Dar Dumnezeu nu vrea să-i pedepsească, când tu eşti în mijlocul lor şi Dumnezeu nu-i va pedepsi dacă ei cer iertare. Cum pot ei să creadă că Dumnezeu nu-i va osândi, de vreme ce ei îi îndepărtează pe credincioşi de la Moscheea sacră, şi nu ei sunt păzitorii acesteia: adevăraţii gardieni sunt doar cei care au teamă de Dumnezeu, însă cei mai mulţi dintre ei nu ştiu. (Coran : 8, 33-34)

Comentariu[1]:

Allâh Prea-Înaltul spune, Dar Dumnezeu nu vrea să-i pedepsească, când tu eşti în mijlocul lor, prezent în mod vizibil; căci Eu te-am trimis ca o mizericordie pentru lumi şi în special pentru familia ta apropiată.

şi Dumnezeu nu-i va pedepsi dacă ei cer iertare: se spune că ei se rugau, „O, Allâh, iartă-ne” (ghufrâna-Ka Allâhumma, Iertarea Ta Doamne), dar atunci când au încetat să se roage au fost pedepsiţi în timpul bătăliei de la Badr. Un al doilea înţeles este că Allâh nu îi va pedepsi atâta vreme cât există printre ei dintre cei care cer iertare lui Allâh[2]. Aceia care au cerut iertare erau credincioşii care încă se aflau în mijlocul lor, dar atunci când au emigrat (la Medina), idolatrii au fost pedepsiţi. Un al treilea posibil înţeles este acela că aceasta reprezintă ceva ipotetic; cu alte cuvinte, Allâh nu i-ar fi pedepsit dacă ei ar fi avut credinţă şi ar fi cerut iertare.

Unii dintre pioşii predecesori (salaf) au spus: „Avem două surse de asigurare în faţa pedepsei (lui Dumnezeu) (amânân): Profetul (صلى الله عليه وسلم) şi cererea iertării (istighfâr) iar când Profetul a murit ne-a plecat o sursă de asigurare şi ne-a rămas o alta[3].” Înţelesul acestui verset este că prezenţa Profetului صلى الله عليه وسلم printre idolatrii, – sau prezenţa acelora care cereau iertare lui Dumnezeu printre ei – a fost cauza pentru care Allâh a suspendat pedeapsa şi motivul pentru care rugăciunile lor [de a grăbi pedeapsa] nu au avut un răspuns.

Apoi Allâh Prea-Înaltul spune: Cum pot ei să creadă că Dumnezeu nu-i va osândi. Adică, ce anume previne pedeapsa acestora şi cum se face că nu li se aplică de vreme ce ei îi îndepărtează pe credincioşi de la Moscheea sfântă? Cu alte cuvinte, de vreme ce ei îi îndepărtează pe cei care au teamă de Dumnezeu (Al-Mutaqîn) de Moscheea sacră şi împiedică pe Mesagerul Său să ajungă la aceasta.

şi nu ei sunt păzitorii acesteia: aceasta este din cauza politeismului şi a necredinţei lor şi din această cauză ei nu merită să o păzească. Acest verset serveşte ca o respingere împotriva pretenţiei lor: „Noi suntem paznicii Casei Sacre şi deci putem să împiedicăm pe oricine vrem (să intre în aceasta) şi să permitem oricui vrem.” Allâh Prea-Înaltul spune, adevăraţii gardieni sunt doar dintre cei cu credinţă în Dumnezeu (ahlu-l-imân). Adică, nimeni nu merită poziţia de gardian a Moscheii Sacre în afara celor care au teamă de Dumnezeu (taqwa)[4], cei care se delimitează şi evită politeismul şi nesupunerea şi adoră (în actele lor rituale) pe nimeni decât Allâh şi pe El îl preamăresc aşa cum trebuie să fie preamărit.

însă cei mai mulţi dintre ei nu ştiu: Aceasta se întâmplă pentru că cei mai mulţi dintre ei nu ştiu că nu au rolul de gardieni pentru aceasta şi că un asemenea rol aparţine exclusiv oamenilor credinţei.

