*Traducere din arabă în franceză şi note de Michel Vâlsan – Publicată în nr.366-367, Etudes Traditionelles, 1961

În numele lui Allâh, Atot-Milostivul, Atoate-Milostivul!

„Slavă lui Allâh şi rugăciunea asupra elitei servitorilor Săi” cât şi prietenului nostru întru Allâh Prea-Înaltul, Fakhru-d-Dîn Muhammad, ca Allâh să-i înalţe aspiraţia sa spirituală (himma) şi să-i acorde efluviul (al-faîd) mizericordiei Sale şi a binecuvântărilor Sale![1]

Dau slavă din partea ta lui Allâh, El în afara căruia nu există altă divinitate!

Trimisul lui Allâh – ca Allâh să-i acorde binecuvântarea şi salutul Său – a spus: „Atunci când cineva dintre voi iubeşte pe fratele său, să îi facă (acest lucru) cunoscut”, iar eu te iubesc.

Allâh a spus pe de altă parte: „Recomandaţi-vă reciproc Adevărul (Cor. 103, 3). Ori, mi-a ajuns la cunoştinţă una din scrierile tale şi am văzut asistenţă pe care Allâh ţi-a acordat-o în exercitarea capacităţii tale imaginative (al-quwwatu-l-mukhayyila) şi a cogitaţiei tale excelente (al-fikr). Însă sufletul nu se hrăneşte din ceea ce achiziţionează prin forţele sale proprii, căci el nu găseşte în aceasta dulceaţa generozităţii şi a darului divin. Ori, tu te găseşti astfel în postura celor care „mănâncă din ceea ce se găseşte mai jos decât ei”, în timp ce omul veritabil este cel care „mănâncă din ceea ce se găseşte deasupra sa”, distincţie de care se vorbeşte în versetul: „Dacă ar fi respectat Tora şi Evangheliile, cât şi ceea ce le-a fost revelat de la Domnul lor, ar fi mâncat ceea ce se găsea deasupra lor cât şi ceea ce se găsea la picioarele lor” (Cor. 5, 66)[2].

knowledge

Ca prietenul meu să ştie – şi ca Allâh să-i acorde o binecuvântare propice – că Moştenitorul Perfect (al-Wirâthatu-l-Kâmil) este cel care cuprinde toate aspectele (mesajului profetic) şi nu se limitează doar la o parte: „Savanţii sunt moştenitorii Profeţilor” (al-Ulamâ’u warâthatu-l-Anbiyâ’– hadith). Trebuie deci ca omul inteligent să se străduiască să fie „moştenitor” din toate punctele de vedere şi să nu aibă o aspiraţie incompletă.

Ca prietenul meu să ştie de asemenea – şi ca Allâh să-i fie iarăşi propice – că meritul elementului subtil al omului (al-latîfatu-l-insânîyya) constă în cunoaşterile divine pe care le poartă iar deficienţa sa este în ceea ce este contrar acesteia. Fiinţa înzestrată cu aspiraţie elevată trebuie să nu-şi petreacă viaţă cu lucruri contingente şi în toate detaliile lor, căci astfel îşi va irosi datul pe care-l are de la Domnul său. Trebuie de asemenea să-şi elibereze sufletul de puterea cogitaţiei sale căci se ştie de unde îşi extrage acesta facultatea sa cogitativă, în timp ce Adevărul care trebuie căutat se găseşte în altă parte. Ştiinţa în legătură cu Allâh (al-Ilmu bi-Llâh) este diferită de simpla ştiinţă a faptul că „Allâh este” (al-ilmu bi-wujûdi-Llâh)[3]. Inteligenţele cunosc pe Allâh ca existent (mawjûd) printr-o formă de negaţie (a modalităţilor) (min haîthu-s-salb) şi nu printr-o formă de afirmare (a ceea ce este El în Sine) (lâ min haîthu-l-ithbât). Aici se află divergenţa în care se găsesc ansamblul speculativilor (al-Uqalâ) şi a teologilor scolastici (al-Mutakallimûn) cu excepţia lui Abû Hamîd (al-Ghazzâli) – ca Allâh să-i sfinţească Duhul său – căci în legătură cu acest subiect el este de partea noastră.[4]

