„Te-am văzut întorcându-ţi faţa către cer. Şi acum cu adevărat Te vom întoarce către o qibla cu care să fii mulțumit. Întoarce-ţi faţa către Moscheea Sacră! Oriunde aţi fi, întoarceţi-vă faţa către ea! (Coran 2, 144)[1]

Comentariu:

În acest verset Allah  vorbeşte direct cu Profetul Său (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa), după ce Profetul sperase să se poată întoarce în rugăciune către Ka’ba, aceasta fiind qibla strămoşului său Ibrâhîm şi cea mai veche dintre cele două qibla: întorcându-se către ea ar fi putut favorizat de asemenea intrarea arabilor în Islam. Profetul(Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa) privea, întorcându-şi faţa către cer şi aşteptând ca revelaţia să coboare. Acesta este un exemplu al perfectului său comportament spiritual (adab), căci el aştepta şi nu căuta să obţină.

Allâh îi spuse: Se poate că Te-am văzut, întorcându-ţi faţa către cer aşteptând revelaţia şi Îţi vom acorda cu siguranţă ceea ce speri şi Te vom întoarce astfel către o către o qibla cu care să fii mulțumit, o qibla pe care o vei iubi în virtutea ţelurilor religioase conforme Voinţei divine şi cerute fiind de Înţelepciunea divină. Aşadar, oriunde aţi fi, întoarceţi-vă faţa către ea!

Motivul pentru care Allâh a menţionat doar direcţia Moscheii şi nu Ka’ba în sine, este pentru că în acel timp, Profetul (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa) se afla la Medina şi îndreptarea la modul general înspre Ka’ba este lucru suficient pentru cine este departe de ea. Mai mult decât atât ar fi fost împovărător pentru el să găsească direcţia exactă a Ka’b-ei de la o asemenea distanţă. Pe de altă parte, pentru cine este în vecinătatea sa este lucru uşor să-şi îndrepte faţa către Ka’ba. Se relatează că Jibril (pacea divină asupra sa) i-a arătat Profetului (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa), prin revelaţie direcţia exactă a Ka’ba şi astfel aceasta a fost numită qibla revelaţiei.

Al-Baydâwî menţionează că Profetul (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa), la venirea sa la Medina, s-a rugat înspre Ierusalim pentru şaisprezece luni înainte să se întoarcă către Ka’ba, iar aceasta s-a întâmplat după ce soarele a trecut de zenit în luna Rajab, la doar două luni după bătălia de la Badr. Profetul (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa), a realizat două unităţi (rakat) din salat-ul Zuhr (de după-amiază) împreună cu tovarăşii săi la moscheea Banû Salama înainte de a schimba direcţia în mijlocul rugăciunii şi a se îndrepta către streaşina (mîzâb) Ka’b-ei. Bărbaţii şi femeile şi-au schimbat atunci (în acel moment, în mijlocul rugăciunii) direcţia rândurile de rugăciune şi de atunci moscheea s-a numit „Moscheea celor două qibla” (masjgid al-qiblatayn).

Aluzia spirituală (al-işâra)

Acest verset conţine o aluzie spirituală subtilă: faptul de a renunţa la formularea (explicită a)  cererii face parte din perfecţiunea comportamentului spiritual (adab). Se relatează în Hikam[2], „Câteodată bunul comportament spiritual (adab) îi îndreaptă pe ei să abandoneze cererea…”

Cum ar fi posibil ca cererea ta să fie cauza decretului destinului stabilit iniţial?! Decretul divin a Celui care este Pre-Etern este cu mult prea transcendent pentru a se supune cauzelor contingente (‘ila)!” Astfel, dacă tu tânjeşti la ceva şi ceva te opreşte într-o anumită chestiune, fii răbdător, dă dovadă de bun comportament spiritual şi urmează modelul Profetul tău (Pacea şi Rugăciunea divină asupra sa), până când Allâh îţi va dărui ceea te mulţumeşte sau îţi va înlocui (ceea ce cereai) cu staţiunea spirituală a mulţumirii (maqam ar-ridâ).

Sunt şi alte detalii ce privesc această chestiune dar ceea ce este important este că omul să cugete la ceea ce face ca pieptul său să se lărgească în exact acel moment; dacă pieptul său se lărgeşte în rugă (cerere de graţie, du’a), el ar trebui să se roage, iar dacă el ezită să se roage, atunci ar trebui să rămână tăcut. Allâh acordă subzistenţă cui vrea El şi aceasta fără măsură, sau cauze contingente sau mijloace secundare!

Într-o altă perspectivă, acest verset poate însemna: „Vedem cum contempli cerul semnificaţiilor spiritual, o,  Cunoscătorule de Dumnezeu (al-‘ârif), fiind absent de la contemplarea cauzelor secunde; Noi te vom face atunci să te întorci către o qibla care-ţi oferă mulţumire, în care vei gusta contemplarea străluciri şi frumuseţii sale – a Prezenţei divine purificate (al-hadratu al-mutahara) care este rugăciunea inimilor – şi deci, întoarce-ţi faţa către această Prezenţă oriunde ai fi. Păstrează-ţi această rugăciune contemplativă şi viziune directă, căci este rugăciunea Cunoscătorilor de Dumnezeu şi finalul ei aparţine Celor care au atins Obiectivul; şi Allâh acordă reuşita.

 NOTE:

*Textul în arabă poate fi consultat aici

[1] Versetele de la 144-147 se referă la acelaşi subiect, le redăm aici în totalitate: „Te-am văzut întorcându-ţi faţa către cer. Şi acum cu adevărat Te vom întoarce către o qibla cu care să fii mulțumit. Întoarce-ţi faţa către Moscheea Sacră! Oriunde aţi fi, întoarceţi-vă faţa către ea! Şi cu siguranţă că cei care au primit Cartea ştiu că acesta este Adevărul venit la Domnul lor. Dumnezeu nu este neştiutor de ceea ce fac ei. Chiar dacă le-ai aduce celor care au primit Cartea toate semnele posibile, tot nu ar urma qibla ta şi nici tu nu vei urma qibla lor, după cum nici unii dintre ei nu urmează qibla celorlalţi. Dacă tu te iei însă după poftele lor, după toată ştiinţa care ţi-a fost dată, atunci vei fi într-adevăr dintre cei injuști. Cei cărora le-am dat Cartea îl recunosc, precum îşi recunosc fiii, însă unii dintre ei ascund Adevărul, cu toate că-l ştiu. De la Domnul tău este Adevărul. Nu fiţi deci dintre cei care ezită!” (Coran 2, 144-147)

[2] Hikam, sau colecţia de aforisme spirituale scrise de maestrul şadilit din vechime, Ibn ‘Arâ’illâh al-Iskandarî.

(Tavanul moscheii Qiblatayn, Medina (detaliu))qiblatain

 

Reclame