de Ibn ‘Arabî
Traducere din arabă şi note : Mihai Vâlsan
(Publicată în numerele 409-410 din Études Traditionnelles, Sept.-Oct. et Nov.-Dec. 1968)

Notă introductivă

În timpul cercetărilor noastre în legătură cu manuscrisele Şaikh-ului Al-Akbar Ibn ‘Arabî, ni s-a întâmplat de mai multe ori să găsim copii ale unei scurte scrieri, intitulate wasiyya (sfat), adresate de maestru unui personaj dintre cunoştinţele sale căruia nu îi indică numele, dar pe care îl descrie cu multă curtoazie drept „sfânt frate prea-nobil” (al-akh al-walî al-akram). După cuvintele introductive înţelegem că acesta ar fi vrut să aibă din mâna Şaikh-ului Al-Akbar un text redactat special pentru el, desemnat ca tadhkira (aducere aminte), pe care vroia să-l poarte întotdeauna cu el; a specificat de asemenea că înţelegea ca documentul trebuia să-i servească, de fiecare dată când l-ar fi avut în faţa lui, pentru ca să-i amintească de Şaikh şi a se ruga atunci pentru el. Recunoscând că aşteptarea solicitantului nu va fi satisfăcută de textul compus, autorul declară că înţelege totuşi să beneficieze de rugăciunile promise…

Wasiyyah redactată în aceste condiţii conţine o serie de aduceri aminte ale unor noţiuni tradiţionale, de recomandări spirituale şi rituale utile pentru viaţa cotidiană a unui om care este consacrat lui Dumnezeu şi care trăieşte însă în societate; după anumite indicaţii care sunt oferite aici este probabil că acesta exersa vreun comerţ şi avea de-a face astfel cu autorităţile publice.

Precum autorul precizează în concluzia sa, în tot ceea ce indică nu este nimic care să nu provină din învăţătura profetică autentică. Însă cu toate că înţelegem că alegerea şi forma însăşi a directivelor sale constituie o adaptare pentru cazul particular al destinatarului – această scriere are de asemenea o valoare exemplară.

Ultima frază a textului unde autorul îşi dă el însuşi numele complet menţionează de asemenea ca dată a documentului anul 624/1227. Aceasta corespunde ultimei faze ale vieţii Şaikh-ului Al-Akbar în timpul căreia se stabilise la Damasc (este decedat în 638/1240).

Textul nu pare a fi fost publicat până acum. O. Yahya, Hist. Et class. De l’œuvre d’Ibn ‘Arabî, R.G.826,sub titlul principal R. fî al-Wa’z li-ba’d ahbâbihi :”Scrisoare conţinând un îndemn făcut unuia dintre bunii săi prieteni”, se semnalează şase manuscrise; traducerea noastră a utilizat ocazional un al şaptelea găsit la Tunis, Wataniyyah 2284 fol. 6b. –8a care este intitulat Ba’d min wasâyâh al-Shaykh etc.(Câteva dintre sfaturile Şaikh-ului Al-Akbar), coroborată cu cel de la Berlin Berlin 3996, Spr. 743/6 fol. 24b. –25b unde este numit Wasiyyah al-Shaikh al-Akbar. Cele două copii utilizate, în ciuda diferenţelor de detaliu dintre ele pentru anumite fraze, nu prezintă nicio dificultate în stabilirea textului.

Michel Vâlsan

***

În Numele lui Allâh, Atot-Milostivul, Atoate-Milostivul!

Reuşita mea nu este decât prin Allâh! Lui mă încredinţez şi către El mă întorc!

Laudă lui Allâh şi salutări celor dintre servitorii Săi pe care El şi-a ales, cât şi sfântului frate prea nobil!

Tu mi-ai cerut – ca Allâh să te susţină şi să te confirme în ceea ce ţi-a pus în sarcină (prin Legea Sa) – „de a-ţi redacta din mâna mea un text de aducere aminte (tadhkira) care să te facă să te gândeşti la mine, pentru ca să te rogi pentru mine de fiecare dată când îl vei găsi”. Or, chiar dacă scopul tău ar fi fost altul decât ceea ce am menţionat eu aici, sărmanul (care sunt) nu ar fi redactat textul decât din dorinţa de a-şi asigura rugăciunile pentru el… Ca Allâh să ne facă şi să vă facă să profitaţi de Atot-Puterea sa. Amin.