Allâh este mult prea majestuos şi înalt pentru ca inteligenţa să poată să-L cunoască prin cogitaţia şi speculaţia sa. Ceea ce omul inteligent trebuie să facă este să-şi golească inima de reflecţie [raţională, n.t] (al-fikr) atunci când doreşte Cunoaşterea lui Allâh prin intermediul contemplaţiei (al-muşâhada)[5].

Astfel, omul aspiraţiei înalte trebuie să evite să-şi caute instruirea în lumea imaginaţiei (âlamu-l-khayâl), lume care consistă în lumini condensate (anwâr mutajassida) care dau dovezi (indirecte) în legătură cu Ideile pure (al-M’ânî) situate în lumea de dincolo, căci, în realitate, imaginaţia face ca ideile inteligibile să se coboare în formele fizice, de exemplu Ştiinţa în forma Laptelui, Coranul sub forma Frânghiei şi religia sub forma Legăturii[6].

Trebuie de asemenea ca omul aspiraţiei înalte să nu aibă ca instructor (mu’allim) şi martor (şâhid)[7] o fiinţă cu un caracter feminin (mu’annath) ataşată extragerii cunoştinţelor sale din Sufletul Universal (an-Nafsu-l-Kulliyya) şi în acelaşi timp nu trebuie ca vreodată să se ataşeze învăţării de la un „sărac” – şi oricine care nu îşi găseşte perfecţiunea decât într-un altul decât el este un „sărac”; ori aceasta este starea a tot ceea ce nu este Allâh. Înalţă deci aspiraţia ta pentru a nu-ţi lua cunoaşterea decât de la Allâh şi aceasta [doar, n.t] prin dezvăluire (alâ-l-kaşf)! Cu siguranţă că pentru Maeştrii Verificatori (al-Muhaqqiqûn) nu există nici un agent în afara lui Allâh, dar (cum Actul nu este vizibil) aceasta se înţelege printr-un „angajament de concepţiei” (aqdan) şi nu printr-o „atestare dezvăluită” (kaşfan). Oamenii lui Allâh nu îşi găsesc izbânda decât atunci când ajung la Ochiul Certitudinii (Aînu-l-Yaqîn) fără să se oprească la nivelul simplei Ştiinţe a Certitudinii (Ilmu-l-Yaqîn)[8].

Să ştii că speculativii (ahlu-l-afkâr), atunci când sunt împinşi până la limitele extreme ale speculaţiei lor, ajung la starea musulmanului conformist şi limitat (al-muqallidu-musammam), căci sarcina [la care se referă, n.t] ar fi mult prea mare pentru ca gândirea să se poată vreodată opri. Atâta vreme cât speculaţia subzistă este imposibil ca ea [gândirea, n.t] să se calmeze şi să se liniştească. Inteligenţele au o limită la care se opresc atunci când îşi exersează facultatea lor de reflecţie însă ele au de altfel un fel de a recepta ceea ce Allâh le oferă în dar[9]; iar datorită acestui lucru omul inteligent trebuie să se ofere „expiraţiilor Generozităţii” şi nu să rămână prizonier speculaţiei sale şi achiziţiei (hasb) acesteia care îl vor menţine în incertitudine.

