باب قَوْلِ النَّبِيِّ صلى الله عليه وسلم ‏”‏رُبَّ مُبَلَّغٍ أَوْعَى مِنْ سَامِعٍ ‏

حَدَّثَنَا مُسَدَّدٌ، قَالَ حَدَّثَنَا بِشْرٌ، قَالَ حَدَّثَنَا ابْنُ عَوْنٍ، عَنِ ابْنِ سِيرِينَ، عَنْ عَبْدِ الرَّحْمَنِ بْنِ أَبِي بَكْرَةَ، عَنْ أَبِيهِ، ذَكَرَ النَّبِيَّ صلى الله عليه وسلم قَعَدَ عَلَى بَعِيرِهِ، وَأَمْسَكَ إِنْسَانٌ بِخِطَامِهِ ـ أَوْ بِزِمَامِهِ ـ قَالَ ‏”‏ أَىُّ يَوْمٍ هَذَا ‏”‏‏.‏ فَسَكَتْنَا حَتَّى ظَنَنَّا أَنَّهُ سَيُسَمِّيهِ سِوَى اسْمِهِ‏.‏ قَالَ ‏”‏ أَلَيْسَ يَوْمَ النَّحْرِ ‏”‏‏.‏ قُلْنَا بَلَى‏.‏ قَالَ ‏”‏ فَأَىُّ شَهْرٍ هَذَا ‏”‏‏.‏ فَسَكَتْنَا حَتَّى ظَنَنَّا أَنَّهُ سَيُسَمِّيهِ بِغَيْرِ اسْمِهِ‏.‏ فَقَالَ ‏”‏ أَلَيْسَ بِذِي الْحِجَّةِ ‏”‏‏.‏ قُلْنَا بَلَى‏.‏ قَالَ ‏”‏ فَإِنَّ دِمَاءَكُمْ وَأَمْوَالَكُمْ وَأَعْرَاضَكُمْ بَيْنَكُمْ حَرَامٌ كَحُرْمَةِ يَوْمِكُمْ هَذَا، فِي شَهْرِكُمْ هَذَا، فِي بَلَدِكُمْ هَذَا‏.‏ لِيُبَلِّغِ الشَّاهِدُ الْغَائِبَ، فَإِنَّ الشَّاهِدَ عَسَى أَنْ يُبَلِّغَ مَنْ هُوَ أَوْعَى لَهُ مِنْهُ ‏”‏‏.‏

Capitol despre următoarele cuvinte ale Profetului (asupra sa rugăciunea şi pacea divină):”Se poate ca cel căruia îi este relatată o învăţătură să o înţeleagă mai bine decât acela care a ascultat-o direct.”

9 (67) Se transmite că Abû Bakra amintea despre Profet (asupra sa rugăciunea şi pacea divină): „În timp ce era aşezat pe cămila sa iar un om ţinea strâns de căpăstru animalul,” sau poate Abû Bakra spuse „…de belciug”, „Profetul întrebă: ‘Ce zi este astăzi?’ Noi tăcurăm, gândindu-ne că poate ar fi dat zilei în care ne găseam un nume diferit de cel obişnuit. El însă spuse: ‘Nu e oare ziua sacrificiului?’, ‘Desigur’ răspunserăm noi. ‘Şi în ce lună suntem?’, întrebă iarăşi. Noi rămaserăm tăcuţi gândindu-ne că poate ar fi dat lunii în care ne găseam un nume diferit; însă el spuse: ‘Nu e oare luna Pelerinajului (Dhû l-higgia)? ‘Cu siguranţă’, răspunserăm. ‘Bine,’ continuă el: ‘sângele vostru, bunurile voastre şi onoarea voastră să fie sacre şi inviolabile între voi în acelaşi fel în care sunt sacre şi inviolabile această zi a voastră, această lună a voastră şi acest ţinut. Cine este martor [la ceea ce vă spun] să relateze [cuvintele mele] cui este absent: şi e posibil ca cine este martor [direct] să relateze [ceea ce a văzut şi auzit de la mine] cuiva care le va înţelege mai bine decât el’.”