Sfântul meu prieten, practică dhikr lui Allâh în orice stare căci el reuneşte tot binele.

Fii mereu pregătit să întâmpini cu bunăvoinţă ceea ce aduce decretul divin, căci ceea ce Allâh a prevăzut se întâmplă şi a fi mulţumit cu aceasta este profitabil.

Să ştii că tu răspunzi de mişcările şi de opririle tale – cât şi de ce ai tăcut şi de ce ai vorbit; deci, ocupă-te în fiecare clipă de ceea ce, în exact acel moment, este cel mai important pentru tine, şi de ceea cu ce Allâh te-a însărcinat a pune în act pentru acel moment.

Evită activitățile care nu sunt necesare.

Tu datorezi supunere lui Allâh şi supunere Trimisului Său – ca Allâh să-i acorde harurile Sale unitive şi salvatoare – cât şi aceluia pe care Allâh l-a însărcinat cu guvernarea noastră: achită-te de supunerea pe care i-o datorezi acestuia şi nu îl trage la răspundere pentru ceea ce el îţi datorează.

În orice situaţie roagă-te pentru cei care se ocupă de treburile noastre, roagă-te pentru ca să acţioneze bine în raport cu ei înşişi şi faţă de noi căci dacă aceştia acţionează bine faţă de ei înşişi, nu vom vedea că ni se întâmplă nouă decât lucruri bune.

Când mergi la culcare să nu ai în inima ta nimic rău faţă de orice ar fi, nici duşmănie, nici rubon7ură.

Roagă-te pentru binele celui care a fost injust faţă de tine căci acesta nu ţi-a pregătit decât bine pentru viaţa ta viitoare: dacă ai putea doar să vezi ceea ce se întâmplă cu adevărat, ţi-ai da seama că cel injust ţi-a făcut cu adevărat bine pentru viaţa ta viitoare. Aşadar, recompensa unei binefaceri nu trebuie să fie decât o binefacere[1] (roagă-te deci pentru binele celui care ţi-a rezervat un bine); în rest, binefacerea în viaţa viitoare este permanentă. Să nu pierzi din vedere acest aspect al lucrurilor şi să nu fi înşelat de prejudiciile care ţi se întâmplă în viaţa de aici prin injustiţia căreia îi faci obiectul: trebuie să consideri acest inconvenient ca un medicament dezagreabil care trebuie să-l înghită bolnavul, pentru că acesta ştie care este folosul lui de care va beneficia în final. Cel injust joacă un rol echivalent : roagă-te deci ca să aibă tot binele!

Fii treaz faţă de Allâh – fie el preamărit – mai ales atunci când vorbeşti căci pe lângă tine este un „veghetor pregătit” (raqîb ‘atîd)[2] pe care Domnul tău l-a însărcinat cu grija ta: să nu-l faci să scrie decât de bine!

Abţine-te să ataci pe cei care guvernează peste treburile noastre, căci ei sunt locotenenţii lui Allâh iar inimile lor sunt în mâna lui Allâh care le face să se întoarcă către noi atunci când El vrea. Tu ocupă-te de Allâh în mâna căruia se află frâul inimilor lor. Individualităţile lor să nu-ţi constituie obstacol căci respectul (care le este datorat) se datorează funcţiei în care sunt aşezaţi de Allâh; fără existenţa gradului funcţional n-ar fi putut fi observată nicio diferenţă între oameni.

Câştigă-ţi pâinea, iar (dacă este cazul) întreabă pe „Oamenii Dhikr-ului” dintre savanţii în Allâh[3], în legătură cu ceea ce nu cunoşti (în privinţa regulilor de drept [sacru, n.t] referitoare la activităţile comerciale) căci comerciantul onest va fi adunat în ziua învierii din morţi împreună cu profeţii, confirmatorii şi martirii.

Obligă-ţi sufletul la pudoare în faţa lui Allâh şi în faţa îngerilor care rămân cu tine dintre cei care se succed în prezenţa ta[4].