Ori, am fost informat de unul dintre fraţii tăi în care am încredere, şi care are în privinţa ta cele mai bune intenţii, că te-a văzut într-o zi plângând; şi întrebându-te care este cauza acestui lucru, el şi celelalte persoane prezente, tu le-ai răspuns: „Este vorba despre un punct al doctrinei pe care îl profesam de treizeci de ani şi care mi-a apărut acum diferit de ceea ce gândeam până astăzi”. Şi ai continuat să plângi şi ai adăugat: „Ori, e posibil ca această clarificare pe care am avut-o acum să nu fie mai valoroasă decât ceea ce am gândit până la acest moment”. Sunt aici propriile tale cuvinte! Ori, pentru cel care cunoaşte astfel posibilitatea inteligenţei şi cogitaţiei este imposibil de a se calma şi de a-şi găsi liniştea, mai ales în ceea ce priveşte Cunoaşterea lui Allâh, ştiind faptul că nu se poate cunoaşte Quidditatea Sa (Mahiyyatu-Hu) pe calea speculativă.

Atunci însă, ce te ţine frate în acest impas şi te face să nu intri pe calea exerciţiilor şi a eforturilor spirituale (ar-riyâdâtu wa-l-mujâhadât)[10] precum şi a retragerilor în chilie (al-khalawât)[11] pe care le-a prescris Trimisul lui Allâh – ca Allâh să-i acorde graţia şi salutul Său – căci tu ai putea să obţii astfel ceea ce a obţinut acela despre care Allâh a spus: „Un servitor dintre servitorii Noștri căruia Noi i-am dat, din Mila Noastră, şi L-am învăţat din partea Noastră, o Ştiinţă” (Cor. 16, 65)[12]? Cineva ca tine trebuie să se ofere acestei căi şi acestui nivel magnific şi elevat!

Prietenul meu să ştie – şi ca Allâh să-i acorde binecuvântarea propice – că orice fiinţă „existentă pe lângă o cauză” (mawjûd inda sabab) care este relativă ca el, are două „feţe”: cu una priveşte către „cauza sa”, cu cealaltă, către Existenţiatorul său, care este Allâh[13]. Toţi oamenii privesc către „feţele” cauzelor lor, atât Înţelepţii naturalişti (al-Hukamâ) şi Filozofii (al-Falâsifa) cât şi alţii, în afara Maeştrilor Cunoscători (al-Muhaqqiqûn) dintre Oamenii lui Allâh (Ahlu-Lllâh), precum Profeţii, Sfinţii şi Îngerii – pacea asupra lor – căci aceştia, chiar cunoscându-şi cauzele lor, privesc prin cealaltă faţă către Existenţiatorul lor. Mai există cei care privesc către Domnul lor, dar de la faţa cauzei lor şi nu prin propria lor faţă; unul zice atunci: „Inima mea mi-a vorbit de Allâh!”, în timp ce altul, Cel Perfect, spune: „Allâh mi-a vorbit!”. Acestui ultim caz îi corespund cuvintele tovarăşului nostru Cunoscătorul: „V-aţi extras cunoaşterea voastră din datele literale (ani-r-rusûm), ca dintr-un mort din partea unui alt mort, iar noi ne-am extras Ştiinţa noastră din partea Viului care nu moare!”[14]Cel care-şi trage existenţa dintr-un altul, statutul său, după noi, este statutul unui „non-lucru” (lâ şaî). Din această cauză Cunoscătorul nu are alt sprijin decât în Allâh.

Prietenul meu să ştie că pe de altă parte, Dumnezeu chiar fiind Unic, orientează către noi numeroase şi variate „feţe”[15]. Să ai grijă la ‘Rezervele de apă dulce’ divine (al-Mawâridu-l-ilâhiyya) şi sub acest raport, la Teofaniile lor (Tajalliyât): Dumnezeu, ca Domn (Rabb) nu are pentru tine acelaşi statut pe care-L are ca Supraveghetor (Muhaîmin), şi ca Atoate-Milostiv (Rahîm), nu are acelaşi statut ca atunci când El este Răzbunător (Muntaqim) şi tot aşa pentru toate Numele divine.

