-continuare-

Alte posibile organizaţii de sprijin: Companionajul şi Masoneria

Într-adevăr, René Guénon a avut în vedere încă de la început, precum am amintit mai sus, eventualitatea că această constituire s-ar face în afara oricărui suport oferit de vreo organizaţie existentă şi în afara oricărui mediu definit. Înainte de a examina acest punct, trebuie să considerăm, din punct de vedere metodic, chiar dacă secundar, o altă posibilitate care este cea oferită de organizaţiile iniţiatice occidentale existente în afara formei catolice. În acest domeniu, nu mai subzistă decât foarte puţine lucruri, în ciuda proliferării actuale de tot felul de organizaţii cu pretenţii iniţiatice.

Cităm în acest sens încă o dată precizările autorizate ale lui René Guénon care se raportează astfel la ansamblul vestigiilor iniţiatice ale Occidentului: „Investigaţiile pe care a trebuit să le facem în legătură cu acest lucru, într-un timp deja îndepărtat, ne-au condus la o concluzie formală şi indubitabilă pe care trebuie să o exprimăm aici net, fără să ne preocupăm de furiile care poate suscita în diferite tabere: dacă punem de-o parte cazul supravieţuirii posibile a câtorva rare grupuri de hermetism creştin din Evul Mediu, de altfel extrem de restrânse în orice caz, este un fapt sigur că, din toate organizaţiile cu pretenţii iniţiatice care sunt răspândite la ora actuală în lumea occidentală, nu sunt decât două dintre ele care, chiar în stadiul de decădere în care se găsesc din cauza ignoranţei şi neînţelegerii imensei majorităţi a membrilor lor, ar putea să revendice o origine tradiţională autentică şi o transmitere iniţiatică reală; aceste două organizaţii, care de altminteri, cu adevărat, nu au fost decât una singură la origine, chiar dacă avea ramuri multiple, sunt Companionajul şi Masoneria. În afara acestora nu este decât fantezie sau şarlatanie, când nu servesc să disimuleze chiar ceva încă şi mai rău…”[1].

Însă din partea acestor două organizaţii, posibilităţile de a stabili un punct de sprijin pentru o veritabilă redresare intelectuală par a fi foarte limitate. Chiar în afara faptului că Masoneria, în particular, este infestată de mentalitatea modernă cea mai lamentabilă şi de tot felul de preocupări politice şi sociale care au condus-o la a juca mult prea des, mai ales prin ramurile sale latine, un rol de instrument net anti-tradiţional în evenimentele epocilor numite „moderne” şi „contemporane”, aceste două organizaţii constituie în mod normal iniţieri de meserii (de altfel exclusiv masculine) şi ca atare ele au un caracter esenţial cosmologic; în consecinţă, ele nu ar putea oferii o bază potrivită pentru o lucrare intelectuală care ar trebui să fie înainte de toate de un ordin metafizic pentru a corespunde scopului unei redresări prin principiile cele mai universale. Acesta este de altfel motivul pentru care Guénon nu putea să aibă în vedere în Occident ca organizaţie susceptibilă de a oferii punctul de plecare dorit, o alta în afara Bisericii catolice, căci doctrina teologică în forma sa scolastică conţine, cel puţin parţial, un punct de vedere metafizic care, nefiind chiar cel mai înalt posibil, este totuşi prezent în acesta. Am putea să spunem, cu toate acestea, că, la fel cum cosmologia poate în final avea un punct de contact cu domeniul metafizic, nu ar fi imposibil ca, într-un mediu masonic constituit pe baze strict intelectuale i s-ar putea alătura un punct de vedere metafizic, dar dacă o asemenea adăugare ar fi posibilă, aceasta ar constitui, cu bună dreptate, o suprapunere în raport cu ceea ce defineşte propriu-zis punctul de vedere masonic şi nu ar constitui o dezvoltare normală a posibilităţilor acesteia. În afara acestui lucru, o altă dificultate rezidă în faptul că, de la începutul modernizării sale care coincide cu „ieşirea” pe planul vizibil al istoriei, adică din secolul al-XVIII-lea, Masoneria a pierdut caracterul său „operativ” ataşat exercitării efective a meseriei, pentru a nu rămâne decât cu un punct de vedere „speculativ”: de asemenea, tot ceea ce priveşte doctrina şi mijloacele de realizare iniţiatică trebuie să fie regăsite sau reconstituite, şi în aceasta găsim o dificultate de prim ordin; dar cel puţin preocuparea acestei reconstituiri este subînţeleasă în ideea unei deşteptări intelectuale, astfel încât punctul de sprijin masonic cu restricţiile semnalate şi fără să fie întrutotul suficient, ar putea fi unul din factorii de redresare tradiţională. De altfel, în aceşti ultimi ani, a existat un început în acest sens din această parte, prin constituirea unui mediu restrâns bazat pe învăţătura lui René Guénon. Am putea avea în vedere deci în această privinţă o anumită dezvoltare, dacă am ajunge astfel să izolăm lucrarea începută de orice amestec şi influenţă a mediului general, căci în ansamblu situaţia Masoneriei este mai rea decât oricând, lipsa conştiinţei tradiţionale şi iniţiatice, sau mai curând spiritul profan, depăşeşte de departe ceea ce am putea vedea din partea Bisericii catolice înseşi[2].

NOTE:

[1] Scurtă privire asupra iniţierii, pag. 41, nota 1.

[2] O dificultate de un ordin particular subzistă într-o oarecare măsură în faptul că Masonii, pentru a se găsi într-o condiţie integral tradiţională, ar trebui să participe la un ordin exoteric care pentru Occident, ar fi în mod normal acela al Catolicismului. Ori, dacă din partea masonică chestiunea apartenenţei şi practicii religioase ar putea fi o chestiune individuală, lucrurile nu stau aşa din punctul de vedere a admiterii lor la sacramentele catolice, astfel că, atâta vreme cât raporturile între Roma şi Masonerie vor fi cele care sunt, Masonii din Occident nu ar avea alte resurse decât cea a unei ataşări la Ortodoxie sau la Islam; însă cel puţin nu ar exista în acest sens o dificultate insurmontabilă.

Reclame