Fă ca tovărăşia ta să fie cu Allâh – preamărit fie El – şi însoţeşte ceea ce este altceva decât Allâh cu această tovărăşie cu Allâh.

Dă ca milostenie onoarea ta, în fiecare dimineaţă, tuturor fiinţelor lui Allâh.[5]

Seara fă rugăciunea funerară în beneficiul tuturor musulmanilor şi musulmanelor morţi în timpul zilei. Vei ajunge să obţii astfel mult bine.[6]

După ce îndeplineşti rugăciunea de Magrib, fă două rakat pentru istikhâra (cerere pentru o mai bună alegere) în mod cotidian şi constant. Şi realizează aceasta ca o istikhâra generală, precum îţi voi spune. Vei face invocaţia următoare după cele două rakat de carevorbesc:

Allâhumma, te Invoc pentru ceea ce este cel mai bine, datorită Ştiinţei Tale, îţi solicit decretul tău predestinator, datorită Puterii Tale, şi cer favoarea Ta imensă, căci Tu poţi iar eu nu pot nimic, Tu şti iar eu nu ştiu nimic şi Tu eşti Savantul prin excelenţă a lucrurilor ascunse. Allâhumma, dacă Tu şti că tot ceea ce fac acţionez în privinţa mea sau în privinţa altuia, şi că tot ceea ce altul acţionează în privinţa mea(faţă de partenerul meu, copilul meu şi ceea ce posed) va fi bun pentru mine în religia mea, viaţa mea şi în destinaţia mea finală, începând din acest moment până în acelaşi moment al zilei de mâine, destinează-mi-l mie, facilitează-mi-l mie, apoi acordă-mi în acesta binecuvântare. Iar dacă Tu şti că tot ceea ce fac acţionez în privinţa mea sau în privinţa altuia, şi tot ceea ce altul acţionează în privinţa mea, cât priveşte religia mea, viaţa mea şi destinaţia mea finală, din acest moment până în acelaşi moment al zilei de mâine, este rău pentru mine, îndepărtează-l de mine şi îndepărtează-mă de el şi destinează-mi binele oriunde ar fi acesta, facilitează-mi-l mie apoi acordă-mi în acesta binecuvântarea.”

Dacă tu faci aceasta vei vedea mult bine şi vei fi întotdeauna sigur de Allâh în tot ceea ce este iniţiat de tine sau de altul decât tine, din cauza ta.

* * *

Să ştii, sfântul meu prieten, că am văzut pe Trimisul lui Allâh în vis, în anul 599 la Mecca, într-o viziune de lungă durată, şi că l-am auzit pronunţând atunci rugăciunea următoare pe care am reţinut-o în memorie; cu mâinile întinse spunea: „Allâhumma fă-ne să auzim de bine, fă-ne să vedem de bine! Ca Allâh să ne dăruiască cu păzire şi să o facă permanentă! Ca Allâh să reunească inimile noastre în teama sfinţitoare şi ca El să ne dea reuşita în ceea ce El iubeşte şi în ceea ce El este mulţumit!”. Apoi a recitat Versetele de Final ale suratei Bakara[7].

Pune în practică – şi ca Allâh Prea-Înaltul să te ajute – patru rakat înaintea rugăciunii de Zuhr şi patru rakat după aceasta şi spune după salutarea finală a rugăciunii de Magrib şi celei de Subh[8], şi înainte ca să începi să vorbeşti: „Allâhumma salvează-mă din Foc!” (de şapte ori) [Allâhumma agirni min an-nâr]..

De asemenea să ai grijă să spui dimineaţa şi seara acestea:

„Mă refugiez în Allâh, Cel care Aude, Savantul, împotriva Satanei celei lapidate!” (Apoi versetele următoare care sunt „cele finale” ale suratei Al-Haşr [9]:

„El este Allâh! Nu este dumnezeu afară de El. Cunoscătorul invizibilului şi vizibilului, Atot-Milostivul, Atoate-Milostivul!
El este Allâh! Nu este dumnezeu afară de El! Regele, Prea-Sfântul, Salvatorul, Credinciosul, Protectorul, Prea-Puternicul, Cel care pune la loc, Superbul. Glorie lui Allâh deasupra celor pe care ei Î-i alătură!
El este Allâh, Creatorul, Producătorul, Formatorul. Ale Lui sunt cele mai frumoase nume. Cele din ceruri şi de pe pământ Îl glorifică şi El este Prea-Puternicul, Înţeleptul!”