Să ştii de asemenea că faţa divină constituită de numele „Allâh” este un Nume pentru toate celelalte Nume divine, cum ar fi Domnul, Atot-Puternicul, Recunoscătorul, etc. – precum Esenţa care concentrează în Ea Atributele. Numele „Allâh” copleşeşte toate celelalte Nume. Din această cauză fii circumspect în ceea ce-L priveşte căci tu nu îl vei [putea, n.t] contempla ca absolut. Atunci când El ţi se adresează prin acest Nume care este universal (al-Jâmi’u), observă „ceea ce” îţi vorbeşte prin acesta şi ia în considerare condiţia care este impusă de acest cuvânt (al-munâja) şi de această contemplaţie (al-muşâhada). Să vezi atunci care din Numele divine Îl implică, căci atunci acest nume particular este cel care-ţi vorbeşte sau pe care tu-L contempli atunci. Această chestiune este cea a „deghizării formei” (at-tahawwulu-fî-s-Sûra). Naufragiatul va striga: „O, Allâh!”, ori sensul va fi, „O, Cel care Ajută (Ghiyâth)” sau „O, Salvatorule (Munjî)! sau ” O, Mântuitorule (Munqidh)!. Cel în suferinţă va spune: „O, Allâh!” iar sensul va fi „O, Vindecătorule (Şâfî)!” sau „O, Eliberatorule (Muâfi)! sau vreun alt nume asemănător[16].

Expresia pe care am folosit-o mai sus, „deghizarea Formei”, este împrumutată din hadith-ul reţinut de Muslim în Culegerea de Hadith-uri certe (sahîh), în care Creatorul – fie El exaltat – Se manifestă (yatajallâ) şi nu este recunoscut, într-atât încât unele fiinţe caută protecţie „în Allâh” contra Lui însuşi; atunci El îşi schimbă „forma” pentru ca aceste fiinţe să-L cunoască (fie prin crezul lor particular, fie prin experienţa lor intuitivă limitată), şi astfel ei Îl recunosc după ce le-a fost necunoscut. Aceasta este ceea ce corespunde în această circumstanţă sensului „contemplaţiei” (al-muşâhada), a cuvântului adresat (al-munâja) şi a „elocuţiunilor senioriale” (al-mukhâtabatu-r-rabbâniyya).

Omul inteligent nu trebuie să caute decât acea ştiinţă prin care esenţa sa devine perfectă şi care îl va însoţi până când va trece la viaţa veşnică: ori aceea nu este decât Ştiinţa în legătură cu Allâh (al-Ilmu bi-Llâh) obţinută prin dar [divin, n.t] (min haîthu-l-wahb) şi prin contemplaţie (muşâhada).

Ştiinţa ta în domeniul medical de exemplu, nu răspunde ca utilitate decât în lumea în care există infirmitate şi boli, dar dacă tu treci într-o lume în care nu există nici boli nici infirmitate, pe cine vei vindeca tu cu această ştiinţă?

Omul inteligent nu se străduieşte să deţină o asemenea ştiinţă chiar dacă ar putea să o obţină în dar, cum este cazul pentru medicina Profeţilor; şi chiar atunci când ea este obţinută în acest fel, el nu se va opri ci va căuta Ştiinţa în legătură cu Allâh.

Acelaşi lucru este valabil pentru ştiinţa geometrică; aceasta nu îţi este utilă decât în lumea întinderilor (terestre) iar atunci când tu vei pleca de aici, o vei abandona în această lume, iar sufletul va pleca în toată simplitatea, fără să ducă nimic cu el.

