٰتٌ بَيِّنَـٰتٌ مَّقَامُ إِبْرَٰهِيمَ وَمَن دَخَلَهُ كَانَ آمِناً وَللَّهِ عَلَى ٱلنَّاسِ حِجُّ ٱلْبَيْتِ مَنِ ٱسْتَطَاعَ إِلَيْهِ سَبِيلاً وَمَن كَفَرَ فَإِنَّ ٱلله غَنِيٌّ عَنِ ٱلْعَٰلَمِينَ }

97) În aceasta vă sunt semne evidente (‘staţiunea’ lui Abraham!) şi cine pătrunde e în siguranţă. Dumnezeu are asupra oamenilor dreptul [să ceară] îndeplinirea [din partea lor] a Pelerinajului la Casa sfântă, pentru cine are, bineînţeles, posibilitatea. Cât despre cine neagă, ei bine, Dumnezeu este Independent faţă de lumi. (Coran, 3, 97)

Comentariu:

Apoi Preaînaltul spune: „În aceasta vă sunt semne evidente„, şi deci dovezi clare că aceasta a fost construită de Abraham şi a fost onorată de Dumnezeu.

Al-Alûsî relatează cum fraza „în aceasta vă sunt semne evidente” poate însemna şi că vi se vor întâmpla evenimente miraculoase, cum de exemplu faptul că aceasta în mod obişnuit nu este survolată de păsări. Într-o interpretare raportată de la As-Sulamî se spune: „Sunt ‘semne’ exterioare prin intermediul cărora, cine are cunoaşterea (‘ârif) obţine indicaţi în ceea ce priveşte pe Cel Cunoscut (ma’rûf).” Spune Al-Quşayrî: „Vă sunt semne evidente” care nu se percep cu ochii (basar) pe care îi avem în cap ci cu vederea interioară (basîra) care este în inimă.”

hajj1Iar Preaînaltul adaugă „‘staţiunea’ lui Abraham (maqâmu ibrâhîm)”, şi se înţelege aceea de care Abraham s-a folosit, atunci când edificiul era înălţat, pentru a ridica fundaţiile şi zidurile, aflându-se pe aceasta în timp ce fiul său Ismail îi dădea [ceea ce îi servea în lucrul său]; şi era lipită de zidul Casei, până când ‘Umar ben Al-Khattâb, în perioada conducerii sale, nu îl distanţă lejer, către Est, aşa încât cei care realizează înconjurarea rituală (tawâf) să poată trece, şi [în acelaşi timp] să nu deranjeze pe alţii, după ritul de tawâf, atunci când se opresc pentru a se ruga lângă aceasta. Dumnezeu Preaînaltul ne-a ordonat de altfel să ne rugăm lângă aceasta, atunci când a spus: „Luaţi deci staţiunea lui Abraham ca loc de rugăciune (musallâ)” (Coran, 2, 125).

Prin ‘staţiunea lui Abraham’ se înţelege o piatră mare ce conţine urmele picioarelor lui Abraham şi care era utilizată de patriarh în construirea Ka’ba. Termenul maqâm (‘staţiune’, [popas, oprire, n.t]) provine de la rădăcina q-w-m (‘a se ridica’, ‘a sta drept’), de la care constituie un ‘nume de loc’; ‘locul în care se ridică’.

Continuă lectura „Mekka, Ka’ba, Pelerinajul şi sensurile sale spirituale”

Mekka, Ka’ba, Centrul lumii

Astăzi, 10 Dhû l-Hijja, numită şi yawm an-nahr, comunitatea musulmană sărbătoreşte ‘Ayd al-Adha, al-Kabîr (sărbătoarea sacrificiului,).

Cei care nu sunt în pelerinaj, şi care au postit după putinţă în ziua precedentă, participă la o rugăciunea specială, sacrifică animale, îşi fac cadouri şi se vizitează. Pelerinii aflaţi în locurile sfinte, plecaţi dis de dimineaţă de la Muzdalifa, ajung la Minâ unde lapidează primii trei stâlpi şi desăvârşesc ‘coborârea’ începută la Arafa întorcându-se la Mekka unde îndeplinesc ritul de tawâf în jurul Ka’ba, considerat fiind ca ritul cel mai important după wuqûf, popasul, la Arafa.

Tuturor le urăm ‘Ayd Mabrouk şi pentru pelerini Hajj Mabrûr şi ca Allâh să-i aibă în paza Sa.

Traducerea următoare se referă la perspectiva tradiţională asupra Ka’ba şi Mekkăi în comentariul versetului 96 din Coran, din Sura Familiei lui Imran.

mekka Continuă lectura „Mekka, Ka’ba, Centrul lumii”

Fecioara Maria, Naşterea lui Iisus, în Coran : Sura Familiei lui Imran (4)

continuare

(baza comentariului este textul lui Ibn Kathir punctate de intervenţiile traducătorului italian cu texte din alţi exegeţi (Al-Alûsî, Ar-Râzî, Al-Qâşânî, Ibn Ajiba, etc))

***

{ وَإِذْ قَالَتِ ٱلْمَلاَئِكَةُ يٰمَرْيَمُ إِنَّ ٱللَّهَ ٱصْطَفَـٰكِ وَطَهَّرَكِ وَٱصْطَفَـٰكِ عَلَىٰ نِسَآءِ ٱلْعَـٰلَمِينَ }