Acestea să fie spuse de trei ori şi de fiecare dată să faci cum ţi-am zis[10].

Nu te-am informat de nimic care să nu vină din învăţătura autentică a Trimisului lui Allâh – ca Allâh să-i acorde harurile Sale unitive şi graţiile Sale salvatoare. Şi Allâh este Cel care asigură reuşita. Niciun Domn în afara Lui.

Acesta este finalul sfatului.

Ca Allâh să ne acorde cel mai bun sfârşit, atât nouă cât şi tuturor musulmanilor! Ca Allâh să acorde harurile Sale unitive şi graţiile Sale salvatoare domnului nostru Muhammad şi familiei sale şi tuturor tovarăşilor săi! Laudă lui Allâh, Domnul Lumilor!

Aceasta a fost scris de Muhammad bin ‘Alî bin Muhammad Ibn Al-‘Arabî At-Tâ’iyy Al-Hâtimî – ca Allâh să-i acorde cel mai bun sfârşit, lui, celor doi părinţi ai săi cât şi tuturor musulmanilor – în anul 624[11].

***

NOTE:

[1] Cf. Coran, 55, 60.

[2] Cf. Coran 50, 18.

[3] Noţiunea de Oameni ai Dhikr-ului (reamintire) provine din Coran 16, 43 21,7. Este vorba mai exact de acei care au în memorie în mod sigur şi complet învăţătura sacră.

[4] Este vorba de îngerii însărcinaţi cu treburile omeneşti care se succed zi şi noapte în lumea noastră.

[5] Autorul precizează în capitolul 560 din Futûhât că se poate spune în fiecare dimineaţă acestea: „Allâhumma, dau ca milostenie onoarea mea servitorilor Tăi! Allâhumma, cel care mă va vătăma sau care îmi face ceva din cauza căruia ar putea să fie acţionat în justiţie, Te iau ca martor că am renunţat dinainte la orice plângere contra acestuia din cauza acestui lucru, în lumea aceasta sau în cea de apoi.”

[6] Acest tip de rugăciune nu este compusă din rakat (cu mişcările lor de înclinare şi de prosternare); ea poate fi realizată în modul următor, ţinând cont de ceea ce Şaikh-ul Al-Akbar spune în legătură cu rugăciunea obişnuită pentru morţi, în capitolul 69 din Futûhât. – Cel care se roagă stă în picioare în qibla şi face patru takbîrât (ridicare a braţelor spunând Allâhu Akbar!). După primul takbîr se recită Fâtiha, după cel de-al doilea se face rugăciunea pentru Profet (conform textului pronunţat în Taşahhud al rugăciunii obişnuite), după cel de-al treilea takbîr se face invocaţia specială pentru morţi (a cărei formulare este liberă) şi după cel de-al patrulea takbir se face o salutare finală: „Ca pacea să fie asupra voastră cât şi mila lui Allâh”.

[7] Coran 2, 285/286.

[8] Rugăciunea de zuhr este prima din cele cinci rugăciuni obligatorii după trecerea soarelui de orizont, magrib prima după asfinţirea soarelui şi subh este cea din zorii zilei înainte de răsăritul soarelui.

[9] Coran 59, 22/24

[10] Adică, cum reiese mai bine dintr-o precizare din cap. 360 din Futûhât, pronunţând formula iniţială de „refugiere în Allâh” înaintea fiecăreia dintre recitările acestor versete.

[11] Aici copistul manuscrisului Tunis, Wataniyya 2284 adaugă: „Acesta este textul care s-a copiat după manuscrisul autorului – ca Allâh să fie mulţumit de el”. Cel din Berlin, Spr. 743/6 spune: „Acesta este textul pe care l-am găsit provenind de la cel care a copiat manuscrisul autorului, etc.”

Reclame