Căutare

Al Kalima – Cuvântul

pentru o mai bună cunoaştere a Islamului, a Tasawwuf-ului şi a Tradiţiei Sacre în general

luna

septembrie 2016

Ibn Ajiba Definiţii: ar-ridâ wa t-taslîm (mulţumirea şi supunerea în faţa Decretului divin)

„Mulţumirea” (ar-ridâ), este faptul de a înfrunta vicisitudinile cu un surâs pe faţă; sau o bucurie care umple inima atunci când se realizează decretele divine [ale destinului]; sau este faptul de a lăsa decizia (tark al-ikhtiyâr) lui Dumnezeu în tot ceea ce El organizează şi execută; sau a fi împăcat (şarh as-sadr) şi lipsit de orice critică (inkâr) faţă de tot ceea ce vine de la Cel Unic Atotconstrângător (al-wâhidu l-qahâr).

„Supunerea” (at-taslîm) este faptul de a lăsa cu seninătate [lui Dumnezeu] grija de a organiza şi de a decide cursul destinului (tarku t-tadbîr wa l-ikhtiyâr). Este sinonim cu „mulţumirea” dacă luăm în considerare ultima definiţie a acesteia. Dar ‘mulţumirea’ îi este superioară luată în celelalte sensuri. Se spune că ‘mulţumirea’ se produce în acelaşi moment în care decretul divin se realizează, în timp ce ‘supunerea’ apare înainte: este atunci vorba de tafwîd – acceptarea totală – în sensul propriu al cuvântului[1]. Continuă lectura „Ibn Ajiba Definiţii: ar-ridâ wa t-taslîm (mulţumirea şi supunerea în faţa Decretului divin)”

Reclame

Ibn Ajiba Definiţii: tawakkul (lăsarea în voia lui Dumnezeu)

„Lăsarea în voia lui Dumnezeu” este atunci când inima are încredere în Dumnezeu într-atât încât să nu se sprijine decât pe El; sau este ataşamentul la Dumnezeu şi încredinţarea la El în orice lucru, ştiind că El cunoaşte tot şi încredinţându-se mai mult în ceea ce este între mâinile Lui decât ceea ce este între mâinile noastre.

Gradul cel mai de jos al lăsării în voia lui Dumnezeu este de a fi faţă de Dumnezeu ca cel mandatat (al-muwakil) faţă de cel care l-a mandatat (al-wakîl), care este plin de compasiune şi de grijă pentru interesele sale. Gradul intermediar este ca cel al copilului faţă de mama sa: în orice circumstanţă el se întoarce doar către ea. Iar gradul superior este de a fi precum cadavrul în mâinile celui care spală morţii.

Aceste trei grade sunt astfel, cel al vulgului, cel al elitei şi cel al aleşilor din elită. Pentru oamenii primului grad, sunt pândiţi de o anumită suspiciune (tuhma) câteodată în minte. Pentru cei de-al doilea grad, nu există sfidare (sau plângere denunţ, ittihâm) dar ataşamentul faţă de mama lor este din nevoie [de aceasta]. Cât despre cea de-a treia categorie, ei nu au nici suspiciune nici ataşament [interesat] căci sunt ‘stinşi’ faţă de propriul lor suflet (fânî’in ‘an nafsihi) şi sunt tot timpul în aşteptarea a ceea ce Dumnezeu vrea să facă cu ei.

*

[Pentru Giurjânî: Tawakkul este încrederea fermă (thiqa) în ceea ce este la Dumnezeu. Este faptul de a nu se pune speranţa în asistenţa (aydî) acordată de fiinţele umane (în afara lui Dumnezeu).

Iar Tawkîl (de la aceeaşi rădăcină w-k-l) este faptul că o persoană asumă în contul alteia administrarea (tasarruf) bunurile pe care aceasta le posedă. (acţiunea de a delega, delegare a puterii, mandat primit)]

Arta islamică : Arabescul

În sensul larg al cuvântului, arabescul include ornamentaţia prin forme de plante stilizate şi împletituri strict geometrice. Primul fel de ornamentație este în întregime ritm, sau, mai exact, este în realitate o transcriere vizuală perfectă a ritmului, în timp ce cea de-a doua formă este prin natura sa cristalină. Iarăşi în acest domeniu descoperim cei doi poli ai oricărui fel de expresie artistică în Islam: sensul ritmului şi spiritul geometric.