{ يٰمَرْيَمُ ٱقْنُتِي لِرَبِّكِ وَٱسْجُدِي وَٱرْكَعِي مَعَ ٱلرَّاكِعِينَ }

{ ذٰلِكَ مِنْ أَنَبَآءِ ٱلْغَيْبِ نُوحِيهِ إِلَيكَ وَمَا كُنتَ لَدَيْهِمْ إِذْ يُلْقُون أَقْلاَمَهُمْ أَيُّهُمْ يَكْفُلُ مَرْيَمَ وَمَا كُنْتَ لَدَيْهِمْ إِذْ يَخْتَصِمُونَ }

إِذْ قَالَتِ ٱلْمَلاۤئِكَةُ يٰمَرْيَمُ إِنَّ ٱللَّهَ يُبَشِّرُكِ بِكَلِمَةٍ مِّنْهُ ٱسْمُهُ ٱلْمَسِيحُ عِيسَى ٱبْنُ مَرْيَمَ وَجِيهاً فِي ٱلدُّنْيَا وَٱلآخِرَةِ وَمِنَ ٱلْمُقَرَّبِين}َ }

{ وَيُكَلِّمُ ٱلنَّاسَ فِي ٱلْمَهْدِ وَكَهْلاً وَمِنَ ٱلصَّالِحِينَ }

{ قَالَتْ رَبِّ أَنَّىٰ يَكُونُ لِي وَلَدٌ وَلَمْ يَمْسَسْنِي بَشَرٌ قَالَ كَذَلِكَ ٱللَّهُ يَخْلُقُ مَا يَشَآءُ إِذَا قَضَىٰ أَمْراً فَإِنَّمَا يَقُولُ لَهُ كُنْ فَيَكُونُ }

42) Atunci când îngerii spuseră: „Maria, Dumnezeu te-a ales şi te-a purificat şi te-a ales mai presus de femeile lumilor. 43) Maria, fii devotată Domnului tău: prosternează-te şi închină-te cu cei care se închină.” 44) Aceasta face parte din anunţurile Tainei, pe care Noi ţi-l inspirăm: tu nu erai însă cu ei atunci când aruncau kalamurile pentru a alege care ar fi trebuit să fi tutorele Mariei şi nu erai cu ei atunci când se disputau. 45) Atunci când îngerii spuseră: „Maria, Dumnezeu îţi dă vestea bună a unui Cuvânt care vine de la El: numele său este ‘Mesia’, Iisus fiul Mariei, ilustru în lumea de jos şi în Cea de dincolo, şi unul dintre Apropiaţi. 46) Va vorbi oamenilor atât din leagăn cât şi adult fiind şi va fi dintre cei buni.” 47) Spuse: „Doamne, cum aş putea avea un fiu dacă nici un om nu m-a atins?” Răspunse: „Aşa va fi: Dumnezeu creează ceea ce vrea şi atunci când hotărăște un lucru nu trebuie să spună decât ‘Fii!’, şi acesta este.”

Dumnezeu Preaînaltul ne informează astfel că din ordinul Său îngerii i-au vorbit Mariei, pacea asupra ei, spunându-i că El a ‘ales-o’ şi aceasta datorită numeroaselor ei opere de adoraţie, datorită ascezei sale, datorită nobilităţii sale, datorită purităţii sale lipsită de ‘necurăţie’ şi de sugestii diabolice; apoi în al doilea rând a ales-o, datorită maiestăţii sale, înaintea tuturor femeilor din toate lumile.

Continuă lectura „Fecioara Maria, Naşterea lui Iisus, în Coran : Sura Familiei lui Imran (4)”

Arta Islamului – Caligrafia arabă

Arta caligrafiei arabe este prin definiţie cea mai ‘arabă’ dintre artele plastice ale Islamului. Ea aparţine însă întregii lumi islamice şi este chiar considerată a fi cea mai nobilă dintre arte, căci dă formă vizibilă cuvântului revelat al Coranului. Prinţi şi prinţese practicau copierea Cărţii sacre în foarte frumoase scrieri. Caligrafia este şi arta cea mai larg împărtăşită de toţi musulmanii, căci oricine care o poate practica este în poziţia de a aprecia meritele unui bun caligraf şi poate fi spus fără teamă de exagerare că nimic nu a regularizat mai mult simţul estetic al popoarelor musulmane decât scrierea arabă. Trebuie să fim familiarizaţi cu formele şi stilurile sale pentru a putea urmări întreaga amploare a acestei arte, în particular în ornamentaţia arhitecturală care este foarte des dominată de epigrafii.

Putem fi în măsură să redăm amploarea caligrafiei arabe, care este incredibil de bogată în stiluri şi modalităţi, dacă spunem că are ştiinţa combinării rigorii celei mai strict geometrice cu ritmul cel mai melodios. Spunând acestea definim şi cei doi poli între care această artă evoluează şi pe care reuşeşte să-i reconcilieze în diferite feluri şi stiluri, fiecare din ele reprezentând un echilibrul grafic perfect şi fiind valid în mod substanţial. Căci unul din caracteristicile tipice ale caligrafiei arabe este că niciunul din diferitele sale stiluri, născute la diferite epoci, nu a căzut niciodată în desuetudine; caligrafia apelează la fiecare dintre acestea, în funcţie de natura şi contextul textelor şi nu ezită, dacă se iveşte ocazia, să plaseze unul lângă altul inscripţii în stiluri contrastante. Continuă lectura „Arta Islamului – Caligrafia arabă”

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