Aceasta este situaţia pentru orice ştiinţă pe care sufletul o va abandona în timpul migraţiei sale către lumea vieţii viitoare. Omul inteligent nu trebuie să-şi extragă din asemenea ştiinţe decât strictul necesar; trebuie să se străduiască să realizeze ceea ce va purta cu el la plecare: mai întâi şi în special, Ştiinţa în legătură cu Allâh, apoi cea care priveşte locurile (mawâtin) vieţii viitoare cu toate condiţiile care acestora le sunt necesare pentru ca el să poată să le parcurgă ca în propria lui casă, şi ca nimic din aceasta să nu-i fie necunoscut şi să fie astfel dintre oamenii Cunoaşterii (al-Irfân), şi nu dintre cei ai Necunoaşterii (an-Nukrân)[17]. Acele locuri (ale vieţii viitoare, n.t) sunt cele ale discriminării, nu cele ale amestecului generator de confuzii. Omul se va asigura astfel că atunci când se va găsi într-una din aceste situaţii, el se va distinge de grupul celor care, atunci când Domnul lor li s-a manifestat, au exclamat: „Noi ne refugiem în Allâh împotriva ta! Tu nu eşti Domnul nostru! Noi aşteptăm aici până când vine Domnul nostru!” şi atunci când El va binevoi să se prezinte lor sub „forma” pe care ei o cunosc i ei Îl vor recunoaşte astfel. Ce perplexitate imensă (haîra) va avea loc atunci!

Omul inteligent trebuie să obţină prin dezvăluire (al-kaşf) aceste două ştiinţe, prin metoda exerciţiilor şi luptelor spirituale, precum şi prin retragerea reglementată în chilie.

Aş fi vrut să tratez de asemenea aici Retragerea în Chilie (al-Khalwa) şi regulile sale, precum şi ceea ce se dezvăluie succesiv, grad după grad[18], dar sunt împiedicat să fac aceasta de „moment” (al-waqt). Numesc în acest caz „moment”, „savanţii răi” (ulamâu-s-sû’), cei care neagă ceea ce ignoră ş care sunt înlănţuiţi de spiritul sectar şi de iubirea de ostentaţie şi de dominare, în detrimentul supunerii şi al încredinţării la Dumnezeu pe care ar trebui să o observe, în lipsa credinţei (în învăţăturile maeştrilor spirituali)[19].

Aceasta este deci sfârşitul acestei epistole şi în rest, Allâh este cel care dăruieşte. Slavă Lui, la început şi la sfârşit, în interior şi exterior! Iar Binecuvântarea să fie asupra Profetului Său, atât mulţumind cât şi invocând.

***

NOTE:

[1] Vom remarca menţiunea făcută, încă de la început, a doi factori corelativi ai oricărei realizări spirituale veritabile: himma şi Faîd, dorinţa activă şi binecuvântarea, de care va fi vorba de acum înainte. – Despre himma a se vedea Kiâbu-l-Fanâî fi-l-Muşâhada (Cartea Extincţiei în contemplaţie), nota 28 şi Kitab Istilâhât. Despre Faîd, şi cele două forme ale sale, dhâtî şi irâdî, a se vedea Kitab al-Ma’rifati-l-Ulâ (Cartea Cunoaşterii Prime) q.11.12.

[2] Acest verset în contextul său coranic se raportează la Oamenii Cărţii, în sensul direct la Evrei şi Creştini, dar într-un sens mai larg se aplică şi musulmanilor în calitatea lor de posesori ai unei Cărţi (revelate). Vom sublinia semnificaţia noţiunilor de „deasupra” şi „sub” („sub picioarele”) care corespund originilor a două feluri de ştiinţe; ştiinţele de „dar” sau „infuzate” (ulûmu-l-wahb) şi „ştiinţele dobândite” (ulûmu-l-kasb). A se vedea traducerea noastră la Kitâbu-l-Wasâyâ (Cartea instrucţiunilor) a Şaikh-ului Al-Akbâr, E.T, aprilie-mai, 1952.

[3] Prima este cea de „dar”, a doua este cea de „achiziţie”.