Din punct de vedere istoric, arabescul în forma vegetală pare să provină de la imaginea viţei de vie, a cărei cârcei care se împletesc şi viţe care îmbină şi se strâng între ele, duc prin ele însele, destul de natural, la stilizarea în forme ondulatorii şi spiralate. Am găsit viţa de vie în decorul mai multor astfel de monumente străvechi ale artei Islamice, în particular la Mşattâ, acolo unde viţa de vie, populată cu tot felul de obiecte animate, aduce aminte de tema „copacului vieţii”, cât şi în mozaicurile de la Cupola Stâncii; mihrabul Marii Moschei Umayyade din Damasc este ornamentată cu viţă de vie şi acest motiv este reprodus în mihrabul Marii Moschei din Kairouan. Este chiar şi aşa clar că arabescul combină forme vegetale foarte diferite. Continuă lectura „Arta islamică : Arabescul”

Ibn Ajiba Definiţii: Az-Zuhd (renunţare, abstinenţă)

Zuhd[1], este golirea inimii de un alt ataşament în afara lui Dumnezeu, sau ‘răcirea’ (burûda) inimii şi aversiunea sufletului faţă de lume.

Zuhd pentru vulg este renunţarea, în orice lucru, la ceea ce depăşeşte strictul necesar.
Zuhd pentru elită este renunţarea la ceea ce îndepărtează de apropierea de Dumnezeu în orice circumstanţă.
Zuhd-ul elitei elitei este renunţarea la a privi către orice altceva în afara lui Dumnezeu, în orice moment. Pe scurt, este răcirea inimii faţă de orice nu este El, faţă de orice dorinţă alta decât de Cel Preaiubit. El este motivul iubirii (mahabba), aşa cum a spus Profetul: „Detașează-te de lume, Dumnezeu te va iubi (izhad fî d-duniyâ yuhibu-ka Allâh)[2]„; el este motivul parcurgerii drumului [către Dumnezeu] şi al ajungerii la scopul suprem (wusûl) căci inima nu va reuşi să străbată acest drum atâta vreme cât rămâne ataşată la altceva decât Cel Iubit. Continuă lectura „Ibn Ajiba Definiţii: Az-Zuhd (renunţare, abstinenţă)”

Ibn Ajiba Definiţii :al-wara’ (scrupul, teamă reverenţială)

„Scrupulul”[1] consistă în înfrânarea sufletului de la a comite ceea ce poate avea ca consecinţă un lucru detestabil.

Pentru vulg, este evitarea a ceea ce este interzis (harâm) şi a ceea ce este îndoielnic [din punctul de vedere al Legii Sacre] (mutaşâbih).

Pentru elită, este evitarea a tot ceea ce tulbură inima şi provoacă în ea o necurăţie sau obscuritate. Aceasta este ceea ce este indicat în cuvintele Profetului, pacea şi rugăciunea divină asupra sa: „Lasă ceea ce ţi se pare îndoielnic pentru ceea ce nu este îndoielnic”. (d’a ma yarîb-ka ilâ ma lâ yarîb-ka);

Iar scrupulul elitei elitei, este refuzul de a se ataşa la ceea ce nu este Dumnezeu, faptul de închide poarta dorinţei (at-tamâ’,‘avidităţii’) pentru ceea ce nu este El, de a concentra asupra Sa orice preocupare şi de a nu se sprijini decât pe El. Această ultimă formă de scrupul echivalează cu „pivotul religiei” (milâk ad-dîn) aşa cum l-a definit Hasan Al-Basrî atunci când cineva îl întrebase: ” ‘Care este pivotul religiei?’, el răspunse, ‘scrupulul!'”. Apoi i s-a spus: ” ‘Ce este corupţia (fasâd) în religie?'”, şi a răspuns, ” ‘concupiscenţa (at-tamâ’)!’ „. Ori, scrupulul care, din toate privinţele, se opune cu totul concupiscenţei este cel al elitei elitei şi echivalează cu mii de rugăciuni şi posturi. Continuă lectura „Ibn Ajiba Definiţii :al-wara’ (scrupul, teamă reverenţială)”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