Israel (Isrâ’îl)  este numele sfânt cu care Allāh (slavă Majestăţii Sale) a indicat pe tatăl lui Iosif (Abû Yûsuf), Iacob fiul lui Isaac, fiul lui Abraham (Ya‘qûb ibn Ishâq ibn Ibrâhîm), pacea să fie asupra lor: nobilul Profet (nabî) al Domnului, Servitorul (‘abd) răbdător ȋn potrivnicie, cel care ȋşi pierde vederea din dor pentru fiul dispărut şi care atunci când l-a regăsit a spus: “Nu v-am spus că eu ştiu de la Dumnezeu ceea ce voi nu ştiţi?”[1]

tomb_of_jacobEl este fratele celei mai excelente creaţii ale lui Dumnezeu (Khayru khalqi-Llâh), Principele fiilor lui Adam (Sayyidu banî Âdam), Profetul Muhammad (pacea şi rugăciunea divină asupra sa), care a spus: “Toţi Profeţii sunt fraţi: mamele lor sunt diferite ȋnsă religia lor este unică[2]. Allah a preferat descendenţa sa (banî Isrâ’îl) restului umanităţii şi din aceasta s-au tras numeroşi Profeţi şi Trimişi, până când s-au revoltat ȋn faţa mesagerilor Domnului, neascultându-i şi persecutându-i.

Etimologia acestui nume este incertă. At- Tabarî relatează că aceasta ar fi legată de verbul sarâ, care semnifică “călătorind de noapte”: Ca urmare a unei altercaţii cu fratele său, “ el plecă de la unchiul său călătorind noaptea şi ascunzâdu-se ȋn timpul zilei”; acesta este motivul pentru care se numeste Israel (Isrâ’îl), căci cel este sâriyy Allâh, călător nocturn a lui Dumnezeu[3].

Ca membrii ai comunităţii (millah) Profetului Abraham şi ca adepţi ai Profetului Muhammad (pacea şi rugăciunea divină asupra sa), pentru noi este obligatorie asumarea responsabilitaţii precise (wujûb) de a proteja demnitatea Trimişilor (rusul) şi a Profeţilor (anbiyâ’) lui Dumnezeu: invocând pe Domnul pentru ca să le fie asigurată protecţia (as-salâmah) şi având grijă ca niciunul dintre ei să  fie atins (sâlim) de profanarea onoarei şi a respectibilităţii sale.

Este de aceea necesar să atestăm cu claritate că Israel – Profet (nabî) nobil al Celui Preaȋnalt, a cărui patronim a constituit timp de generaţii o onoare şi o mândrie pentru descendenţii săi – este inocent de crimele şi atrocităţile care se realizează ilegal astăzi ȋn numele Său; avem de asemenea obligaţia de a refuza să asociem numelui Său orice conotaţie ofensatoare sau desacralizatoare cât şi de a respinge orice atribuire ofensatoare sau defăimătoare care i-ar putea aduce un prejudiciu, de oriunde ar putea proveni aceasta.

Trebuie deci să respingem şi să declarăm fără niciun fundament – atât ȋn virtutea Legii sacre, cât şi din perspectivele istorice moderne şi contemporane – pretenţia ilegitimă a entităţii sioniste de a se reclama nominal de la moştenirea spirituală a nobilului Profet Iacob (Pacea să fie asupra lui şi a familiei sale).[4]

Din aceste motive trebuie să invităm pe toţi credincioşii de a nu utiliza numele sfânt de Israel ca referinţă la politica entităţii sioniste din Palestina şi ȋncă şi mai mult de a evita adăugarea de apelative injurioase sau insultante care exprimate ȋn focul disputei ne conduc ȋn mod diabolic de a blestema un nume binecuvântat de Dumnezeu.

Ca Allāh să binecuvânteze şi să protejeze Profeţii şi Trimişii Săi, Cei mai buni dintre fiinţele create, şi ȋmpreună cu ei toţi cei care ȋi urmează ȋn credinţă (imān), până ȋn Ziua Judecăţii.

*Traducerea articolului lui sidi ‘Abd an-Nûr Ibrahim : http://abdannur.wordpress.com/2014/07/23/sul-nome-santo-di-israele/

NOTE:

[1] Al-Qur’ân al-Karîm, Sûrah lui Iosif; 12,96. Acest capitol coranic- ȋn care este narată “cea mai frumoasă istorie” (ahsana l-qasas), aceea a Profetului Iosif( Yûsuf) – relatează de asemenea cea mai mare parte din datele tradiţionale referitoare la Profetul Iacob (Ya‘qûb), ȋn legătură cu dispariţia fiului său Iosif datorată fraţilor săi, precum şi lunga aşteptare a acestuia ȋnaintea regăsirii lor, ȋn timpul sejurului forţat a lui Iosif ȋn Egipt.

[2] Sahîh al-Bukhârî, 55:652.

[3] Muhammad ibn Jarîr at-Tabarî, Tarîkh ar-rusul wa l-mulûk.
Exegeţii evrei au opinii diferite ȋn ceea ce priveşte etimologia ebraică a numelui lui Israel: unii ȋl raportează la expresia sârar-El, “Dumnezeu guvernează” sau “ ca Dumnezeu să guverneze”; alţii la  sârah-El, “Dumnezeu combate” sau “cel care a combătut pe Dumnezeu”, referindu-se la episodul biblic al luptei dintre Iacob şi ȋngerul numită şi teomachie (Gen 32:24-34); plecând de la acelaşi episod este numit de asemenea iš roe El, “cel care vede pe Dumnezeu”.

[4] Charles-André Gilis, The Profanation of Israel in the light of the Sacred Law (Le Turban Noir, 2009) Mişcarea evreiască ortodoxă Neturei Karta afirmă cu claritate : «  Lăsaţi ca adevărul să fie declarat : folosirea Numelui « Israel » de către acel Stat reprezintă o completă falsificare. Poporul lui Israel nu are nimic de-a face cu acel Stat. Sionismul şi Statul său nu au nicio legătură cu adevăratul Israel. »

Reclame