Comentariu

9 (67) Scena descrisă în hadith se petrece în timpul riturilor de Pelerinaj, în prima dintre Zilele sacrificiului: Profetul vorbeşte unora dintre tovarăşii săi care cunosc foarte bine ‘sacralitatea’ (hurma) acelor zile particulare, a acelei luni particulare şi acelui ţinut particular (Teritoriul sacru din jurul Mekkăi). Caracterul neobişnuit al întrebărilor şi ulterioara aşteptare silenţioasă a unui răspuns, „au funcţiunea”, spuse Al-Qurtubî, citat fiind de Al-‘Asqalânî, „de a suscita o maximă atenţie din partea tovarăşilor Profetului, deşteptându-le facultatea lor intelectivă şi impunând întregii lor fiinţe să se întoarcă către Profet, pentru a înţelege importanţa a ceea ce urmează să fie spus.” Aspectul cunoaşterii sacre care este aici expus de Profet (asupra sa rugăciunea şi pacea divină) are în vedere analogia stabilită între sacralitatea riturilor şi inviolabilitatea persoanelor (în sângele, bunurile şi onoarea lor). Pe planul ‘social’, ca o chemare la o viaţă comunitară în care sunt interzise crima şi ofensa nejustificată, chemarea profetică este una universală; implicaţiile ei depăşesc contingenţa (în care arabii care intraseră de curând în islam erau priviţi ca resimţind încă obiceiurile ‘epocii ignoranţei’ pre-islamice în care deseori sângele, onoarea şi bunurile erau nerespectate), sau, se poate spune şi că pornind de la aceasta vor ilumina orice situaţie din orice epocă. Pe un alt plan, apare cu claritate faptul că izvorul şi originea normelor ‘sociale’ de bază îşi au locul în domeniul spiritual. În rest, doar înţelegând în profunzime valoarea enormă a riturilor care leagă omul de Dumnezeu, se poate avea o percepţie exactă a importanţei’ superioare’ şi nu doar a celei convenţionale şi umane, a regulilor fundamentale de viaţă socială.

Însă Al-Bukhâri citează acest hadith mai ales pentru observaţia ce are în vedere un aspect particular al excelenţei transmiterii cunoaşterii: cine este un martor direct ai spuselor sau faptelor exprimate de Sursa profetică are sarcina şi datoria de a le relata, căci se poate ca printre cei care nu erau prezenţi este cineva care înţelege gestul sau spusa Profetului mai în profunzime şi mai complet decât cei care erau fizic prezenţi cu el. ‘Tradiţia’ vivifică cu adevărat şi în mod continuu Prezenţa profetică (care este eminamente spirituală, supra-individuală şi atemporală): asfel, reprodusă la o distanţă de secole, astfel de Prezenţă poate să ilumineze inimile chiar şi într-o măsură mai mare decât cea petrecută în momentul iniţial. Consecinţa secundară dar nu mai puţin importantă a acestei observaţii, precum subliniază Al-‘Asqalânî, este faptul că pentru a se supune ordinului de ‘a transmite’ nu este necesară înţelegerea completă a elementului de cunoaştere care se ‘transmite’ altora (chiar dacă, cu siguranţă, este indispensabilă recunoaşterea originii divine, fie directă, precum în cazul Coranului, fie indirectă, precum în cazul în care se transmite de la Mijlocitorul profetic sau de la cei care îi sunt moştenitori).

* Hadith extras şi tradus din editia italiană a colecţiei lui Al-Bukhârî (Il Sahîh, ovvero la „Giustissima sintesi”,  Della Preghiera, suo Principio e sue condizioni preliminari, ed. Orientamento/Al-Qibla, Caprara di Campegine, 2013,).

http://www.edizioniorientamento.it/scheda_collana_Al-Bukhari_Il_%20Sahih.htm

1504519_713809595401673_4946705997681827258_n

Reclame