Al-Baydâwî spune: „Vedem că Allâh informează pe majoritatea dintre ei că sunt printre ei cei care ştiu aceasta dar care se obstinează cu încăpăţânare; ori se poate şi ca Allâh să aibă în vedere totalitatea lor dintre ei căci un grup mic poate fi privit ca non-existent.”

Aluzia Spirituală (al-‘işâra)

Allâh Prea-Înaltul a trimis pe Mesagerul Său (Pacea şi Rugăciunea asupra sa) ca o sursă de securitate pentru naţiunea sa (Ummati-hi) atâta timp cât era în viaţă. După ce Profetul a murit (صلى الله عليه وسلم), Sunna[5] lui a rămas ca sursa de securitate a comunităţii musulmane (Umma); deci dacă Sunna lui este facută să piară (prin ne-punerea sa în practică), această comunitate va fi lovită de suferinţe şi de încercări (fitân) care au fost promise acesteia.

Acelaşi lucru poate fi spus în ceea ce priveşte pe cei aleşi dintre succesorii Profetului – şi aceştia sunt marii Cunoscătorii de Dumnezeu dintre ei (al-‘ârifûn al-kibâr). Prezenţa lor este o sursă de securitate (âmâna li-n-nâs) pentru comunitatea lor. Se spune că regiunea (iqlîm) în jurul căreia este stabilit Polul (Al-Qutb)[6] nu va experimenta secetă, suferinţe, vărsare de sânge nemotivată (harj) sau dezordine şi tulburare (fitna) căci el (Polul) este o sursă de securitate pentru acea regiune şi un reprezentant al Trimisului lui Dumnezeu (khilâfa ‘an rasuli-Llâhi) în această privinţă, صلى الله عليه وسلم.

Şi Allâh Prea-Înaltul ştie cel mai bine.

***

NOTE:

[1] Pentru a înţelege mai bine comentariul lui Ibn Ajiba menţionăm că în Asbâb an-Nuzûl (Cauzele revelaţiei) al lui Ali ibn Ahmad Al-Wahidi se spune că exegeţii Coranului au spus în legătură cu circumstanţele revelării acestui verset: „Aceasta a fost revelat datorită lui An-Nadr ibn Al-Harith care a spus: ‘[O Allâh] Dacă ceea ce spune Muhammad este adevărat atunci să plouă pietre peste noi'”. Iar într-un hadith relatat de Anas ibn Malik se spune că: „Abu Jahl (unchiul Profetului) a spus: ‘Dacă aceasta este cu adevărat ceea ce spui tu, atunci ca să plouă pietre pentru noi sau să ne găsim un sfârşit înfricoşător’. A fost relatat de Al-Bukhari de la Ahmad ibn An-Nadr şi de Muslim de la ‘Abd Allâh ibn Mu’adh.

[2] Istighfâr, cererea de iertare, provine de rădăcina ‘gh-f-r’ care are ca semnificaţie a acoperi ceva, cu ceva. În acest sens este cererea adresată lui Dumnezeu de a acoperi păcatele ori trecându-le cu vederea ori cu fapte virtuoase sau a acoperi defectele cu calităţi.

[3] Isma’îl Haqqî menţionează în această privinţă în tafsirul său că însăşi prezenţa corpului îngropat al Profetului la Medina este o asigurare în privinţa păstrării comunităţii de credincioşi. Conform unui hadith corpurile Profeţilor nu sunt niciodată înghiţite de pământ, prezenţa lor binecuvântată rămânând efectivă chiar şi după moartea lor.

[4] Teama de Dumnezeu, taqwa, se înţelege ca o teamă pioasă prin care credinciosul se păstrează (integru spiritual) şi se păzeşte (de a comite o eventuală greşeală în raport cu Dumnezeu).

[5] Sunna: urmarea Profetului, manieră de a se comporta agreată (şi justificată) religios.

[6] Polul, Al-Qutb, desemnează în cadrul ierarhiei tasawwûf o funcţiune spirituală aflată în fruntea piramidei ierarhice şi este considerat, precum spune Jurjanî:”un personaj unic care deţine această funcţiune, în fiecare epocă, succesiv, este locul înspre care Dumnezeu priveşte (mawdû’ nazar-Llâh).” Ibn Arabî îl descrie ca „acela care este singura fiinţă pe care Allâh priveşte în permanenţă în această lume.”

Anunțuri