[4] Aluzie la aceia dintre teologi care au pretins la cunoaşterea Esenţei printr-un mijloc pozitiv (ithbât) şi pe cale speculativă, ceea ce ar implica analogia dintre Dumnezeu şi fiinţe. Cf. Futûhât, Introducere; în capitolul trei al aceleiaşi lucrări, Şaikh-ul Al-Akbâr, remarcă totuşi că Ghazzâlî a vorbit mai exact de „analogie” (munâsaba) în ceea ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu.

[5] O primă enunţare a metodei metafizice utilizate în tasawwûf.

[6] Aluzie la viziunile figurative pe care Profetul ﷺ le-a avut în vis. Cf. K. Ulûmi-l-wahb (Cartea Ştiinţelor darului).

[7] Asupra semnificaţiei acestui termen, a se vedea K.Fanâ, nota 29 bis şi K. Istilâhât. s.v

[8] Despre aceste trei grade ale Certitudinii: Ştiinţă (Ilm), Ochi (Aîn) şi Adevăr (Haqq), a se vedea K; Istâlâhat. s.v

[9] Un text asemănător în K. Ma’rifa q.1 şi Futûhât, Introd. Aqîdatu Ahli-l-Ikhtisâs (Crezul Oamenilor Elitei). q.1.

[10] Despre riyâda şi mujâhada, a se vedea K. Istilâhât.

[11] Despre Khalwa, a se vedea K. Khalawa.

[12] Personajul pe care textul coranic nu-l precizează este numit de tradiţia ezoterica ca fiind Al-Khidr sau Al-Khadir sau direct, fără articol, Khidr sau Khadir. Moise [asupra sa Pacea divină, n.t] l-a găsit în istmul a Două Mări (MAjma’u-l-Bahrain); perpetuu viu, el este deţinătorul ilm ladunnî, „Ştiinţa din partea Noastră”, care este astfel tipul prin excelenţă al ştiinţei infuzate.

[13] Despre doctrina celor „două feţe” a fiinţelor, a se vedea de asemenea K. Ma’rifa q. 11,13 şi Futûhât, Introd. Aqîdatu Ahli-l-Iktisâs. Despre noţiunea de „faţă particulară” (wajh khâs) a fiecărei fiinţe, a se vedea de asemenea K. Wasâya (Cartea Instrucţiunilor) E.T, aprilie-mai, 1952.

[14] Această frază aparţine lui Abû Yazîd al-Bistâmî

[15] Aceste feţe sunt reprezentate de Numele divine.

[16] Punct care este tratat de asemenea şi în K.Jalâla (Cartea Numelui de Maiestate) a Şaikh-ului Al-Akbâr. A se vedea traducerea publicată în E.T. iunie, iulie-august şi decembrie 1948. (http://www.leturbannoir.com/livres-2/le-livre-du-nom-de-majeste-allah)

[17] Aceşti termeni păstrează un raport strâns cu evenimentul escatologic menţionat în hadith-ul citat mai sus şi de care va fi în continuare vorba în cele ce urmează. – Aceste două ştiinţe se mărginesc în realitate la una singură care este în esenţă Ştiinţa în legătură cu Allâh, căci a doua dintre ele nu este decât o consecinţă a acesteia: ea este ştiinţa condiţiilor de manifestare multiple ale lui Dumnezeu.

[18] Aceste lucruri se regăsesc tratate într-o manieră specială în alte două scrieri pe care le-am tradus de asemenea: Kitâbu-l-Khalwa (Cartea Retragerii în Chilie) şi Risâlatu-l-Anwâr (Epistola Luminilor) a cărei redactare se poate situa după prezenta epistolă.

[19] Se pare deci că în momentul redactării acestei epistole Şaikh-ul Al-Akbâr era supus atacurilor din partea savanţilor exoterişti şi speculativi. Scrisoarea pe care i-a adresat-o lui Fakhru-d-Dîn, care părea a fi un caz mai fericit din această categorie de savanţi, are astfel o semnificaţie mult redusă şi serveşte mai curând cu titlu de exemplu.

Reclame